- Dosarul nr.
- 2ra-1215/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 iulie 2015
- Părțile
- CA Klassika Asigurări SA vs CA Artas SRL, intervenienţi accesorii Palanciuc Serghei şi Mihăiescu Vitalie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1215/15 — Încasarea despăgubirii de asigurare
dosarul nr.2ra-1215/15 Judecătoria Centru judecător – Sușchevici Daria Curtea de Apel Chișinău judecători –Pruteanu Victor, Popova Ludmila, Gavrilița Ana Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 22 iulie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas, Iuliana Oprea examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către CA ,,Artas” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de CA ,,Klassika Asigurări” SA împotriva CA ,,Artas” SRL, intervenient accesoriu Palanciuc Serghei și Mihaiescu Vitalie privind încasarea despăgubirii de asigurare și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 februarie 2015, CONSTATĂ: La 14 iunie 2013, CA „Klassika Asigurări” SA s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva CA „Artas” SRL, intervenient accesoriu Palanciuc Serghei şi Mihăiescu Vitalie, solicitînd încasarea despăgubirii de asigurare în mărime de 267 041,84 lei compensată asiguratului Mihaiescu Vitalie şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, la 23.09.2009 a avut loc accidentul rutier cu implicarea automobilului de model „Mercedes R320 CDI”, nr. înmatriculare C MC 725, asigurat CASCO conform contractului nr. 368/CAS/09 încheiat cu CA „Klassika Asigurări” SA, condus de Mihăiescu Vitalie şi automobilul de model „Ford Tranzit”, nr. înmatriculare IL AX 779, condus de Palanciuc Serghei, care dispunea de poliţa de asigurare seria AW 003283, eliberată de CA „Artas” SRL. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 11.10.2011, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21.12.2011 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06.04.2012, s-a încasat de la CA „Klassika Asigurări” SA pentru Mihaiescu Vitalie prejudiciul material - 412 492 lei, penalitatea - 74 248.20 lei, cheltuielile de judecată - 10 000 lei şi taxa de stat - 9 100 lei.
Prejudiciul pentru automobilul model „Mercedes R320 CDI”, nr. înmatriculare C MC 725, a fost calculat de instanţele judecătoreşti conform raportului de expertiză nr. 1855 din 07.09.2011, întocmit de CNEJ şi include costul pieselor de schimb 382 763 lei, rabatul de uzură 38% (145 449.94 lei), costul pieselor minus suma uzurii 237 313,06 lei, costul manoperei şi materialele 29 728,78 lei. Prin ordinul de plată nr. 1 267/CAS/12 din 28.05.2012 s-a achitat lui Mihaiescu Vitalie suma de 267 041,84 lei - prejudiciul material. Indică reclamantul că, prin pretenţia nr. 019 din 29.05.2012 expediată pîrîtului a solicitat recuperarea în regres a despăgubirii de asigurare, însă nu a primit nici un răspuns.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 03.04.2014, acţiunea a fost admisă integral. S-a încasat de la CA „Artas” SRL în beneficiul CA „Klassika Asigurări” SA despăgubirea de asigurare în sumă de 267 041,84 lei şi taxa de stat în sumă de 8 011,25 lei, în total 275 053,09 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 29 aprilie 2014, CA „Artas” SRL a declarat apel, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de către CA ,,Artas” SRL și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 03 aprilie 2014, La 10 martie 2015, CA ,,Artas” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 18.02.2015 și a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 03 aprilie 2014 cu adoptarea unei decizii, prin care acțiunea să fie respinsă. În motivarea recursului, recurentul a invocat că instanţele au neglijat faptul că automobilul asigurat la CA ,,Klassika Asigurări” SA deţine un VIN cod fals şi nu poate constitui obiect al asigurării, iar menţionatul automobil nu a fost niciodată înregistrat în Registrul evidenţei transporturilor şi respectiv nu putea face obiectul unui contract de asigurări. La data de 26 mai 2015, CA ,,Klassika Asigurări” SA a depus referință prin care solicită respingerea recursului. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. În viziunea recurentului, instanţele au neglijat faptul că automobilul asigurat la CA ,,Klassika Asigurări” SA deţine un VIN cod fals şi nu poate constitui obiect al asigurării, iar menţionatul automobil nu a fost niciodată înregistrat în Registrul evidenţei transporturilor şi respectiv nu putea face obiectul unui contract de asigurări. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.
În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau 2 aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de CA ,,Artas” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de CA ,,Artas” SRL ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către CA ,,Artas” SRL, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de CA ,,Klassika Asigurări” SA împotriva CA ,,Artas” SRL, intervenient accesoriu Palanciuc Serghei și Mihaiescu Vitalie privind încasarea despăgubirii de asigurare și cheltuielilor de judecată. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Iuliana Oprea 3