2r-497/15 — Rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere

prima instanţă: T.Vasilică dosarul nr.2r-497/15 instanţa de apel: N.Traciuc, Iu. Cotruţă, N.Vascan DECIZIE 24 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Boico Vladimir prin intermediului reprezentantului legal – Tolocenco Alexandr şi reprezentantului – avocatul Căşuneanu Ananie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Agenţia ,,Moldsilva” împotriva lui Boico Vladimir privind rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2015, prin care cererea de apel a fost restituită ca fiind depusă tardiv, c o n s t a t ă La 29 aprilie 2014, reclamanta Agenţia ,,Moldsilva” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva lui Boico Vladimir privind rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, la 26 august 2009 a încheiat cu pîrîtul Boico Vladimir un contract de arendă, avînd ca obiect transmiterea către ultimul în arendă în scop de recreere a terenului forestier cu suprafaţa de 0,83 ha, situat în cadrul întreprinderii silvo-cinegetice Ialoveni, ocolul silvic Ialoveni, iar acesta în temeiul pct. 3 al respectivului contract şi-a asumat obligaţia să achite anual plata pentru arendă în sumă de 3694 lei, nu mai tîrziu de 01 martie pentru anul viitor.

A mai indicat reclamanta că, pîrîtul nu îşi respectă obligaţiile contractuale asumate, motiv din care a acumulat faţă de aceasta o datorie în sumă de 7388 lei, datorie formată din suma de 3694 lei –pentru anul 2013 şi suma de 3694 lei –pentru anul 2014. Totodată, a învederat reclamanta că, în scopul soluționării pe cale amiabilă a litigiului, la 13.02.2014, i-a expediat pîrîtului o reclamaţie, prin scrisoare recomandată, cu propunerea de a achita benevol sumele datorate de bani pentru plata arendei, însă răspuns la petiție așa și nu a primit. Solicită reclamanta Agenţia ,,Moldsilva”, rezilierea contractului de arendă a fondului forestier în scop de recreere nr. 88 din 26 august 2009, încasarea din contul lui Boico Vladimir în beneficiul său a datoriei în sumă de 7388 lei, a dobînzii de întîrziere în sumă de 605 lei și a cheltuielilor de judecată.

1 Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 21 august 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de către Agenţia ,,Moldsilva” a fost admisă, fiind dispusă rezilierea contractului de arendă a fondului forestier în scop de recreere nr. 88 din 26 august 2009, încheiat între Agenţia ,,Moldsilva” şi Boico Vladimir. S-a încasat din contul lui Boico Vladimir în beneficiul Agenţiei ,,Moldsilva” datoria în sumă de 7388 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 605 lei și cheltuielilor de judecată în sumă de 120 lei, iar în total suma de 8113 lei. S-a încasat din contul lui Boico Vladimir în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 270 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 31 octombrie 2014, Boico Vladimir a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de către Agenţia ,,Moldsilva” să fie respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.40-41).

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2015, cererea de apel depusă de către Boico Vladimir a fost restituiă ca fiind depusă tardiv (f.d.80-81). Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la 27 februarie 2015, Boico Vladimir prin intermediului reprezentantului legal – Tolocenco Alexandr şi reprezentantului – avocatul Căşuneanu Ananie a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2015, repunerea în termenul de declarare a apelului cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel pentru judecarea apelului.

În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, or, instanţa de apel urma să ţină cont de normele de drept naţionale, cît şi de practica CEDO, în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiţie, fapt ce în prezenta speţă nu se atestă. La fel, s-a invocat că, pricina a fost examinată în absența recurentului Boico Vladimir, care nu s-a prezentat în şedinţa de judecată din motive ce nu-i pot fi imputate și anume, pentru că nu a fost legal citat despre data, ora și locul ședinței de judecată. Totodată, reprezentanţii recurentului au mai indicat că, instanţa de apel nu a asigurat respectarea principiului disponibilităţii în drepturi a părților la proces.

Or, prin respingerea demersului privind amînarea judecării cauzei, reprezentantul recurentului Boico Vladimir a fost privat de posibilitatea de a-şi argumenta şi dovedi poziţia procesuală în cadrul procesului de judecată referitor la repunerea apelului în termenul de declarare (f.d.85-88), Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 425 CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din actele pricinii rezultă că încheierea recurată a fost pronunţată la 12 februarie 2015 (f.d.80-81), iar recursul înaintat de către Boico Vladimir prin intermediului reprezentantului legal – Tolocenco Alexandr şi reprezentantului – avocatul Căşuneanu Ananie, a fost depus la 27 februarie 2015 (f.d.85-88).

Astfel, prin prisma art. 425 CPC, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. 2 În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Colegiul reiterează prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

Prin prisma normei enunţate, instanţa de recurs relevă că, dispozitivul hotărîrii instanței de fond a fost pronunțat la 21 august 2014, în absenţa pîrîtului-recurent (f.d.32). Concomitent, din materialele dosarului Colegiul reţine că, dispozitivul hotărîrii primei instanţe a fost recepţionat de către recurentul-apelant Boico Vladimir la 22 septembrie 2014. Această circumstanţă se confirmă prin avizul de recepţie anexat la dosar (f.d.36). Totodată, cererea de apel înaintată de către Boico Vladimir împotriva hotărîrii primei instanţe a fost înregistrată la 31 octombrie 2014 (f.d.40-41).

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră oportun de a reitera în prezenta speță prevederile art. 110 CPC, care statuează expres că, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Totodată, potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

Prin urmare, în speţă, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 23 septembrie 2014, ziua imediat următoare datei recepţionării dispozitivului hotărîrii contestate şi a expirat la 22 octombrie 2014, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului. Astfel, de la data recepţionării dispozitivului hotărîrii judecătoreşti a primei instanţe pînă la declararea apelului s-a scurs o perioadă de 40 zile, fapt ce denotă depunerea apelului cu încălcarea termenului de declarare. Cît privesc argumentele recursului precum că, termenul de declarare a apelului a fost omis din motive ce n-au depins de voința recurentului Boico Vladimir – pe motiv că, acesta nu a cunoscut despre existenţa litigiului şi nu a fost legal citat despre data, ora şi locul examinării cauzei, astfel, fiind privat de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia procesuală în cadrul procesului de judecată, acestea urmează a fi respinse.

Or, actele cauzei denotă contrariul şi anume, pentru şedinţa de judecată din 21 august 2014, cînd a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii instanţei de fond, recurentul – apelant Boico Vladimir a fost legal citat despre data, ora şi locul examinării cauzei, ceea ce se confirmă prin copia citaţiei publice anexate la dosar (f.d.29). Nu pot fi reţinute nici argumentele recursului precum că, recurentul Boico Vladimir nu a primit copia dispozitivului hotărîrii instanţei de fond pe motiv că, la acel moment s-ar fi aflat peste hotarele ţării, iar avizul de recepţie anexat la dosar este semnat de o persoană necunoscută. În acest context, Colegiul reiterează prevederile pct.pct. 90 şi 103 din Regulile privind prestarea serviciilor poştale, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002, care indică expres că, trimiterile poştale cu menţiunea „Predarea în mînă 3 proprie”, „Citaţie” sau „înştiinţare” se înmînează personal destinatarului.

În lipsa acestuia, în cutia poştală se lasă avizul de sosire pentru primirea trimiterii în unitatea poştală. Documentele de legitimare în baza cărora se eliberează trimiterile poştale sînt buletinul de identitate, paşaportul, etc. În accepţiunea pct. 123 din Regulile privind prestarea serviciilor poştale aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind prestarea serviciilor, operatorul poştal poartă răspundere materială faţă de beneficiarii serviciilor poştale. Responsabilitatea operatorului poştal începe de la prezentarea trimiterilor şi se extinde pînă la înmînarea acestora destinatarilor sau expirarea termenului de reclamare (şase luni).

În prezenta speţă, nu există probe ce ar confirma neglijenţa lucrătorilor poştali. Prin urmare, temeiuri de a pune la îndoială corectitudinea acţiunilor acestora în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu sunt, or, copia dispozitivului hotărîrii primei instanţe a fost expediată la adresa domiciliului pîrîtului – recurent Boico Vladimir, indicat în contractul de arendă a fondului forestier în scop de recreere nr. 88 din 26 august 2009, încheiat cu Agenţia ,,Moldsilva”, situat în mun. Chişinău, str. Rabbi Ţirlison, 2, ap. 1 şi înmînată la 22 septembrie 2009 cu respectarea regulilor nominalizate şi temei de a pune la îndoială veridicitatea menţiunilor oficiului poştal la fel nu sunt (f.d.36).

Neîntemeiate sunt şi argumentele recursului precum că, instanţa de apel prin restituirea cererii de apel în situaţia în care reprezentantul apelantului a depus cerere de amînare pe motivul antrenării sale într-un alt process judiciar nu a asigurat respectarea principiului disponibilităţii în drepturi a părților la proces, fiind astfel privat de posibilitatea de a-şi argumenta şi dovedi poziţia procesuală în cadrul procesului de judecată referitor la repunerea apelului în termenul de declarare.

Or, potrivit art. 206 alin. (5) CPC, neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces nu împiedică examinarea pricinii, cu atît mai mult că, instanţa de recurs reţine prin prisma art. 205 alin. (1) CPC, care stipulează expres că, participanţii la proces sînt obligaţi să comunice din timp instanţei judecătoreşti motivul imposibilităţii de a se prezenta în şedinţă de judecată şi să prezinte probele care dovedesc motivul, că, la materialele dosarului nu există probe confirmative în acest sens, fapt ce a dus la imposibilitatea verificării veridicităţii informației respective şi prin urmare, nu a permis instanţei de apel să se expună asupra autenticității acestora.

De menţionat, careva probe în acest sens nu au anexate nici la cererea de amînare nici la cererea de recurs. Prin urmare, în cadrul procesului de judecată, instanţa de apel i-a oferit reprezentantului apelantului posibilitatea de a-și argumenta poziția procesuală referitor la repunerea apelului în termenul de declarare, iar dînsul, neprezentîndu-se în ședință, s-a degrevat de probațiune. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul reiterează prevederile art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, care indică că, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.

4 La fel, art. 61 alin. (1) Codul de procedură civilă prevede că, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. În astfel de circumstanţe, Colegiul conchide că, instanţa de apel întemeiat a restituit cererea de apel avînd în vedere că apelantul nici nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului. Or, în cazul admiterii cererii de apel, se va încălca principiul securităţii raporturilor juridice, garantat de articolul 6 şi preambulul Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ceea ce este inadmisibil.

În context, instanţa de recurs aminteşte că art. 6 § 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţă cu orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Instanţa europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o instanţă” nu este absolut. În această privinţa, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac, cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei, în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricţie ce guvernează accesul la justiţie.

Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Boico Vladimir prin intermediului reprezentantului legal – Tolocenco Alexandr şi reprezentantului – avocatul Căşuneanu Ananie. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Agenţia ,,Moldsilva” împotriva lui Boico Vladimir privind rezilierea contractului de arendă, încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5