2ra-1161/15 — Repararea prejudciului material şi moral cauzat în urma atragerii ilegale la răspunderea penală

prima instanţă: S. Popovici dosarul nr. 2ra-1161/15 instanţa de apel: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi DECIZIE 01 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas Dumitru Mardari Tamara Chişca-Doneva examinând recursurile declarate de către Ghercioglo Nicolai, Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei a Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gheorcioglo Nicolai împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 10 februarie 2015, prin care au fost admise apelurile declarate de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova,casată hotărîrea Judecătoriei Comrat din 19 august 2014 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă : La 20 februarie 2014, Ghercioglo Nicolai a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală,

ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. În motivarea acțiunii reclamantul a indică că la data de 28 aprilie 2009 Procuratura UTA Găgăuzia a intentat în privinţa sa dosar penal în baza art. 332 alin.(1) Cod penal. Menţionează că la momentul intentării urmăririi penale ocupa funcţia de specialist a agenţiei ecologice a UTA Găgăuzia. Susţine reclamantul că, la 30 iunie 2009 a fost invitat la Procuratura UTA Găgăuzia, unde adjunctul procuraturii care conducea urmărirea penală i-a înaintat învinuirea în baza art. 332 alin.(1) Cod penal, incriminându-i comiterea infracţiunii de fals în actele publice. Vina în comiterea infracţiunii nu a ecunoscut-o, în aceiaşi zi depunând declaraţii corespunzătoare în acest sens, în calitate de învinuit.

Tot în aceiaşi zi, după înaintarea învinuirii şi depunerea declaraţiilor, procurorul a aplicat în privinţa sa măsura preventivă - obligaţia de a nu părăsi ţara. Mai indică reclamantul că, până la înaintarea învinuirii procurorul a expediat interpelări la locul său de muncă la Agenţia Ecologică, la CPR Comrat şi la Spitalul Public Raional Comrat cu privire la prezentarea în privinţa sa a unor documente în legătură cu efectuarea urmăririi penale, prin ce l-a scos în evidenţă ca o persoană social-periculoasă în faţa colegilor de serviciu, colaboratorilor de poliţie şi colaboratorilor spitalului. Relatează că, ulterior, dosarul penat a fost expediat pentru examinare în Judecătoria Comrat împreună cu rechizitoriu, unde, procurorul la 08 octombrie 2009 a înaintat cerere de recuzare judecătorului cărui a fost repartizat spre examinare dosarul penal, ceia ce a dus la tergiversarea examinării cauzei.

Menţionează că la data de 30 decembrie 2009, judecătoria Comrat a emis în privinţa sa o sentinţă de achitare în legătură cu faptul că în acţiunile sale lipsesc elementele infracţiunii, însă nefiind de acord cu soluţia instanţei, procurorul a contestat sentinţa cu apel. Afirmă că, în cadrul examinării cauzei penale în instanţa de apel, la data de 03 iunie 2010, prin ordonanţa, procurorul a modificat învinuirea, iar la 30 iunie 2010 Curtea de Apel Comrat a emis decizia prin care a admis parţial cererea de apel depusă de procuror, a casat sentinţa Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 2009, recunoscîndu-l vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 332 alin.(1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 200 unităţi convenţionale, echivalent a 4000 lei şi i-a aplicat măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Nefiind de acord cu decizia emisă, susţine că a depus recurs ordinar împotriva acesteia. La fel, recurs ordinar împotriva deciziei instanţei de apel a fost depus şi de către procuror. Menţionează reclamantul că, în rezultatul examinării recursurilor, Curtea Supremă de Justiţie la data de 23 august 2011 a emis decizia conform căreia, recursul declarata de procuror a fost respins, iar recursul declarat de dînsul a fost admis, fiind anulată decizia Curţii de Apel Comrat din 30 iunie 2010 şi menţinută sentinţa Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 2009, prin care dînsul a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 332 alin.(1) Cod penal.

Susţine reclamantul că, în circumstanţele menţionate, de către organele procuraturii a fost atras ilegal la răspundere penală cu aplicarea măsurii preventive neprivative de libertate şi a fost supus urmăririi penale, s-a aflat la evidenţa instanţei de judecată ca inculpat de la începutul urmăririi penale din 28 aprilie 2009 până la 23 august 2011, şi anume, o perioadă de 2 ani şi 4 luni. Consideră că i-a fost cauzat prejudiciu material şi moral ca urmare a condamnării ilegale, atragerii ilegale la răspunderea penală, aplicării ilegale în privinţa sa a măsurii preventive sub formă de obligaţia de a nu părăsi ţara şi condamnării ilegale de Curtea de Apel Comrat cu aplicarea ilegală a pedepsei.

La fel, invocă că în rezultatul atragerii la răspundere penală şi condamnării ilegale, în legătură cu intentarea urmăririi penale a fost lipsit de posibilitate de a pleca la odihnă peste hotarele ţării împreună cu familia sa şi în general de a părăsi teritoriul ţării în interesele personale. Mai mult ca atât, în legătură cu evenimentele petrecute a retrăit foarte tare, atragerea ilegală şa răspundere penală şi condamnarea ilegală i-a distrus reputaţia, a fost discreditat în faţa societăţii, aşa cum ocupa funcţia publică în calitate de specialist în cadrul Agenţiei ecologice, iar corespunzător funcţiei ocupate se află în permanentă comunicare cu un număr mare de persoane. Solicită încasarea din contul Ministerului Finanţelor în beneficiul său suma de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 1000 lei cu titlu de compensarea prejudiciului material.

La data de 28 februarie 2014 Ghercioglo Nicolai a depus cerere de concretizare a pretenţiilor împotriva Ministerului Justiţiei RM şi intervenientului accesoriu Procuratura Generală a RM, prin care a solicitat încasarea din contul Ministerului Justiţiei prejudiciu moral în mărime de 50 000 lei şi prejudiciu material în mărime de 1000 lei. Ulterior, Ghercioglo Nicolai a depus cerere de majorare a pretenţiilor prin care a solicitat încasarea de la Ministerul Justiţiei al RM a prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei şi prejudiciu material în sumă de 3000 lei, ce constituie chletuieli de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 19 august 2014, acţiunea a fost admisă şi şi încasat din contul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Ghercioglo Nicolai prejudiciul moral în mărime de 100 000 lei şi cheltuieli de judecată pentru asistenţă juridică în sumă de 4000 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 10 februarie 2015, au fost admise apelurile declarate de către Ministerul Justiţiei al RM şi Procuratura Generală a RM, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial şi încasat de al bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Chercioglo Nicolai cu titlu de prejudiciu moral suma de 20 000 lei şi cu titlu de cheltuieli de judecată suportate pentru asistenţă juridică în sumă de 4 000 lei. În ret acţiunea a fost respinsă. La 19 martie 2015, Procuratura Generală a R M a declarat decurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia şi modificarea deciziei instanţei de apel în partea încasării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, prin diminuarea acestora pînă la limite rezonabile şi probatorii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel în partea admiterii pretenţiilor lui Ghercioglo Nicolai, considerînd-o neîntemeiată şi pasibilă casării, deoarece a fost admisă încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material, şi anume instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum şi a interpretat eronat legea. Cu referire la prevederile art. 1405 alin.(1) şi art. 1423 Cod civil, cît şi art. 2 alin.(1), 3 alin.(1), 6 lit.) şi 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, consideră că instanţa de apel, deşi corect a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, însă incorect a determinat mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral cauzat lui Ghercioglo Nicolai Nicolai ca urmare a acţiunilor ilicite a organului de urmărire penală.

Astfel, susţine că cuantumul despăgubirilor încasate de instanţa în beneficiul lui Ghercioglo Nicolai în mărime de 20000 lei, este exagerat, instanţa neluînd în consideraţie faptul că ultimul nu fost bănuit şi învinuit de comiterea unor infracţiuni grave, deosebit de grave, sau excepţional de grave, şi că ulterior, prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23 august 2011, a fost menţinută sentinţa Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 2009 prin care Ghercioglo Nicolai Nicolai a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 332 al. 1) Cod penal, din motivul lipsei elementelor infracţiunii în acţiunile acestuia - inculpatul ca subiect nu este persoană cu funcţii de răspundere, ceea ce prin sine reprezintă o satisfacţie morală a intimatului privind decizia adoptată pe dosarul penal pe care era urmărit.

Consideră că instanţa de apel nu a apreciat şi nu a soluţionat just circumstanţele importante predispuse spre examinare. Fără a nega dreptul intimatului de a-i fi recunoscut faptul tragerii neîntemeiate la răspundere penală, totuşi consideră că instanţa a stabilit suma de 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral fără a respecta criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare, fără a lua în consideraţie că organele de urmărire penală nu au acţionat cu vinovăţie ci în numele legii, pentru stabilirea adevărului. Mai invocă că intimatul nu a fost supus în perioada derulării procesului penal unor acţiuni care să-i limiteze abuziv drepturile garantate de Constituţie. Totodată, consideră că la aprecierea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral, instanţele de judecată nu au respectat criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică în aşa fel trebuie stabilite încît să asigure efectiv.

În acest sens invocă că instanţa de apel a neglijat faptul că procesul penal intentat în privinţa lui Ghercioglo Nicolai a avut o derulare normală, conformă procedurii penale, că acest fapt nu a afectat în nici un mod sistemul de valori al intimatului, în acelaşi timp, ultimului în cursul urmăririi penale nu i-au fost stabilite restricţii serioase care să-i provoace o pagubă anume în mărimea indicată de instanţa de apel. Insistă că intimatul nu a fost rupt de familie, societate, prieteni, beneficiind de sprijinul moral al acestora, a putut să-şi continue modul de viaţă obişnuit.

Pe argumentul acestuia că în perioada cînd a fost supus urmăriri penale dîsul şi membri familiei sale au fost supuşi unor persecutări morale în rîndul societăţii, fiindu-le lezate drepturile şi interesele legale, urmează a fi respins ca fiind nefundat, deoarece acesta nici de cum nu a fost limitat sau condiţionat de reprezentanţii organului de urmărire penală, procuraturii sau instanţelor de judecată în realizarea drepturilor sale constituţionale şi ne fiind suspus cărorva tratamente ilegale de altă natură. La fel, consideră că instanţa de apel nefondat a pus în sarcina bugetului de stat obligaţia de a compensa intimatului prejudiciul material în sumă de 4000 lei, rezultat al achitării unor sume exagerate avocatului pentru asistenţă juridică.

La stabilirea recompensei pentru cheltuielile se asistenţă juridică urmau a fi luate în consideraţie: - natura complexă sau simplă a problemelor pe care soluţionarea litigiului le-a implicat; - volumul de muncă depus de către reprezentantul intimatului; - numărul acţiunilor procesuale în cadrul cărora avocatul a apărat interesele intimatului. De asemenea menţionează că deşi, Ghercioglo Nicolai a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 4000 lei, conform materialelor dosarului este anexat doar bonul seria EK nr. 824142 din 22 august 2011 de plata a sumei de 1000 lei eliberat de avocatul I. Izvecov pentru reprezentarea intereselor inculpatului la Curtea Supremă de Justiţie, iar pentru restul sumei de 3000 lei nefiind prezentate careva documente justificative de achitare a acestei sume.

La 02 aprilie 2015, Ghercioglo Nicolai, la fel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, sonciderînd, că instanţa de apel fără careva temei justificativ a micşorat suma prejudiciului moral încasată în beneficiul său în mod legal de către prima instanţă.

Cu referire la prevederile art. 26 alin.(2) din Constituţie, art. 15 şi art. 1405 alin.(1) Cod civil, cît şi art. 2 alin.(1), 3 alin.(1), 6 lit.) şi 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, consideră că că cuantumul prejudiciului moral încasat de instanţa de apel nu corespunde prevederilor normelor enunţate, nefiind ţinut cont de gravitatea infracţiunilor de care a fost bănuit şi învinuit, de încălcările admise în cadrul urmării penale, de rezonanţă, care a avut loc în rezultatul răspândirii informaţiei cu privire la învinuirea sa, de durata urmăririi penale şi judecării cauzei penale şi de caracterul suferinţelor psihice suportate.

La 16 aprilie 2014, Ministerul Justiţie al RM, la fel, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea deciziei instanţei de apel în sensul diminuării sumelor acordate. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, considerând- o ilegală, deoarece de către instanţa de judecată au fost aplicate eronat normele de drept material prin interpretarea în mod eronat a legii.

Menţionează că legislaţia în vigoare, în special Codul civil şi Legea nr. 1545- XIII din 25 februarie 1998, nu prevăd cuantumul despăgubirii, respectiv, la determinarea cuantumului acestuia instanţa judecătorească urmează să aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial, din ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceasta în momentul respectiv. Susţine că intimatului Ghercioglo Nicolae i-a fost aplicată doar obligaţia de nepărăsire a localităţii, care este cea mai blinda măsură de reprimare. Astfel, statutul lui juridic nu a suferit limitări sub formă de arest, iar imaginea nu a fost afectată. Totodată, pedeapsa sub formă de amendă penală la care a fost supus de instanţă de apel, nu reprezintă temei justificativ a încasării prejudiciului moral din bugetul de stat în sumă de 20 000lei.

In altă ordine de idei, afirmă că despăgubirea acordată de Curtea Europeană în legătură cu daunele morale este menită să furnizeze o compensaţie financiară pentru un prejudiciu moral, cum ar fi suferinţe psihice sau fizice. Prin natura lor, daunele morale nu se pretează la calcule exacte. Dacă se stabileşte existenţa unor astfel de daune, şi în cazul în care Curtea consideră că este necesară o compensaţie bănească, ea va face o evaluare pe o bază echitabilă, luând în considerare standardele care decurg din jurisprudenţa sa. Cu referire la situaţia în speţă suma respectivă nu poate fi considerată o reparaţie echitabilă în sensul art. 41 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Re,arcă că prejudiciul moral reprezintă o pagubă care este cauzată individului prin vătămarea unui interes personal nepatrimonial şi urmează a fi privit ca o compensare şi nicidecum ca obţinerea unor foloase necuvenite. Invocă că art.3 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, indică expres şi limitativ circumstanţele în care poate fi reparat prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de drept. De asemenea, dreptul la repararea prejudiciului cauzat apare doar în condiţiile art. 6 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Cu alte cuvinte, pentru a pretinde reparaţie integrală a prejudiciului cauzat reclamantul trebuie să întrunească toate condiţiile enumerate atît de art. 3 cît şi de art. 6 din legea specială.

Caracterul special al dispoziţiilor Legii nr. 1545-XI1I din 25 februarie 1998 derivă chiar şi din textul articolului 1422 Cod Civil, în conformitate cu principiile generale de drept dispoziţiile speciale sunt de strictă interpretare. În acest sens. consideră inadmisibilă extinderea sferei de aplicare a art. 6 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Cu referire la explicaţiile Hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie nr. 8 din 24 decembrie 2012, invocă că instanţa civilă nu este în drept să examineze corectitudinea procedurilor de arestare, temeinicia deciziei de reţinere sau gradul de motivare al actului, prin care a fost dispusă arestarea, deoarece acestea chestiuni urmează a fi decise în cadrul procedurilor penale.

La fel, consideră ca neîntemeiată şi concluzia instanţei de încasare a cheltuielilor de judecată, deoarece, instanţa admiţînd parţial acţiunea nu a compensat cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, dar a încasat integral cheltuielile de judecată din bugetul de stat. Insistă că instanţa de fond şi apel în admiterea acţiunii nu îşi justifică soluţia, în timp ce intimatul Ghercioglo Nicolae nu a prezentat decît bonul de plată a serviciilor de asistenţă juridică în cauza penală. În acest context, mai invocă că stabilind dacă costul asistenţei juridice solicitate de reclamant este rezonabil, CEDO a luat în calcul noutatea şi complexitatea chestiunilor de fapt şi de drept puse în discuţie (Manole şi alţii contra.

Moldovei, B/07/2010, § 11). Pe de altă parte, dacă cauza este repetitivă şi există o jurisprudenţă bine stabilită în privinţa chestiunilor disputate, CEDO acordat o compensaţie mai mică pentru asistenţa juridică {Oprea contra. Moldovei. 21/12/2010.§ 55). Cheltuielile de asistenţă juridică trebuie să fie realmente angajate, necesare şi rezonabile, principii pe care, consideră nici instanţa de apel şi nici cea de fond nu le-au luat în considerare. De asemenea, consideră că nu poate fi neglijat nici faptul că cauza penală a fost de o complexitate minimă.

Or, potrivit pct. 5 din Regulamentul privind stabilirea gradelor de complexitate unice naţionale a cauzelor judiciare civile, penale şi contravenţionale aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 149/11 din 29 martie 2011, în scopul determinării gradelor de complexitate unice naţionale, Consiliul Superior al Magistraturii a întocmit Nomenclatorul tuturor categoriilor de cauze civile, penale şi contravenţionale. Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat ca instanţele de judecată să aprecieze gradele de complexitate a dosarelor incluse în Nomenclator pe o scală de la 1 la 10 puncte (1 reprezentînd complexitatea minimă, iar 10 - complexitatea maximă). Iar, după cum rezultă din Nomenclatorul nominalizat cauza penală examinată de instanţele de judecată cu participarea intimatului Ghercioglo Nicolai este apreciată cu 4 puncte.

Menţionează că gradele de complexitate a cauzelor reflectă nivelul efortului intelectual, psihic şi moral al judecătorului, durata de timp necesară soluţionării unei cauze, precum şi circumstanţele cauzei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 10 februarie 2015 a fost expediată în adresa părţilor la 09 martie 2015, fapt ce se confirmă prin copia scrisorilor de însoţire (f.d. 240-245 vol.I). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursuri la 19 martie 2015, 02 aprilie 2015 şi 16 aprilie 2015 în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursurile declarate şi de a menţine decizia instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Din materialele dosarului rezultă că prin ordonanţa procurorului UTA Găgăuzia din 28 aprilie 2009 a fost dispusă începerea urmăririi penale în baza art. 332 alin.(1) Cod penal, pe fapta falsul în actele publice (f.d.3-4).

Prin ordonanţa procurorului UTA Găgăuziei din 30 iunie 2009 lui Ghercioglo Nicolai i-a fost înaintată învinuirea de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 332 alin.(1) Cod penal, după indicii, falsul în actele publice, adică înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit false, dacă acestea acţiuni au fost săvârşite din interes personal (f.d.8-11). Tot la aceiaşi dată, de la Ghercioglo Nicolai, învinuit în baza art. 332 alin.(1) Cod penal, a fost luată obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală (f.d.17). La fel, s-a constat că prin sentinţa Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 2009 Ghercioglo Nicolai a fost achitat de învinuirea în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 332 alin.(1) Cod penal, în legătură cu lipsa în acţiunile inculpatului a elementelor infracţiunii, concomitent i-a fost stabilită măsura preventivă obligaţia de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a sentinţei (f.d.50-60).

Este incontestabil şi faptul că prin decizia Curţii de Apel Comrat din 30 iunie 2010, Ghercioglo Nicolai a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 332 alin.(1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 200 unităţi convenţionale, echivalent a 4000 lei, fără privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate (f.d.61-71). Iar prin decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23 august 2011 a fost admis recursul inculpatului Ghercioglo Nicolai, casată decizia Curţii de Apel Comrat din 30 iunie 2010 în privinţa lui Ghercioglo Nicolai, cu menţinerea sentinţei Judecătoriei Comrat din 30 decembrie 2009 (f.d.44-49).

Din considerentul că, a fost achitat de învinuirea în comiterea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 332 alin.(1) Cod penal, Ghercioglo Nicolai a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale privitor la încasarea prejudiciului material şi moral cauzat ca urmare a atragerii ilegale la răspundere penală. Reieşind din cele expuse, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel just a concluzionat, că în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, prin intentarea urmăririi penale, prin învinuirea ilegală de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 332 alin.(1) Cod penal și prin aplicarea măsurii preventive sub formă de obligaţia de a nu părăsi ţara lui Ghercioglo Nicolai i-au fost cauzate consecinţe determinate de retrăiri, încordarea psihică, stres şi alţi factori care derivă suferinţe morale.

Iar acest fapt, atestă temeinicia motivelor ce acordă lui Ghercioglo Nicolai posibilitatea de a-şi valorifica dreptul său la acţiune în temeiul prevăzut de art. art. 3, 6, 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25februarie 1998 şi de art. art. 1422 alin. (1) şi (3), 1423 alin. (1) şi (2) Cod civil. Astfel, conform art. 3 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală.

Conform art. 5 alin. (1) aceleiaşi legi, cauzele cu privire la repararea prejudiciului material şi moral se examinează în conformitate cu normele de procedură civilă în vigoare. Conform art. 1422 al. (1) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. În conformitate cu art. 1423 alin. (1) Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.

Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. Art. 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 reglementează că, mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege.

Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.

Cu referire la prevederile enunţate, reieşind din specificul acţiunii şi în virtutea competenţei sale de a determina mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral în funcţie de cele constatate, instanţa de recurs relevă că instanţa de apel, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, creând condiţii obiective participanţilor la proces, just au ajuns la concluzia admiterii parţiale a pretenţiilor cu privire la recuperarea prejudiciului moral.

În acest context se reţine că instanţa de apel statuând în echitate, printr-o apreciere justă şi pertinentă a complexului material probator, a dat o evaluare adecvată daunelor morale compensatoare, fiind totodată imparţială şi echidistantă în acest sens, având în vedere, în principal, criteriile referitoare la consecinţele suferite pe plan psihic, gravitatea şi caracterul acestora, sentimentul de afectare a personalităţii sale morale, durata urmăririi penale, natura dreptului personal lezat, caracterul şi gradul suferinţelor psihice, precum şi măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate. Toate aceste criterii aplicate concret şi adecvat în speţă, justifică evaluarea făcută de instanţa de apel cu determinarea mărimii prejudiciului moral de 20 000 lei, ce urmează a fi încasată în beneficiul lui Ghercioglo Nicolai.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentului Ghercioglo Nicolai precum că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu au fost apreciate corespunzător şi obiectiv, în corespundere cu prevederile legale, toate circumstanţele, inclusiv şi suferinţele psihice suportate de el, deoarece la stabilirea cuantumului prejudiciului moral instanţa de apel a reieşit din apreciere justă şi pertinentă a complexului material probator, a dat o evaluare adecvată daunei morale compensatoare, care este una rezonabilă şi echitabilă, având în vedere, în principal, criteriile referitoare la consecinţele suferite pe plan psihic, gravitatea şi caracterul acestora, sentimentul de afectare a personalităţii sale morale, precum şi faptul că pe parcursul urmăririi penale în privinţa recurentului Ghercioglo Nicolai nu s-a luat măsura privării de libertate, ultimul beneficiind de prezumţia nevinovăţiei pe tot parcursul acestei perioade, de până la emiterea sentinţei de achitare în privinţa sa.

Drept consecinţă, nu au relevanţă nici argumentele recurenţilor Procuratura Generală a RM şi Ministerul Finanţelor al RM cu referire la faptul că suma de 20 000 lei încasată din bugetul statului prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Ghercioglo Nicolai cu titlu de despăgubire morală nu este una echitabilă, justă şi raţională, deoarece se combat prin relatările menţionate. Totodată, la caz au incidenţă şi prevederile art. 94 alin. (1), care indică că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Confirm art. 96 CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, în cazurile menţionate la art.3 alin. (1) i se compensează sau i se restituie persoanei fizice sau juridice sumele plătite de ea pentru asistența juridică.

Prin urmare, instanța de recurs constată că instanța de apel, avînd în susţinere normele enunţate, justificat a dispus încasarea din bugetul statului, prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiul lui Ghercioglo Nicolai suma de 4 000 lei ce constituie cheltuieli pentru asistenţă juridică, suportate de ultimul la examinarea cauzei penale şi confirmate prin bonul de plată seria EK nr. 824142 din 22 august 2010 şi la examinarea cauzei respective ce se confirmă prin contractul de acordare a asistenţei juridice nr. 41 din 17 februarie 2014 şi bonul de plată seria WL nr. 486936 din 17 februarie 2014 (f.d. 120-121).

În asemenea împrejurări, se constată ca lipsită de suport legal afirmaţia susţinută în recursul procuraturii Generale a RM şi a Ministerului Justiției al RM precum că, mărimea cheltuielilor de asistenţă juridică încasată în beneficiul lui Ghercioglo Nicolai de către instanța de apel este exagerată şi nu corespunde situaţiei reale cauzei. Sub acest aspect, alte argumente invocate în recursurile declarate de Ghercioglo Nicolai, Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei al RM nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, mai mult că în esenţa lor, sunt similare celor invocate în cadrul dezbaterilor judiciare, asupra căror instanţele s-au expus în mod explicit, dându-le o apreciere corespunzătoare având în susţinere atât normele de drept material, cât şi procedural.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde s-a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs.

Pentru considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este legală și întemeiată, iar argumentele invocate în recursuri sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de Ghercioglo Nicolai, Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei al RM şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se resping recursurile declarate de către Ghercioglo Nicolai, Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei a Republicii Moldova.

Se menţine decizia Curţii de Apel Cahul din 10 februarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gheorcioglo Nicolai împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas Dumitru Mardari Tamara Chişca-Doneva