2ra-1442/15 — Recunoașterea valabilității contractului de vînzare-cumpărare, declararea nulă a certificatului de moștenitor, cererea reconvențională

prima instanţă: I. Sceastlivîi dosarul nr. 2ra-1442/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 17 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valeriu Pogor în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Pogor împotriva Verei Pricop cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vânzare – cumpărare a terenului, declararea nulităţii certificatului de moştenitor, divizarea terenului şi transmiterea în proprietate şi acţiunea reconvenţională a Verei Procop împotriva lui Valeriu Pogor cu privire la declararea nulităţii a recipisei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 ianuarie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Vera Pricop, casată hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 11 iunie 2014 în partea admiterii acţiunii lui Valeriu Pogor, precum şi în partea încasării de la Vera Pricop în beneficiul lui Valeriu Pogor a cheltuielilor de judecată şi emisă o nouă hotărâre în această parte, prin care a fost respinsă ca nefondată şi tardivă acţiunea lui Valeriu Pogor, în rest, a fost menţinută hotărârea constată: La 24 aprilie 2013, Valeriu Pogor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Verei Pricop cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vânzare – cumpărare a terenului,

declararea nulităţii certificatului de moştenitor, divizarea terenului şi transmiterea în proprietate. În motivarea acţiunii a invocat că în anul 2003, dânsul a procurat de la Mihail Pricop şi Vera Pricop terenul cu suprafaţa de 16 ari cu nr. cadastral 5534205018, la preţul de 1500 lei. Acest fapt se confirmă prin recipisa eliberată de vânzătorii terenului. Susţine că la momentul vânzării terenului, Mihail Pricop şi Vera Pricop nu dispuneau de documente necesare, deşi Primăria sat. Ulmu a emis decizia de transmitere în proprietatea lor a terenului menţionat. Afirmă că în timp ce pregătea documentele necesare, pârâta Vera Pricop a plecat la lucru peste hotare. 1 Menţionează că după ce a pregătit documentele necesare, Mihail Pricop a refuzat înstrăinarea terenului până se va reîntoarce Vera Pricop în ţară, în acelaşi timp el prelungind să folosească terenul litigios, achitând impozite.

Relatează că la 24 aprilie 2010, Mihail Pricop a decedat. Întorcându-se de peste hotare, Vera Pricop l-a informat că dacă doreşte să semneze actele pe numele lui, dânsul trebuie să mai achite încă odată costul terenului. Consideră că drepturile lui au fost încălcate, reieşind din faptul că a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare a terenul, însă pârâtul a refuzat autentificarea lui notarială, deşi a primit preţul terenului. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 166, 167 CPC, art. 195, 197, 199, 206, 208, 213 Cod civil. Solicită recunoaşterea valabilităţii contractului de vânzare – cumpărare a terenului cu suprafaţa de 0,16 ha cu nr. cadastral 5534205018, recunoaşterea lui ca proprietarul terenului cu nr. cadastral 5534205018. Vera Pricop a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat recunoaşterea nulităţii a recipisei.

În motivarea acţiunii a invocat că a fost căsătorită cu defunctul Mihail Pricop. Susţine că în baza certificatului cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei - părţi din proprietatea comună în devălmăşie şi certificatul de moştenitor legal din 15 iunie 2012, dânsa şi fiul ei au devenit coproprietari ai terenului cu nr. cadastral 5534205.018 cu suprafaţa de 16 ari din sat. Ulmu, r-nul Ialoveni. Invocă prevederile art. 212 Cod civil, care stipulează că forma autentică a actului juridic este obligatorie în cazurile stabilite de lege, iar conform prevederilor art. 213 Cod civil, nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.

Menţionează că conform prevederilor art. 5 al Legii nr. 1308 cu privire la preţul normativ de vânzare - cumpărare a pământului, vânzarea - cumpărarea terenurilor proprietate privata prin înţelegere între vânzător şi cumpărător include următoarele acţiuni: a) vânzătorul perfectează documentele care ii confirma dreptul de proprietate asupra pământului vânzătorul si cumpărătorul încheie contractul de vânzare-cumpărare, contractul de vânzare-cumpărare a pământului se autentifica notarial, d) noul deţinător de teren prezintă contractul de vânzare-cumpărare la oficiul cadastral teritorial in a cărui raza de activitate este situat terenul pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra lui. Dreptul de proprietate asupra terenului se dobândeşte in momentul înregistrării in registrul bunurilor imobile.

Remarcă că pârâtul nu a respectat cerinţa obligatorie de a încheia contractul cu autentificare notarială, ce indică că nerespectarea formei autentice. Consideră că recipisa eliberată conţine în sine mai multe erori esenţiale, care conform prevederilor art. 227 Cod civil cade sub nulitate, deoarece în recipisă se indică că a fost vândut un lot de teren de 12 ari, fără destinaţia acestuia, fără număr cadastral şi sectorul de amplasare. La fel recipisa nu conţine în sine datele părţilor, precum şi data acestei tranzacţii.

Îţi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 5, 172 CPC , art. 210-213, 220, 227 Cod civil, art.5 al Legii nr.1308 din 25 iulie 1997. Prin cererea de concretizare a pretenţiilor, Valeriu Pogor a solicitat divizarea terenului cu suprafaţa de 12 ari, nr. cadastral 5534205018, cu transmiterea în 2 proprietatea lui, precum şi declararea nulităţii certificatelor de moştenitor cu nr. 8333 şi 8325 din 15 iunie 2012. Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 11 iunie 2014 a fost admisă acţiunea, recunoscut valabil contractul de vânzare-cumpărare a lotului de pământ pentru construcţii cu suprafaţa de 0,12 ha cu număr cadastral 5534205018 situat în intravilanul sat.

Ulmu, raionul Ialoveni încheiat între Mihail Pricop, Vera Pricop şi Valeriu Pogor la 07 aprilie 2006, recunoscute nule certificatul de moştenitor legal din 15 iunie 2012 în partea ce ţine de trecerea în proprietatea Verei Pricop 1/4 cotă parte din lotul de pământ pentru construcţii cu suprafaţa de 0,16 ha cu număr cadastral 5534205018 şi certificatul cu privire la dreptul de proprietate din 15 iunie 2012 asupra 1/2 cotă parte din lotul de pământ pentru construcţii cu suprafaţa de 0,16 ha cu număr cadastral 5534205018 din proprietatea comună în devălmăşie, ambele certificate înregistrate de notarul public Oleg Chetreanu cu nr. 8333 şi respectiv nr. 8325, separat din lotului de pământ pentru construcţii cu suprafaţa de 0,16 ha cu număr cadastral 5534205018 situat în intravilanul sat.

Ulmu, raionul Ialoveni, lotul de pământ cu suprafaţa de 0,12 ha care se transmite lui Valeriu Pogor în proprietate. A fost respinsă ca fiind depusă tardiv cererea reconvenţională înaintată de Vera Pricop împotriva lui Valeriu Pogor cu privire la declararea nulă a recipisei, încasat de la Vera Pricop în beneficiul lui Valeriu Pogor cheltuieli de judecată compuse din cheltuieli pentru achitarea taxei de stat în sumă de 100 lei şi cheltuieli pentru asistenţă juridică în sumă de 1000 lei, în total 1100 lei, încasată de la Vera Pricop taxa de stat în beneficiul statului 50 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 ianuarie 2015 a fost admis apelul declarat de Vera Pricop, casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii lui Valeriu Pogor, precum şi în partea încasării de la Vera Pricop în beneficiul lui Valeriu Pogor a cheltuielilor de judecată şi emisă o nouă hotărâre în această parte, prin care a fost respinsă ca nefondată şi tardivă acţiunea lui Valeriu Pogor. În rest, a fost menţinută hotărârea. La 22 aprilie 2015, Valeriu Pogor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată.

Susţine că instanţa de fond corect a apreciat critic susţinerile Verei Pricop că dânsa nu a ştiut despre înţelegerea între soţul ei Mihail Pricop Valeriu Pogor, deoarece din explicaţiile Verei Pricop, depuse la organul de poliţie la 04 februarie 2013, reiese că ea a ştiut despre toate condiţiile ce ţin de vânzare-cumpărare a terenului cu nr. cadastral 5534205018. Menţionează că la momentul procurării terenului litigios la soţii Pricop nu au fost perfectate actele necesare, motiv pentru care a fost imposibilă încheierea unui contract de vânzare – cumpărare autentificat notarial. Relatează că la data semnării recipisei, dânsul a transmis banii familiei Pricop, inclusiv şi intimate Vera Pricop, faptul care nu a fost negat de partea opusă.

Susţine că conform art. 123 alin. (6) CPC, faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. 3 Face referire recurentul la conţinutul pct. 9 al Hotărâri Plenului CSJ nr. 2 din 27 martie 2006, care indică că în cazul în care contractul de înstrăinare a imobilului locativ şi a construcţiilor auxiliare s-a încheiat printr-un înscris sub semnătura privată - recipisă, părţile obligându-se la autentificarea notarială ulterioară, iar una dintre părţi a executat total sau parţial contractul, cealaltă parte eschivându-se de la autentificarea notarială, la cererea părţii care a executat total sau parţial contractul, dacă se constată că contractul nu conţine elementele ce contravin legii, instanţa va declara valabilitatea contractului de înstrăinare.

Menţionează că acelaşi lucru este prevăzut şi în Hotărârea Plenului CSJ nr. 1 din 07 iulie 2008. Remarcă că data înregistrării terenului în OCT pe numele lui Mihail Pricop şi anume 07 aprilie 2006 trebuie să fie considerată ca data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare. Consideră că instanţa de fond corect a apreciat critic argumentele părţii opuse precum că Vera Pricop nu a ştiut despre înţelegerea între soţul ei Mihail Pricop şi recurent. Or,din explicaţiile Verei Pricop depuse la organul de poliţie din 04 februarie 2013 reiese că dânsa a ştiut despre toate condiţiile ce ţin de vânzare- cumpărare a terenului cu nr. cadastral 5534205018. Cu referire la omiterea termenului de prescripţie invocat de către intimată, menţionează că în toamna anului 2012, intimata s-a întors în ţara şi a comunicat că dacă vrea să devină proprietarul terenului, el este obligat să achite preţul încă odată.

Mai mult ca atât, intimata a perfectat moştenire pe numele ei şi a fiului. Remarcă că anume în acel moment, dânsul a înţeles că a fost dus în eroare, fiindu-i încălcat dreptul lui. Consideră că anume din toamna anului 2012 a început să curgă termenul de prescripţie. Menţionează că ½ cotă – parte din lotul de pământ în cauză a fost moştenit de Vera Pricop şi fiul ei Grigore Pricop, care a fost invitat în proces ca persoană cointeresată, dar nu a solicitat atragerea lui în calitatea de co-pârât. Susţine că potrivit prevederilor art. 1444 alin. (1) Cod civil, patrimoniul succesoral include atât drepturile patrimoniale (activul succesoral), cât şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.

Menţionează că prin prisma art. 1448 alin. (1) şi (2) Cod civil, dacă testatorul a testat un bun care aparţine unei alte persoane, aceasta are dreptul la revendicarea bunului pe principii generale. Dacă patrimoniul defunctului conţine bunuri care aparţin unei alte persoane, determinarea acestei părţi din patrimoniu şi transmiterea ei persoanei îndreptăţite sunt obligatorii. Considerăm că instanţa de apel greşit a considerat că drepturile lui Grigore Pricop au fost încălcate. Remarcă că instanţa de fond a examinat pe deplin probele şi dovezile anexate la dosar şi a apreciat corect normele materiale şi procesuale legii în vigoare, pe când instanţa de apel a apreciat greşit probele acumulate şi eronat a tractat prevederile normelor materiale şi procesuale a legislaţiei în vigoare.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 4 Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, la 10 februarie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 116), însă careva date despre recepţionarea acesteia de către recurent, la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că Valeriu Pogor s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 22 aprilie 2015, în termen. Examinînd cererea de recurs declarată de Valeriu Pogor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele considerente.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele 5 stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Valeriu Pogor, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Valeriu Pogor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 6