Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-956/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 iulie 2015
Părțile
SRL Parcul de Autobuze si Taximetre - 9 vs Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor al RM, intervenient accesoriu II Valeriu Vieru
Pe scurt
Cu privire la contestarea actului administrativ

3ra-956/15 — Cu privire la contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-956/15 prima instanţă: M. Muruianu instanţa de apel: N. Cernat, A.Pahopol, N. Simciuc DECIZIE 15 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas, Tamara Chișca-Doneva, Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând recursurile declarate de Întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” și Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9”, s-a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 10 decembrie 2013, fiind adoptată o hotărîre nouă de admitere a acțiunii, c o n s t a t ă La 28 ianuarie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea cererii de chemare în judecată societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a indicat că, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor prin răspunsul nr. 02/5-2289 din 19 noiembrie 2012 i-a comunicat că, prin ordinul nr.187 din 06 iulie 2012 a fost deschisă ruta Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, care a fost atribuită spre deservire întreprinderii individuale ,,Valeriu Vieru”.

Ordinul dat este emis cu încălcarea prevederilor punctului 39 din Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006, prin nerespectarea intervalului de 30 minute între ruta Chişinău 14:50 – Lipcani 06.35, pe care o deserveşte societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9”. 1 Pe direcţia Chişinău-Briceni activează un număr suficient de rute deservite de diferiţi agenţi economici, care satisfac pe deplin cerinţele populaţiei, iar pârâtul fără efectuarea unui studiu corespunzător a inclus pe direcţia respectivă încă o rută ce afectează interesul celorlalţi agenţi economici. Cererea prealabilă adresată pârâtului la 29 noiembrie 2012 prin răspunsul nr. 02/8-2505 din 27 decembrie 2012 a fost respinsă ca fiind tardivă.

Cere societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” anularea ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.187 din 06 iulie 2012 privind deschiderea rutei Chişinău 15:05-Medveja 03:30, deservită de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” (f.d.1-2, vol. 1). La 22 august 2013 societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a indicat că, prin dispoziţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.21-d din 29 mai 2013 pe cursa Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, deservită de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru”, au fost introduse puncte intermediare de staţionare la filialele Bălţi şi Briceni ale întreprinderii de stat ,,Gările şi Staţiile Auto”, doar cu dreptul de a transporta călători din Bălţi şi Briceni în Medveja şi din Medveja în Bălţi şi Briceni.

Dispoziţia dată este emisă cu încălcarea prevederilor Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006. Cere societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” anularea dispoziţiei Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 21-d din 29 mai 2013 (f.d.122-123, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 01 noiembrie 2013 cererile de chemare în judecată depuse de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” au fost conexate într-un singur proces (147-148, vol. 1). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 10 decembrie 2013 s-a respins ca fiind tardivă cererea societăţii cu răspundere limitată ,,PAT-9” cu privire la anularea ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.187 din 06 iulie 2012 privind deschiderea rutei Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, deservită de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” şi ca neîntemeiată cererea cu privire la anularea dispoziţiei nr. 21-d din 29 mai 2013 (f.d.

49, 53-58, vol. II). La 12 decembrie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 decembrie 2013, iar la 28 martie 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 64, 74-79, vol. II). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 03 iunie 2014 a respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 decembrie 2013 (f.d. 119-126, vol. II). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2014 s-a admis recursul declarat de avocatul Crasnostan Andrei în interesele societăţii cu răspundere limitată 2 ,,PAT-9”.

S-a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată (f.d.181-186 vol.II). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a concluzionat că, instanţele de judecată eronat au constatat că, cererea prealabilă depusă de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” este tardivă pe motivul că întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” a început activitatea pe ruta Chişinău 15:05 – Medveja 03:30 la 16 iulie 2012, iar societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” urma să cunoască despre existenţa ordinului contestat.

Or, termenul de 30 zile începe să curgă de la comunicarea actului administrativ. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu a prezentat probe că societatea cu răspundere limitată ,, PAT-9” cunoştea despre ordinul nr. 187 din 06 iulie 2012 înainte de 19 noiembrie 2012. Activitatea întreprinderii individuală ,,Valeriu Vieru” pe ruta Chişinău 15:05 – Medveja 03:30 începând cu 16 iulie 2012 nu prezumă că societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” cunoştea despre existenţa ordinului în baza căreia prima activează. Prin cererea din 06 noiembrie 2012 societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a sesizat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor în privinţa nerespectării orarului de circulaţie pe ruta Chişinău - Medveja de către societatea cu răspundere limitată ,,Dongtur”, necunoscând faptul că ruta respectivă a fost deschisă prin ordinul nr. 187 din 06 iulie 2012 şi atribuită spre deservire întreprinderii individuale ,,Valeriu Vieru”.

Rejudecînd cauza, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2015 a fost admisă cererea de apel declarată de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9”; s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 10 decembie 2013, fiind adoptată o hotărîre nouă, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9”, s-a anulat ca ilegal ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a RM nr.187 din 06 iulie 2012, prin care s-a deschis ruta Chișinău 15:05-Medveja 03:30 și s-a atribuit spre deservire întreprinderii individuale ”Valeriu Vieru”; s-a anulat ca ilegală dispoziția Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a RM nr.21-d din 29 mai 2013 prin care la cursa Chișinău 15:05-Medveja 03:30, atribuită spre deservire întreprinderii individuale ”Valeriu Vieru” au fost introduse puncte intermediare de staționare la filialele Bălți și Briceni, în Medveja și din Medveja în Bălți și Briceni (f.d.215-223).

Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 28 aprilie 2015, 24 iunie 2015 și la 14 iulie 2015 întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, a hotărîrii primei instanţe, pronunțînd o hotărîre nouă prin care cererea să fie respinsă ca nefondată. În motivarea recursului, întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru” a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. 3 A menționat că, la emiterea ordinului nr.187 din 06 iulie 2012 și a dispoziției nr.21-d din 29 mai 2013 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, ambele cu referire la ruta Chișinău-Medveja cu ora de pornire din gara de nord 15:05 nu au fost încălcate prevederile pct.20, 27 și 39 al Regulamentului transporturilor auto de călători și bagaje.

Aceste acte fiind legitime, nu afectează în nici un mod activitatea societății cu răspundere limitată ”PAT-9”, întrucît în orarul său pe ruta Criva nu deservește și localitatea Medveja. A mai indicat, că localitatea Medveja, care este poziționată la hotarul Republicii Moldova cu Ucraina, este deservită doar la ruta Chișinău-Medveja. Rutele locale fiind executate doar în zilele de piață avînd orar la ora 10-00 și ora 12-00. Alte rute nu tranzitează această localitate, care găzduiește unitatea de grăniceri, trecerea pietonală vamală, iar ruta Chișinău-Medveja este unica soluție de acces la aceste puncte strategice importante pentru segmentul de locuitori din Cotiujeni, Larga, Medveja, precum și pentru mulți angajați ai acestor structuri dislocate în localitatea Medveja.

La data de 15 mai 2015 Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a depus recurs asupra deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, a hotărîrii primei instanţe, pronunțînd o hotărîre nouă prin care cererea să fie respinsă ca nefondată.

A indicat că, instanța de apel nu a făcut altceva decît să admită acțiunea intentată de către societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” și să anuleze cele două acte administrative emise de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor care se referă la ruta regulată interurbană Chișinău 15:05-Medveja 03:30, însă instanța de apel și-a argumentat poziția doar față de punctele intermediare din orașele Bălți și Briceni, care au fost introduse în orarul de circulație al rutei regulate interurbane Chișinău 15:05-Medveja 03:30 prin dispoziția nr.21-d din 29 mai 2013, or din materialele dosarului se constată cu certitudine că, Ordinul nr.187 din 06 iulie 2012 nu are nimic comun cu aceste puncte intermediare, stabilind ca puncte de îmbarcare și debarcare a pasagerilor doar localitățile Cotiujeni, Larga și Medveja.

Pe cale de consecință a acestei rațiuni, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor consideră că instanța de apel, contrar prevederilor art. 26 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, s-a expus asupra oportunității deschiderii rutei regulate interurbane Chișinău 15:05-Medveja 03:30, ceea ce nu este de competența unei instanțe judecătorești, or potrivit prevederilor art.4 din Codul Transporturilor Auto (aborogat, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative), administrarea de stat în domeniul transporturilor auto este exercitată de organul de specialitate al administrației publice centrale, de autoritățile administraiei publice locale și de alte autorități abilitate prin lege.

La data de 07 iulie 2015 intimatul societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” a depus referință, menționînd că între ruta deservită de întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru” și cea deservită de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” sunt mai multe puncte de staționare în localități comune și datorită acestor factori, rezultă că rutele implicate se influențează reciproc, iar prioritatea în asemenea caz urmează a fi acordată rutelor deja existente, adică celor deservite de către societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” încă din anul 2005. 4 A făcut referire la practica judiciară prevăzută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 mai 2011, pe dosarul nr. 3r-824/11.

A indicat, că în corespundere cu pct.17 al Regulamentului transporturilor auto de călători și bagaje și în temeiul p.7 alin. 14 și 20 din hotărîrea Guvernului nr. 539 din 23 aprilie 2008, cu privire la crearea instituției publice ”Agenția Națională Transport Auto”, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a RM anterior emiterii ordinului nr.187 din 06 iulie 2012, a solicitat IP ”ANTA” analiza fluxului de călători, a transportului existent și corelarea cu alte tipuri de transport. Astfel, din cumulul circumstanțelor indicate mai sus, rezultă că deschiderea rutei Chișinău 15:05- Medveja 03:30, în favoarea întreprinderii individuale ”Valeriu Vieru” urma a fi refuzată, deoarece la acel moment, în direcția respectivă activau mai mulți agenți transportatori care satisfăceau pe deplin cerințele populației (1,3 călători la cursă).

Totuși, Ministerul a neglijat datele oficiale și contrar prevederilor legale a emis actele administrative contestate, în baza căror s-a instituit spre deservire pentru întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru”, ruta Chișinău-Medveja, fără respectarea intervalului de 30 minute, cu alte rute interurbane și în detrimentul altor agenți transportatori. Din considerentele enunțate, afirmă intimatul că instanța de apel nu s-a expus asupra oportunității actului administrativ, dar a constatat emiterea unor acte cu încălcarea prevederilor legii. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se decl, ară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Instanţa de recurs consideră că recurenții, declarînd recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2015, la data de 28 aprilie 2015 și 15 mai 2015 s- au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1), lit. b) Cod de Procedură Civilă instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinţei în teremenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 08 iulie 2015 recursurile au fost declarate admisibile. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, judecînd recursul în limitele prevăzute de lege, consideră recursurile întemeiate şi care urmează a fi admise, decizia instanţei de apel şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău urmează a fi casate integral, pronunțînd o nouă hotărîre de respingere a acțiunii, conform următoarelor.

5 În conformitate cu art. 118 alin.(1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiile sale dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 130 alin. (1-3) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.

Din actele pricinii rezultă că, prin ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 187 din 06 iulie 2012 a fost deschisă ruta Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, care a fost atribuită spre deservire întreprinderii individuale ,,Valeriu Vieru” (f.d. 48, vol. 1). Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor prin răspunsul nr. 02/5/2289 din 19 noiembrie 2012 a comunicat societăţii cu răspundere limitată ,,PAT-9” că prin ordinul nr.186 din 06 iulie 2012 de la societatea cu răspundere limitată ,,Dongtur” a fost retras dreptul de deservire a rutei Chişinău 15:00 – Medveja 04:00, iar prin ordinul nr. 187 din 06 iulie 2012 a fost deschisă ruta Chişinău 15:05 – Medveja 03:30 atribuită spre deservire întreprinderii individuale ,,Valeriu Vieru” (f.d.

4, vol. 1). La 29 noiembrie 2012 societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a depus cerere prealabilă în adresa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor solicitând anularea ordinului nr. 187 din 06 iulie 2012 (f.d. 5, vol. 1). Prin răspunsul nr. 02/8-2505 din 27 decembrie 2012 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a comunicat societăţii cu răspundere limitată ,,PAT-9” că respinge cererea prealabilă ca fiind tardivă (f.d.

3, vol. 1). La 28 ianuarie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la anularea ordinului nr. 187 din 06 iulie 2012. Prin dispoziţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 21-d din 29 mai 2013 pe cursa Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, deservită de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru”, au fost introduse puncte intermediare de staţionare la filialele Bălţi şi Briceni ale întreprinderii de stat ,,Gările şi Staţiile Auto”, doar cu dreptul de a transporta călători din Bălţi şi Briceni în Medveja şi din Medveja în Bălţi şi Briceni (f.d.

125, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 decembrie 2013, s-a respins ca fiind tardivă cererea societăţii cu răspundere limitată ,,PAT-9” cu privire la anularea ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 187 din 06 iulie 2012 privind deschiderea rutei Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, deservită de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” şi ca neîntemeiată cererea cu privire la anularea dispoziţiei nr. 21-d din 29 mai 2013 (f.d. 49, 53-58, vol. II).

Fiind investită cu judecarea apelului, Curtea de Apel Chișinău a dat o soluție contrarie de admitere a pretențiilor reclamantului/intimat, motivînd soluția că, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor contrar prevederilor art. 24 alin. 6 (3) al legii Contenciosului administrativ, nu a probat temeinicia deschiderii rutei noi Chișinău 15:05 - Medveja 03:30, cu atribuirea acesteia întreprinderii individuale ”Valeriu Vieru”, prin prisma necesității populației, agenților economici și autorităților administrației publice locale, frecvenței deplasărilor populației, corelării cu alte tipuri de transport și rute de transport auto de pasageri în funcțiune.

Avînd în vedere că prin decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2014, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ s-a expus asupra tardivității acțiunii înaintate de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9”, constatînd că termenul de prescripție nu a fost omis, instanța de recurs va verifica, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate cu privire la fondul cauzei. Conform pct.17 din Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 854 din 28 iulie 2006, rutele regulate sunt organizate pe baza analizei legăturilor economice şi sociale dintre localităţi, luându-se în considerare frecvenţa deplasărilor populaţiei, corelarea cu alte tipuri de transport şi rutele de transport auto de pasageri în funcţiune.

Temei pentru organizarea transporturilor regulate de pasageri îl constituie analiza cerinţelor populaţiei, agenţilor economici, autorităţilor administraţiei publice, situaţiei existente şi a altor factori. Conform pct. 39 din Regulament, organizarea rutelor interurbane (între unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea) regulate noi, modificarea sau închiderea celor existente se efectuiază de către organul de specialitate al administraţiei publice centrale. La rutele interurbane (între unităţile administrativ teritoriale de nivelul al doilea) intervalul dintre rute (curse) trebuie să fie de cel puţin 30 minute.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 187 din 06 iulie 2012 prin care, a fost deschisă ruta Chişinău 15:05 - Medveja 03:30 și dispoziţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.21-d din 29 mai 2013 pe cursa Chişinău 15:05 - Medveja 03:30, deservită de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru”, prin care au fost introduse puncte intermediare de staţionare la filialele Bălţi şi Briceni ale întreprinderii de stat ,,Gările şi Staţiile Auto”, doar cu dreptul de a transporta călători din Bălţi şi Briceni în Medveja şi din Medveja în Bălţi şi Briceni sunt legale, fiind emise în urma cercetărilor efectuate în scopul deschiderii curselor solicitate şi cu respectarea prevederilor Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 854 din 28 iulie 2006 şi, prin urmare, acțiunea înaintată de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” este nefondată și urmează a fi respinsă.

Argumentul invocat în decizia instanței de apel, precum că sunt ilegale actele administrative ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor de a deschide cursele menţionate, deoarece acestea se suprapun cu cursele deservite de intimatul societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” şi alţi agenţi transportatori, care pînă la emiterea ordinelor contestate satisfăceau pe deplin cerinţele populaţiei în transport auto, nu poate fi reţinut, deoarece conform pct. 20 lit.b) din Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, deschiderea rutei (cursei) noi este refuzată în cazul cînd pe ruta (cursa) solicitată sau pe alte rute în direcţia respectivă, în orarul de circulaţie al cărora este inclusă localitatea dată, activează alt transportator, care satisface 7 pe deplin cerinţele populaţiei în transporturi.

Or, în orarul de circulaţie Chişinău 15:05 - Medveja 03:30 deservit de întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” nu activează nici un transportator; deschiderea rutei menționate a fost solicitată inclusiv și prin demersurile primăriilor din localitățile Medveja, Larga și Cotiujeni, iar în ruta Chișinău 14:50-Lipcani 06:35 și Chișinău 15:15-Briceni 05:05 ce pornește din Chișinău, deservite de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” nu au în orarele lor de circulație incluse acele localități ce sunt prevăzute de orarul de circulație a rutei deservite de întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru”.

De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul invocat de către intimat precum că, între ruta deservită de întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru” și cea deservită de societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” sunt mai multe puncte de staționare în localități comune și datorită acestor factori, rezultă că rutele implicate se influențează reciproc, iar prioritatea în asemenea caz urmează a fi acordată rutelor deja existente, adică celor deservite de către societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” încă din anul 2005. În speță, prin ordinul nr.186 din 06 iulie 2012 de la societatea cu răspundere limitată ,,Dongtur” a fost retras dreptul de deservire a rutei Chişinău 15:00 – Medveja 04:00, iar prin ordinul nr. 187 din 06 iulie 2012 a fost deschisă ruta Chişinău 15:05 – Medveja 03:30, care a fost atribuită spre deservire întreprinderii individuale ,,Valeriu Vieru”, iar prin dispoziţia nr.21-d din 29 mai 2013 au fost introduse puncte intermediare de staţionare la filialele Bălţi şi Briceni doar cu dreptul de a transporta călători din Bălţi şi Briceni în Medveja și invers, și nicidecum din Chișinău spre Bălți și Briceni.

Or, stabilirea unor interdicții față de întreprinderea individuală ”Valeriu Vieru” la deservirea rutei regulate interurbane Chișinău-Medveja, presupune în esență și lipsa unor suprapuneri cu rutele ce deservesc localitățile în cauză, or, din speță rezultă cu certitudine că societatea cu răspundere limitată ”PAT-9” prin deservirea rutelor Chișinău 14:50-Lipcani 06:35 și Chișinău 15:15–Briceni 05:05 nu deservește și localitatea Medveja. Mai mult ca atît, în conformitate cu art.126 alin.(1,2) al Constituției RM, economia Republicii Moldova este o economie de piață, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată și pe proprietatea publică, antrenate în concurență liberă. Statul trebuie să asigure libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție.

Iar, în conformitate cu art.11 alin. (1) al Legii concurenței nr. 183 din 11 iulie 2012, este interzisă folosirea unei poziţii dominante pe piaţa relevantă în măsura în care aceasta poate afecta concurenţa sau leza interesele colective ale consumatorilor finali. De asemenea, este apreciată critic poziția instanței de apel expusă în partea motivatoare, precum că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin ordinele contestate, a încălcat flagrant intervalul dintre rute (curse), care conform pct. 39 din Regulament, trebuie să fie de cel puţin 30 minute, deoarece traseele nu se atribuie după kilometri parcurși, ci după stațiile comune de îmbarcare și debarcare către aceleași localități.

Cu referire la concluzia expusă de instanța de apel, în partea ce ține de constatarea încălcării prevederilor pct.17 din Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, 8 aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 854 din 28 iulie 2006, făcînd referire la faptul că, localitatea Medveja face parte din raionul Briceni, are 1616 locuitori, iar la 3 km de aceasta este situată stația de cale ferată, precum și faptul că la momentul deschiderii rutei regulate în direcția respectivă existau aproximativ 40 de rute interurbane și internaționale, cît și 2 rute suburbane pe segmentul de drum Medveja- Briceni, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că acestea se referă la oportunitatea actului administrativ asupra căreia se poate expune doar organul de specialitate al administrației publice centrale, adică Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Or, conform art. 26 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe asupra oportunităţii actului administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia. De asemenea, instanța de recurs reține ca fiind întemeiate argumentele recurenților cu privire la faptul că potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi.

Or, potrivit informației nr. 241 din 16 aprilie 2013 a Societății pe acțiuni ”Gara de Nord” prezentată la materialele dosarului, s-a constatat cu certitudine că societatea cu răspundere limitată ”PAT-9”, nu a suportat careva prejudicii prin deschiderea rutei Chișinău-Medveja, din contra în pentru perioda iulie-decembrie 2012 a înregistrat un număr al vînzărilor de bilete mult mai mare decît cel al întreprinderii individuale ”Valeriu Vieru”, aproximativ cu o diferență de 1000 bilete.

Având în vedere că nu este necesară verificarea unor dovezi suplimentare, circumstanțele pricinii fiind stabilite de instanțele judecătorești inferioare, însă normele de drept material au fost încălcate și aplicate eronat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia Curții de Apel Chișinău şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău și a emite o nouă hotărâre, prin care se respinge acțiunea înaintată de Societatea cu răspundere limitată ”PAT-9”, fiind neîntemeiată. În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1), lit.b) 445 alin.(3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admit recursurile declarate de Întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” și Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Se casează decizia Curţii de Apel din 21 aprilie 2015, şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 10 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la contestarea actului administrativ. Se emite o nouă hotărâre prin care, se respinge acțiunea înaintată de societatea cu răspundere limitată ,,PAT-9” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii 9 Drumurilor, intervenient accesoriu întreprinderea individuală ,,Valeriu Vieru” cu privire la contestarea actului administrativ, fiind neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Tamara Chișca-Doneva Galina Stratulat Dumitru Mardari 10

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.