- Dosarul nr.
- 3r-146/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 iunie 2015
- Părțile
- Onofrei Olga vs Şeful SEDP Botanica a ÎS CRIS Registru, Turchin Igor
- Pe scurt
- Renunţarea reclamantului la acţiunea şi tranzacţia părţilor
3r-146/15 — Constatarea şi recunoaşterea încălcării dreptului de acces la informaţie, restabilirea dreptului încălcat şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: Gh. Balan 3r-146/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă DECIZIE 24 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând recursul declarat de Olga Onofrei în pricina civilă la cererea de chemare în judecată Olgăi Onofrei împotriva Şefului Secţiei Evidenţă şi Documentare a Populaţiei Botanica, mun. Chişinău a Întreprinderii de Stat „Cris Registru”, Igor Turchin cu privire la constatarea şi recunoaşterea încălcării dreptului de acces la informaţie, restabilirea dreptului încălcat şi repararea prejudiciului moral împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2015 prin care a fost admisă cererea Olgăi Onofrei cu privire la retragerea apelului declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 04 noiembrie 2014 constată: La 02 august 2013, Olga Onofrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Şefului SEDP Botanica, mun. Chişinău a ÎS „Cris Registru”, Igor Turchin cu privire la constatarea şi recunoaşterea încălcării dreptului de acces la informaţie, restabilirea dreptului încălcat şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a invocat că la 02 iulie 2013, a înregistrat în cancelaria SEDP Botanica, mun. Chişinău a ÎS „Cris Registru” cerere cu privire la accesul la informaţie conform legii, atribuindu-se număr de intrare 0-17. Afirmă că prin această cerere a solicitat eliberarea extraselor autentificate din actele pe care le deţine, întocmite de către Secţia monitorizare a ÎS „CRIS Registru” în rezultatul controlului efectuat la SEDP Botanica mun.
Chişinău, acte ce o privesc personal şi anume din nota informativă întocmită în luna noiembrie anul 2012, încheierea întocmită în luna decembrie anul 2012, în partea ce se referă la activitatea ÎI „Onofrei” de organizare a lucrului de deservire a populaţiei or. Sîngera, sat. Dobrogea şi sat. Revaca cu servicii în sistema de paşapoarte şi coordonare cu organele respective de stat, la caz cu SEDP s. Botanica mun. Chişinău, inclusiv servicii de evidenţă/înregistrare la domiciliu acordate populaţiei din teritoriul deservit în anul verificat 2012. 1 Susţine că a mai solicitat să fie informată oficial despre motivul nerespectării şi neexecutării în continuare a hotărârii Judecătoria Botanica, mun.
Chişinău din 05 august 1999, menţinută prin decizia Curţii de Apei Chişinău din 10 februarie 2000, fiindu-i create, la momentul de faţă, impedimente serioase în activitate, manifestate prin refuzul de a-i mai permite desfăşurarea activităţii, acordarea serviciilor populaţiei din teritoriul deservit, de a accepta careva acte, întocmite şi prezentate SEDP Botanica, mun. Chişinău de către dânsa, în calitate de persoană responsabilă şi administrator al ÎI „Onofrei”. Afirmă că a solicitat să fie oficial informată dacă i se permite sau nu reluarea activităţii în condiţiile în care a activat legal începând cu 11 februarie 2000, în vederea respectării şi executării în continuare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile din 05 august 1999 şi întru evitarea adresării către organele competente în scopul executării forţate a hotărârii, sancţionării pentru nerespectarea şi neexecutarea ei, precum şi repararea prejudiciului material şi moral cauzat ÎI „Onofrei”.
Menţionează că conform art. 10 din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie, orice persoană are dreptul de a solicita furnizorilor de informaţii, personal sau prin reprezentanţii săi, orice informaţii aflate în posesia acestora, cu excepţiile stabilite de legislaţie. Dreptul persoanei de a avea acces la informaţii, inclusiv la informaţiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decât în condiţiile legii. Orice persoană care solicită acces la informaţii în conformitate cu prezenta lege este absolvită de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru informaţiile solicitate. Susţine că este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la dispoziţia furnizorului de informaţii, indiferent de provenienţa informaţiei.
Dreptului persoanelor de a solicita informaţia oficială îi corespunde obligaţia corelativă a furnizorului de a-i pune la dispoziţie informaţia solicitată. Invocă prevederile art. 23 din legea menţionată anterior care statuează că în cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce priveşte accesul la informaţie i-au fost lezate, ea poate ataca acţiunile sau inacţiunea furnizorului de informaţii direct în instanţa de contencios administrativ competentă. Iar potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) pct. l), 2), 4),furnizorul de informaţii, în conformitate cu competenţele care îi revin, este obligat să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public şi asupra problemelor de interes personal; să garanteze liberul acces la informaţie; să respecte termenele de furnizare a informaţiei, prevăzute de lege.
Face referire reclamanta şi la conţinutul art. 16 alin. (l) informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie. Indică că până în prezent nu a primit răspuns de la pârât la cererea din 02 iulie 2013 cu privire la accesul la informaţie. 2 Consideră că pârâtul a încălcat prevederile art. 11 alin.(2), (4), art. 13 alin. (1), lit. b), c), e) şi art. 16, 18, 19 din Legea privind accesul la informaţie, art. 20 din Constituţia RM, art. 5 CPC, art. 10 din Convenţie. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art.20 din Constituţia RM, art. 5 CPC, art. 6 alin. (1), 10, 13 al Convenţiei, Legii privind accesul la informaţie, art. l, 5, 16 din Legea contenciosului administrativ.
Solicită admiterea acţiunii, constatarea şi recunoaşterea faptului încălcării de către pârât a prevederilor Legii privind accesul la informaţie, a dreptului de acces la informaţie, încălcarea dreptului de a primi răspuns la cererea privind accesul la informaţie din 02 iulie 2013 în termenul stabilit de Lege, încălcarea termenului de 15 zile lucrătoare de examinare a cererii din 02 iulie 2013 şi eliberare a informaţiei, copiilor actelor solicitate, restabilirea în dreptul încălcat prin obligarea pârâtului de a satisface neîntârziat cererea privind accesul la informaţie nr.0-17 din 02 iulie 2013, furnizarea integrală a informaţiei solicitate, eliberarea copiile actelor indicate în ea, repararea prejudiciului moral în mărime de 50000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 04 noiembrie 2014 a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată. La 03 decembrie 2014, Olga Onofrei a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii contestate. La 07 mai 2015, Olga Onofrei a depus cerere de renunţ la acţiune, prin care a solicitat admiterea acesteia, cu încetarea procesului în cauză. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2015 a fost admisă cererea Olgăi Onofrei cu privire la retragerea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, cu încetarea procedurii în apel. La 29 mai 2015, Olga Onofrei a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei recurate, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, precum şi repunerea în termenul de declarare a recursului.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Afirmă că în şedinţa din 07 mai 2015, dânsa a înaintat instanţei de apel o cerere scrisă, în conformitate cu prevederile art. 375 alin. (l) CPC, prin care expres a renunţat la acţiunea înaintată, solicitând instanţei admiterea renunţului la acţiune şi încetarea procesului în cauză, evident cu anularea de către instanţa de apel a hotărârii atacate a instanţei de fond din 04 noiembrie 2014, în conformitate cu alin. (3) art. 375 CPC, totodată consemnând că cunoaşte şi acceptă condiţiile stipulate în art. 212 CPC.
Remarcă că prin încheierea recurată, în contradicţie cu cerinţele invocate în cererea scrisă cu privire la renuntul la acţiune şi încetarea procesului în cauză, instanţa eronat, cu încălcarea normelor de drept material, nu a aplicat legea care trebuia să o aplice şi anume, prevederile art. 375 CPC, dar a dispus admiterea retragerii apelului şi încetarea procesului în apel, aplicând legea care nu trebuia să o aplice şi anume, prevederile art. 374 CPC. 3 Relatează că în cadrul şedinţei de judecată din 07 mai 2015, a fost pronunţat doar dispozitivul încheierii, fără a fi întocmită, pronunţată şi înmânată încheierea integrală, motiv din care a fost în imposibilitate de a o contesta în termenul prevăzut la art.425 CPC.
Menţionează că în conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. Afirmă că dispozitivul încheierii recurate a fost pronunţat la 07 mai 2015, încheierea integrală a fost comunicată şi recepţionată de recurentă la 27 mai 2015, fapt probat de confirmarea scrisă de pe cererea din 26 iulie 2015, anexată la materialele cauzei, în care invoc şi unele împrejurări, ce la fel justifică depăşirea termenului de atac a încheierii recurate. Consideră că temeinicia omiterii termenului recursului se confirmă prin faptul recepţionării tardive a încheierii integrale recurate, iar această circumstanţă justifică depăşirea termenului de procedură.
La 17 iunie, Olga Onofrei a depus cerere de recurs suplimentară împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2015. Suplimentar la cele invocate în cererea de recurs din 29 mai 2015 şi în susţinerea argumentelor înaintate privind temeinicia omiterii termenului de declarare a recursului, justificate prin faptul recepţionării tardive a încheierii integrale recurate, a anexat plicul în original în care, conform ştampilei din faţă, tocmai la 28 mai 2015, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa ei copia autentificată conform originalului a încheierii integrale contestate, anexată la scrisoarea de însoţire, pe care a recepţionat-o la 05 iunie 2015, fapt confirmat prin ştampila de pe versoul plicului, adică după adresarea ei scrisă din 26 mai 2015 şi luarea de cunoştinţă la 27 mai 2015 cu încheierea integrală recurată şi declararea la 29 mai 2015 a recursului împotriva acestei încheieri, şi nicidecum anterior acestor acţiuni.
Consideră că urmează a fi repusă în termen, dat fiind şi faptul că legea nu prevede depunerea unui recurs simplu, mai apoi a unui suplimentar motivat, ca în cazul declarării apelului, dar expres prevede la art. 437 alin. (1) lit. f) CPC că cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată şi trebuie să cuprindă esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective, fapt ce a fost imposibil de realizat fără a lua cunoştinţă de încheierea integral motivată recurată, cu care a făcut cunoştinţă abia la 27 mai 2015, la cerere. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Din materialele cauzei rezultă că instanţa de apel la data de 07 mai a pronunţat doar dispozitivul încheierii recurate. Totodată la caz se constată lipsa datelor ce ar confirma expedierea copiei încheierii recurate şi recepţionării acesteia de către recurentă, ultima invocând în cererea de recurs suplimentară, că a făcut cunoştinţă cu încheierea recurată la 27 mai 2015. 4 Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 29 mai 2015, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului şi temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. După cum rezultă din materialele dosarului la 03 decembrie 2014, Olga Onofrei a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii contestate.
Este cert şi faptul că la 07 mai 2015, Olga Onofrei a depus cerere de renunţ la acţiune, prin care a solicitat admiterea acesteia şi încetarea procesului în cauză. Prin încheierea din 07 mai 2015 Curtea de Apel Chişinău a admis cererea Olgăi Onofrei cu privire la retragerea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, cu încetarea procedurii în apel. Instanţa de recurs constată că încheierea instanţei de apel a fost adoptată cu încălcarea normelor procedurale, prin urmare nu poate fi menţinută.
În susţinerea opiniei enunţate se va reţine că din conţinutul cererii depuse de către Olga Onofrei la 07 mai 2015, ultima, invocând prevederile art. 375 alin. (1) CPC, a renunţat de la acţiunea înaintată de ea în instanţa de judecată, solicitând admiterea cererii cu încetarea procesului în cauză (f. d. 100). În conformitate cu prevederile art. 375 alin. (1) şi (2) CPC, renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia încheiată între părţi după depunerea apelului se prezintă instanţei de apel în scris sub formă de cerere, iar examinarea cererii reclamantului de renunţare la acţiune sau a cererii părţilor de încheiere a tranzacţiei, efectele admiterii sau respingerii renunţului sau tranzacţiei au loc în conformitate cu art.212.
Alin. (3) al normei enunţate prevede că în caz de admitere a renunţului reclamantului la acţiune sau de confirmare a tranzacţiei dintre părţi, instanţa de apel anulează hotărârea atacată şi dispune încetarea procesului dacă sânt respectate prevederile art.60 alin.(5). Se constată că, contrar prevederilor normei enunţate, invocate, de altfel, şi de Olga Onofrei la depunerea cererii din 07 mai 2015 cu privire la renunţul la acţiune, instanţa de apel, a soluţionat cererea depusă de Olga Onofrei, prin prisma prevederilor art. 374 alin. (1) CPC, care prevede retragerea apelului şi încetarea procedurii în ordine de apel, fiind admisă cererea Olgăi Onofrei cu privire la 5 retragerea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe şi încetarea procedurii în apel.
Ca urmare, este evident că încheierea din 07 mai 2015, este una ilegală, aceasta fiind adoptată cu invocarea unui alt temei şi altor prevederi legale, decât cele invocate de către solicitanta Olga Onofrei în cererea depusă la 07 mai 2015. Sub acest aspect se constată temeinicia recursului depus de Olga Onofrei, fapt ce impune admiterea lui, casarea încheierii instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Olga Onofrei. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată Olgăi Onofrei împotriva Şefului Secţiei Evidenţă şi Documentare a Populaţiei Botanica, mun.
Chişinău a Întreprinderii de Stat „Cris Registru”, Igor Turchin cu privire la constatarea şi recunoaşterea încălcării dreptului de acces la informaţie, restabilirea dreptului încălcat şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 6