2ra-1386/15 — Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală

prima instanţă: O. Parfeni dosarul nr. 2ra-1386/15 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Simciuc, T. Cernous ÎNCHEIERE 24 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Pavel Postolachi, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Pavel Postolachi împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova privind repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015 prin care au fost respinse apelurile declarate de către Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, admis apelul lui Pavel Postolachi, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, municipiul Chişinău din 18 noiembrie 2014, încasat din contul bugetului de stat în beneficiul lui Pavel Postolachi suma de 11126 lei cu titlu de prejudiciu material şi suma de 30000 lei privind repararea prejudiciului moral, în rest fiind menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 18 noiembrie 2015 constată: La 17 iulie 2014, Pavel Postolachi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Procuraturii Generale a RM cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti. În motivarea acţiunii a invocat că la 24 aprilie 2012, Eudochia Scîntean, în calitate de client al SC „Gonvaro-Con” SRL şi investitor în construcţia unor imobile, s-a adresat către Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău, cu o cerere de tragere sa la răspundere penală. Susţine că la 22 mai 2012, în cadrul Procuraturii sect. Buiucani, mun. Chişinău a dat explicaţii pe marginea plângerii depuse de Eudochia Scîntean.

1 Ulterior, la 24 mai 2012, Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău a adoptat o ordonanţă privind începerea urmăririi penale în privinţa lui pe faptul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal. Iar, la 15 iunie 2012, organul de urmărire penală a emis o ordonanţă de recunoaştere a lui în calitate de bănuit. Mai indică că la 20 iunie 2012, Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău a înaintat către Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău un demers privind punerea sub sechestru a imobilului din mun. Chişinău, com. Truşeni, loc. Dumbrava, str. Drumul Vilelor 5, care este înregistrat pe numele său, iar la 20 iunie 2012, Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău a admis demersul Procuraturii şi a autorizat aplicarea sechestrului pe bunul sus nominalizat.

Menţionează că la 26 iunie 2012, organul de urmărire penală a remis Procuraturii sect. Buiucani, mun. Chişinău, raportul cu privire la finisarea urmăririi penale. În concluzia acestui raport, organul de urmărire penală a propus punea lui sub învinuire, iar la 28 iunie 2012, Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău, a emis o ordonanţă de punere sub învinuire a lui, incriminându-i săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) din Codul penal al RM. Tot la 28 iunie 2012 Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău a emis o ordonanţă de aplicare a măsurii preventive sub formă de obligaţie de a nu părăsi localitatea. În aceeaşi zi, a fost informat despre finisarea urmăririi penale şi a făcut cunoştinţă cu rechizitoriul întocmit de Procuratura sect.

Buiucani, mun. Chişinău. Susţine că la 30 iulie 2012, în cadrul şedinţei preliminare, Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău, a înaintat instanţei un demers privind aplicarea, în privinţa sa, a măsurii preventive obligarea de nu părăsi localitatea. Pavel Postolachi, prin intermediul apărătorului, a înaintat instanţei un demers prin care a solicitat revocarea măsurii preventive aplicate prin ordonanţa din 28 iunie 2012 şi încetarea procesului penal în şedinţă preliminară, pe motiv că nu există faptul infracţiunii şi totodată nu se întrunesc elementele infracţiunii. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, demersul Procuraturii şi cererile reclamantului au fost respinse. Menţionează că la 04 februarie 2014, Judecătoria Buiucani, mun.

Chişinău a adoptat sentinţa prin care l-a recunoscut vinovat în săvârșirea infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, aplicându-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani şi 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii şi de a exercita activităţi pe un termen de 3 ani de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, în special administrarea, gestionarea unei întreprinderi, instituţii, a bunurilor, fondurilor, valorilor materiale şi băneşti ale unei persoane, întreprinderi, instituţii, etc.. Relatează că la 26 februarie 2014, Curtea de Apel Chişinău a adoptat o decizie prin care a admis apelul comun al avocaţilor Dragoş Bogatu şi Andrei Briceac în interesele inculpatului Pavel Postolachi declarat asupra sentinţei judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 04 februarie 2014 în cauza penală Pavel Postolachi, a casat sentinţa şi a pronunţat o nouă hotărâre prin care ultimul a fost achitat pe art. 190 alin. (4) Cod penal din motiv că fapta lui nu întrunea elementele infracţiunii. 2 La 04 iunie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o decizie prin care a dispus inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura de nivelul Curţii de Apel Chişinău, Radu Sali şi avocatul Oleg Spînu în numele părţii vătămate Eudochia Scînteian, împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2014, în cauza penală în privinţa lui Pavel Postolachi, ca fiind vădit neîntemeiat. Susţine că a suportat prejudicii considerabile în rezultatul acţiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală şi celor judecătoreşti.

Menţionează că pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, a apelat la servicii de asistenţă juridică calificată. Astfel, a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 17 din 11 octombrie 2012 cu avocatul Dragoş Bogatu, în temeiul acestui contract, a achitat avocatului costul serviciilor de reprezentare, în cuantum de 6 000 lei. Face referire la art. 7 al Legii nr. 1545 care prevede că în cazurile menţionate la art. 3 alin. (1), persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se restituie: a) salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite. Mai indică şi art. 8 al Legii nr. 1545 ce prevede că cuantumul sumelor de compensare a prejudiciului, prevăzute la art. 7 lit. a), se calculează pornindu-se de la câştigul mediu lunar al persoanei fizice la momentul cauzării prejudiciului...

alin. (3) prevede pentru cuantificarea prejudiciului reparabil, câştigul mediu lunar se calculează după cum urmează: a) persoanelor angajate prin contract de munca - prin aplicarea modului de calculare a salariului mediu în conformitate cu legislaţia. Se mai referă şi la pct. 5 din hotărârea de Guvern nr. 426 din 26 aprilie 2004, privind aprobarea modului de calculare a salariului mediu: „Pentru calcularea salariului mediu se stabilesc următoarele perioade de decontare:...

în celelalte cazuri, la determinarea salariului mediu, se iau în calcul 3 luni calendaristice de lucru premergătoare evenimentului de care depinde plata respectivă (de la data de 1 până la data de 1).” Invocă că activează în calitate de director a SC „Gonvaro-Con” SRL, fiind angajat permanent din data de 16 aprilie 2004. Astfel, indică că a fost ilegal privat de posibilitatea de munci, aflându-se sub arest începând cu 04 februarie 2014 până pe 26 februarie 2014. Conform adeverinţei privind salariul, eliberată de către SC „Gonvaro-Con” SRL, în cele 3 luni calendaristice premergătoare evenimentului, salariul mediu lunar al său constituie pentru trei luni 19600 lei a câte 6533 lei pe lună. Se mai referă reclamantul şi la art. 14 din Codul Civil al RM care la alin. (1) prevede că persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.

Iar, alin. (2) stipulează că se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Astfel, menţionează că în perioada aflării în arest, starea sănătăţii lui s-a agravat considerabil. Imediat după eliberare, a fost nevoit să se adrese la medic pentru primirea ajutorului calificat. Iar o comisie specială din cadrul SC „Gonvaro- 3 Con” SRL a decis acordarea lui a unei indemnizaţii de incapacitate temporară de muncă pentru perioada 27 februarie 2014 - 14 martie 2014, în cuantum de 90% din salariul lunar pe care îl deţinea.

Relatează că i-a fost aplicată măsura preventivă obligaţia de a nu părăsi localitatea, măsura dată fiind menţinută pe parcursul a 30 zile şi a încetat de drept la 28 iulie 2012. Consideră că i-a fost încălcat un drept constituţional, el fiind în imposibilitate de a circula liber pe o perioadă considerabilă de timp. Menţionează că este un om de afaceri pentru care posibilitatea de a se deplasa în interese personale sau de serviciu este foarte importantă, iar limitarea lui în acest drept a afectat liniştea sufletească a sa. Indică că organele de urmărire penală ilegal au decis tragerea lui la răspundere penală. În pofida faptului că, în acţiunile sale nu se întruneau elementele unei infracţiuni, organele de urmărire penală au dispus recunoaşterea lui în calitate de bănuit, au aplicat sechestru asupra bunurilor, i-au înaintat învinuire în comiterea unei infracţiuni grave şi au solicitat condamnarea la pedeapsă privativă de libertate.

Face referire şi la faptul că s-a aflat în stare de arest în perioada 04 februarie 2014 - 26 februarie 2014. Astfel, a suportat suferinţe fizice şi psihice, deoarece arestarea a reprezentat cea mai gravă formă de intimidare a lui, din partea autorităţilor statului. Urmărirea penală în privinţa lui, care a durat mai bine de un an şi jumătate deja afectase liniştea sufletească, iar privarea de libertate a fost cea mai dureroasă din lista acţiunilor represive întreprinse de către autorităţi. Totodată, a fost privat de posibilitatea de a se vedea şi de a comunica în mod normal cu propria familie. Relevă că a fost deţinut în incinta Penitenciarului nr. 13 Chişinău, în condiţii insuportabile ce depăşesc grav condiţiile unei existenţe decente.

Mai indică că este o persoană în vârstă. Pentru el, privarea ilegală de libertate a avut serioase incursiuni asupra sănătăţii fizice şi sufleteşti. Menţionează şi faptul că acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti i-au încălcat dreptul la onoare, demnitate şi reputaţie profesională. După cum a indicat supra, este o persoană bine cunoscută pe piaţa serviciilor de construcţie în Republica Moldova, bucurându-se de o clientelă stabilă şi de o reputaţie ireproşabilă în activitatea pe care o desfăşoară. Tragerea la răspundere penală, iar apoi şi condamnarea lui, a ştirbit încrederea persoanelor în el. De altfel, a fost afectată şi onoarea care, fiind conştient despre netemeinicia oricărei acuzaţii la adresa sa, a fost nevoit timp de doi ani să suporte intimidări din partea autorităţilor statului.

Relatează că în perioada detenţiei în arest, starea sănătăţii lui s-a agravat considerabil. Din cauza stresului şi a condiţiilor insuportabile de detenţie, a început să aibă probleme cu vederea. Mai face referire şi la art. 12 al Legii nr. 1545 care prevede la alin. (1) că procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea renală ori procurorul ierarhic superior aduce scuze oficiale în numele statului persoanei care a fost supusă neîntemeiat urmăririi penale. Alin. (2) prevede că scuzele oficiale ale procurorului 4 se aduc în cazul:... c) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare. (3) Procurorul prezintă scuzele oficiale, în formă scrisă, victimei acţiunilor ilicite.

Solicită admiterea acţiunii, încasarea din contul bugetului de stat prejudiciul material cauzat prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti suma de 6000 lei, ce reprezintă cheltuieli de judecată, 5126 lei ce reprezintă salariul ratat pentru absenţa forţată de la serviciu pe parcursul a 22 zile, suma de 373 lei ce reprezintă venitul ratat în perioada aflării în concediu medical timp de 10 zile, încasarea sumei de 10000 lei în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat prin aplicarea ilegală a obligaţiei de a nu părăsi localitate pe parcursul a 30 zile, încasarea sumei de 300000 lei în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat prin tragere ilegală la răspundere penală, încasarea din contul bugetului de stat a sumei de 500000 lei în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat pentru deţinere ilegală sub arest pe parcursul a 22 zile, încasarea sumei de 300000 lei în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnare ilegală, obligarea procurorului Procuraturii Generale a RM să prezinte în adresa lui Pavel Postolachi, scuze în formă scrisă, în numele statului, pentru supunerea neîntemeiată urmării penale, cât şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 18 noiembrie 2014, s-a admis parţial acţiunea, s-a încasat din contul bugetului de stat în beneficiul lui Pavel Postolachi suma de 15000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 11126 lei cu titlu de prejudiciu material. S-a obligat procurorul în Procuratura Buiucani, mun. Chişinău, Igor Demciucin, să prezinte lui Pavel Postolachi, scuze în formă scrisă, în numele statului pentru supunerea neîntemeiată urmării penale. În rest acţiunea fiind respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, au fost respinse apelurile declarate de către Procuratura Generală a RM şi Ministerul Justiţiei al RM, admis apelul lui Pavel Postolachi şi casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 18 noiembrie 2014, admisă parţial pretenţia lui Pavel Postolachi împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Procuraturii Generale a RM cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, încasată din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Pavel Postolachi suma de 11126 lei în vederea reparării prejudiciului material şi suma de 30000 lei în vederea reparării prejudiciului moral. În rest fiind menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 18 noiembrie 2014. La 14 aprilie 2015 Procuratura Generală a RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Buiucani din 18 noiembrie 2014 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, cu pronunţarea unei noi decizii prin care acţiunea înaintată de Pavel Postolachi să fie respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat că prima instanţă şi cea de apel nu au constatat cu certitudine faptele ce constituie obiectul probaţiunii care ar fi dat dreptul lui Pavel Postolachi la despăgubire urmare a suportării consecinţelor acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală şi a Procuraturii.

Susţine că în partea descriptivă a hotărârii contestate, prima instanţă fără a face o motivare a concluziilor expuse, eronat a considerat că în cadrul şedinţei de 5 judecată s-a stabilit cu certitudine că a avut loc o vătămare a drepturilor personale nepatrimoniale privind integritatea morală a intimatului, fără a lua în consideraţie că în şedinţa de judecată s-a argumentat, că prin acţiunile sale organul de urmărire penală, nu a întreprins careva acţiuni ilicite, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi penale în timpul procedurii penale, ce ar constitui temei de reparare a prejudiciului pretins, deoarece acţiunile întreprinse au fost efectuate în limitele legii.

Mai mult ca atât, nu există o încheiere a judecătorului de instrucţie sau a organului ierarhic superior, prin care să fie declarate ca fiind ilegale acţiunile organului de urmărire penală, pe parcursul investigării cauzei penale, ca urmare a examinării căreia se consideră vătămat intimatul.

De asemenea invocă că intimatul nu a contestat în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare (art. 64, 313 din Codul de procedură penală), ordonanţa de aplicare a măsurilor preventive, fapt ce serveşte drept dovadă că acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală nu au fost declarate printr-un act procedural definitiv şi irevocabil ca fiind ilegale, or conform prevederilor art. 2991 din Codul de procedură penală, bănuitul, învinuitul urma să depună „plângere împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală ori împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor care au fost efectuate sau dispuse în baza dispoziţiilor date de procurorul respectiv”, ceea ce denotă că acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală nu au fost declarate printr-un act procedural definitiv şi irevocabil ca fiind ilegale.

Menţionează că aflarea reclamantului în stare de arest, după pronunţarea sentinţei de către prima instanţă, atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de judecată aveau o bănuială rezonabilă că Pavel Postolachi a comis infracţiunea incriminată, iar prin prisma practicii CEDO avea o „bănuială rezonabilă” presupune existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv, că persoana respectivă ar fi putut comite infracţiunea. Totuşi, ceea ce poate fi considerat „rezonabil" depinde de toate circumstanţele”. Reiterează că petrecerea acţiunilor de urmărire penală au fost efectuate în limitele prevăzute de CPP, mai mult ca atât, urmează a fi luat în considerare şi gravitatea infracţiunii în care era bănuit intimatul, astfel aplicarea măsurilor preventive în privinţa ultimului erau inevitabile în circumstanţele cazului existente la momentul investigării.

Totodată, susţine că urmează a fi luate în consideraţie şi prevederile hotărârii Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi penale” nr. 7 din 04 iulie 2005, care prevede „de regulă actele procedurale printre care hotărârile privind pornirea urmăririi penale, recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit, învinuit sunt nişte procedee legale de desfăşurare normală a urmăririi penale care nu afectează prin sine însăşi careva drepturi sau libertăţi constituţionale. Acestea sunt nişte măsuri procesuale prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, ce au ca scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea şi în acest scop este proporţional anumitor restricţii care pot avea loc în cadrul desfăşurării acţiunilor menţionate.

6 Consideră că instanţele de judecată interpretează eronat prevederile art. art. 3 şi 6 din Legea RM nr. 1545 din 25 februarie 1998, or, conform acestor norme juridice enunţate, rezultă expres că, pentru angajarea răspunderii Statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de urmărire penală, sunt necesare unele condiţii speciale şi anume existenţa faptei ilicite. Menţionează că nu orice acţiune a organelor de drept şi judecătoreşti reprezintă temei de despăgubire din partea statului.

Atrage atenţia că pentru aplicabilitatea dispoziţiilor Legea RM nr. 1545 din 25 februarie 1998, în fiecare caz în care se pretinde încasarea despăgubirilor materiale şi morale cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, ale instanţei judecătoreşti urmează să existe şi să fie întrunite cumulativ (minim o condiţie), atât a circumstanţelor prevăzute la art. 6 „dreptul la repararea prejudiciului” cât şi de art. 3 „cazurile de recuperare a prejudiciului”. Prin urmare, normele judiciare în cauză sunt indisolubile şi nu pot fi aplicate în mod separat. Indică că neîntemeiat este şi calculul prejudiciului moral încasat din bugetul de stat de prima instanţă de judecată, precum şi constatarea cu certitudine că a avut loc o vătămare a drepturilor personale nepatrimoniale privind integritatea morală a intimatului.

Cu referire la încasarea prejudiciului material, indică că instanţa de fond nu a luat în considerare că în cadrul şedinţei de judecată s-a argumentat că pretenţia privind încasarea sumei de 5126 lei cu titlu de prejudiciul material sub forma salariului ratat pentru absenţă forţată de la serviciu pe parcursul a 22 zile, este neîntemeiată, or prin prisma art. 7 al Legii nr. 1545, intimatul-reclamant nu a prezentat probe justificative în confirmarea faptului că într-adevăr salariul pretins de a fi provenit din muncă constituie sursa principală de existenţă a acestuia. Mai mult ca atât din materialele cauzei rezultă că Pavel Postolachi nici nu a contestat decizia din 03 februarie 2014 cu privire la suspendarea activităţii, decizie care a fost semnată nemijlocit de către ultimul ca asociat unic, prin urmare aceste circumstanţe confirmă expres legalitatea şi temeinicia măsurilor întreprinse.

Conchide că prima instanţă eronat a interpretat prevederile art. 12 al Legii nr. 1545, or, potrivit art. 12 alin. (1), (2), alin. (3) al Legii nominalizate, „procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior aduce scuze oficiale în numele Statului persoanei care a fost supusă neîntemeiat urmăririi penale. Scuzele oficiale ale procurorului se aduc în cazul: devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare. Procurorul prezintă în formă scrisă, victimei acţiunilor ilicite sau rudelor apropiate ale acesteia. La solicitarea victimei, scuzele oficiale se difuzează prin aceleaşi mijloace de informare în masă prin care a fost difuzată informaţia despre învinuirea persoanei.

Scuzele oficiale sunt aduse în termen de 15 zile de la apariţia dreptului la repararea prejudiciului.

Astfel termenul de 15 zile, în interiorul căruia procurorul care a condus sau exercitat urmărirea penală aduce scuze oficiale persoanei, în privinţa căreia s-a emis o sentinţă de achitare definitivă este un termen de decădere şi se calculează din momentul apariţiei dreptului la repararea prejudiciului - în speţă, din momentul devenirii definitive şi irevocabile a deciziei de achitare din 04 iunie 2014. 7 Consideră că instanţele de judecată prin concluziile sale, au examinat unilateral doar probele prezentate de către intimat, fără a lua în consideraţie probele intervenientului accesoriu, a pârâtului astfel, încâlcînd atât prevederile legale enumerate mai sus, cât şi principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale şi principiul nemijlocirii astfel încât, instanţele de judecată urmau să cerceteze direct şi nemijlocit probele existente şi să emită hotărârea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă ie judecată, fapt ce nu a fost făcut.

La 15 aprilie 2015, reprezentantul recurentului Pavel Postolachi, avocatul Andrei Briceac, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015 în partea ce ţine de încasarea în beneficiul lui Pavel Postolachi a sumei de 30000 lei în vederea reparării prejudiciului moral, prin dispunerea în această parte a admiterii integrale a cerinţelor recurentului Pavel Postolachi. În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel a interpretat eronat Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 în partea ce se referă la aprecierea gravităţii suferinţelor morale suportate de către recurent ca urmare a acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Face referire la art. 3 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, care prevede că în conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de … declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara...”. Consideră că prin emiterea de către Procuratura sect. Buiucani, mun. Chişinău a ordonanţei de aplicare a măsurii preventive în privinţa recurentului sub formă de obligaţie de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile, ultimului i-a fost încălcat un drept constituţional, el fiind în imposibilitate de a circula liber pe o perioadă considerabilă de timp. Mai indică că organele de urmărire penală ilegal au decis tragerea recurentului la răspundere penală.

În pofida faptului că, în acţiunile ultimului nu se întruneau elementele unei infracţiuni, organele de urmărire penală au dispus recunoaşterea lui în calitate de bănuit, au aplicat sechestru asupra bunurilor - proprietate a recurentului, i-au înaintat învinuire în comiterea unei infracţiuni grave şi au solicitat condamnarea recurentului la pedeapsă privativă de libertate. La fel mai indică şi art. 11 al Legii sus reiterate, care stipulează că mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se determină de instanţa de judecată luându-se în considerare gravitatea infracţiunii de a cărei săvârşire a fost învinuită persoana respectivă: recurentul a fost condamnat ilegal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 190 alin. (4) Cod Penal al RM, adică pentru escrocherie săvârşită în proporţii mari.

Condamnarea conducătorului unei întreprinderi cu renume în Republica Moldova, pentru săvârşirea infracţiunii de escrocherie, reprezintă un atentat foarte grav la bunul nume şi reputaţia profesională a persoanei. Grav este faptul că, numindu-1 pe recurent - escroc, a fost pusă o pată enormă pe întreaga activitate precedentă a recurentului şi pe relaţiile care acesta le-a stabilit cu partenerii şi clienţii companiei sale. 8 La 19 mai 2015, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015 şi a hotărârii Judecătoriei Buiucani din 18 noiembrie 2014, emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel la primirea soluţiei judecătoreşti a aplicat eronat normele de drept material ce ţin de încasarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Consideră că pentru aplicabilitatea prevederilor din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, necesită de a fi întrunite cumulativ (minim o condiţie), atât circumstanţele prevăzute de art. 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cât şi de art. 3 - cazurile de reparare a prejudiciului material şi moral. Prin urmare, normele legale în cauză sânt indisolubile şi nu pot fi aplicate separat.

Menţionează că motivarea instanţei de apel precum, că intimatul este în drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile Legii nr. 1545, este nefondată şi eronată, în condiţiile în care conform prevederilor art. 3 alin. (l) din Legea nr. 1545, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală [...], în condiţiile în care prin prisma normei enunţate, deduce că nu orice acţiune a organelor de drept şi judecătoreşti atrage răspunderea Statului. Astfel, indică că este important şi necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis de către organul de drept.

Respectiv, dacă se demonstrează printr-un act judecătoresc de dispoziţie irevocabil că acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu persoana. De altfel, în sensul prevederilor enunţate rezultă expres, că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de urmărire penală, sunt necesare unele condiţii speciale, şi anume existenţa faptei ilicite. Invocă că la materialele cauzei nu există nici un act procedural definitiv şi irevocabil a instanţei de judecată, a judecătorului de instrucţie, sau a organului ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind ilegale acţiunile organului de urmărire penală.

În consecinţă, consideră că instanţa de apel eronat a dispus încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul intimatului Pavel Postolachi a sumei de 11126 lei cu titlu de prejudiciu material şi a sumei de 30000 lei cu titlu de prejudiciu moral, în condiţiile în care la caz nu sunt întrunite toate condiţiile de aplicabilitate a prevederilor Legii nr. 1545. Mai relatează că instanţele judecătoreşti inferioare nejustificat şi neîntemeiat au dispus acordarea în beneficiul intimatului Pavel Postolachi a sumei de 11126 lei sub formă de salariu ratat pentru 22 zile, or, prezenta acţiunea nu întruneşte toate condiţiile de aplicabilitate a Legii nr. 1545. Mai mult ca atât, susţine că la materialele cauzei nici nu au fost prezentate probe concludente, pertinente, veridice şi utile ce ar confirma faptul că anume 9 organul de urmărire penală a înaintat demersul privind suspendarea activităţii.

Or, decizia primită în acest sens a aparţinut şi a fost semnată nemijlocit de către intimatul Pavel Postolachi. Totodată, susţine că soluţia judecătorească privind încasarea prejudiciului moral în mărime de 30000 lei, dispusă spre încasare de către instanţa de apel este excesivă în raport cu criteriile stabilite la caz şi principiul general al echităţii. Iar, cu privire la aplicarea în privinţa intimatului Pavel Postolachi a măsurilor preventive sub formă de arest preventiv, notează că aplicarea acestei măsuri procesuale este o modalitate legală şi necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi elucidării tuturor circumstanţelor.

Mai remarcă că instanţa de apel nu a ţinut cont la primirea soluţiei judecătoreşti din 05 martie 2015, că mărimea prejudiciului moral urmează să fie proporţională cu sumele acordate de Curtea Europeană în cauze care vizează violări similare ale Convenţiei şi care sânt îndreptate împotriva Republicii Moldova sau a ţărilor cu un nivel de dezvoltare economică comparabil cu cel al Republicii Moldova. La 26 mai 2015, Pavel Postolachi a depus referinţă la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Procuratura Generală a RM ca fiind inadmisibil. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, la 13 martie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 189), însă careva date despre recepţionarea acesteia de către recurent, la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că Procuratura Generală a RM, Pavel Postolachi şi Ministerul Justiţiei al RM s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 14 aprilie 2015, 15 aprilie 2015 şi respectiv la 19 mai 2015 în termen. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de Pavel Postolachi, 10 Ministerul Justiţiei al RM şi Procuratura Generală a RM, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de Pavel Postolachi, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Pavel Postolachi, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de Pavel Postolachi, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 11