Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-887/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 iunie 2015
Părțile
Dabija Gheorghe vs Ministerul Afacerilor Interne
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-887/15 — Privind obligarea stabilirii pensiei de invaliditate şi achitării restanţei la pensia de invaliditate

Dosarul nr. 3ra-887/15 Instanţa de fond: Judecătoria Centru mun. Chişinău – Şt. Niţă Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac ÎNCHEIERE 24 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului, declarat de către Gheorghe Dabija în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Dabija împotriva Ministerului Afacerilor Interne privind obligarea stabilirii pensiei de invaliditate şi achitării restanţei la pensia de invaliditate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Gheorghe Dabija, s-a menţiunt hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 noiembrie 2014, CONSTATĂ : La 02 septembrie 2014 Gheorghe Dabija a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne (în continuare MAI) privind obligarea stabilirii pensiei de invaliditate şi achitării restanţei la pensia de invaliditate. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în legătură cu survenirea invalidităţii în perioada cînd activa în serviciul în cadrul MAI, la 28 mai 2007 i-a fost stabilit gradul II de invaliditate. La 15 iunie 2007 în baza ordinului nr. 62 EF a fost concediat din organele afacerilor interne şi trecut în rezerva forţelor armate în 1 corespundere cu prevederile art. 21 al Legii nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie.

Gheorghe Dabija a menţionat că în ordinul de concediere nu a fost indicat motivul concedierii, deaceia nu s-a înţeles care categorie de pensie i-a fost calculată, de invaliditate sau pentru vechimea în muncă. Reclamantul a solicitat de a obliga MAI să stabilească pensia de invaliditate, începînd cu 01 martie 2008 în sumă de 1.308,43 lei, care la 01 septembrie 2014 constituia suma de 2.093,83 lei şi obligarea de a achita restanţa la pensia de invaliditate pentru perioada 15 iunie 2007 – 01 septembrie 2014 în sumă de 12.736 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 noiembrie 2014 s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Gheorghe Dabija ca tardivă. În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamantul a depăşit termenul de 30 zile prevăzut la art. 14 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ (f.d.

66, 68 - 69). La 03 decembrie 2014 Gheorghe Dabija a înaintat cerere de apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 noiembrie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă (f.d. 71, 80 - 82). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015 s-a respins apelul declarat de Gheorghe Dabija. S-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 noiembrie 2014. În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut ca juste concluziile primei instanţe privind omiterea termenului de adresare în instanţa de judecată de către reclamant în ce priveşte recalcularea pensiei şi încasarea acesteia.

Gheorghe Dabija a cunoscut că MAI refuză în satisfacerea pretenţiilor înaintate în acest sens, însă a înaintat cereri prealabile repetate şi repunerea în termen nu a solicitat, iar în partea pretenţiilor privind recalcularea pensiei pentru perioada 02 iulie 2014 – 02 septembrie 2014 Curtea de Apel Chişinău le-a considerat neîntemeiate (f.d. 89 - 96). La 12 mai 2015 Gheorghe Dabija a înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 noiembrie 2014, solicitînd casarea acestora, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă (f.d. 99 - 101). În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că decizia instanţei de apel şi hotărîrea instanţei de fond sînt neîntemeiate, deoarece normele de drept material au fost eronat interpretate.

Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 24 martie 2015 şi a fost expediată părţilor la 01 aprilie 2015 (f.d. 97). Recurentul a depus recurs la 12 mai 2015, fiind depus în termen. Analizînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de Gheorghe Dabija nu se încadrează în temeiurile 2 prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Gheorghe Dabija a invocat că decizia instanţei de apel şi hotărîrea instanţei de fond sînt neîntemeiate, deoarece normele de drept material au fost eronat interpretate. În speţă, Colegiul menţionează că recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost studiate şi verificate de către instanţele de judecată, primind o apreciere corespunzătoare.

Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurenţii şi respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Alin. (4) al aceluiaş articol, stipulează că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Argumentul recurentului, precum că pensia de invaliditate urma să-i fie stabilită odată cu data demisionării din organul MAI, 15 iulie 2007, nu este relevant, fiindcă recurentul personal prin cerere a solicitat stabilirea unei îndemnizaţii de întreţinere şi nu pensiei de invaliditate. 3 Ulterior, la 03 iunie 2008 Gheorghe Dabija a solicitat stabilirea pensiei de invaliditate începînd cu 01 mai 2008 (f.d.

42). Reieşind din principiul disponibilităţii numai Gheorghe Dabija a fost în drept să aleagă tipul de pensie. Gheorghe Dabija a ales iniţial îndemnizaţia de întreţinere din lipsa vechimii în muncă, iar pensia pentru invalidiate a solicitat-o abea începînd cu 01 mai 2008. În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ţinînd cont de actele anexate la dosar, se constată că recursul înaintat de Gheorghe Dabija împotriva deciziei instanţei de apel nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Gheorghe Dabija împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Dabija împotriva Ministerului Afacerilor Interne privind obligarea stabilirii pensiei de invaliditate şi achitării restanţei la pensia de invaliditate. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.