2ra-1742/15 — Încasarea datoriei recalculate a prejudiciului material şi moral

Dosarul nr. 2ra-1742/15 prima instanţă: N. Şova instanţa de apel: M. Anton, A. Doga, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 15 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală, Petru Moraru examinând admisibilitatea recursului declarat de societatea comercială „Colass” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea comercială „Colass” societate pe acţiuni împotriva lui Ghîscă Tamara privind eliberarea de răspundere civilă delictuală şi la cererea reconvenţională înaintată de Ghîscă Tamara împotriva societăţii comerciale „Colass” societate pe acţiuni privind încasarea datoriei recalculate a prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de societatea comercială „Colass” societate pe acţiuni şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 03 iunie 2014, c o n s t a t ă: La 21 februarie 2013, societatea comercială „Colass” societate pe acţiuni a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Ghîscă Tamara privind eliberarea de răspundere civilă delictuală. În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 05 noiembrie 2003, a fost dispusă încasarea de la SC „Colass” SA, începînd cu luna mai 2003, în beneficiul cet. Ghîscă Tamara, pe tot parcursul vieţii, a suma de 218,24 lei lunar, pentru recuperarea pagubei drept rezultat al pierderii capacităţii de muncă.

În temeiul Legii privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu nr.278 – XIV din 11.02.1999, anual, începînd cu 2003, pînă în prezent, SC „Colass” SA a recalculat suma iniţială, pentru compensare a pagubei cauzată persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă, stabilită în temeiul hotărîrii judiciare din 06 noiembrie 2003. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 aprilie 2005, apelul declarat de Tamara Ghîscă împotriva SC „Colass” SA a fost admis parţial, casată hotărîrea judecătoriei Ciocana din 06 noiembrie 2003, în partea în care au fost respinse 1 cerinţele reclamantei despre încasarea despăgubirii începînd cu ianuarie 1999 pînă la adoptarea hotărîrii şi cheltuielilor suportate, adoptînd în această parte o nouă hotărîre prin care cerinţele reclamantei au fost admise parţial.

Astfel, au fost încasate de la SC „Colass” SA, în folosul Tamarei Ghîscă, despăgubire pentru prejudiciul cauzat sănătăţii, în formă de plată unică, pentru perioada aprilie 2000 - aprilie 2003, în sumă de 7856,64 lei şi cheltuielile pentru tratament în sumă de 800 lei. De asemenea, a fost casată hotărîrea primei instanţe în partea încasării din contul Tamarei Ghîscă a taxei de stat. În rest hotărîrea a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2005, recursul declarat de SC „Colass” SA a fost respins ca nefondat şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 aprilie 2005 şi hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 23 februarie 2005. Prin urmare, susţine reclamantul că, în scopul executării hotărîrii judecătoreşti, SC „Colass” SA achită pînă în prezent indemnizaţia pentru incapacitate de muncă în beneficiul lui Ghîscă Tamara.

Totodată, precizează că potrivit sentinţei Judecătoriei Octombrie or. Chişinău din 01 decembrie 1981 şi hotărîrii aceleiaşi judecătorii din 16 iunie 1982, T. Luchianenco, angajat al întreprinderii de stat APP „Cereale”, a fost recunoscut vinovat de comiterea accidentului rutier în urma căruia a decedat soţul Tamarei Ghîscă, iar ea însuşi a devenit invalidă de gradul doi, fiindu-i stabilită o pensie de invaliditate. Tot în cadrul aceluiaşi proces a fost stabilit că cet. Luchianenco se afla la volanul automobilului în stare de ebrietate gravă, fapt confirmat prin însăşi declaraţia, expresă, a autorului prejudiciului, declaraţiile martorilor precum şi din raportul de expertiză. Invocă reclamantul că, potrivit teoriei generale ale răspunderii juridice civile, precum şi comentariului Codului civil al RM, răspunderea civilă delictuală este obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală.

În asemenea circumstanţe, în litigiul dedus judecăţii cet. T. Luchianenco, angajat al ÎS APP „Cereale”, a acţionat în afara limitelor prevăzute de contractual individual de muncă şi a împuternicirilor prestabilite, ori conform sentinţei Judecătoriei Octombrie Chişinău din 01 decembrie 1982, anume el se recunoaşte vinovat de producerea accidentului rutier, din imprudenţă, soldat cu deces şi vătămare corporală gravă cet. Gîscă Tamara, iar conducerea autocamionului în stare de ebrietate nu intră în competenţa niciunui angajat, precum nici a SC „Colass” SA. Prin urmare, reclamantul nu urmează a fi considerat drept subiect pasibil de răspundere civilă delictuală indirectă şi urmează a fi eliberat de răspundere.

Solicitat SC „Colass” SA, eliberarea de răspundere civilă delictuală faţă de cet. Ghîscă Tamara, prin încasarea indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă şi cheltuielilor de judecată. La 23 aprilie 2013, Ghîscă Tamara a formulat cerere reconvenţională împotriva SC „Colass” SA privind încasarea datoriei recalculate a prejudiciului material şi moral. 2 În motivarea cererii reconvenţionale a indicat reclamanta că potrivit sentinţei Judecătoriei Octombrie or. Chişinău din 01 decembrie 1981 şi hotărîrii aceleiaşi Jjdecătorii din 16 iunie 1982, s-a constatat că din vina angajatului SMU „Elevatorstroi” (actualmente SC „Colass” SA), cet.

T. Luchianenco, care conducea automobilul în stare de ebrietate alcoolică, a avut loc accidentul rutier, în rezultatul căruia soţul reclamantei a decedat, iar acesteia i-au fost cauzate leziuni corporale, ce au dus la dereglarea de lungă durată a stării de sănătate, în rezultat, fiindu-i determinat gradul doi de invaliditate pe tot parcursul vieţii, cu plata pensiei în mărime de 181,76 lei. Mai indică reclamanta că prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 05 noiembrie 2003, a fost dispusă încasarea de la SC „Colass” SA, începînd cu luna mai 2003, în beneficiul cet. Ghîscă Tamara, pe tot parcursul vieţii, suma de 218,24 lei, lunar, pentru recuperarea pagubei drept rezultat al pierderii capacităţii de muncă.

Menţionează că administraţia SC „Colass” SA, ignoră hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 05 noiembrie 2003, precum şi prevederile Legii nr.278 – XIV. Susţine că, pîrîtul, SC „Colass” SA achită sumele pretinse doar după ce reclamanta se adresează Procuraturii Generale, Procuraturii sect. Ciocana şi instanţelor judecătoreşti. Invocă Tamara Ghîscă precum că datoria SC „Colass” SA faţă de ea, la data de 01 aprilie 2013, constituie suma de 773 lei. Solicită Ghîscă Tamara, încasarea de la SC „Colass” SA, în beneficiul său, a datoriei în mărime de 15773 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 20000 lei. Pe parcursul examinării cauzei civile pîrîta, Ghîscă Tamara a depus cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor, solicitând încasarea datoriei de 20583,83 lei.

Ulterior, şi-a majorat pretenţiile, solicitând încasarea datoriei de 38742 lei şi a prejudiciului moral de 30000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 03 iunie 2014, acţiunea înaintată de SC „Colass” SA a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar acţiunea reconvenţională înaintată de Ghîscă Tamara a fost admisă parţial. Astfel, a fost încasată de la SC „Colass” SA, în beneficiul Tamarei Ghîscă, suma de 38143 lei, cu titlu de datorie recalculată, scadentă la 01 aprilie 2014. În rest, acţiunea reconvenţională înaintată de Tamara Ghîscă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, apelul declarat SC „Colass” SA a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 03 iunie 2014. La 25 mai 2015, SC „Colass” SA a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015. În motivarea recursului, a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material şi procedural. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de 3 apel a fost pronunţată la 05 martie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 26 martie 2015 (f.d.

207), prin urmare, recursul se consideră depus în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 10 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat către Ghîscă Tamara copia recursului declarat de SC „Colass” SA, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilităţii recursului, 15 iulie 2015, Ghîscă Tamara nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă.

În conformitate cu art.439 alin.(3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, 4 sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor instanţelor ierarhic inferioare. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO, că „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s- au pronunţat în mod corespunzător. 5 Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţele ierarhic inferioare, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Colass” SA, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de societatea comercială „Colass” societate pe acţiuni se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Tatiana Vieru Judecătorul Judecătorii Oleg Sternioală Petru Moraru 6