2ra-1396/15 — Recunoaşterea dreptului de proprietate în devălmăşie

Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-1396/15 Judecător: A.Miron Curtea de Apel Chişinău Judecători: M.Guzun, A.Doga, A.Nogai Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 12 august 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tatiana Vieru, Ion Druţă, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Gîncu Gavril, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Gîncu Viorica împotriva lui Gîncu Gavril privind repunerea în termen, recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie, stabilirea a 1/2 cotă parte din imobil, constatarea faptului concubinajului şi a calităţii membrului de familie, şi cererea reconvenţională a lui Gîncu Gavril împotriva lui Gîncu Viorica, ÎS „Cadastru” privind rectificarea înscrisului privind dreptul de proprietate în baza actului nevalabil, înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate, evacuarea pîrîtei din imobil şi retragerea vizei de reşedinţă, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015, CONSTATĂ : La 01.09.2010, Gîncu Viorica s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Gîncu Gavril, solicitînd repunerea acţiunii în termen, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra 1/2 cotă-parte din imobilul nr.cadastral 0100401.138.03.010 din mun.Chişinău, str. Podgorenilor, 108 D, ap. 6. În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că,

în anul 1991 a înregistrat căsătoria cu Gîncu Gavril. Din căsătorie s-a născut copilul Gîncu Ruslan. În timpul căsătoriei, a început construcţia casei în ograda mamei sale, Chirtoacă Vera, însă nu au putut să înregistreze construcţia după familia lor. În anul 2003, după ce au fost efectuate toate formalităţile, casa lor a fost înregistrată după mama ei, iar mai tîrziu printr-un contract de vînzare-cumpărare, casa lor i-a fost înstrăinată familiei lor, iar cealaltă, înstrăinată lui Uncu Sergiu. La 25 octombrie 2003, soţii Gîncu au divorţat. Necătînd la faptul că au divorţat, au continuat să locuiască în casa lor, însă de un an de cînd fostul soţ s-a recăsătorit, nu mai pot trăi împreună din cauza scandalului care au loc în ultimul timp.

Referitor la repunerea în termen, menţionează despre faptul că, nu s-a adresat în termen de 3 ani în instanţa de judecată, deoarece nu exista necesitatea de a partaja averea, deoarece după divorţ locuia în aceeaşi casă cu soţul şi copilul, nefiind careva probleme cu pîrîtul. 1 Ulterior, reclamanta a înaintat cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat repunerea în termen a acţiunii, constatarea faptului concubinajului de la 14 mai 2001 şi pînă la 10.05.2009 dintre Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica şi de ai stabili calitatea de membru al familiei, recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie asupra 1/2 cotă parte din apartamentul în litigiu. La 18.12.2011, Gîncu Gavril a depus cerere reconvenţională împotriva lui Gîncu Viorica şi ÎS „Cadastru” cu privire la radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrisului de proprietar a lui Gîncu Viorica.

În susţinerea cererii reconvenţionale a indicat că, căsătoria cu pîrîta Gîncu Viorica a fost înregistrată la 24.XI. 1990, la 17.06.1992 s-a născut fiul Ruslan, iar la 14 mai 2001, judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău a desfăcut căsătoria lor. Conform hotărîrii a fost dispus ca fiul lor să rămînă cu mama, însă în realitate a rămas cu el, şi pînă în prezent s-a aflat la educaţia şi întreţinerea lui, deoarece, pîrîta plecase din familie pînă la divorţ la alt bărbat în primăvara anului 2001 şi nu a mai participat la creşterea, educaţia şi întreţinerea copilului, iar cererea de partajare a depus-o la 01.09.2010, cînd fiul a atins vîrsta majoratului.

A menţionat că imobilul din str. Podgorenilor, 108 D, ap.6 este proprietate lui, în baza contractului vînzare-cumpărare nr.3139 din 30.05.2003 (şi contractului de încetare a proprietăţii comune nr.4011 din 14.06.2003), fiind cumpărat şi înregistrat în Registru cadastral la 15.07.2003 după divorţul cu pîrîta, care urmase la 14 mai 2001. Viza de reşedinţă în casa lui a fost acceptată la rugămintea ei, ca să se angajeze la lucru, să-şi perfecteze actele necesare personale cu care ulterior să plece peste hotarele ţării. Susţine că, a solicitat OCT Chişinău radierea înscrisului dat, cererea fiindu-i respinsă fără consimţămîntul pîrîtei, cu explicarea art. 505 alin. (2) CC, care prevede radierea în temeiul hotărîrii judecătoreşti.

Ulterior, prin Concluzia Directorului general al Serviciului Stare Civilă, a fost recunoscut nul şi certificatul de divorţ seria D-IV nr.0346557 din 24.08.2011, înscrisul din 15.07.2003 în Registrul bunurilor imobile (Subcapitolul II -Dreptul de proprietate bunului imobil) proprietar Gîncu Viorica Ion (24.11.1971), codul personal 2003002086146 al imobil cu nr.cadastral 0100401.138.03.010, nu corespunde situaţiei juridice reale (art.504.1), actul în baza cărui s-a dispus înscrierea nu a fost valabil. La data de 19.03.2013, Gîncu Viorica a depus cerere de concretizare a acţiunii prin care a solicitat determinarea modului de folosinţă a apartamentului nr. 6 din str. Podgorenilor, 108D, mun. Chişinău.

La 06.04.2014, Gîncu Gavril a depus cerere suplimentară la acţiunea reconvenţională, prin care a solicitat şi înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate prin evacuarea pîrîtei Gîncu Viorica din apartamentul litigios şi retragerea vizei de reşedinţă. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29 octombrie 2014, acţiunea înaintată de Gîncu Viorica a fost admisă parţial, fiind dispusă determinarea în proprietatea lui Viorica Gîncu 1/2 cotă parte din apartamentul nr.6 din str. Podgorenilor,108/D, mun.Chişinău. În rest cerinţele din acţiunea reclamantei Gîncu Viorica au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Acţiunea reconvenţională a lui Gîncu Gavril a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În motivarea hotărîrii, instanţa de fond stabilit că, necătînd la desfacerea căsătoriei la 14.05.2001 prin hotărîre judecătorească, soţii Gîncu au continuat să trăiască împreună ca o familie, fapt confirmat prin declaraţiile martorilor audiaţi în 2 şedinţă, imaginile foto şi certificatele de căsătorie şi înregistrare a cununiei anexate la dosar. La fel a constatat că imobilul litigios a fost construit în curtea casei părinteşti de către Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica împreună, contribuind în egală măsură. Instanţa de fond a conchis că înregistrarea imobilului după ambele părţi nu a fost o eroare, fiind manifestată intenţia părţilor de a face acest lucru şi respectiv nu sunt temeiuri pentru radierea dreptului de proprietate înregistrat după Gîncu Viorica, deoarece a fost dobîndit în comun de către ambii.

Referitor la restul cerinţelor din acţiune, instanţa a conchis că urmează a fi respinse ca neîntemeiate, deoarece nu sunt temeiuri de a constata faptul concubinajului printr-o hotărîre judecătorească, nefiind motivată necesitatea acestei constatări. Totodată, a statuat instanţa că admiterea cererii iniţiale determină respingerea cererii reconvenţionale. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 03.11.2014, Gîncu Gavril a contestat-o cu apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29 octombrie 2014 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de Gîncu Viorica să fie respinsă ca tardivă şi neîntemeiată, iar cererea reconvenţională să fie admisă.

În motivarea cererii de apel, apelantul a invocat că instanţa de fond nu a elucidat pe deplin circumstanţele pricinii. A susţinut că, divorţul a fost iniţiat de către reclamantă şi careva cererii de partajare a bunului aceasta nu a formulat la acel moment, în acest sens reclamant a depăşit termenul de prescripţie prevăzut de lege, şi astfel acţiunea acestea urmează a fi respinsă ca fiind depusă tardiv. A menţionat că, instanţa de fond neîntemeiat a acordat apelantei 1/2 cotă parte din imobilul litigios, în situaţia în care nu s-a stabilit cu certitudine faptul că, aceasta a contribuit la construcţia acestui imobil. Susţine că, prin hotărârea sa instanţa de fond în mod abuziv l-a deposedat de proprietatea sa.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de către Gîncu Gavril şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29 octombrie 2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.

Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, la 06.04.2015, Gîncu Gavril a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29 octombrie 2014 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de Gîncu Viorica să fie respinsă ca tardivă şi neîntemeiată, iar cererea reconvenţională să fie admisă. În motivarea recursului, recurentul a invocat aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Astfel, Gîncu Gavril a menţionat că instanţele nu au determinat regimul juridic al bunului litigios, nu au stabilit circumstanţele de fapt caracteristice raportului 3 juridic litigios, legea materială ce guvernează acest raport juridic şi, prin urmare, au aplicat legea care nu trebuia aplicată şi au interpretat eronat normele de drept material.

La 25.05.2015, reprezentantul lui Gîncu Viorica, Gantea Vasile, a prezentat referinţă prin care a solicitat respingerea recursului înaintat de către Gîncu Gavril ca fiind nemotivat cu menţinerea hotărîrii instanţei de fond şi a deciziei instanţei de apel ca fiind legale. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat Gîncu Gavril a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. La 10.08.2015, recurentul a înaintat supliment la recurs, prin care a solicitat încasarea tuturor cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide că recursul urmează să fie admis, pornind de la următoarele.

În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. La examinarea litigiului atît instanţa de fond, cît şi cea de apel nu au aplicat normele de drept material care urmau a fi aplicate, precum şi au aplicat o lege care nu aurma a fi aplicată şi în consecinţă au adoptat hotărîri ilegale. Totodată, în speţă sunt stabilite fapte suficiente pentru a da o soluţie nouă de respingere a acţiunii iniţiale şi de admitere a acţiunii reconvenţionale.

Potrivit materialelor cauzei, reclamanta Gîncu Viorica s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva lui Gîncu Gavril, prin care a solicitat, după mai multe concretizări, repunerea în termen a acţiunii, constatarea faptului concubinajului de la 14 mai 2001 şi pînă la 10.05.2009 dintre Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica şi de ai stabili calitatea de membru al familiei, recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie asupra 1/2 cotă parte din apartamentul în litigiu. Prin acţiunea reconvenţională înaintată de Gîncu Gavril împotriva Vioricăi Gîncu şi ÎS „Cadastru”, ulterior suplinită, a solicitat radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrisului de proprietar a lui Gîncu Viorica, înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate prin evacuarea pîrîtei Gîncu Viorica din apartamentul litigios şi retragerea vizei de reşedinţă.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29.10.2014, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10.02.2015, acţiunea înaintată de Gîncu Viorica a fost admisă parţial, fiind dispusă determinarea în proprietatea lui Viorica Gîncu 1/2 cotă parte din apartamentul nr. 6 din str. Podgorenilor, 108/D, mun. Chişinău. În rest, cerinţele din acţiunea reclamantei Gîncu Viorica au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Acţiunea reconvenţională a lui Gîncu Gavril a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră hotărîrile instanţelor judecătoreşti ierarhic inferioare ilegale, pornind de la următoarele.

Potrivit materialelor cauzei, părţile în litigiu Gîncu Viorica şi Gîncu Gavril au fost în relaţii de căsătorie începînd cu anul 1991. 4 Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14.05.2001, a fost desfăcută căsătoria dintre Gîncu Viorica şi Gîncu Gavril (f.d. 52, vol. I), iar în certificatele de divorţ trecute în registrul de stare civilă sub nr.609, data divorţului a fost indicată 15 octombrie 2003. Extrasul din Registrul bunurilor imobile cu nr.0100/10/67725, eliberat la 23.08.2010, în Subcapitolul II - Dreptul de proprietate asupra bunului imobil, conţine înscrisul din 15.07.2003 - proprietar Gîncu Viorica Ion şi Gîncu Gavril Mihail al bunului imobil cu nr. cadastral 0100401.138.03.010, cotă-parte 1.0 (f.d.

6, vol. I). Temeiul înscrierii, este indicat contractul de vînzare-cumpărare nr.3139 din 30.05.2003 şi contractul de încetare a proprietăţii comune şi de separare în cote-părţi nr.4011 din 14.06.2003. Prin Concluzia Directorului general al Serviciului Stare Civilă din 28.05.2010, au fost recunoscute nule certificatele de divorţ seria D-IV nr. 0063829 şi seria D-IV nr. 0063828 eliberate iniţial ambilor soţi, din motivul indicării eronate a datei divorţului (f.d. 55-56, vol. I). La 04.06.2010 i-a fost eliberat pîrîtului Gîncu Gavril certificatul de divorţ seria D-IV nr. 0326422 în care data desfacerii căsătoriei a fost indicată 30 mai 2001 (f.d. 53), iar lui Gîncu Viorica la 24.08.2010 i-a fost eliberat certificatul de divorţ seria D-IV nr. 0346557, în care data divorţului a fost indicată din 15.10.2003 (f.d.

8, vol. I). Ulterior, prin Concluzia Directorului general al Serviciului Stare Civilă din 21.10.2011, a fost recunoscut nul şi certificatul de divorţ seria D-IV nr.0346557 din 24.08.2010 în care data desfacerii căsătoriei iar era indicată 15.10.2003 (f.d. 59-60). La 29.06.2010, Gîncu Gavril a solicitat OCT Chişinău radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a lui Gîncu Viorica asupra ap. 6 din str. Podgorenilor, 108D, mun. Chişinău, cererea fiindu-i respinsă din lipsa consimţămîntului pîrîtei, cu explicarea art. 505 alin. (2) CC, care prevede radierea, în cazul dat, numai în temeiul hotărîrii judecătoreşti (f.d. 57, vol. I). Pornind de la circumstanţele descrise, instanţa de recurs constată că obiectul litigiului îl constituie partajarea bunului imobil identificat prin nr. cadastral 0100401.138.03.010 - ap. 6 din str. Podgorenilor, 108D, mun.

Chişinău şi drepturile reale asupra acestui bun. Prin urmare, determinant pentru justa soluţionare a litigiului dedus judecării, constituie stabilirea regimului juridic al bunului litigios. Astfel, potrivit contractului de vînzare-cumpărare nr.3139 din 30.05.2003, Chirtoacă Vera în calitate de vînzător a vîndut, iar Uncu Sergiu şi Gîncu Gavril în calitate de cumpărători cu cota a cîte 6/11 şi respectiv 5/11 au cumpărat ap. 2 cu suprafaţa totală de 147,1 m2 cu nr. cadastral 010040113803002, situat în mun. Chişinău, str. Podgorenilor, 108D (f.d. 7, vol. I). Prin contractul de încetare a proprietăţii comune şi de separare în cote-părţi nr.4011 din 14.06.2003, a fost încetată proprietatea comună a lui Uncu Sergiu şi Gîncu Gavril şi a fost separat bunul în cote întregi.

În acelaşi timp, prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14.05.2001, devenită irevocabilă prin neatacare la 30.05.2001, a fost desfăcută căsătoria dintre Gîncu Viorica şi Gîncu Gavril. Potrivit art. 39 alin. (1) Codul familiei, în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul 5 desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă. Deci, căsătoria între Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica a încetat la 30.05.2001 - momentul cînd hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14.05.2001 a devenit irevocabilă prin neatacare. Potrivit art. 19 alin. (1) Codul familiei, bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie.

(2) Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de contractul matrimonial. Potrivit art. 20 alin. (1) Codul familiei, bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie, conform legislaţiei. (2) Sînt proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul: a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din: - activitatea de muncă; - activitatea de întreprinzător; - activitatea intelectuală; b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.); c) altor mijloace comune.

(3) Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sînt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi. (5) Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile care au fost dobîndite din ziua încheierii căsătoriei pînă în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobîndite de către el în perioada cît soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.

Potrivit art. 371 alin. (1) CC, bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri. (2) Orice bun dobîndit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmăşie pînă la proba contrară. După cum rezultă din circumstanţele cauzei analizate prin prisma normelor legale evocate, instanţa de recurs constată că bunul imobil litigios nu cade sub incidenţa bunurilor proprietate comună devălmaşă a soţilor, deoarece nu a fost procurat în timpul căsătoriei acestora, or, apartamentul a fost procurat la 30.05.2003, iar căsătoria a încetat la 30.05.2001.

Potrivit art. 22 alin. (1) Codul familiei, bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi pînă la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sînt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi. În conformitate cu prevederile art. 372 alin. (1) CC, bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu 6 gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobîndit. Prin urmare, Colegiul conchide că bunul litigios constituie proprietate personală a lui Gîncu Gavril, fiind achiziţionat după încetarea căsătoriei.

Conform art. 23 Codul familiei, bunurile ce aparţin fiecăruia dintre soţi pot fi recunoscute de instanţa judecătorească proprietate în devălmăşie a acestora dacă se va stabili că, în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune ale soţilor sau al mijloacelor unuia dintre soţi ori în urma muncii numai a unuia dintre soţi, valoarea acestor bunuri a sporit simţitor (reparaţie capitală, reconstrucţie, reutilare, reamenajare etc.). Potrivit art. 372 alin. (3) CC, bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri. Deci, situaţia descrisă din litigiu nu cade nici sub incidenţa acestei norme legale, deoarece bunul a fost procurat după desfacerea căsătoriei şi nu înainte de încheierea ei, respectiv nu se poate constata sporirea valorii acestui bun în timpul căsătoriei.

În acest sens, Colegiul apreciază critic concluzia instanţelor, între altele determinantă la adoptarea soluţiei, cum că au stabilit cu certitudine că, necătînd la hotărîrea privind desfacerea căsătoriei emisă de către Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău din 14.05.2001, familia Gîncu s-a menţinut şi părţile au continuat să locuiască împreună în apartamentul nr.6 din str. Podgorenilor, 108D, mun. Chişinău, ca o familie. Or, continuarea părţilor să locuiasă împreună, nu schimbă regimul juridic al bunului litigios. Mai mult ca atît, reclamanta nu a invocat sporirea valorii acestui bun în timpul căsătoriei, ci construirea lui în comun. În contextul dat, Colegiul menţionează că bunul litigios a fost procurat prin contractul de vînzare-cumpărare încheiat după încetarea căsătoriei, contract care nu a fost contestat şi a produs efecte juridice din momentul încheierii lui.

Astfel, regimul juridic al acestui bun este ca fiind proprietate personală a cumpărătorului Gîncu Gavril şi nu ca proprietate comună a soţilor. Or, invocarea aflării în relaţii de concubinaj a soţilor, nu modifică regimul juridic al bunului, decît în situaţia descrisă la art. 23 Codul familiei şi art. 372 alin. (3) CC, prevederi care nu sunt incidente speţei. Potrivit art. 344 alin. (1) CC, proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari. (2) Proprietatea comună poate apărea în temeiul legii sau în baza unui act juridic. Pornind de la prevederile normelor legale menţionate, instanţa de recurs constată că temeiul apariţiei proprietăţii comune î-l constituie legea sau actul juridic.

La caz, deşi reclamanta Gîncu Viorica nu a invocat expres temeiul apariţiei proprietăţii comune la care pretinde, din conţinutul pretenţiilor sale se poate deduce că acesta îl constituie aflarea în relaţii de concubinaj cu pîrîtul Gîncu Gavril după desfacerea căsătoriei, precum şi construirea în comun a bunului dat. Or, după cum s-a menţionat supra, în situaţia din speţă, concubinajul nu constituie temei de apariţie a proprietăţii comune, iar invocarea construirii comune a bunului, la fel nu poate fi reţinut ca temei, deoarece proprietatea a fost dobîndită de 7 către Gîncu Gavril în temeiul unui act juridic – contractul de vînzare-cumpărare, care nu este contestat şi produce efecte juridice din momentul încheierii lui.

În acest sens, Colegiul consideră eronată concluzia instanţelor cum că bunul litigios a fost dobîndit în comun de către ambii soţi, deoarece actele cauzei denotă expres că bunul imobil a fost procurat de Gîncu Gavril prin contractul de vînzare- cumpărare din 30.05.2003. Prin urmare, reclamanta a formulat în final următoarele cerinţe: repunerea în termen a acţiunii, constatarea faptului concubinajului de la 14 mai 2001 şi pînă la 10.05.2009 dintre Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica şi de ai stabili calitatea de membru al familiei, recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie asupra 1/2 cotă parte din apartamentul în litigiu. Astfel, instanţele au considerat că cerinţa privind recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie decade, deoarece acest drept reclamanta îl deţine în virtutea faptului că părţile şi-au manifestat intenţia de a înregistra imobilul după ambele părţi.

În primul rînd, Colegiul menţionează că instanţele au omis a se expune prin ce acte sau acţiuni şi-a manifestat intenţia Gîncu Gavril la înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului litigios după ambii soţi, în situaţia în care la acel moment erau de doi ani divorţaţi. Într-al doilea rînd, instanţa de recurs constată cu certitudine că înregistrarea la 15.07.2003 a dreptului de proprietate după Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica asupra apartamentului în litigiu, s-a efectuat în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.3139 din 30.05.2003 şi contractului de încetare a proprietăţii comune şi de separare în cote-părţi nr.4011 din 14.06.2003.

Respectiv, la momentul înregistrării dreptului de proprietate, bunul supus înregistrării aparţinea doar lui Gîncu Gavril în temeiul contractului de vînzare- cumpărare şi a contractului de încetare a proprietăţii comune şi de separare în cote- părţi şi nu făcea parte din bunurile comune devălmaşe, aşa cum au conchis instanţele, deoarece a fost procurat după încetarea căsătoriei. În această ordine de idei, atît cerinţa lui Gîncu Viorica privind recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie, cît şi cerinţa privind atribuirea a ½ cotă-parte din bunul proprietate comună devălmaşă, sunt lipsite de suport legal, deoarece Colegiul a constatat cu certitudine că bunul litigios nu face parte din proprietatea comună devălmaşă şi respectiv nu poate fi împărţit pe cote-părţi.

În ceea ce ţine de cerinţa reclamantei Gîncu Viorica privind constatarea faptului concubinajului de la 14 mai 2001 şi pînă la 10.05.2009 dintre Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica şi de ai stabili calitatea de membru al familiei, Colegiul o consideră neîntemeiată, pornind de la următoarele. Potrivit art. 281 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească constată faptele de care depinde apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor personale sau reale ale persoanelor fizice şi ale organizaţiilor. Potrivit art. 281 alin. (2) lit. j) CPC, instanţa judecă pricinile în care i se cere să constate concubinajul, în cazurile stabilite de lege.

În conformitate cu prevederile art. 284 alin. (1) CPC, în cererea de constatare a faptului cu valoare juridică se indică: a) faptul a cărui constatare se solicită şi scopul solicitării; b) cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite sau de a reconstitui cele pierdute; 8 c) probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară a documentelor pierdute. (2) Probele care confirmă circumstanţele expuse de petiţionar se anexează la cerere. Astfel, cerinţele înaintate de Gîncu Viorica nu se încadrează în prevederile legale evocate, or, aceasta nu a indicat scopul solicitării, precum şi nu a invocat care temei legal stabileşte constatarea concubinajului (art. 281 alin. (29 lit. j) CPC).

Referitor la cerinţa reclamantei Gîncu Viorica privind repunerea în termen, se reţin următoarele. Instanţele au menţionat că încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin împărţire poate fi cerută oricînd, dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel. În primul rînd, reclamanta Gîncu Viorica nu a solicitat încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin împărţire, ci recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie asupra 1/2 cotă parte din apartamentul în litigiu. Or, stabilirea cotei-părţi asupra unui bun comun şi separarea acestei cote-părţi sunt fapte juridice distincte. Într-al doilea rînd, potrivit art. 25 alin. (8) Codul familiei, pentru împărţirea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor a căror căsătorie a fost desfăcută, se stabileşte un termen de prescripţie de 3 ani.

Mai mult ca atît, deşi reclamanta a înaintat expres cerinţa de repunere în termen a acţiunii, instanţele nu au supus-o aprecierii, limitîndu-se doar la constatarea necesităţii respingerii argumentului pîrîtului privind tardivitatea acţiunii. În consecinţă, Colegiul conchide că acţiunea reclamantei Gîncu Viorica privind repunerea în termen a acţiunii, constatarea faptului concubinajului de la 14 mai 2001 şi pînă la 10.05.2009 dintre Gîncu Gavril şi Gîncu Viorica şi de ai stabili calitatea de membru al familiei, recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie asupra 1/2 cotă parte din apartamentul în litigiu, urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

Referitor al acţiunea reconvenţională înaintată de Gîncu Gavril privind radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrisului de proprietar a lui Gîncu Viorica, înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate prin evacuarea pîrîtei Gîncu Viorica din apartamentul litigios şi retragerea vizei de reşedinţă, Colegiul consideră că urmează a fi admisă parţial, pornind de la următoarele. După cum s-a constatat supra, bunul imobil litigios – apartamentul nr. 6 cu nr.cadastral 0100401.138.03.010 din mun. Chişinău, str. Podgorenilor, 108D, aparţine cu drept de proprietate personală lui Gîncu Gavril, fiind achiziţionat prin contract de vînzare-cumpărare după încetarea căsătoriei.

Potrivit Extrasul din Registrul bunurilor imobile cu nr.0100/10/67725, eliberat la 23.08.2010, în Subcapitolul II - Dreptul de proprietate asupra bunului imobil, se conţine înscrisul din 15.07.2003 - proprietar Gîncu Viorica Ion şi Gîncu Gavril Mihail al bunului imobil cu nr. cadastral 0100401.138.03.010, cotă-parte 1.0 (f.d. 6, vol. I). Temeiul înscrierii, este indicat contractul de vînzare-cumpărare nr.3139 din 30.05.2003 şi contractul de încetare a proprietăţii comune şi de separare în cote-părţi nr.4011 din 14.06.2003. 9 Astfel, după cum s-a menţionat şi mai sus, bunul imobil litigios a fost procurat şi înregistrat în Registrul bunurilor imobile după încetarea căsătoriei între soţii Gîncu.

La 29.06.2010, Gîncu Gavril a solicitat OCT Chişinău radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a lui Gîncu Viorica asupra ap. 6 din str. Podgorenilor, 108D, mun. Chişinău, cererea fiindu-i respinsă din lipsa consimţămîntului pîrîtei, cu explicarea art. 505 alin. (2) CC, care prevede radierea, în cazul dat, numai în temeiul hotărîrii judecătoreşti (f.d. 57, vol. I). Potrivit art. 496 alin. (1) CC, în registrul bunurilor imobile sînt descrise imobilele şi sînt indicate drepturile reale care au ca obiect aceste bunuri. Potrivit art. 497 alin. (1) CC, înscrierile făcute în registrul bunurilor imobile se prezumă autentice şi complete pînă la proba contrară.

În conformitate cu prevederile art. 499 alin. (1) CC, drepturile reale asupra imobilelor supuse înscrierii potrivit legii se vor dobîndi atît între părţi, cît şi faţă de terţi numai prin înscrierea în registrul bunurilor imobile a constituirii sau strămutării lor în temeiul acordului de voinţă dintre părţi. (2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai dacă radierea lor s-a înscris în registrul bunurilor imobile cu consimţămîntul titularului. Consimţămîntul nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau încetarea existenţei titularului. (4) Hotărîrea judecătorească irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul administrativ va înlocui acordul de voinţă sau, după caz, consimţămîntul.

Potrivit art. 504 alin. (1) CC, cînd vreo înscriere din registrul bunurilor imobile nu corespunde situaţiei juridice reale, se poate cere rectificarea înscrierii. (2) Prin rectificare se înţelege radierea, corectarea sau menţionarea oricărei operaţiuni susceptibile de a face obiectul unei înscrieri în registru. La caz, Gîncu Gavril a solicitat radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrisului de proprietar a lui Gîncu Viorica, din motiv că la momentul înscrierii acestui drept, relaţiile de căsătorie erau încetate, fişa buletinului de identitate nu conţinea menţiunea despre încetarea căsătoriei, iar certificatele de divorţ în care au fost indicate eronat data divorţului, au fost declarate nule de organul emitent.

Prin urmare, în situaţia din speţă se atestă incidente prevederile art. 504 alin. (1) CC, deoarece înscrierea dreptului de proprietate asupra bunului imobil cu nr. cadastral 0100401.138.03.010 după Gîncu Viorica Ion şi Gîncu Gavril Mihail, cotă- parte 1.0, nu corespunde situaţiei juridice reale. Astfel, după cum s-a constatat supra, atît la momentul procurării bunului imobil de către Gîncu Gavril (30.05.2003), cît şi la momentul înregistrării dreptului de proprietate asupra lui, căsătoria între soţii Gîncu era încetată prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14.05.2001, devenită irevocabilă prin neatacare la 30.05.2001. Respectiv, înscrierea dreptului de proprietate asupra bunului litigios după ambii soţi cu cota-parte 1.0, nu corespunde situaţiei juridice reale.

Potrivit art. 505 alin. (1) lit. a) CC, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă înscrierea sau actul în al cărui temei s-a dispus înscrierea nu a fost valabil. După cum s-a menţionat supra, certificatul de divorţ care atesta data desfacerii căsătoriei la 15.10.2003, adică după procurarea bunului imobil şi care a servit ca temei la înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului litigios şi după 10 Gîncu Viorica, a fost declarat nul din motivul comiterii erorii ce vizează data desfacerii căsătoriei. Respectiv, la acel moment, actul care a stat la baza înscrierii dreptului era fals. Potrivit art. 505 alin. (2) CC, în lipsa consimţămîntului titularului, rectificarea se va încuviinţa numai în temeiul unei hotărîri judecătoreşti irevocabile.

Astfel, analizînd cerinţa lui Gîncu Gavril în raport cu prevederile evocate şi prin prisma art. 499 alin. (2) CC, instanţa de recurs conchide asupra necesităţii admiterii pretenţiei de încuviinţare a radierii dreptului de proprietate a lui Gîncu Viorica asupra bunul imobil – apartamentul nr. 6 cu nr.cadastral 0100401.138.03.010 din mun. Chişinău, str. Podgorenilor, 108D, fără consimţămîntul ei. Potrivit art. 506 alin. (1) CC, sub rezerva prescripţiei dreptului la acţiune în fond, acţiunea în rectificare este imprescriptibilă faţă de dobînditorul nemijlocit de rea-credinţă şi subdobînditorii de rea-credinţă care şi-au înscris dreptul în folosul lor. În acelaşi timp, Colegiul susţine ca întemeiată şi cerinţa de înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate prin evacuarea pîrîtei Gîncu Viorica din apartamentul litigios.

Potrivit art. 315 alin. (1) CC, proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. (2) Dreptul de proprietate este perpetuu. (3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui terţ. (4) Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul. Poate fi instituită prin lege obligaţia de folosire dacă nefolosirea bunurilor ar contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie să folosească el însuşi bunul ori să-l dea în folosinţă unor terţi în schimbul unei contraprestaţii corespunzătoare. Potrivit art. 316 alin. (1) CC, proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă. (2) Dreptul de proprietate este garantat.

Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. În conformitate cu prevederile art. 376 alin. (1) CC, dacă dreptul proprietarului este încălcat în alt mod decît prin uzurpare sau privare ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării. Pornind de la prevederile legale ce reglementează conţinutul dreptului de proprietate şi garantarea acestuia, instanţa de recurs conchide că cerinţa privind înlăturarea încălcărilor ce ţin privarea de dreptul de folosinţă asupra bunului prin evacuarea lui Gîncu Viorica din acest bun, urmează a fi admisă.

Referitor la cerinţa de retragere a vizei de reşedinţă, Colegiul o consideră pasibilă respingerii, deoarece această pretenţie urmează a fi soluţionată pe cale extrajudiciară, în virtutea faptului deţinerii dreptului de dispoziţie asupra bunului litigios şi a drepturilor aferente acestuia, cum ar fi retragerea vizei de reşedinţă la Direcţia evidenţă şi documentare a populaţiei fără consimţămîntul titularului. În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că instanţele judecătoreşti eronat au aplicat legea materială care nu trebuia aplicată la soluţionarea litigiului dedus judecăţii în speţă şi nu au aplicat legea care urma a fi aplicată, precum şi au interpretat eronat normele legale, deoarece, prin actele cauzei a fost demonstrată 11 netemeinicia acţiunii reclamantei Gîncu Viorica şi temeinicia parţială a acţiunii reconvenţionale a lui Gîncu Gavril.

Referitor la cerinţa recurentului de încasare a cheltuielilor de judecată, Colegiul reţine următoarele. Conform art. 82 CPC, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părţii care a avut cîştig de cauză toate cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. În acest sens, Colegiul consideră că pretenţia reclamantului vis-a-vis de restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu achitarea taxei de stat la examinarea cererii reconvenţionale în fond, în apel şi în recurs (300 lei instanţa de fond, f.d.

47, vol. I, 184, vol. I, 900 instanţa de apel, f.d. 84, vol. II, 705 lei instanţa de recurs, f.d. 111-112, vol. II), este parţial întemeiată, avînd în vedere că cerinţa privind retragerea vizei de reşedinţă a fost respinsă. Prin urmare, cheltuielile privind achitarea taxei de stat urmează a fi restituite în cuantum de 1 680 lei (1905 total - 225 taxa de stat în trei instanţe pentru cerinţa respinsă). Conform art. 90 lit. i) CPC, cheltuielile de asistenţă juridică se atribuie la cheltuieli de judecare a pricinii. Potrivit art. 96 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

Conform art. 96 alin. (11) CPC, cheltuielile menţionate la alin. (1) se compensează părţii care a avut cîştig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat. În acest sens, Colegiul consideră că pretenţia reclamantului vis-a-vis de restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu acordarea serviciilor de asistenţă juridică la examinarea prezentei cauze, este întemeiată în partea în care aceste cheltuieli au fost reale, necesare şi rezonabile. În această ordine de idei, Colegiul invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care fiind confruntată cu soluţionarea cauzelor contra Moldovei, a rambursat reclamanţilor cheltuielile pentru asistenţa juridică, notînd caracterul real, necesar şi rezonabil al sumelor solicitate prin raportare la complexitatea cauzei şi aportul considerabil al avocaţilor.

În contextul celor expuse, Colegiul consideră necesar de a determina cuantumul sumei ce urmează a fi încasată, pornind de la volumul lucrului efectuat. În această cauză, luînd în consideraţie volumul de lucru efectuat şi avînd în vedere complexitatea cauzei şi aportul avocatului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit conchide că suma rezonabilă încasării cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică este de 3 000 lei. Respectiv, instanţa de recurs ajunge la concluzia privind recuperarea cheltuielilor de judecată din contul intimatei în beneficiul recurentului proprţional părţii admise din acţiune în mărime de 4 680 lei (1 680 taxa de stat + 3 000 asistenţa juridică).

12 Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios asministrativ lărgit ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 29 octombrie 2014 şi de a adopta o hotărîre nouă de respingere a acţiunii lui Gîncu Viorica ca neîntemeiată şi de admitere parţială a acţiunii lui Gîncu Gavril. Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de Gîncu Gavril. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 29 octombrie 2014 şi se adoptă o hotărîre nouă, după cum urmează. Se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a lui Gîncu Viorica împotriva lui Gîncu Gavril privind repunerea în termen, recunoaşterea dreptului de proprietate comună în devălmăşie, stabilirea a 1/2 cotă parte din imobil, constatarea faptului concubinajului şi a calităţii membrului de familie. Se admite parţial acţiunea reconvenţională a lui Gîncu Gavril împotriva lui Gîncu Viorica, ÎS „Cadastru” privind rectificarea înscrisului privind dreptul de proprietate în baza actului nevalabil, înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate, evacuarea pîrîtei din imobil şi retragerea vizei de reşedinţă.

Se încuviinţează rectificarea înscrisului în Registrul bunurilor imobile prin radierea dreptului de proprietate a lui Gîncu Viorica asupra bunul imobil – apartamentul nr. 6 cu nr.cadastral 0100401.138.03.010 din mun. Chişinău, str. Podgorenilor, 108D, fără consimţămîntul ei. Se evacuează Gîncu Viorica din apartamentul nr. 6 cu nr.cadastral 0100401.138.03.010 din mun. Chişinău, str. Podgorenilor, 108D, fără acordarea altui spaţiu locativ. În rest, cerinţa lui Gîncu Gavril privind retragerea vizei de reşedinţă lui Gîncu Viorica din apartamentul nr. 6, mun. Chişinău, str. Podgorenilor, 108D, se respinge ca fiind neîntemeiată. Se încasează de la Gîncu Viorica în beneficiul lui Gîncu Gavril 4 680 (patru mii şase sute optzeci) lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tatiana Vieru Ion Druţă Ion Corolevschi Iuliana Oprea 13