2ra-1476/15 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale procuraturii

prima instanţă: G. Daşchevici dosarul nr. 2ra-1476/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac ÎNCHEIERE 24 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihail Ungureanu împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 09 octombrie 2014, prin care a fost admisă acţiunea parţial constată: La 03 aprilie 2014, Mihail Ungureanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a invocat că la 26 iulie 2010, în privinţa lui a fost pornită cauza penală în baza art. art. 164 alin. (2) lit. e), f), g) şi art. 179 alin. (2) Cod penal, iar la 03 august 2010, a fost pornită o altă cauză în baza art. 155 Cod penal. Susţine că la 04 august 2010, prin ordonanţa procurorului, dosarele au fost conexate. Menţionează că la 27 iulie 2010, ora 15, a fost reţinut, iar la 28 iulie 2010, audiat în calitate de bănuit pe cauza penală dată. Relatează că la 29 iulie 2010, în privinţa lui a fost aplicată o altă măsură preventivă şi anume obligarea de a nu părăsi localitatea. Relatează că la 10 august 2010, avocatul Sergiu Artene a depus cerere cu privire la încetarea urmăririi penale în privinţa reclamantului, iar la 12 august 2010, prin ordonata procurorului cererea a fost respinsă.

Menţionează că la 23 august 2010, ofiţerul de urmărire penală a transmis dosarul în Procuratura raionului Călăraşi cu propunerea de a fi pus sub învinuire pe 1 art. 164 alin. (2) lit. e) şi f) Cod Penal. La 10 august 2010, a fost emisă ordonanţă de punere sub învinuire, iar la 25 august 2010, i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire pe art. 164 alin. (2) lit. e) şi f) Cod penal. Indică că la aceeaşi data, dânsul a fost audiat în calitate de învinuit, iar vina de comitere a infracţiunii date nu a recunoscut-o. Remarcă că în aceeaşi zi, avocatul Mihai Croitoru a înaintat procurorului Vladimir Marţea demers privind scoaterea reclamantului de sub urmărire penală, iar la 25 august 2010, prin ordonanţa procurorului Vladimir Marţea a fost respins demersul ca neîntemeiat.

Susţine că organul de urmărire penală nu a obţinut nici o probă concludentă şi pertinentă care ar fi demonstrat vinovăţia lui în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. e) şi f) Cod penal. Menţionează că la 03 septembrie 2010, în privinţa lui a fost întocmit rechizitoriu, care a fost adus la cunoştinţă la 05 septembrie 2010. Afirmă că prin sentinţa Judecătoriei Călăraşi din 15 noiembrie 2010, dânsul a fost achitat pe art. 164 alin. (2) lit. e) şi f) Cod penal, iar prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2011, apelul declarat de procurorul Vladimir Marţea a fost respins ca nefondat, iar sentinţa primei instanţe a fost menţinută în vigoare. Prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 februarie 2012 sentinţa de achitare a rămas definitivă.

Remarcă că în legătură cu acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală din momentul reţinerii lui ilegale pe un termen de 72 de ore, pornirii cauzei penale începând cu 03 august 2010 şi până la 21 octombrie 2010, a suportat suferinţe psihice. Mai indică că până la pornirea cauzei penale în privinţa lui, dânsul era plecat peste hotarele Republicii Moldova, pentru a întreţine familia, astfel fiind lipsit de dreptul de a munci şi pleca peste hotare. Invocă că suma prejudiciului material cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală constituie 9643.30 lei, iar pe lângă prejudiciul material i-au fost cauzate daune morale enorme ce constă în atragerea fără temei la răspundere penală, pierderea încrederii în organele de drept şi lipsa siguranţei din punct de vedere juridic prin antrenarea de către organele de stat la dreptul garantat de Constituţie.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (7) CPC, art. 524 – 525 CPP, art. 11, 14, 1405, 1422, 1423 Cod civil, art. 1, 3, 5, 6, 7, 8, 10, 11 Legea cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, art. 53 Constituția RM. Solicită admiterea acţiunii, repararea prejudiciului moral în sumă de 9643,30 lei ca venit ratat pentru perioada anilor 2010 – 2012, repararea prejudiciului moral în sumă de 500000 lei, precum şi încasarea tuturor cheltuielilor de judecată. Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Călăraşi din 03 iulie 2014 a fost atrasă în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală a RM.

2 Prin hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 09 octombrie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, încasat în beneficiul lui Mihail Ungureanu din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, prejudiciul moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi a procuraturii în mărime de 3000 lei şi cheltuielile de judecată ce se compun din cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 2000 lei. A fost respins capătul de cerere cu privire la repararea prejudiciului material în mărime de 9643,30 lei, ca neîntemeiat. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2015 a fost respinsă cererea de apel declarată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 10 aprilie 2015, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii sau modificarea deciziei recurate, în sensul diminuării sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral. În motivarea acţiunii a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că a făcut cunoştinţă cu decizia integrală la 12 februarie 2015, prin urmare, consideră că recursul este declarat cu respectarea termenului prevăzut la art. 434 CPC. Afirmă că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material ce ţin de încasarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Relevă că pentru aplicabilitatea prevederilor din Legea nr. 1545-XI11 din 25 februarie 1998, necesită de a fi întrunite cumulativ (minim o condiţie), atât circumstanţele prevăzute de art. 6 - dreptul la repararea prejudiciului, cât şi de art. 3 - cazurile de reparare a prejudiciului material şi moral. Prin urmare, normele legale în cauză sunt indisolubile şi nu pot fi aplicate separat. Menţionează că instanţele de judecată inferioare corect şi just au constatat că în privinţa intimatului Mihail Ungureanu a fost emisă sentinţă de achitare în săvârșirea infracţiunii imputate, din motiv că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii imputate.

Totuşi, consideră motivarea instanţei de apel precum că intimatul este în drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile Legii nr. 1545, este nefondată şi eronată în condiţiile în care conform prevederilor art. 3 alin. (l) din Legea nr. 1545, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală [...], în condiţiile în care prin prisma normei enunţate, deducem că nu orice acţiune a organelor de drept şi judecătoreşti atrage răspunderea Statului. Susţine că acordarea sumei de 3000 lei, este excesivă în raport cu criteriile stabilite la caz şi principiul general al echităţii.

3 Remarcă că pe parcursul desfăşurării urmăriri penale de către organul de urmărire penală în privinţa intimatului Mihail Ungureanu nici nu au fost aplicate careva măsuri preventive de libertate, acesta a fost cercetat în libertate şi nu a fost supus pedepsei sub formă de pedeapsă cu închisoarea. Cu referire la aplicarea în privinţa intimatului Mihail Ungureanu a măsurii de reprimare obligaţia de nepărăsire a localităţii/ţara, notează că aplicarea acestei măsuri procesuale este legală şi necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi elucidării tuturor circumstanţelor. Or, efectuarea măsurilor operative de investigaţie este obligaţia organului de urmărire penală, care are drept scop de a descoperi circumstanţele şi persoana care a comis infracţiunea.

Subsecvent, remarcă că instanţa de apel nu a ţinut cont la primirea soluţiei judecătoreşti din 20 ianuarie 2015, că mărimea prejudiciului moral urmează să fie proporţională cu sumele acordate de Curtea Europeană în cauze care vizează violări similare ale Convenţiei şi care sunt îndreptate împotriva Republicii Moldova sau a ţărilor cu un nivel de dezvoltare economică comparabil cu cel al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia decizie recurate a fost expediată în adresa părţilor la 31 ianuarie 2015, fapt confirmat prin scrisoare de însoţire (f. d. 112), careva date despre recepţionarea acesteia la materialele dosarului lipsesc, însă recurentul în cererea de recurs indică că a făcut cunoştinţă cu copia integrală a deciziei recurate la 12 februarie 2015. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 10 aprilie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 4 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5