3ra-947/15 — Anularea procesului-verbal de recepţie finală

prima instanţă: V. Efros dosarul nr. 3ra-947/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 08 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Oleg Plămădeală împotriva Primăriei municipiului Chişinău, intervenienţi accesorii Tatiana Chiorescu, Natalia Chiorescu şi Alexandru Chiorescu privind anularea procesului- verbal de recepţie finală, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 21 octombrie 2014, prin care a fost admisă acţiunea, constată: La 16 februarie 2012, Oleg Plămădeală a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chişinău cu privire la anularea procesului- verbal de recepţie finală. În motivarea acţiunii a invocat că la 12 ianuarie 2012 prin adresa P-13247/11 din 10 ianuarie 2012, i s-a comunicat procesul-verbal de recepţie finală nr. 535 din 14 iunie 2011 a verandei lit. „a”, garajului lit. 2 şi beciului lit. IV din str. I. Repin, nr. 7, ap. 2, investorul (proprietar) Mihail Chiorescu.

Susţine că la 20 ianuarie 2012, s-a adresat cu cerere prealabilă către emitentul actului administrativ nominalizat, solicitând anularea procesului-verbal în cauză, deoarece nu au fost respectate cerinţele legale pentru emiterea actului în cauză în privinţa garajului lit. 2 şi anume lipseşte acordul lui ca proprietar a terenului aferent construcţiilor din str. I. Repin, nr. 7. Menţionează că construcţia în cauză nu corespunde cerinţelor de rezistenţă şi stabilitate, precum şi siguranţa în exploatare şi creează un pericol real de prăbuşire ce ar afecta considerabil casa de locuit din str. I. Repin, nr. 7/1, b, care-i aparţine, din motivul nerespectării distanţei necesare dintre construcţii, precum şi l-ar putea trauma grav pe el sau pe membrii familiei sale în cazul prăbuşirii spontane.

1 Invocă că procesul-verbal de recepţie finală în cauză, precum şi toate actele premergătoare au fost obţinute clandestin, şi fără înştiinţarea şi consimțământul părţilor în litigiul de judecată privind stabilirea cotelor părţi şi partajarea în natură a terenului de pământ din ograda comună a casei de locuit cu mai multe apartamente din str. I. Repin, nr. 7, cu scopul de a afecta ilegal hotărârea de judecată de stabilire a cotelor părţi. Mai indică că la 14 februarie 2012, Primăria mun. Chişinău prin adresa nr. P-596/12 din 10 februarie 2012, i-a comunicat refuzul de a nula actul administrativ precum şi refuzul de a-i elibera documentele solicitate, anexele obligatorii la procesul-verbal de recepţie finală şi actele premergătoare.

Face referire la pct. 11 al Hotărârii explicative nr. 10 din 30 octombrie 2009 al Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ, care prevede că procesul-verbal de recepţie finală a construcţiei constituie temei de înregistrare a dreptului de proprietate asupra imobilului construit, prin urmare este producător de efecte juridice şi poate fi contestat în ordinea contenciosului administrativ.

Totodată indică şi pct. 8 al aceleași hotărâri al Plenului Curţii Supreme de Justiţie, stipulează că dat fiind faptul că, în lipsa actului pregătitor sau exercitării unor operaţiuni tehnico-materiale, actul administrativ nu poate fi adoptat sau emis, iar dacă ar fi emis sau adoptat, nu ar produce efecte juridice, instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 25 alin. (2) din Lege, verificând legalitatea actului, este în drept, din oficiu sau la cerere, să se pronunţe şi asupra legalităţii acestor acte sau operaţiuni. (Spre exemplu, instanţa din oficiu este în drept să verifice legalitatea avizelor, care au stat la baza emiterii actului administrativ, cvorumul prevăzut de lege, dacă actul este semnat de către conducătorul organului colegial, iar în cazurile prevăzute de lege - contrasemnat, etc.).

Mai indică şi art. 2 alin. (1) al Legii nr. 721/1996 privind calitatea în construcţii, potrivit căreia prevederile prezentei legi se aplică construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora, indiferent de tipul de proprietate sau destinaţie, precum şi lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii ale acestora. La fel, se bazează şi pe art. 13 alin. (4) al Legii sus nominalizate, care prevede că verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin responsabili tehnici atestaţi sau agenţi economici de consultanţă specializaţi.

Indică şi art. 21 alin. (3) al Legii nr. 721/1996 privind calitatea în construcţiei, care stipulează că fără înregistrarea autorizaţiei de construire la Inspecţia de Stat în Construcţii, se interzice executarea de lucrări la construcţiile menţionate la art. 2 alin. (l). Relatează că conform pct. 22 al hotărârii Guvernului nr. 285 din 23 mai 1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, prevede că comisia de recepţie recomandă respingerea recepţiei dacă constată vicii care nu pot fi înlăturate şi care prin natura lor, împiedică realizarea uneia sau a mai multor exigenţe esenţiale, caz în care se impun expertize, reproiectări, refaceri de lucrări etc.. 2 Conform pct. 41 al aceleași hotărâri, Comisa de recepţie finală recomandă respingerea recepţiei finale în cazul în care nu au fost respectate una sau mai multe din exigenţele aferente.

Solicită anularea procesului-verbal de recepţie finală nr. 535 din 14 iunie 2011 a verandei lit. „a”, garajului lit. 2 şi beciului lit. IV din str. I. Repin, nr. 7, ap. 2. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 21 octombrie 2014 a fost admisă acţiunea şi anulat procesul-verbal de recepţie finală nr. 535 din 14 iunie 2011 şi anume a verandei lit. „a”, garajul lit. 2 şi beciul lit. IV din str. I. Repin, nr. 7, ap. 2. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2015 a fost respins apelul declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 15 mai 2015, Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea civilă.

În motivarea recursului au invocat că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au neglijat respectarea art. 6, par. 1 din CEDO. Menţionează că prima instanţă nu a respectat dreptul la un proces echitabil al recurenţilor, sub aspectul încălcării principiului contradictorialităţii, deoarece nu a dispus, prin încheiere judecătorească efectuarea unei expertize repetate, la care au insistat aceștia. Indică că în demersul de numire a expertizei repetate, au invocat argumente procedurale de petrecere a expertizei, dar şi de ordin substanţial, care nu au fost luate în seamă. Or, în scopul asigurării contradictorialităţii procesului civil, prima instanţă, era obligată să numească expertiza repetată, deoarece hotărârea este bazată pe acel raport de expertiză.

Afirmă că în raportul de expertiză tehnică în construcţii, se face menţiune despre conformitatea cu cerinţele în construcţii, iar în altul, întocmit de expertul A. Achimov, din cadrul SRL „CEXIN”, se indică contrariul. În primul raport indicându-se că construcţiile respective corespund prevederilor normative în construcţii, sunt conforme tuturor cerinţelor tehnice şi pot fi exploatate după destinaţie, iar, în altul, se invocă că acestea, nu corespund cerinţelor de rezistenţă şi stabilitate, siguranţei în exploatare, prin ce crează un pericol real de prăbuşire. Consideră că instanţa de judecată, trebuia să asigure realizarea drepturilor intervenienţilor accesorii, deoarece, raportul din 11 martie 2013, a fost acea probă determinantă a primei instanţe, care a şi influenţat decisiv soluţia sa.

Precizează că avizul sanitar din 14 iunie 2011, nu a oferit răspuns la faptul cine primul şi-a edificat propria construcţie - Oleg Plămădeală sau Tatiana Chiorescu şi lasă o neclaritate, despre care construcţie învecinată, se are în vedere - cea de pe strada Grigorescu sau cea de pe strada I. Repin. Susţine că raportul din 11 martie 2013 nu corespunde condiţiilor de formă şi de conţinut. În susţinerea poziţiei date invocă că la pagina 4 a raportului dat, se specifică că A. Achimov, a folosit materialele dosarelor tehnice cadastrale, iar la audierea sa 3 din 10 octombrie 2014, a declarat că nu a găsit de cuviinţă să studieze dosarul cadastral, deşi în hotărîrea din 21 octombrie 2014, se face trimitere la faptul că s-au utilizat materialele dosarului cadastral.

Relatează că raportul dat se bazează pe un act normativ în construcţii NCM F.03.02-2005, care nu poate avea efect retroactiv pentru construcţii realizate anterior. Or, aceste construcţii, recepţionate în temeiul actului administrativ contestat de intimat, au fost realizate anterior anului 2005, fapt ce se deduce, inclusiv din hotărârea comisiei administrative nr. 7508 din 17 octombrie 2000. Mai indică că A. Achimov, la argumentarea cercetării sale, s-a bazat pe un cadru normativ contrar art. 35 din Legea privind calitatea în construcţii, deoarece lipsesc trimiterile concrete la Monitorul Oficial al RM, unde trebuiau să fie publicate textele integrale ale normativelor tehnice în construcţii, dar pe care le-a utilizat în cadrul cercetării sale.

Totodată, invocă că A. Achimov, în şedinţa din 10 octombrie 2014 a confirmat că nu a studiat documentaţia din care să rezulte cine primul a edificat propria construcţie, iar acest moment, a fost confirmat ca, fiind unul foarte esenţial de către acesta. Astfel, în opinia sa, rezultă că distanţa dintre construcţiile aflate pe un teren al căruia este doar un singur proprietar, nu se normează. Precizează că garajul, lit. 2, este o construcţie de categorie redusă care poate fi folosită ca spaţiu auxiliar, A. Achimov, susţine că această construcţie este una capitală care trebuie să aibă stîlpi şi grinzi executate din beton armat monolit. Afirmaţia dată o consideră eronată, deoarece respectivele imobile sunt spaţii auxiliare, asupra lor, neavând incidenţă prevederile normative la care se referă A. Achimov.

Totodată, consideră că spaţiile respective pot fi folosite după destinaţie, acestea, neatentând inadmisibil asupra proprietăţii intimatului. Indică că Curtea de Apel Chişinău, nu s-a expus în privinţa legalităţii încheierii de respingere a numirii expertizei repetate, încheiere care nu a putut fi atacată separat în primă instanţă datorită cadrului normativ în vigoare. Menţionează că instanţele ierarhic inferioare, pe lângă faptul că au neglijat respectarea art. 6, par. 1 din CEDO, acestea au încălcat şi dispoziţiile art. 434 alin. 4 CPC. Mai mult ca atât datorită interpretării eronate a prevederilor documentului normativ în construcţii - SNIPUL 2.07.01-89, la care s-a referit A. Achimov, din care rezultă că distanţa dintre construcţii, aflate pe un teren care are un singur proprietar, nu se normează, instanţele au interpretat eronat legea.

Subliniază că imobilele care au fost recepţionate prin procesul-verbal anulat de prima instanţă, existau la data iniţierii acţiunii respective. Mai menţionează că anterior intentării acţiunii civile la Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău, intimatul, nu a obiectat cu careva plângeri scrise, pretenţii, etc, vizavi de faptul necorespunderii construcţiilor date cu careva normative, nesiguranţei în exploatare, pericolului de surpare, nesolicitării acordului său autentificat notarial, etc, deşi construcţiile date, existau pe teren, cu mult înainte, de emiterea deciziei Consiliului Municipal Chişinău din 09 octombrie 2008 şi înaintării prezentei acţiuni. Concretizează că instanţele ierarhic inferioare nu au analizat global litigiul, inclusiv prin prisma faptului că acesta a generat dintr-un alt litigiu, examinat la 4 Judecătoria Ciocana, mun.

Chişinău, astfel consideră că cauza dată urma să fie examinată în cadrul Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău, sector în care sunt amplasate bunurile imobile. La fel menţionează că intimatul şi-a construit casa samavolnic, obținând legalizarea sa prin procesul-verbal nr. 28 din 11 septembrie 1995, indicând că construcţia dată fiind localizată pe o parte de teren aflată în folosinţa lui Ion Plămădeală, în locul unor edificii provizorii. Iar, careva acorduri din partea familiei Chiorescu, la edificarea şi darea în exploatare a locuinţei intimatului, nu s-a luat, deoarece respectiva construcţie a fost înălţată pe partea de teren care se exploata de către Ion Plămădeală. Construcţia locuinţei date, s-a executat cu grave abateri de la normele antiincendiare, deoarece nu este respectată distanţa minimă de la construcţiile Tatianei Chiorescu.

Relatează că instanţele de judecată ierarhic inferioare incorect au aplicat prevederile art. 379 şi 380 Cod civil, deoarece nu sunt aplicabile speţei, din motiv că art. 6 Cod Civil, impune regula neretroactivităţii legii, ceea ce înseamnă că art. 379 este aplicabil situaţiilor constituite, începând cu 12 iunie 2003 când a intrat în vigoare. Invocă că în anul 2000, când Mihail Chiorescu, a fost sancţionat contravenţional pentru efectuarea construcţiilor auxiliare, în mod ilegal, pe această adresă, nu exista cerinţa obligatorie de solicitare a cărorva acorduri notariale de la vecini. Practica solicitării unor astfel de acorduri, a apărut începând cu anul 2003. Acordul notarial, s-ar fi impus doar atunci când terenul, ar fi aparţinut în proprietate pe cote-părţi intimatului şi intervenienţilor accesorii.

Or, dreptul de proprietate, asupra terenului apare din momentul înregistrării în registrul bunurilor imobile. Evidenţiază că construcţiile lui Mihail Ciorescu, au fost edificate anterior casei intimatului, acesta înaintând pretenţiile doar atunci când a apărut diferendul.

Totodată, face referire şi la art. 2 din Legea nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie care defineşte certificatul de urbanism informativ ca, fiind un act cu caracter facultativ, eliberat de către emitent, prin care se fac cunoscute solicitantului (beneficiarului) elementele ce caracterizează regimul juridic, tehnic şi arhitectural-urbanistic al unui imobil/ teren, stabilite prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, necesar în cazul vânzării-cumpărării, dării în arendă, dezmembrării, parcelării, comasării, partajării, moştenirii terenului destinat construcţiei sau a imobilului în care se preconizează lucrări de reconstrucţie, precum şi în cazul apariţiei unor litigii patrimoniale.

Concomitent indică şi art. 9 din aceeaşi lege, care prevede că certificatul de urbanism informativ, va cuprinde elemente privind: a) regimul juridic al imobilului/terenului, cu referire la - situarea imobilului/terenului în intravilan sau în extravilan, - dreptul de proprietate asupra - imobilului/terenului şi servituţile care îl grevează, - extrase din documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului sau din regulamentele aferente, care instituie un regim special asupra imobilului/terenului (zone protejate, interdicţii temporare sau definitive de construire, zone declarate de interes public, monumente de arhitectură etc), - statutul de monument al imobilului sau al zonei construite; b) regimul tehnic al 5 imobilului/terenului, cu referire la reţelele edilitare, c) regimul arhitectural - urbanistic, cu referire la - destinaţia imobilului/terenului, stabilită prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, - procentul de ocupare a terenului (P.O.T.), - coeficientul de utilizare a terenului (C.U.T.).

La 03 iulie 2015, Oleg Plămădeală a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, se constată că Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu s-au conformat prevederilor legale, recursul declarat la 15 mai 2015 împotriva deciziei instanţei de apel din 31 martie 2015 fiind în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod 6 direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Tatiana Chiorescu şi Alexandru Chiorescu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Tamara Chişca-Doneva 7