3ra-950/15 — Contestestarea actului administrativ, restabolirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru

prima instanță: A. Catană, dosarul nr. 3ra-950/15 instanța de apel: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna, ÎNCHEIERE 08 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Fulger Constantin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Fulger Constantin împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară, restabilirea în funcţie și încasarea salariului mediu pentru perioada absenței forțate de la lucru, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Fulger Constantin, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 12 noiembrie 2014 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 21 iulie 2014, Fulger Constantin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară, restabilirea în funcţie și încasarea salariului mediu pentru perioada absenței forțate de la lucru.

În motivarea acţiunii a indicat că a fost angajat la serviciu în Organele Afacerilor Interne în funcții de polițist-șofer al Izolatorului de detenție provizorie, începând cu 29 ianuarie 2008 în baza ordinului M-19-ef din 15 februarie 2008. Susține că prin ordinul Inspectoratului General de Politie nr. f din 29 mai 2014 a fost concediat din organe în temeiul lit. k) alin.(1) art. 47 a Legii cu privire la activitatea Politiei şi statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012. Menționează că nu este de acord cu ordinul dat, deoarece, ancheta de serviciu a fost efectuată fără a i se aduce la cunoștință rezultatele anchetei, nu i s-a oferit posibilitatea de a face cunoștință cu materialele anchetei, astfel nu a putut să-și apere interesele prin prezentarea probelor.

La fel, indică că nu este clar motivul constatării abaterii disciplinare comisă de el ca gravă, deoarece, anterior nu a mai comis careva abateri disciplinare sau încălcări de disciplină, astfel, consideră că era posibil ca în privința sa fie dispusă o altă sancțiune, mai blândă. Invocă că anterior a specificat că nu este de acord cu rezultatul stabilirii gradului de ebrietate produsă de alcool cu dispozitivul „Drager alcootest”, deoarece, nu i s-a adus la cunoștință dacă alcooltestul a fost supus reviziei, nu i s-a eliberat o copie pentru a face cunoștință cu rezultatul și a fost efectuat de o persoană, care de fapt nici nu a fost împuternicită de a efectua așa tip de teste.

Afirmă că în conformitate cu prevederile art. 76 lit. k) din Codul Muncii, se constată prezentare la locul de muncă în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică prin certificatul eliberat de instituția medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanți ai angajatorului și ai salariaților, specificând că în cazul dat nu a fost prezentat nici un certificat medical și nici comisie nu a fost formată. De asemenea, indică că explicația scrisă de el a fost schimbată la insistența lui Ciobanu Iurie, comunicându-i că dacă va scrie cum îi dictează ultimul, va fi sancționat cu vreo mustrare.

La fel, indică că are la întreținere patru copii minori și din frica că va pierde locul de muncă, a scris așa cum i s-a dictat, cu toate că nu a consumat băuturi alcoolice la data de 06 mai 2014, ci cu o zi mai înainte, ceea ce și a comunicat lui Ciobanu Iurie, însă ultimul a menționat că dacă nu dorește să fie concediat să o scrie așa cum i se spune. Susține că în perioada de activitate în organele de poliție și sistemul penitenciar a avut stimulări, careva încălcări nu a comis, și plângeri din partea colegilor sau altor persoane în privința sa, de asemenea nu au fost. Solicită anularea ordinului nr. 315 ef din 29 mai 2014 „Cu privire la sancționare disciplinară a angajatului IP Cahul al IGP al MAI, plutonier de poliție Fulger Constantin”, restabilirea la muncă în funcția de plutonier de poliție și încasarea de la Inspectoratul General de Politie în beneficiul său a salariului mediu pentru perioada absenței forțate de la lucru.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 12 noiembrie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 martie 20105, a fost admis apelul declarat de către Fulger Constantin, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. art. 26, art. 28 din Legea cu privire la activitatea Poliției și statusul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012 și pct. 3, pct. 27 din Statutul disciplinar a organelor afacerilor interne aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2 din 04 ianuarie 1996, care reglementează investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor, urmărirea penală, restricţiile şi interdicţiile în activitatea poliţistului şi modul de acordare a stimulărilor şi de aplicare şi de executarea sancțiunilor disciplinare, care indică că sancțiunile disciplinare trebuie să fie conforme cu vinovăţia colaboratorului şi cu gravitatea încălcării săvîrşite. La aplicarea sancţiunii disciplinare se ia în considerare caracterul, cauzele, circumstanţele şi consecinţele faptei săvîrşite, conduita anterioară a colaboratorului, termenul aflării lui în serviciu.

Sancţiunea disciplinară se aplică cu dreptate, fără părtinire şi numai după constatarea faptelor. Persoanei supuse anchetei de serviciu i se vor solicita explicațiile de rigoare în scris. Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii instanța a reținut explicația lui Fulger Constantin, prin care ultimul a comunicat că mirosul de alcool se datorează faptul că la 06 mai 2014, a servit băuturi alcoolice în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, concluzionînd, astfel că ordinul nr. 315-ef din 29 mau 2014, cu privire la sancționarea disciplinară a angajatului IP Cahul al IGP al MAI , plutonier de poliție Fulger Constantin, este legal, încît, cerința de repunere în funcție este neîntemeiată.

La 13 mai 2015, Fulger Constantin a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Susține că instanța de apel la emiterea deciziei, a aplicat eronat prevederile art. art.26, art.28 al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr.320 din 27 decembrie 2012, pct.6 al Hotărârii Guvernului nr.481 din 10 mai 2006 cu privire la aprobarea Codului de etică şi deontologie al polițistului, cât şi prevederile Hotărârii Guvernului Nr.2 din 04 ianuarie 1996 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, care de fapt, a fost abrogată la data de 12 iulie 2013, mai mult ca atât instanța de apel la emiterea deciziei a concluzionat bazându-se de prevederile pct.9 din Hotărârea Guvernului Nr.481 din 10 mai 2006 cu privire la aprobarea Codului de etică şi deontologie al polițistului, care nici nu se conține în acest punct.

Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei a omis să examineze toate argumentele de drept invocate de dânsul în cererea de chemare în judecată, argumente, care demonstrează incontestabil că Inspectoratul General al Politiei şi-a depășit atribuțiile la emiterea ordinului contestat, încălcând în mod flagrant și direct prevederile Constituitei Republicii Moldova, Codul muncii, Legii cu privire la activitatea Poliției şi statutul polițistului nr.320 din 27 octombrie 2012, cât şi Hotărârea Guvernului nr.502 din 09 iulie 2013 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al polițistului.

Invocă că ordinul Inspectoratului General al Poliţiei de sancționare disciplinară prin concediere, care a fost emis în baza prevederilor lit. c),d) alin.(l) art.26 al Legii cu privire la activitatea Poliției şi statutul polițistului nr.320 din 27 decembrie 2012, este neîntemeiat și emis cu încălcarea temeiurilor de fapt și de drept, deoarece, aceste prevederi se referă la obligațiile polițistului și nicidecum motiv de concediere prevăzut la lit. i), alin.(1) art.86 al Codului Muncii.

Indică că potrivit prevederilor art. 76 lit. k) al Codului muncii, prezentarea la locul de muncă în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, constatată prin certificatul eliberat de instituția medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanți ai angajatorului şi ai salariaților, însă, acest principiu nu a fost respectat de Inspectoratul General al Poliţiei la efectuarea anchetei de serviciu, intimatul la emiterea ordinului a concluzionat bazându-se doar de testul dispozitivului „Drager alcootest” care nu a fost supus reviziei, și efectuat de o persoană neîmputernicită.

La fel, indică la emiterea ordinului de sancționare nu-sa ținut cont de prevederile pct.92 al Hotărârii Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al polițistului şi prevederile art. 55 al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, prin care este stipulat că la aplicarea sancțiunii disciplinare se ține seama de activitatea desfășurată anterior de către polițist, de împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, de cauzele, gravitatea şi consecințele acesteia, de gradul de vinovăție, precum și de preocuparea pentru înlăturarea consecințelor faptei comise.

Afirmă că instanța de apel la emiterea deciziei i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut în art.6 (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăților Fundamentale ale Omului, dat fiind faptul că nu a examinat de fapt argumentele sale din cererea de chemare în judecată, limitându-se la fraze de ordin general precum că acțiunea nu ar fi întemeiată. La 24 iunie 2015, Inspectoratul General al Poliției a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 25 martie 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Fulger Constantin este inadmisibil din cu considerentele ce urmează. În conformitate art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Fulger Constantin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Fulger Constantin asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Fulger Constantin ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Fulger Constantin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Tamara Chişca-Doneva