2ra-1479/15 — Partajarea averii, decăderea din dreptul la spaţiu locativ, evacuarea din locuinţă

prima instanţă: S. Procopciuc dosarul nr. 2ra-1479/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 24 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Viorel Turuta în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Liubei Turuta împotriva lui Viorel Turuta cu privire la partajarea averii şi evacuarea şi cererea reconvenţională a lui Viorel Turuta împotriva Liubei Turuta cu privire la recunoaşterea bunului imobil proprietate comună în devălmăşie împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2015 prin care a fost admis parţial apelul declarat de Viorel Turuta, modificată hotărârea Judecătoriei Orhei din 11 iulie 2014 constată: La 04 iunie 2013, Luiba Turuta a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Viorel Turuta cu privire la recunoaşterea dreptului pierdut la spaţiul locativ şi evacuarea fără acordarea altui spaţiu locativ.

În motivarea acţiunii a invocat că a înregistrat căsătoria cu pârâtul Viorel Turuta la 06 ianuarie 2006, iar la 18 aprilie 2013, căsătoria a fost desfăcută. Susţine că au un copil minor Paulina Turuta şi au locuit împreună în or. Orhei, str. Vasile Lupu, 26, ap. 3. Afirmă că deoarece relaţiile familiare s-au înteţit considerabil, dânsa locuieşte cu copilul minor separat de pârât, fapt confirmat prin hotărârea judecăţii. Menţionează că pentru compartimentul nedemn în familie, prin Ordonanţa judecătoriei Orhei din 09 ianuarie 2013, în privinţa lui Viorel Turuta au fost aplicate măsuri de protecţie de violenţă în familie pe un termen de 3 luni de zile. Indică că la 07 octombrie 2007, conform contractului de vânzare-cumpărare‚ dânsa a înstrăinat 1/2 cotă - parte din casa de locuit, situată în or.

Orhei str. Nucarilor, 8, dăruită ei de către părinţii Vladimir Railean şi Nina Railean. Menţionează că conform extrasului din arhivă Orhei cu nr. 615 din 27 decembrie 2005, casa de locuit pe care a înstrăinat-o, aceasta a aparţinut lui 1 Vladimir Railean, Ninei Railean, Lilianei Railean şi Svetlanei Railean, iar prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 15 octombrie 2008 a fost determinat lui Vladimir Railean, Liubei Railean, Lilianei Railean, Svetlana Railean şi Anei Railean câte 1/5 cotă - parte din apartamentul nr. 3 situat în or. Orhei str. V. Lupu, 26. Relatează că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 26 noiembrie 2008 tatăl ei Vladimir Railean i-a înstrăinat 1/5 cotă - parte din apartamentul situat în or.

Orhei, str. V. Lupu, 26/3 cu suma de 13000 lei, adică a procurat-o pe banii obţinuţi în urma înstrăinării casei donate de către părinţii ei. Menţionează că potrivit certificatului de moştenitor testamentar cu nr. 70 din 12 ianuarie 2009, mama Nina Railean i-a testat 1/5 cotă - parte din apartamentul situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26/3.

Invocă prevederile art. 372 alin. (1) Cod civil, care stipulează că bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobândite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sunt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobândit, iar potrivit art. 22 alin. (1) Cod familiei - bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sunt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi.

Menţionează că conform prevederilor art. 102 alin. (l) Cod locativ, dacă chiriaşul, membrii familiei lui sau alte persoane, care locuiesc împreună cu dânșii, distrug sistematic sau deteriorează încăperea de locuit, sau n-o folosesc după destinaţie, ori dacă prin încălcarea sistematică a regulilor de conviețuire socialistă fac imposibilă pentru alţii conviețuirea cu dânșii în același apartament sau aceiaşi casă, iar măsurile de prevenire şi de înrâurire publică n-au dat nici un rezultat, evacuarea celor vinovaţi la cererea celui care a dat cu chirie încăperea de locuit ori a altor persoane interesate se face a se acorda o altă încăpere de locuit. Remarcă că deoarece ea prin moştenire în baza testamentului cu nr. 70 din 12 ianuarie 2009 şi a contractului de vânzare - cumpărare din 26 noiembrie 2008 a devenit unipersonal proprietar al apartamentului situat în or.

Orhei, str. V. Lupu 26/3 la care fostul ei soţ Viorel Turuta nu are nici o atribuţie la acest apartament, însă dânsul nu doreşte benevol să plece. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 372, 273 Cod civil, art. 22 Cod familiei, art. 102 alin. (l) Cod locativ, art. 166-167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, recunoaşterea dreptului lui Viorel Turuta ca pierdut la spaţiul locativ situat în or. Orhei, str. V. Lupu 26/3, evacuarea lui Viorel Turuta din apartamentul litigios fără acordarea altui spaţiu locativ. Viorel Turuta a depus cerere reconvenţională împotriva Liubei Turuta cu privire la recunoaşterea bunului imobil proprietate comună în devălmăşie, prin care a solicitat admiterea acesteia, transformarea a 4/5 cote - părţi din apartamentul cu nr. 3 de pe str. V. Lupu, 26, or.

Orhei, numărul cadastral -6401402.236.01.003 din proprietatea personală a Liubei Turuta în proprietatea comună în devălmăşie a lui şi a Liubei Turuta. recunoaşterea dreptului de proprietate comună, în devălmăşie, a 2 lui şi Liubei Turuta asupra 1.0 cota - parte din apartamentul cu nr. 3 de pe str. V. Lupu, 26, or. Orhei, numărul cadastral - 6401402.236.01.003. În motivarea acţiunii a invocat că în timpul căsătoriei el împreună cu Liuba Turuta au procurat împreună apartamentul nr. 3 din str. V. Lupu, 26, or. Orhei, cu numărul cadastral 6401402.236.01.003. Indică că din acest apartament, cota-parte de 4/5 a fost donată Liubei Turuta de către Nina Răileanu, iar 1/5 cota - parte a fost cumpărată de către ambii soţi de la Vladimir Răileanu.

Afirmă că în aşa mod, Liuba Turuta a dobândit dreptul de proprietate asupra 4/5 cote - părţi ideale din apartament, iar dreptul de proprietate asupra 1/5 cotă - parte ideală aparţine lui şi Liubei Turuta cu titlu de proprietate comună în devălmăşie. Remarcă că pe parcursul vieţii în comun, dânsul a efectuat reparaţia capitală şi replanificarea apartamentului, investind în acest bun bani câștigați personal de el. Pe când, Liuba Turuta care în acel moment nu lucra, nu a contribuit la reparaţia şi replanificarea apartamentului nici cu bani şi nici cu muncă.

Menţionează că conform prevederilor art. 23 Cod familiei, bunurile ce aparţin fiecăruia dintre soţi pot fi recunoscute de instanţa judecătorească proprietate în devălmăşie a acestora dacă se va stabili că, în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune ale soţilor sau al mijloacelor unuia dintre soţi ori în urma muncii numai a unuia dintre soţi, valoarea acestor bunuri a sporit simţitor (reparaţie capitală, reconstrucţie, reutilare, reamenajare etc.). Relatează că s-a adresat pârâtei, atât verbal, cât şi în scris pentru a soluţiona problema în cauză pe cale amiabilă, fără adresare în instanţa judecătorească, însă fără rezultate pozitive. La 24 iulie 2013, Liuba Turuta a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Viorel Turuta cu privire la partajarea averii.

În motivarea acţiunii a invocat că prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 18 aprilie 2013, căsătoria cu Viorel Turuta a fost desfăcută, stabilit domiciliul copilului minor, Paulina Turuta, cu dânsa, iar prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 25 martie 2013, a fost dispusă şi achitarea pensiei de întreţinere de la Viorel Turuta în beneficiul ei, pentru întreţinerea copilului minor. Invocă că odată cu desfacerea căsătoriei partajarea averii nu a avut loc. Susţine că în timpul căsătoriei a procurat împreună cu soţul Viorel Turuta 1/5 cotă - parte din apartamentul cu nr. 3, situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26. La fel, în baza aceluiaşi contract au procurat o construcţie accesorie situată în or. Orhei, str. V. Lupu, 26, cu preţul de 13000 lei.

Menţionează că aceste bunuri nu pot fi partajate în mod ideal. Conform art. 25 alin. (4) Cod familiei, la împărţirea proprietăţii în devălmăşie, instanţa judecătorească, la cererea soţilor, stabileşte bunurile ce urmează să fie transmise fiecăruia dintre ei. Dacă unuia dintre soţi ti sunt transmise bunuri care depăşesc cota ce-i revine, celuilalt soţ i se poate stabili o compensaţie bănească sau de altă natură. 3 Face referire reclamanta şi la prevederile art. 361 alin. (2) Cod civil, care stipulează că bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se face prin: a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai-multor coproprietari, la cererea lor.

Consideră că mai rezonabil ar fi atribuirea acestui bun imobil ei cu achitarea sultei băneşti, care ar constitui 1/2 din valoarea preţului pe care dânşii l-au achitat şi anume 6500 lei în beneficiul lui Viorel Turuta, deoarece viaţa în comun ar fi insuportabilă. În susţinerea acestei solicitări indică că şi celelalte 3/5 din cota-partea a apartamentul nr. 3 situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26 îi aparţin cu drept de proprietate în baza certificatelor de moştenitor testamentar. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 25-26 Cod familiei, art. 361 Cod civil, 166-167 CPC. Solicită admiterea acesteia, atribuirea ei a 1/5 cotă-parte din apartamentul nr. 3 situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26, în schimbul achitării unei sulte în favoarea lui Viorel turuta, precum şi încasarea de la Viorel Turuta a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Orhei din 14 decembrie 2013 au fost conexate într-un singur proces cererile de chemare în judecată a Liubei Turuta împotriva lui Viorel Turuta cu privire la partajarea averii cu nr. 2-1194/2013 şi a Liubei Turuta împotriva lui Viorel Turuta cu privire la evacuare şi pierderea dreptului la spaţiul locativ şi cererea reconvenţională a lui Viorel Turuta împotriva Liubei Turuta cu privire la recunoaşterea bunului imobil proprietate comună în devălmăşie, care se află spre examinare în procedura judecătorului Sergiu Procopciuc cu nr. 2-869/13. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 11 iulie 2014 a fost admisă integral cererea Liubei Turuta împotriva lui Viorel Turuta cu privire la partajarea averii, evacuarea cu pierderea dreptului la spaţiul locativ, admisă parţial cererea lui Viorel Turuta împotriva Liubei Turuta cu privire la recunoaşterea bunului imobil proprietate comună în devălmăşie.

A fost considerată 1/5 cotă-parte din apartamentul nr. 3,situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26 proprietate comună în devălmăşie Liubei Turuta şi Viorel Turuta, atribuit Liubei Turuta 1/5 cotă-parte din apartamentul nr. 3,situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26, obligată Liuba Turuta în schimbul unei sulte băneşti să-i achite lui Viorel Turuta suma de 6238,4 lei care constituie ½ cotă-parte din cota-parte de 1/5 din apartamentul cu nr. 3, situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26. A fost evacuat Viorel Turuta din apartamentul cu nr. 3, situat în or. Orhei, str. V. Lupu, 26 cu pierderea dreptului la acest spaţiu locativ. În rest, a fost respinsă cererea reconvenţională lui Viorel Turuta împotriva Liubei Turuta cu privire la recunoaşterea bunului imobil proprietate comună în devălmăşie, încasat de la Viorel Turuta plata pentru taxa de stat în mărime de 295 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2015 a fost admis parţial apelul declarat de Viorel Turuta, modificată hotărârea primei instanţe, majorând de la 6238,40 lei până la 28600 lei suma dispusă spre încasare de la Liuba Turuta în beneficiul lui Viorel Turuta, cu titlu de sultă bănească care 4 constituie ½ cotă – parte din cota – parte de 1/5 din apartamentul cu nr. 3 din str. Vasile Lupu, 26, oraşul Orhei, în rest, a fost respins apelul şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 08 aprilie 2015, Viorel Turuta a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Afirmă că copia deciziei contestate i-a fost expediată la 09 februarie 2015, fiind recepţionată la 13 februarie 2015. Consideră că la judecarea cauzei, instanţa de fond şi cea de apel nu au aplicat prevederile art. 23 Cod familiei, care trebuiau aplicate, adică nu au aplicat legea care trebuia aplicată, motiv de recurs prevăzut de art. 432 alin. (2) lit. a) CPC. Menţionează că instanţa de apel nu a aplicat la judecarea apelului prevederile art. 372 alin. (3) Cod civil, art. 372 alin. (3) Cod civil, care trebuiau aplicate, adică nu au aplicat legea care trebuia aplicată. Susţine că aprecierea valorii apartamentului în rezultatul efectuării reparaţiei capitale ţine de domeniul unor cunoştinţe speciale din domeniul tehnicii şi pentru el este necesară efectuarea unei expertize.

Instanţa de fond şi cea de apel nu au ţinut cont de aceasta şi nu au aplicat prevederile art. 122 alin. (1) şi 148 alin. (1) CPC care trebuiau aplicate şi nu au dispus efectuarea unei expertize. Consideră că prin refuzul de a numi expertiza în construcţii, instanţa de fond şi cea de apel i-au îngrădit dreptul procesual de a prezenta probe, l-au pus în condiţii inegale cu partea opusă prin ce au făcut ca procesul în privinţa lui să nu fie unul echitabil, încălcând dreptul lui fundamental la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (l) al CEDO. Mai menţionează că conform prevederilor art. 359 alin. (2) CPC, apelul declarat împotriva hotărârii se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în pricina respectivă, chiar dacă atacarea încheierii nu se menţionează în cererea de apel.

Cu referire la art. 148 alin. (l) CPC, recurentul indică că raportul scris al specialistului nu poate înlocui raportul de expertiză şi nici necesitatea efectuării expertizei în această problemă. în aşa mod prezentarea de către intimată a unei evaluări, care reprezintă nu un raport de expertiză, dar o concluzie scrisă a specialistului, nu a înlăturat necesitatea efectuării unei expertize. Instanţa de apel însă, nu a luat în consideraţie acest fapt, nu a aplicat prevederile art. 148 alin. (l) CPC, care trebuiau aplicate.

Indică că prin prisma prevederilor art. 130 Cod locativ, dreptul de folosire a încăperii de locuit private se menţine pentru persoanele instalate în ea şi în cazul încetării raporturilor familiale cu proprietarul casei de locuit, iar potrivit art. 131 Cod locativ, fostul membru al familiei proprietarului poate fi evacuat din încăperea 5 de locuit fără acordarea altui spaţiu locativ numai în cazurile existenţei temeiurilor prevăzute de art. 102 Cod locativ. Remarcă că nici în hotărârea instanţei de fond, nici în decizia instanţei de apel nu este indicat care temeiuri din cele prevăzute de art. 102 Cod locativ, ar fi prezente pentru a dispune evacuarea lui cu privarea de dreptul la spaţiul locativ.

Avînd în vedere acest fapt, faptul că eu nu dispun de alt spaţiu locativ, precum şi prevederile art. 130 Cod locativ, instanţa de judecată nu era în drept să dispună evacuarea mea fără acordarea altui spaţiu locativ. Instanţa de fond şi cea de apel nu au ţinut cont de aceasta şi nu au aplicat prevederile art. 130 Cod locativ. Mai indică că instanţele ierarhic inferioare nu au motivat prin nimic de ce a fost respinsă cererea înaintată de el cu privire la partajarea bunurilor mobile. Menţionează prevederile art.25 alin. (1) Cod familiei, care indică că soţii şi foştii soţi pot solicita partajarea averii. Prin urmare, consideră că era în drept să solicite partajarea averii, iar instanţa de fond şi cea de apel incorect au respins această cerinţă, ceea ce a dus la neaplicarea prevederile art. 25 alin. (1) Cod familiei, care trebuiau aplicate.

Menţionează că prevederile art. 373 alin. (2) CPC, statuează că bunurile proprietate comună în devălmăşie a soţilor pot fi împărţite. Însă, instanţa de fond şi cea de apel nu au aplicat aceste prevederi legale care trebuiau aplicate. Remarcă că nu a fost motivată admiterea cerinţelor lui Liubei Turuta cu privire la evacuarea lui, instanţa limitându-se la afirmaţia că „ele sunt întemeiate”, fără a indica din ce cauză a ajuns la această concluzie. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, se constată că recurentul Viorel Turuta s-a conformat prevederilor legale, recursul declarat la 08 aprilie 2015 împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2015 fiind în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 6 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Viorel Turuta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Viorel Turuta, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Viorel Turuta ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Viorel Turuta se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 7