3ra-876/15 — Obligarea acordării spaţiului locativ în mod prioritar

prima instanță: I. Busuioc, dosarul nr.3ra-876/15 instanța de apel: N. Traciuc, A. Şpac, I. Cotruţă, ÎNCHEIERE 01 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Irina Tracenco, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Irinei Tracenco împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea acordării spațiului locativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Consiliul municipal Chișinău și menținuta hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 09 noiembrie 2013, prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 19 noiembrie 2012, Irina Tracenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea acordării spațiului locativ. În motivarea acţiunii a indicat că, la 10 octombrie 2012 s-a adresat către Consiliului municipal Chișinău cu cerere, prin care repetat a solicitat soluţionarea problemei referitor la asigurarea cu spațiu locativ. Susține că prin răspunsul nr. T-2254/12 emis de către Direcția generală locativ comunală şi amenajare din 23 octombrie 2012, i-a fost recomandată adresarea către Pretura sectorului Buiucani mun. Chișinău, privind examinarea posibilităților luării la evidență în vederea asigurării cu spațiu locativ.

Consideră refuzul pârâtului neîntemeiat, deoarece, după absolvirea școlii internat şi până în prezent locuiește la gazdă, achitând lunar plata chiriei, prin urmare, fiind sistematic prejudecată material. Indică că, la moment, este în vigoare decizia Preturii Buiucani municipiul Chișinău nr. 4/3.1 din 30 aprilie 1996, referitor la determinarea minorilor la școala internat pentru copii orfani și râmași fără supravegherea părinților, prin care la pct.2 al deciziei, s-a decis de a întări apartamentul nr. 7, situat în mun. Chișinău, str. Kogălniceanu 62, după dânsa şi frații său Eugen Tcacenco şi Alexei Tcacenco. Menționează că la 08 noiembrie 1996, a fost internată împreună cu frații săi la școala internat în or.

Ceadîr-Lunga, iar prin decizia Primăriei municipiului Chișinău nr. 25/12 din 17 octombrie 1996, s-a decis repartizarea familiei Irinei Timus spațiul locativ cu statut de serviciu apartamentul nr. 7, situat în mun. Chișinău, str. Kogălniceanu, 62. Solicită obligarea Consiliului municipal Chișinău să-i acorde în mod prioritar spațiu locativ ca persoană, care s-a întors dintr-o instituție de stat pentru copii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2012, a fost strămutată pricina civilă spre examinare în fond la Judecătoria Centru mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 09 octombrie 2013, acțiunea a fost admisă, fiind obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde Irinei Tracenco în mod prioritar spațiu locativ în mun.

Chișinău în conformitate cu normele prevăzute de legislația în vigoare. Prin decizia Curii de Apel Chișinău din 12 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de Consiliul municipal Chișinăul și menținuta hotărârea primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanţele judecătoreşti cu referire la Regulamentul cu privire la acordarea încăperilor de locuit, au constatat că Irina Tracenco se află în categoria peroanelor pentru acordarea în mod prioritar a încăperii de locuit, însă, deoarece, Preturile de sector nu dispun de spațiu locativ și nu este de competența acestora repartizarea spațiului locativ în mod prioritar acestor categorii de persoane, au considerat refuzul ilegal al Consiliului municipal Chişinău în acordarea Irinei Tracenco încăpere de locuit în mod prioritar.

La 07 mai 2015, Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs împotriva decizia instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că potrivit pct. 5 din Regulamentul privind ordinea de acordare a încăperilor de locuit în Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Consiliului de miniștri ai R.S.S.M.

nr.405 din 25 noiembrie 1987, hotărârea privind acordarea spațiului locativ de serviciu poate fi luată de către întreprinderea, organizația în gestiunea cărora se află spațiul locativ dat, iar potrivit prevederilor pct.9 alin. (3), (20),(21) din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.405 din 25 noiembrie 1987, privind ordinea de acordare a încăperilor de locuit în RM, listele întreprinderii, instituției, organizației ce ține evidența cetățenilor care au nevoie de îmbunătățirea condițiilor de locuit, se aprobă prin hotărârea organului administrației publice locale de comun acord cu comitetul sindical al instituției.

Menționează că intimata și-a întemeiat cerințele în baza art.41 pct.(2) din Codul cu privire la Locuințe, care indică că încăperile de locuit se acordă fără rând persoanelor care s-au întors dintr-o instituție de stat pentru copii, de la rude, tutore sau curator, dacă instalarea lor în spațiul locativ, ocupat mai înainte, este imposibilă, însă, din materialele dosarului rezultă cu certitudine că ultima nu a fost luată la evidență pentru asigurarea cu spațiu locativ.

Consideră că respectarea ordinii de succesiune este o condiție obligatorie impusă de legislația locativă în vigoare, având drept scop echitatea şi protejarea drepturilor tuturor cetățenilor, prin urmare, consideră că în cazul în care intimatei i s-ar acorda spațiu locativ în afara rândului de succesiune, s-ar încălca drepturile altor cetățeni aflați pe liste, cu atât mai mult că Irina Tracenco pe parcursul examinării pricinii nu a demonstrat instanței de judecată existenta dreptului de a fi asigurată cu spațiu locativ din contul autorităților administrației publice locale. La 01 iunie 2015, Irina Tracenco a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil.

Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 12 februarie 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva