Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1073/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 iulie 2015
Părțile
Gudenco Andrei vs Ratnicova Ala
Pe scurt
Incalcarea normelor de drept de procedura; lipsa procesului-verbal; dreptul de a declara apel

2ra-1073/15 — Desfacerea căsătoriei, partajul averii comune în devălmășie și încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă: V. Ilașco dosarul nr. 2ra-1073/15 instanţa de apel: M. Ciugureanu, S. Arnăut și B. Bîrcă DECIZIE 03 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Iurie Diaconu Vladimir Timofti şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Ratnicova Alla, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gudenco Andrei împotriva Allei Ratnicova cu privire la desfacerea căsătoriei, partajul averii comune în devălmășie și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de către Ratnicova Alla şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe c o n s t a t ă Prin procura din 15 decembrie 2008 Pruteanu Galina a fost împuternicită de Gudenco Andrei să-i reprezinte interesele în instanță de judecată cu dreptul de a semna și depune cereri, inclusiv cerere de chemare în judecată etc. (f.d.

14 Vol. I). La 13 februarie 2009 reprezentantul Pruteanu Galina a depus în interesele lui Gudenco Andrei cerere de chemare în judecată împotriva Allei Ratnicova cu privire la desfacerea căsătoriei, partajul averii comune în devălmășie și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 3 Vol. I). În motivarea acţiunii reprezentantul Pruteanu Galina a indicat că la 13 august 1988 Gudenco Andrei a încheiat căsătoria cu Ratnicova Alla. Din căsătorie soții Gudenco Andrei și Ratnicova Alla au doi copii: Evgheni, născut la 23 iunie 1987 și Alexei, născut la 25 septembrie 1993. Viața în comun a soților a eșuat, deseori se certau, iar pîrîta provoca certuri, se comporta indecent, nu avea grijă de familie și de copii.

Invocă că Ratnicova Alla era pasionată doar de munca ei de realizare a ziarelor. Menționează că Gudenco Andrei și-a refăcut viața cu o altă femeie cu care are o fiică Olga, născută în anul 2003. Fiul minor a lui Gudenco Andrei în comun cu Ratnicova Alla locuiește cu reclamantul. Ratnicova Alla locuiește în concubinaj cu alt bărbat cu care au copii gemeni. Consideră că păstrarea familiei în continuare este imposibilă, deoarece poartă caracter formal și soții nu au nevoie de termen de împăcare. În timpul căsătoriei soții Gudenco Andrei și Ratnicova Alla au cumpărat bunurile imobile apartamentul nr. 23 din bd. Renașterii, 25/1 și apartamentul nr. 14 din str. Pușkin, 28 ambele în mun. Chișinău. Menționează că de comun acord au convenit ca Gudenco Andrei să întrețină și să folosească apartamentul nr. 23 din bd.

Renașterii, 25/1, mun. Chișinău, iar Ratnicova Alla apartamentul nr. 14 din str. Pușkin, 28, mun. Chișinău. 1 Cere reprezentantul Pruteanu Galina desfacerea căsătoriei soților Gudenco Andrei și Ratnicova Alla, partajul averii comune în devălmășie prin atribuirea lui Gudenco Andrei apartamentul nr. 23 din bd. Renașterii, 25/1, mun. Chișinău, iar Allei Ratnicova apartamentul nr. 14 din str. Pușkin, 28, mun. Chișinău. În ședința de judecată a primei instanțe din 03 septembrie 2009 reprezentantul Pruteanu Galina a înaintat în interesele lui Gudenco Andrei demers privind efectuarea expertizei tehnico-judiciare pentru evaluarea bunurilor imobile litigioase: apartamentul nr. 14 din str. Pușkin, 28, apartamentul nr. 23 din bd.

Renașterii, 25/1, apartamentul nr. 51 din bd. Mircea cel Bătrîn, 16 și încăperile nelocuibile din str. Armenească, 100 amplasate în mun. Chișinău (f.d. 37 Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chişinău din 03 iunie 2009 s-a admis demersul depus de reprezentantul Pruteanu Galina în interesele lui Gudenco Andrei și s-a dispus efectuarea expertizei tehnico-judiciare (f.d. 38, 75 Vol. I). În ședința de judecată a primei instanțe din 09 iunie 2011 reprezentantul Pruteanu Galina a depus în interesele lui Gudenco Andrei cerere de concretizare a pretențiilor împotriva Allei Ratnicova solicitînd partajarea averii comune în devălmășie prin atribuirea reclamantului apartamentul nr. 23 din bd.

Renașterii, 25/1, și încăperile nelocuibile din str. Armenească, 100, iar pîrîtei apartamentul nr. 14 din str. Pușkin, 28 amplasate în mun. Chișinău, evacuarea pîrîtei și tuturor locatarilor din bunurile imobile acordate reclamantului și scoaterea sechestrului aplicat pe bunurile imobile în cauză. În motivarea cererii de concretizare reprezentantul Pruteanu Galina a indicat că bunurile nominaliazate au fost dobîndite de soții Gudenco Andrei și Ratnicova Alla în timpul căsătoriei și urmează a fi partajate ca avere comună în devălmășie. Referitor la apartamentul nr. 51 din bd. Mircea cel Bătrîn, 16 mun. Chișinău dobîndit de soții Gudenco Andrei și Ratnicova Alla în timpul căsătoriei reclamantul nu solicită partajarea din motiv că bunul imobil constituie obiect al altui litigiu de judecată (f.d.

136, 137, 157 verso Vol. I). Suplimentar a solicitat încasarea de la Ratnicova Alla în beneficiul lui Gudenco Andrei cheltuielile de judecată constituite din cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3000 lei și cheltuielile pentru efectuarea expertizei în sumă de 3000 lei (f.d. 158 Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 acţiunea depusă de Gudenco Andrei a fost admisă. S-a desfăcut căsătoria dintre Gudenco Andrei și Alla Ratnicova, înregistrată la 13 august 1988 de către Oficiul Stare Civilă raionul Frunze, orașul Chișinău sub nr. 354. S-a încasat de la Gudenco Andrei și Ratnicova Alla în beneficiul statului taxa de stat cîte 500% pentru fiecare la eliberarea adeverinței de desfacere a căsătoriei.

S-a partajat averea comună proprietate în devălmăşie a soţilor fiind determinate în proprietatea lui: Gudenco Andrei apartamentul nr. 23 din bd. Grigore Vieru 25/1, mun. Chișinău în valoare de 378434 lei și încăperile nelocative din str. Armenească 100, mun. Chișinău în valoare de 617260 lei. Allei Ratnicova apartamentul nr. 14 din str. Pușkin 28, mun. Chișinău în valoare de 845324 lei. S-a încasat de la Gudenco Andrei în beneficiul Allei Ratnicova sulta bănească în sumă de 150370 lei. 2 S-a evacuat Ratnicova Alla împreună cu persoanele ce locuiesc din apartamentul nr. 23 din bd. Grigore Vieru 25/1 și încăperile nelocative din str. Armenească 100, mun. Chișinău. S-a încasat de la Ratnicova Alla în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 25000 lei.

S-a încasat de la Ratnicova Alla în beneficiul lui Gudenco Andrei cheltuielile de judecată în mărime de 6000 lei (f.d. 159-160 Vol. I). La 07 iulie 2011 Gudenco Andrei a depus apel, iar ulterior apel suplimentar împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 (f.d. 162, 183-184 Vol. I). Prin mandatul nr. 0018510 din 12 aprilie 2011 avocatul Badii Dan a fost împuternicit de Ratnicova Alla să-i acorde asistenţă juridică (f.d.138 Vol.I). La 11 iulie 2011 avocatul Badii Dan a depus în interesele Allei Ratnicova apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 (f.d. 163- 165 Vol. I). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 12 noiembrie 2014 a respins apelurile declarate de Gudenco Andrei și Alla Ratnicova menţinînd hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 17 iulie 2011 (f.d. 23-29 Vol. II). La 12 ianuarie 2015 Ratnicova Alla a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014, cerînd admiterea recursului, casarea parțială a deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe în partea partajului averii comune și încasării cheltuielilor de judecată cu trimiterea pricinii în această parte la rejudecare în prima instanță (f.d.35-36 Vol. II). În motivarea recursului Ratnicova Alla a indicat că nu este de acord parțial cu hotărîrile de judecată contestate în partea partajului averii comune în devălmășie, că au fost încălcate normele de drept procedural fiind soluționată greșit pricina, iar erorile comise îi încalcă drepturile și libertățile fundamentale.

Consideră raportul de evaluare efectuat de societatea cu răspundere limitată “CEXIN” fără valoare juridică, deoarece întreprinderea nu are împuterniciri conform prevederilor Legii nr. 1086-XIV din 23 iunie 2000 cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale. Instanțele de judecată nu au ținut cont că bunul imobil apartamentul nr. 51 din bd. Mircea cel Bătrîn, 16 mun. Chișinău nu a fost supus partajului necătînd la faptul că ea nu a renunțat la această pretenție. Prin mandatul nr. 0464012 din 10 ianuarie 2014 avocatul Briceac Andrei a fost împuternicit de Gudenco Andrei să-i acorde asistenţă juridică cu dreptul de a interpela documente, ataca hotărîrea (f.d.12 Vol.II).

La 06 aprilie 2015 avocatul Briceac Andrei a depus în interesele lui Gudenco Andrei referință la recursul declarat de Ratnicova Alla solicitînd declaratea acestuia ca fiind inadmisibil. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 03 iunie 2015 a corectat eroarea strecurată în decizia din 12 noiembrie 2014 prin înlocuirea datei emiterii hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din „17 iulie 2011” în „17 iunie 2011” (f.d. 62 Vol.II). În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul 3 neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 01 iulie 2015 recursul declarat de Ratnicova Alla a fost considerat admisibil fără a prejudicia fondul cauzei. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecând recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen şi urmează a fi admis cu casarea deciziei Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014 şi încheierii din 03 iunie 2015 cu trimiterea pricinii la rejudecare în ordine de apel din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 12 noiembrie 2014 la 20 decembrie 2014 (f.d.

31 Vol. II). Astfel, recursul declarat de Ratnicova Alla la 12 ianuarie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din actele pricinii rezultă că la 13 februarie 2009 reprezentantul Pruteanu Galina a depus în interesele lui Gudenco Andrei cerere de chemare în judecată împotriva Allei Ratnicova cu privire la desfacerea căsătoriei, partajul averii comune în devălmășie și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.

3 Vol. I). În ședința de judecată a primei instanțe din 09 iunie 2011 reprezentantul Pruteanu Galina a depus în interesele lui Gudenco Andrei cerere de concretizare a pretențiilor împotriva Allei Ratnicova solicitînd partajarea averii comune în devălmășie prin atribuirea reclamantului apartamentul nr. 23 din bd. Renașterii, 25/1, și încăperile nelocuibile din str. Armenească, 100, iar pîrîtei apartamentul nr. 14 din str. Pușkin, 28 amplasate în mun. Chișinău, evacuarea pîrîtei și tuturor locatarilor din bunurile imobile acordate reclamantului, scoaterea sechestrului aplicat pe bunurile imobile în cauză și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 136, 137, 157 verso, 158 Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 17 iunie 2011 acţiunea depusă de Gudenco Andrei a fost admisă (f.d. 159-160 Vol. I). La 07 iulie 2011 Gudenco Andrei a depus apel, iar ulterior apel suplimentar împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 (f.d. 162, 183-184 Vol. I). Prin mandatul nr. 0018510 din 12 aprilie 2011 avocatul Badii Dan a fost împuternicit de Ratnicova Alla să-i acorde asistenţă juridică (f.d.138 Vol.I). 4 La 11 iulie 2011 avocatul Badii Dan a depus în interesele Allei Ratnicova apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 (f.d. 163- 165 Vol. I). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 12 noiembrie 2014 a respins apelurile declarate de Gudenco Andrei și Alla Ratnicova menţinînd hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 17 iulie 2011 (f.d. 23-29 Vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 iunie 2015 s-a corectat eroarea strecurată în decizia din 12 noiembrie 2014 prin înlocuirea datei emiterii hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din „17 iulie 2011” în „17 iunie 2011” (f.d. 62 Vol.II). Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel la examinarea pricinii a încălcat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 385 alin. (1) lit. a) și c) Codul de procedură civilă, instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept: a) să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei instanţe; c) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre.

Din sensul normelor de drept citate rezultă că instanța de apel este obligată în dispozitivul deciziei să indice că se menține sau se casează hotărîrea primei instanțe cu indicarea datei concrete de emitere a acesteia. Contrar acestor prevederi legale, instanța de apel a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iulie 2011 care la dosar nu este. Hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 după examinarea cererilor de apel depuse de către Curtea de Apel Chișinău nu a fost menținută. În scopul corectării acestei erori Curtea Supremă de Justiție prin încheierea din 13 mai 2015 a ridicat de la examinare în ordine de recurs pricina civilă şi a remis-o la Curtea de Apel Chişinău pentru înlăturarea omisiunii (f.d.

57-59 Vol. II). În conformitate cu art. 249 alin. (2) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor. În conformitate cu art. 273 Codul de procedură civilă, pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi în instanţă de apel, precum şi pentru fiecare act de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea înscrisurilor şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se întocmeşte proces-verbal.

Contrar acestor prevederi imperative ale legii, Curtea de Apel Chișinău pentru şedinţa din 03 iunie 2015 nu a întocmit proces-verbal al şedinţei de judecată. În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit. e) Codul de procedură civilă, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. În conformitate cu art. 432 alin. (5) Codul de procedură civilă, temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. 5 Aşadar, instanţa de apel la emiterea încheierii din 03 iunie 2015 a încălcat normele de drept procedural, motiv din care decizia şi încheierea de corectare a acesteia nu pot fi menţinute.

În afară de aceasta, în conformitate cu art. 360 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, sînt în drept să declare apel: reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege; În conformitate cu art. 365 alin. (3) Codul de procedură civilă, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său. În ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. În conformitate cu art. 368 alin. (1) şi (2) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale. Aşadar, articolul 368 Codul de procedură civilă în mod imperativ obligă instanţa de apel să verifice dacă cererea de apel întruneşte condiţiile prevăzute de lege, care însă în prezenta pricină de către Curtea de Apel Chişinău nu au fost îndeplinite. Avocatul Badii Dan la 11 iulie 2011 a declarat apel în interesele Allei Ratnicova împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iunie 2011 (f.d. 163-165 Vol. I). La materialele dosarului este mandatul nr. 0018510 din 12 aprilie 2011 prin care avocatul Badii Dan a fost împuternicit de Ratnicova Alla să-i acorde asistenţă juridică (f.d.138 Vol.I).

Conform art. 60 alin. (1) şi (2) Legea nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură cu modificările în vigoare la momentul declarării apelului, avocatul acordă asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă. Împuternicirile avocatului se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidenţă. Conţinutul, forma şi modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern. În conformitate cu art. 75 alin. (1) Codul de procedură civilă, cu modificările în vigoare la momentul declarării apelului, în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal sau prin reprezentanți. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea reprezentant.

În conformitate cu art.80 alin. (6) Codul de procedură civilă, în vigoare la momentul declarării apelului, împuternicirile date avocatului se atestă printr-un ordin scris, eliberat de Baroul de avocaţi, sau prin alt act prevăzut de lege. În conformitate cu art. 81 Codul de procedură civilă, în vigoare la momentul declarării apelului, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a ataca hotărârea judecătorească, etc., drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată de reprezentat. Conform pct. 5 alin. 2) din Hotărîrea nr. 1175 din 21 decembrie 2010 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului, 6 formularul mandatului avocatului conţine următoarele elemente obligatorii: pe verso se inserează: a) împuternicirile avocatului.

Contrar normelor legale enunţate, instanţa de apel nu a verificat împuternicirile avocatului Badii Dan de a declara apel în interesele Allei Ratnicova. Or, în mandatul nr. 0018510 din 12 aprilie 2011 nu sunt inserate împuternicirile avocatului Badii Dan (f.d. 138 verso Vol.I). Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel la examinarea pricinii a încălcat normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Ratnicova Alla, de a casa decizia Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014, încheierea de corectare a acesteia din 03 iunie 2015 şi de a restitui pricina spre rejudecare în ordine de apel în aceeaşi instanţă de la faza de primire a cererii de apel declarată de avocatul Badii Dan în interesele Allei Ratnicova și pentru examinare în fond a apelului declarat de Gudenco Andrei, în alt complet de judecători.

La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse şi de emis o hotărâre legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civil, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de Ratnicova Alla. Se casează decizia Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014 și încheierea de corectare a acesteia din 03 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gudenco Andrei împotriva Allei Ratnicova cu privire la desfacerea căsătoriei, partajul averii comune în devălmășie și încasarea cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, de la faza de primire a cererii de apel declarată de avocatul Badii Dan în interesele Allei Ratnicova și pentru examinare în fond a apelului declarat de Gudenco Andrei, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Iurie Diaconu Vladimir Timofti Sveatoslav Moldovan 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.