Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-198/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 iulie 2015
Părțile
Postica Maria vs lui Simion Postica, Mihail Postica
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-198/15 — Declararea nulităţii certificatului de moştenitor testamentar

prima instanţă: D.Mîrzenco dosarul nr. 2rh-198/15 instanţa de apel: Gr.Zubati, N.Traciuc, V.Pruteanu instanţa de recurs: N.Cernat, Sv. Filincova, V.Timofti, Iu. Bejenaru, V.Arhip ÎNCHEIERE 08 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Tatiana Vieru, Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinînd cererea de revizuire declarată de Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Postica Maria Pantelemon împotriva lui Postica Maria Andrei şi Postica Petru privind declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi a contractului de donaţie, radierea înscrierii în registrul de înregistrare, recunoaşterea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate, la cererea Mariei Andrei Posticacu privire la prelungirea termenului acceptării a succesiunii, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011, prin care s-a respins recursul declarat de Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru, c o n s t a t ă La 31 octombrie 2007 Postica Maria Pantelemon a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Postica Petru şi Postica Maria Andrei cu privire la declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi a contractului de donaţie, radierea înscrierii din registrul de înregistrare, recunoaşterea faptului acceptării succesiunii şi dreptului de proprietate.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în timpul căsătoriei cu soţul său Postica Petru, au construit casa de locuit, pe un teren cu suprafaţa de 0,1072 ha, situat în str. Bucovinei, nr.20 or. Străşeni. La data de 07 iulie 1999 soţul Postica Petru a decedat, reclamanta rămînînd să trăiască în casă din str. Bucovinei, nr.20 or. Străşeni. Susţine reclamanta că referitor la intenţia sa de a testa averea sa fiului său Postica Leonid au ştiut toţi copiii săi, întrucît fiul său alături de ceilalţi, îi va asigura 1 o întreţinere specială, cu toate cele necesare pentru trai şi o va îngriji cît va fi în viaţă.

La data de 03 mai 2006 fiul său Postica Leonid a decedat, iar soţia lui - pîrîta Postica Maria Andrei, cu care se află în relaţii tensionante, s-a recăsătorit, declarîndu-i că casa de locuit în care locuieşte reclamanta, îi aparţine, prezentînd contractul de donaţie din 05 februarie 2004, conform căruia reclamanta a donat casa de locuit din str. Bucovinei, nr.20 or. Străşeni, fiului său Postica Leonid. Mai indică reclamanta că nu poate explica cum a putut să apară un astfel de act, deoarece voinţa exprimată la notar, a fost exclusiv testarea averii şi nu înstrăinarea casei de locuit prin donaţie. A invocat că nu a împuternicit pe nimeni în vederea semnării acestui contract, de asemenea nu a solicitat certificatul de moştenitor după decesul soţului său, Postica Leonid.

Menţionează că acţiunile viclene de întocmire a contractului de donaţie şi de substituire a testamentului cu acest contract au fost întreprinse de Postica Maria Andrei, în scopul acaparării bunurilor sale. Solicită Postica Maria Pantelemon declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal nr.447 din 23 octombrie 2004 pe numele Postica Maria Andrei asupra averii rămase, după decesul soţului acesteia Postica Petru, şi a contractului de donaţie nr.740 din 05 februarie 2004, recunoaşterea faptului acceptării succesiunii de către Postica Maria Pantelemon a averii succesorale rămase după decesul soţului său Postica Petru, la 07 iulie 1999, radierea înscrisului în registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra imobilului după Postica Leonid şi recunoaşterea după Postrica Maria Pantelemon a dreptului de proprietate asupra casei de locuit din str.Bucovinei, nr.20 or.Străşeni şi a terenului aferent casei.

Postica Maria Andrei a depus cerere de chemare în judecată cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii a averii după decesul soţului său Postica Leonid. În cerere Postica Maria Andrei a indicat că, din căsătoria sa cu Postica Leonid au un copil Postica Petru, născut în 1988. La 05 februarie 2004, mama soţului său, Postrica Maria Pantelemon, a donat fiului său Postica Leonid, casa de locuit din str.Bucovinei, nr.20 or.Străşeni şi a terenului aferent acesteia, avînd suprafaţa de 0,1072 ha. Aceste acte au fost întocmite notarial, fiind înregistrate în registrul bunurilor imobile. La data de 03 mai 2006 soţul Postica Leonid a decedat, iar după decesul lui a rămas casa de locuit din str.Bucovinei, nr.20 or.Străşeni şi terenul aferent acesteia.

Menţionează Postica Maria Andrei că din motive familiale, precum şi din motive de sănătate, nu s-a adresat în termen notarului pentru a primi certificat de moştenitor legal asupra averii rămase după decesul soţului, iar în prezent notarul refuză în eliberarea lui, fapt ce a generat înaintarea prezentei cereri cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

2 Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 20 octombrie 2008, acţiunea depusă de Postica Maria Pantelemon a fost admisă, s-a declarat nul certificatul de moştenitor legal nr.447 din 23 octombrie 2004 pe numele Mariei Pantelemon Postica şi contractul de donaţie nr.740 din 05 februarie 2004, s-a recunoscut faptul acceptării succesiunii de către Postica Maria Pantelemon a averii succesorale rămase după decesul soţului său Postica Petru, decedat la 07 iulie 1999, s-a radiat înscrierea în registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra imobilului după Postica Leonid şi s-a recunoscut după Postrica Maria Pantelemon a dreptului de proprietate asupra casei de locuit din str. Bucovinei, nr.20 or.

Străşeni şi a terenului aferent casei cu suprafaţa de 0,1072 ha. Iar cererea Mariei Andrei Postica s-a respins ca neîntemeiată. Împotriva hotărîrii instanţei de fond au declarat apel Postica Petru şi Postica Maria Andrei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2009 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2009 au fost respinse apelurile declarate şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La data de 12 februarie 2009 Postica Maria Andrei şi Postica Petru au depus recurs, solicitînd casarea deciziilor instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi remiterea pricinii spre rejudecare. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 februarie 2010 cauza a fost remisă spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Chişinău.

La data de 11 mai 2010, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău, pe motiv că partea în proces Postica Maria Pantelemon a decedat, cauza a fost suspendată pînă la stabilirea succesorilor. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 octombrie 2010 au fost admişi în calitate de succesori în drepturi procedurale a lui Postica Maria Pantelemon - Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru şi Postica Petru. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2010 a fost admis apelul declarat de Postica Maria Andrei şi Postica Petru, casată hotărîrea primei instanţe şi a fost emisă o hotărîre nouă, prin care a fost respinsă ca depusă cu omiterea termenului acţiunea Mariei Pantelemon Postica . A fost admisă acţiunea Mariei Andrei Postica.

S-a dispus prelungirea termenului de acceptare a succesiunii a bunului imobil din str. Bucovinei, nr.20 or. Străşeni, formată din casa de locuit şi terenul aferent, nr. cadastral 8001115091, rămase după decesul soţului său Postica Leonid de către Postica Maria Andrei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011 a fost respins recursul declarat de Postica Simion, Postica Alexandru şi Postica Mihail şi s-a menţinut decizia Curţii de Apel Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2010. La 01 februarie 2012 Postica Simion, Postica Mihail şi Postica Alexandru au depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitînd admiterea 3 cererii, casarea deciziei instanţei de recurs, cu remiterea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 21 martie 2012 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Postica Simion, Postica Mihail şi Postica Alexandru împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Postica Maria Pantelemon împotriva lui Postica Maria Andrei şi Postica Petru privind declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi a contractului de donaţie, radierea înscrierii în registrul de înregistrare, recunoaşterea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate, la cererea Mariei Andrei Postica cu privire la prelungirea termenului acceptării a succesiunii.

La 04 martie 2014 Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru moştenitori legali ai decedatei Postica Maria Pantelemon, au depus repetat o cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011, solicitînd admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 07 mai 2014 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011. La 09 decembrie 2014 Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru au mai depus o cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011, solicitînd admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs şi instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2015 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru. La 13 mai 2015 Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru au mai depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011, solicitînd admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs şi instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea cererii de revizuire revizuenţii au invocat drept circumstanţă esenţială a pricinii - decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014 şi sentinţa Judecătoriei Ciocana din 30 decembrie 2014 pe cauza penală de învinuire a Tatianei Severin-Barac, prin care s-a constatat ilegalitatea şi inexistenţa deciziei Primăriei Străşeni nr. 3.5 din 24 martie 1993, care a servit temei pentru recunoaşterea succesiunii după intimata Postica Maria Andrei, or, această presupusă decizie atribuia ultimei dreptul de succesiune deoarece terenul aparţinea cu drept de proprietate decedatului Postica Petru, iar mama Postica Maria Panteleimon, decedată în 2010, nu a posedat cu drept de proprietate acest teren.

4 Susţin revizuienţii că avînd în vedere că decizia Primăriei Străşeni nr. 3.5 din 24 martie 1993 a fost recunoscută ilegală în cadrul urmăririi penale şi a procesului penal examinat definitiv prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014, precum şi prin sentinţa Judecătoriei Ciocana din 30 decembrie 2014, decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2010, prin care a fost casată hotărîrea judecătoriei Străşeni din 28 octombrie 2008, este ilegală şi urmează a fi casată integral. Din aceste considerente, susţin revizuienţii, urmează a fi menţinută în vigoare hotărîrea judecătoriei Străşeni din 28 octombrie 2008. Invocă revizuienţii că în hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 28 octombrie 2008 sunt apreciate toate probele anexate la dosar, în special un presupus certificat nr. 142, care , de fapt, nu a existat, iar acest certificat nu conţine înscrisul privind anul eliberării lui.

Acest certificat a fost supus expertizei tehnico-ştiinţifice şi prin raportul de expertiză din 08 octombrie 2014 nr. 8597 s-a constatat că a fost executat cu folosirea tehnicii computerizate, iar originalul lui lipseşte. Menţionează că decizia Primăriei Străşeni nr. 3.5 din 24 martie 1993 a servit temei pentru împroprietărirea lui Barac Mihail, Barac-Severin Tatiana, care cunoşteau cu certitudine despre ilegalitatea acesteia. În opinia revizuienţilor decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 octombrie 2014 şi sentinţa Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 30 decembrie 2014, constituie circumstanţe esenţiale a pricinii şi temei de admitere a revizuirii, deoarece acestea confirmă ilegalitatea documentului iniţial, care a servit temei pentru legalizarea succesiunii după intimată.

Legătura cauzei în privinţa lui Barac Mihail şi Tatiana Severin-Barac şi alţii cu cerinţele din revizuirea în speţă, revizuienţii o explică că în cazul intimatei din speţă decizia Primăriei Străşeni nr. 3.5 din 24 martie 1993 este considerat ca fiind un act veridic, iar în cazul lui Barac Mihail şi Tatiana Severin-Barac şi alţii acest act este considerat nelegitim. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. În conformitate cu art.453 alin.(l) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. Pentru probarea temeiului de revizuire menţionat revizuienţii au prezentat ca circumstanţe esenţiale ale pricinii - decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014, prin care s-a decis inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de 5 inculpatul Barac Mihail împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014 în cauza penală privind-ul pe Barac Mihail, ca fiind vădit neîntemeiat, precum şi sentinţa Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 30 decembrie 2014 pe cauza penală de învinuire a Tatianei Severin-Barac şi alţii.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Referitor la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014, prezentată, în mod repetat, ca circumstanţă esenţială a pricinii şi temei de revizuire, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar a nu se expune, acest argument fiind deja supus examinării şi respins prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 28 ianuarie 2015. Or, în conformitate cu art. 451 alin .(4) CPC, nu se admite depunerea repetată a cererii de revizuire în aceleaşi temeiuri.

Referitor la cealaltă circumstanţă prezentată de revizuienţi ca circumstanţă esenţială ce nu le-a fost cunoscută anterior - sentinţa Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 30 decembrie 2014 pe cauza penală de învinuire Severin –Barac Tatiana şi alţii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că aceasta nu poate fi considerată în sensul art. 449 lit. b) CPC, ca o circumstanţă esenţială a pricinii care nu a fost şi nu a putut fi cunoscută revizuienţilor anterior, deoarece aceasta nu exista în momentul judecării procesului terminat prin hotărîrea revizuită.

Or, la probarea circumstanţelor conform art. 449 lit. b) CPC, trebuie de avut în vedere ca circumstanţele prezentate ca fiind noi trebuie să nu fi fost cunoscute şi nici să nu fi putut fi cunoscute revizuientului anterior, dar să fi existat la momentul examinării şi soluţionării pricinii civile, mijloacele de probă prin care se constată „circumstanţele nou descoperite” trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărîrea revizuită, iar revizuientul să fi fost împiedicat a prezenta aceste probe din împrejurări ce nu depind de voinţa sa, revizuientul trebuie să dovedească că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Această sentinţă nu ar putea avea putere decisivă asupra concluziei instanţei de judecată, fiind emisă într-o altă cauză cu participarea altor părţi. Mai mult, revizuienţii nu au prezentat tot conţinutul ei, ci doar o parte din sentinţă, astfel, nici nu poate fi admisă ca probă. Prin urmare, argumentele invocate de către revizuenţi în cererea de revizuire nu întrunesc nici unul din temeiurile prevăzute de normele citate. 6 Totodată, admiterea cererii de revizuire ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Brumărescu versus România, Roşca versus Moldova, Eugenia şi Doina Duca versus Moldova din 03.03.2009).

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 al.

(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Postica Simion, Postica Mihail, Postica Alexandru, împotriva deciziei deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Postica Maria Pantelemon împotriva lui Postica Maria Andrei şi Postica Petru privind declararea nulităţii certificatului de moştenitor legal şi a contractului de donaţie, radierea înscrierii în registrul de înregistrare, recunoaşterea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate, la cererea Mariei Andrei Posticacu privire la prelungirea termenului acceptării a succesiunii.

Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Tatiana Vieru Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.