Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1512/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 iunie 2015
Părțile
Bulmaga Vasile vs GT Munteanu Vladimir Tudor si cererea reconventionala depusa de GT Munteanu Vladimir Tudor vs Vasile Bulmaga
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-1512/15 — Cu privire la repararea prejudiciului, declararea nulității contractelor

dosarul nr. 2ra-1512/15 prima instanţă - Z. Aramă instanţa de apel - D. Manole, Iu. Cotruță, E. Fistican ÎNCHEIERE 17 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului,judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Gospodăria Țărănească ”Munteanu Vladimir Tudor”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Bulmaga împotriva Gospodăriei Țărănești ”Munteanu Vladimir Tudor” cu privire la repararea prejudiciului material și cererea reconvențională depusă de Gospodăria Țărănească ”Munteanu Vladimir Tudor” împotriva lui Vasile Bulmaga cu privire la declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare, a contractului de arendă și acordului adițional, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 02 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de avocatul Valeriu Stănescu în interesele Gospodăriei Țărănești ”Munteanu Vladimir Tudor” și menținută hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 28 februarie 2014. c o n s t a t ă La 13 martie 2012, Vasile Bulmaga a depus cerere de chemare în judecată împotriva GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii, Vasile Bulmaga a indicat că conform contractului de arendă nr. 05-03 din 01 mai 2003, a dat în arendă GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” bunuri pentru folosință și anume: încăperea morii cu suprafața de 887,3 m2, cu valoarea de 14700 lei; echipament tehnic al morii ”Fermer-2M”, cu valoarea de 133,540 lei, echipament pentru curățirea grîului RT-AO3, cu valoarea de 65535 lei; echipament pentru prelucrarea uleiului din semințe, cu valoarea de 20000 lei; teritoriul morii cu suprafața de 0,20 ha, iar în total bunuri în sumă de 233775 lei. De asemenea, a menționat că termenul contractului a fost stabilit pe durata de pînă la 31 decembrie 2003. Conform pct. 2.3 al contractului, bunurile indicate au fost transmise 1 conducătorului Tudor Munteanu.

Conform pct. 6.1 al contractului, plata pentru arenda bunurilor a fost stabilită în mărime de 0,5 % din valoarea totală a bunurilor, care urma a fi achitată nu mai tîrziu de data de 5 a lunii precedente, iar conform pct. 7.1 al contractului, pentru neachitarea la timp a sumei stabilite, arendașul va achita o penalitate de 0,05 % pentru fiecare zi de întîrziere pentru suma neachitată.

La 01 iunie 2003, a fost încheiat acordul nr. 1 la contract, conform căruia părțile au stabilit termenul contractului pînă la 30 decembrie 2011. De asemenea, a fost stabilit că arendașul nu va achita plata pentru arenda bunurilor în baza contractului de arendă din 01 mai 2003 cu condiția că va procura aceste bunuri, la suma stabilită pînă la 30 decembrie 2011, iar în cazul în care arendașul va refuza procurarea acestor bunuri în termenul stabilit, el se obligă să achite suma pentru arenda bunurilor stabilită în pct. 6.1 al contractului de arendă din suma indicată în acordul suplimentar din 01 iunie 2003, penalitatea conform pct. 7.1 al contractului, precum și venitul ratat în sumă de 5000 lei lunar pentru tot termenul contractului de arendă (01 mai 2003 – 30 decembrie 2011). Menționează că arendașul nu și-a îndeplinit obligațiunile contractuale asumate, cauzînd astfel prejudicii importante proprietarului bunurilor indicate.

Astfel, la 26 decembrie 2011 arendașului i-a fost înaintată o somație, prin care i s-a a solicitat îndeplinirea obligațiunilor asumate, fiindu-i acordat termen de 30 de zile, însă nici în acest termen obligațiunile privind achitarea sumei nu au fost executate. Vasile Bulmaga solicită încasarea de la GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a sumei de 693666 lei și a cheltuielilor de judecată. La 15 mai 2012, GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a depus cerere reconvențională împotriva lui Vasile Bulmaga cu privire la declararea nulității contractului de vînzare- cumpărare, a contractului de arendă și acordului adițional (f.d.

32-34 Vol. I). În motivarea cererii reconvenționale, GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a menționat că la 15 iunie 2006, a încheiat cu Vasile Bulmaga un contract fictiv de vînzare-cumpărare a clădirii morii, amplasată în satul Sagaidac, raionul Cimișlia, care constituie o construcție industrială cu suprafața totală de 193,4 m2, înregistrată la Oficiul Cadastral Teritorial Cimișlia la 17 iulie 2001, cu nr. cadastral 2936000015, la un preț de 14700 lei.

De asemenea, a menționat că la 01 mai 2003, a fost încheiat contractul de arendă fictiv cu Vasile Bulmaga, prin care ultimul în calitate de arendator a transmis în chirie GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” următoarele bunuri: încăperea morii cu suprafața de 887,3 m2, cu valoarea de 14700 lei; echipament tehnic al morii ”Fermer-2M”, cu valoarea de 133,540 lei, echipament pentru curățirea grîului RT-AO3, cu valoarea de 65535 lei; echipament pentru prelucrarea uleiului din semințe, cu valoarea de 20000 lei; teritoriul morii cu suprafața de 0,20 ha.

Termenul de arendă a fost stabilit pînă la 31 decembrie 2003. Totodată, relatează că costul morii de către cumpărător nu a fost achitat nici pînă în prezent, suprafața morii indicată în contractul de vînzare-cumpărare din 15 ianuarie 2002 de 193,4 m2 nu corespunde suprafeței din contractul de arendă din 01 mai 2003 de 887,3 m2, costul morii indicat în contractul de vînzare-cumpărare din 15 ianuarie 2002 de 14700 lei nu corespunde costului morii în actul de transmitere a bunurilor din 01 mai 2 2003 în sumă de 247000 lei, terenul adiacent morii cu suprafața de 0,20 ha transmis în arendă GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” la momentul semnării actelor juridice nu era proprietatea lui Vasile Bulmaga. La fel, invocă faptul că contractul de arendă din 01 mai 2003 nu a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile.

GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” solicită declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare a clădirii norii din 15 ianuarie 2002, încheiat între GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” și Vasile Bulmaga, declararea nulității contractului de arendă din 01 mai 2003, încheiat între Vasile Bulmaga și GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor”, acesta fiind fictiv, declararea nulității Acordului adițional din 01 iunie 2003 la contractul de arendă din 01 mai 2003, fiind fictiv, declararea nulității actului de primire-predare a bunului în arendă la contractul de arendă din 01 mai 2003. Prin hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 28 februarie 2014, acțiunea depusă de Vasile Bulmaga a fost admisă parțial. De la GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a fost încasată în beneficiul lui Vasile Bulmaga prejudiciul material în mărime de 690086 lei.

În rest acțiunea a fost respinsă. Cererea reconvențională depusă de GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a fost respinsă. De asemenea, de la GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a fost încasată în beneficiul lui Vasile Bulmaga cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei și în beneficiul statului taxa de stat neachitată în mărime de 18702,58 lei (f.d. 224-228). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2014, a fost respins demersul avocatului Valeriu Stănescu în interesele GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” privind ordonarea expertizei fizico-chimice (f.d. 21-24 Vol. II).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de avocatul Valeriu Stănescu în interesele GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” și menținută hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 28 februarie 2014. La 12 martie 2015, GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2014, prin care s-a respins cererea de numire a expertizei fizico-chimice, casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea depusă să fie admisă integral. Recurentul GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor”, în motivarea recursului a menționat că instanța de apel, contrar dispozițiilor art. 373 al.

(5) CPC, nu s-a expus asupra tuturor argumentelor și cerințelor invocate în cererea de apel, limitîndu-se la o motivare generală a circumstanțelor cauzei, iar argumentele apelului au fost respinse fără o motivare legală. De asemenea, a menționat că instanța de apel a încălcat și a aplicat eronat normele de drept procedural și anume: prin încheierea din 07 octombrie 2014, instanța de apel a respins neargumentat cererea privind ordonarea expertizei fizico-chimice. Totodată, invocă aplicarea eronată a normelor de drept material. Astfel, consideră ilegală soluția instanțelor privind încasarea venitului ratat, deoarece contravine normelor imperative ale art. 610 al. (2) și (3) Cod civil. Or, prima instanță nu a specificat care acțiuni sau inacțiuni ale intimatului, precum și efectul nemijlocit al neexecutării plății de 3 arendă, sunt în legătură cauzală cu venitul ratat.

Beneficiile arendatorului de la darea în arendă a bunurilor este constituit din plata de arendă și penalitățile calculate în cazul neexecutării corespunzătoare a plăților. Venitul ratat este supus încasării în baza art. 14 și 610 al. (2) Cod civil, în cazul în care ar fi fost posibil în condițiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului. Venitul ratat constituie lipsa obținerii unor foloase patrimoniale pe care creditorul le-ar fi obținut, dacă nu ar fi fost săvîrșită fapta ilicită. Astfel, contractul de arendă din 01 mai 2003 și actul de predare-primire a bunurilor din 01 iunie 2003 nu permit individualizarea bunurilor transmise în arendă.

La fel, reiterează că instanțele nu s-au expus asupra contradicțiilor existente la materialele cauzei și anume: în contractul de arendă din 01 mai 2003 suprafața morii este indicată de 887,3 m2 cu costul de 14700 lei, și în actul de predare-primire din 01 iunie 2003, unde încăperea morii are valoarea deja de 247000 lei, iar în cererea de chemare în judecată este 14700 lei. Deci, la materialele cauzei nu este nici o probă care ar argumenta majorarea într-o lună a costului morii – de la 14700 lei la 247000 lei, fapt ce a influențat la calcularea prejudiciului, bazat pe costul majorat al morii de 247000 lei și costul bunurilor indicate în actul de primire-predare din 01 iunie 2003, fără a modifica clauzele contractului de arendă privitor la costul morii și bunurilor suplimentare.

Prin urmare, în cazul efectuării calculelor conform contractului de arendă din 01 mai 2003, suma presupusului prejudiciu urma să constituie 39157,31 lei, fără a lua totodată în calcul presupusul venit ratat calculat neîntemeiat. Invocă de asemenea că bunul imobil cu nr. cadastral 2936201017 (cod cadastral vechi 29360000.15), procurat în baza contractului de vînzare-cumpărare din 15 ianuarie 2009, are o suprafață de 193,4 m2, dar nu 887,3 m2, fapt ce denotă că bunul nu a fost individualizat, circumstanțe care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond. De asemenea, menționează că părțile au convenit transmiterea altor bunuri decît cele indicate în contract. În concluzie, menționează că la încheierea acordului suplimentar nr. 1 și a actului de predare-primire din 01 iunie 2003, nu s-a respectat forma autentică, ce atrage nulitatea acestuia.

Astfel, atît acordul adițional nr.1 din 01 iunie 2003, cît și actul de predare-primire a bunurilor din 01 iunie 2003 la contractul de arendă din 01 mai 3002, nu au fost semnate de Vladimir Munteanu și aplicată ștampila GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” în formă completată, acestea fiind aplicate pe hîrtie curată și eliberate lui Vasile Bulmaga, ultimul folosindu-le cu rea credință, întocmind cu ele acordul adițional nr. 1 din 01 iunie 2003 și actul de predare-primire a bunurilor din 01 iunie 2003, despre care a aflat în cadrul dezbaterilor judiciare. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară 4 în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 02 decembrie 2014, a fost expediată în adresa părților la 30 decembrie 2014 (f.d. 37 Vol. II), însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc. Astfel, recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Totodată Colegiul reţine, că încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 5 2014, prin care s-a respins cererea de numire a expertizei fizico-chimice, este întemeiată fiind adoptată în conformitate cu prevederile normelor procesuale şi circumstanţelor cauzei supuse judecării. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către GȚ ”Munteanu Vladimir Tudor” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Gospodăria Țărănească ”Munteanu Vladimir Tudor” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.