2ra-1932/15 — Desfacerea căsătoriei şi încasarea pensiei de întreţinere

Dosarul nr. 2ra-1932/15 prima instanţă: I. Malanciuc instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, M. Moraru ÎNCHEIERE 05 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând admisibilitatea recursului declarat de Carauş Oleg, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Carauş Ana împotriva lui Carauş Oleg cu privire la desfacerea căsătoriei şi încasarea pensiei de întreţinere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Carauş Oleg şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 04 noiembrie 2014, c o n s t a t ă: La 31 iulie 2014, Carauş Ana a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Carauş Oleg cu privire la desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului minor şi încasarea pensiei de întreţinere.

În motivarea acţiunii a indicat reclamanta că s-a căsătorit cu Carauş Oleg la 16 noiembrie 1991, căsătoria fiind înregistrată la Primăria s. Pîrîta, r-nul Dubăsari, sub nr. 21. Din această căsătorie au doi copii, fiul Carauş Vitalie, născut la 08 februarie 1998, fiind minor. Menţionează că viaţa în comun cu pîrîtul a eşuat, în perioada de căsătorie în relaţiile lor s-a creat o atmosferă insuportabilă, de neînţelegere. Incompatibilitatea caracterelor şi viziunilor contrare asupra modului şi principiilor de convieţuire în contextul atmosferei create, au condus-o la convingerea fermă privind imposibilitatea păstrării familiei lor. În această situaţie consideră inoportună menţinerea familiei. Toate căile de împăcare încercate avînd rezultat negativ şi nu vede necesar acordarea unui termen de conciliere.

De asemenea, crede oportun stabilirea domiciliului copilului minor cu ea, pentru a-i asigura copilului un viitor mai bun. Precizează că pîrîtul nu acordă ajutor material pentru întreţinerea copilului. În şedinţa de judecată din 04 noiembrie 2014, reclamanta şi-a concretizat cerinţele. 1 Solicită Carauş Ana, desfacerea căsătoriei şi încasarea pensiei de întreţinere pentru copilul minor Carauş Vitalie. Prin hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 04 noiembrie 2014, acţiunea a fost admisă parţial. Căsătoria încheiată între Carauş Ana şi Carauş Oleg la 16 noiembrie 1991, la Primăria s. Pîrîta, r-nul Dubăsari, cu nr. de înregistrare 21, a fost desfăcută. Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei s-a încasat taxa de stat de la Carauş Oleg, în beneficiul statului, în mărime de 200 lei.

S-a încasat de la Carauş Oleg, în beneficiul reclamantei, pensia de întreţinere a copilului minor Carauş Vitalie, în mărime fixă de 971 lei, începînd cu 31 iulie 2014, pînă la atingerea majoratului. S-a încasat din contul lui Carauş Oleg, în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de 150 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2015, apelul declarat de Carauş Oleg a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 12 mai 2015, Carauş Oleg a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Dubăsari din 04 noiembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului, a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 12 martie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 24 martie 2015. (f.d. 75) Cererea de recurs a fost depusă la 12 mai 2015 şi respectiv, recursul se consideră depus în termen. (f.d.

92) În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 30 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat către Carauş Ana copia recursului declarat de Carauş Oleg , cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilităţii recursului, 05 august 2015, intimata nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă.

În conformitate cu art.439 alin.(3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

2 Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor instanţelor ierarhic inferioare. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de 3 casare a actelor judecătoreşti, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO, că „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, dar şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Carauş Oleg, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Carauş Oleg, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi 4