- Dosarul nr.
- 2r-489/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 iulie 2015
- Părțile
- Elperin Evghenii şi Stahi Marina vs Elperin Alexandru, Novorojdina Angela şi Vdovicenco Vasile
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel, efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură, scutirile de la plata taxei de stat
2r-489/15 — Declararea nulităţii contractului de donaţie, atribuirea drreptului de cumpărător
prima instanţă:A. Miron, dosarul nr.2r-489/15 instanţa de apel: I. Cimpoi, A. Gavrilița, L. Popova DECIZIE 01 iulie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Stahi Marina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina împotriva lui Elperin Alexandru, Novorojdina Angela și Vdovicenco Vasile cu privire la declararea nulității contractului de donație, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2015, prin care cererea de apel depusă de către Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina a fost restituită, c o n s t a t ă : La 01 februarie 2015, Elperih Evghenii și Stahi (Elperin) Marina au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Elperin Alexandru, Novorojdina Angela și Vdovicenco Vasile cu privire la declararea nulității contractului de donație.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 06 aprilie 2010 și hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 12 august 2011, devenite irevocabile la 02 septembrie 2011, a fost recunoscut dreptul lor de proprietate asupra 46,9 % cotă-parte din casa de locuit, din str. B. Glavan, 42 (38), comuna Ciorescu, mun. Chişinău cu nr. cadastrale 3157106.077.02 şi 3157106.077.01 precum şi asupra 2/5 cotă parte din lotul de teren aferent acestei case cu nr. cadastral 3157106.077, dreptul de proprietate fiind înregistrat la OCT Chişinău la data de 02 noiembrie 2012. Menționează că, după obţinerea extrasului din Registrul bunurilor imobile au constatat, că 53,1% cota-parte din bunul imobil - casa de locuit, din str. B. Glavan, 42 (38), comuna.
Ciorescu, mun. Chişinău (nr. cadastrale 3157106.077.02 şi 3157106.077.01), ce se află în proprietatea lor comună cu Elperin Alexandru, a fost înstrăinat de ultimul terţelor persoane. Astfel, prin contractului de donaţie nr. 7282 din data de 21 iunie 2012, Elperin Alexandru l-a înstrăinat Angelei Novorojdina, iar prin contractul de donație nr. 7497 din 18 septembrie 2012, Novorojdina Angela l-a înstrăinat lui Vdovicenco Vasili. Prin aceleaşi contracte de către Elperin Alexandru a fost înstrăinată şi cota-parte în mărime de 3/5 din lotul de teren aferent casei de locuit din str. B. Glavan, 42 (38), comuna Ciorescu, mun. Chișinău cu nr. cadastral (nr. cadastral 3157106.077), care la fel este supusă regimului juridic de proprietate comună.
Consideră că contractele de donaţie sunt lovite de nulitate absolută. Prin derogare de la condiţia alin. (1) art. 351 Cod civil, care prevede că în privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Afirmă că contractul de donaţie nr. 7282 din data de 21 iunie 2012, încheiat între Elperin Alexandru şi Novorojdina Angela, precum şi contractul de donaţie 7497 din 18 septembrie 2012, încheiat între Novorojdina Angela şi Vdovicenco Vasili, fiind acte de dispoziție încheiate în privinţa bunului imobil - casa de locuit şi a lotului aferent, au fost încheiate fără a fi respectată condiţia de obţinere a acordului tuturor coproprietarilor, întrucît nici Stahi (Elperin) Marina, nici Elperin Evghenii nu au dat acordul la înstrăinarea cotei-părţi ideale din casa și din lotul de teren ce le aparține.
Pînă la înregistrarea dreptului de proprietate asupra cotei-părţi, aceasta era înregistrată după mama lor, Elperina Evghenia, care a decedat la 14 februarie 2008, respectiv, nu a fost respectat nici dreptul de preemţiune, stabilit de art. 352 Cod civil, or, potrivit art. 321 Cod civil, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se dobîndeşte la data înscrierii acestuia în registrul bunurilor imobile, aceasta fiind efectuată pe data de 02 noiembrie 2012. Mai invocă reclamanții că la momentul cînd încă bunul nu era înregistrat, în adresa lor au parvenit înştiinţările nr. 49 și nr. 50 din 10 iunie 2011, prin care Elperin Alexandru i-a înştiinţat despre intenţia sa de a înstrăina cota parte de 53,1% din casa de locuit, din str. B. Glavan, 42 (38), comuna Ciorescu, mun.
Chişinău, însă despre înstrăinarea 3/5 cote-părți din lotul de teren aferent acestei case (nr. cadastral 3157106.077) nu i-a comunicat şi nu i-a propus să o procure de la el, în baza dreptului de preemţiune și chiar în pofida acestei omisiuni, au acceptat procurarea de la Elperin Alexandru a cotei-parte din casa de locuit şi terenul aferent acesteia, prin depunerea declaraţiei respective la sediul Biroului Notarului Svetlana Criucova. În ceea ce priveşte respectarea dreptului de preemţiune din partea lui Novorojdina Angela la încheierea contractului de donaţie nr. 7499 din 18 septembrie 2012, ultima nu i-a înştiinţat cu privire la intenţia sa, de înstrăinare a cotei sale părţi din bunurile imobile ce le aparţin cu titlul de coproprietate.
Solicită declararea nulităţii contractului de donaţie nr. 7282 din data de 21 iunie 2012 a bunului imobil - 53,1% din casa de locuit cu suprafaţa totală de 121,9 m.p. nr. cadastral 3157106.077.01 şi 53,1% din şura cu suprafaţă totală de 22,0 m.p. cu nr. cadastral 3157106.077.02, situate în mun. Chişinău, comuna Ciorescu, str. B. Glavan 42 (38) precum şi a cotei-parte 3/5 din lotul de teren aferent acestei case (nr. cadastral 3157106.077), încheiat între Elperin Alexandr şi Novorojdina Angela, precum şi a contractului de donaţie nr. 7497 din 18 septembrie 2012 a bunului imobil - 53,1% din casa de locuit cu suprafaţa totală de 121,9 m.p. nr. cadastral 3157106.077.01 şi 53,1% din şura cu suprafaţă totală de 22,0 m.p.
cu nr. cadastral 3157106.077.02, situate în mun. Chișinău, comuna Ciorescu, str. B. Glavan 42 (38), precum și a 3/5 cote-părți din lotul de teren aferent acestei case cu nr. cadastral 3157106.077 încheiat între Novorojdina Angela și Vdovicenco Vasilii cu aducerea părților la situația inițială încheierii contractului de donație. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 16 octombrie 2014, acțiunea a fost respinsă. La 14 noiembrie 2014, Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanțe solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina, și s-a acordat un termen apelanților Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina pentru achitarea taxei de stat în mărime de 11 877 lei și prezentarea apelului motivat pînă la data de 25 februarie 2015 ora 10.00, chînd va avea loc prima ședință de judecată. La fel, a fost explicat apelanţilor că în caz dacă în termenul stabilit nu vor prezenta dovada de plată a taxei de stat și cererea de apel motivat, cerea de apel nu v-a fi considerată depusă și v-a fi restituită. În ședința instanței de apel din 25 februarie 2015, Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina au depus cererea de apel motivată.
Tot în cadrul ședinței instanței de apel din 25 februarie 2015, Stahi (Elperin) Marina a depus o cerere, prin care a solicitat scutirea de la plata taxei de stat. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2015, au fost scutiți parțial apelanții Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina de la plata taxei de stat în mărime de 5 877 lei pentru depunerea cererii de apel și s-a stabilit apelanților Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina un termen pînă la 25 martie 2015 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 6 000 lei. Totodată, a fost explicat apelanților că în cazul neachitării taxei de stat în termenul stabilit, cererea de apel v-a fi restituită. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2015, cererea de apel depusă de Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Maria a fost restituită.
La 21 martie 2015 Stahi Elperin Marina a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, cu restituirea pricinii în instanța de apel pentru examinarea apelului în fond. În motivarea recursului a invocat că încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2015, prin care a fost scutit parțial de la plata taxei de stat și i-a fost acordat un termen pentru achitarea taxei de stat în mărime de 6 000 lei, nu i-a fost comunicată, iar despre conținutul acesteia a cunoscut doar cînd i-a fost comunicată încheierea din 25 martie 2015 prin care a fost restituită cererea de apel. Susține că în situația în care nu i-a fost comunicată încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2015, instanța neîntemeiat a dispus restituirea cererii de apel.
Consideră că încheierea de restituire a cererii de apel este în contradicție cu încheierea prin care apelanții au fost scutiți parțial de la plata taxei de stat, or, cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel a depus-o din numele său personal, și nu din numele lui Elperin Eugeniu, iar instanța a admis-o și a scutit-o de la plata taxei de stat. Prin urmare, cosideră că instanța incorect a adoptat o soluție de sancționare cu restituirea cererii de apel atît în privința sa , care a fost scutită de la plata taxei de stat chit și în privința lui Elperin Eugeniu, care nu a solicitat scutirea de la plata taxei de stat și nu a achitat taxa de stat.
Astfel, invocînd prevederile art. 85 CPC, susține că legislația în vigoare admite cazuri în care instanța judecătorească în funcție de condițiile unui participant la proces este în drept să scutească de la plata taxei de stat participantul care se încadrează în cazurile prevăzute de art. 85 CPC, respectiv soluția adoptată de instanță reprezintă o limitate a accesului liber la justiție în situația imposibilității onorării obligațiunilor de achitare a taxelor stabilite. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa recurentei Stahi (Elperin) Marina la 30 martie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 201), însă careva probe care ar atesta data recepţionării acesteia de către recurentă la dosar lipsesc.
Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 21 aprilie 2015,în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă actele cauzei, la data de 14 noiembrie 2014, Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina au depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 16 octombrie 2014, fără a indica motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și fără a achita taxa de stat pentru depunerea cererii de apel în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.
Drept urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina, fiindu-le acordat apelanților un termen pînă la data de 25 februarie 2015 ora. 10.00 pentru depunerea cererii de apel motivată și dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 11 877 lei și explicat apelanţilor că dacă în termenul stabilit nu vor lichida neajunsurile menționate, cererea de apel v-a fi restituită fără examinare. Tot actele cauzei denotă că în cadrul ședinței instanței de apel din 25 februarie 2015, Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina Elperde au prezentat cererea de apel motivată, iar Stahi (Elperin) Marina a depus și o cerere prin care a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, invocînd că se află în concediu de maternitate și situația sa materială este dificilă (f.d.
168-173, 177-178). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2015, au fost scutiți apelanții Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în mărime de 5 877 lei și s-a acordat apelanților un termen pînă la data de 25 martie 2015 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 6 000 lei (f.d. 180-185).
Cu toate acestea, pînă la data de 25 martie 2015, Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina nu au prezentat instanței dovada de plată a taxei de stat, respectiv, nu au înlăturat neajunsurile menționate în încheierea instanței de apel din 25 februarie 2015. În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel depuse de Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina, deoarece în termenul stabilit de instanță apelanții nu au prezentat dovada de plată a taxei de stat, circumstanțe ce atrag consecinţele dispoziţiilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC.
În acest context, Colegiul apreciază critic argumentele recurentei precum că nu i s-a comunicat încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2015, și nu a cunoscut despre acordarea termenului pînă la 25 martie 2015 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 6 000 lei, deoarece materialele cauzei atestă că în ședința instanței de apel din 25 februarie 2015 Stahi (Elperin) Marina a fost reprezentată de reprezentantul Mîțu Oleg care a participat la pronunțarea încheierii instanței de apel și a cunoscut despre conținutul acesteia. Iar, prin prisma art. 75 alin. (4) CPC care indică că actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sânt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi, culpa reprezentantului fiind echivalentă culpei părţii.
Astfel fiind, reprezentantul Mîțu Oleg având la cunoştinţă despre existenţa încheierii contestate şi soluţia acesteia, trebuiau să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini indicațiile instanței în termenii stabiliți, fapt, însă, ignorat de acesta. Sunt neîntemeiate și argumentele recurentei precum că cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat a fost depusă doar din numele său și în interesele sale personale și a fost admisă cu scutirea sa de la pata taxei de stat, respectiv instanța neîntemeiat a restituit cererea de apel în privința sa.
Or, atîta timp cît cererea de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 16 octombrie 2014, a fost depusă atît din numele lui Elperin Evghenii cît din numele Marinei Stahi (Elperin), fără a fi separate cerințele, instanța de apel a scutit parțial ambii apelanți de la plata taxa de stat, respectiv ambii şi au fost obligaţi la plata taxei de stat în mărime de 6 000 lei. Sau, din motiv că în termenul stabilit de instanță, apelanții nu au prezentat dovada de plată a taxei de stat, instanța de apel a restituit cererea de apel, cu atît mai mult că prin încheierea din 25 februarie 2015, instanța a comunicat apelanților, inclusiv, reprezentantului Marinei Stahi (Elperin) – Mîțu Oleg care a fost prezent în ședința de judecată, consecințele neprezentării dovezii de plată a taxei de stat în termenul stabilit (f.d.
178). Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Stahi (Elperin) Marina. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 25 martie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Elperin Evghenii și Stahi (Elperin) Marina împotriva lui Elperin Alexandru, Novorojdina Angela și Vdovicenco Vasile cu privire la declararea nulității contractului de donație.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva