- Dosarul nr.
- 2r-426/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 iunie 2015
- Părțile
- Blanari Andrei vs Ministerul Justiţiei al RM
- Pe scurt
- Hotărîrea suplimentară, compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică
2r-426/15 — Repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspunderea penală
prima instanţă: V. Boico dosarul nr. 2r-426/15 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Vlim DECIZIE 10 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Blanari Andrei împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspunderea penală, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, prin care a fost admisă cererea lui Blanari Andrei, reprezentat de avocatul Sergiu Mustaţă, cu privire la emiterea unei hotărîri suplimentare, constată: La 11 octombrie 2013, Blanari Andrei, reprezentat de avocatul Mustaţă Sergiu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspunderea penală.
În motivarea acţiunii a indicat că prin sentinţa Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 18 mai 2011, a fost achitat pe învinuirea de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (2), Cod Penal, din motiv că fapta nu a fost comisă de el. Sentinţa dată a devenit irevocabilă. Susţine, că a fost neîntemeiat învinuit de păstrarea substanţelor narcotice, iar în cadrul urmării penale colaboratorii poliţie, i-au încălcat dreptul la apărare, nu l-au asigurat cu avocat, au efectuat unele acţiuni în lipsa avocatului sau a cărorva martori, atunci când era în stare de ebrietate alcoolică şi nu înţelegea ce se petrece. Afirmă că pe tot parcursul urmăririi penale şi examinării cauzei penale în instanţa de judecată, cauza a fost examinată un timp îndelungat, şedinţele de judecată se amânau din diferite motive, neimputate ,lui sau avocatului său.
Mai invocă că, în cadrul urmăririi penale i-a solicitat procurorului să fie scos de sub urmărire penală, însă procurorul neîntemeiat a expediat dosarul în instanţa de judecată. Astfel, consideră, că prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi procurorului, a fost urmărit penal şi supus judecării, fiindu-i pricinuite suferinţe morale şi daune materiale legate de cheltuielile de transport şi imposibilitatea de a 1 lucra atunci când trebuia să se prezinte în şedinţa de judecată, precum şi suferinţe morale şi psihice, ce s-au exprimat prin jignire, ruşine şi stare de disconfort. Totodată, invocă că în cadrul urmării penale, faţă de el a fost aplicată obligarea de a nu părăsi localitatea, fiindu-i limitată libertatea de circulaţie, iar perchiziţia pe această cauză a fost efectuată în lipsa ordonanţei organului de urmărire penală.
Solicită, reclamantul Blanari Andrei încasarea din bugetul statului în beneficiul său despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit prin atragerea ilegală la răspundere penală, în mărime de 5000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 02 aprilie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de Blanari Andrei împotriva Ministerului Justiţiei privind repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspundere penală, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, a fost admis apelul declara de către Blanari Andrei, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Blanari Andrei suma de 2000 lei cu titlu de prejudiciul moral, în rest acţiunea a fost respinsă.
La 17 decembrie 2014, Blanari Andrei, reprezentat de avocatul Sergiu Mustaţă, a depus instanţei de apel o cerere, prin care a solicitat emiterea unei hotărîri suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 1000 lei. În motivarea cererii cu referire la prevederile art. 250 CPC, a invocat că prin decizia instanţei de apel din 05 noiembrie 2014, a fost casată hotărîrea primei instanţe şi admise parţial pretenţiile sale înaintate împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi s-a dispus încasarea din bugetul de stat în beneficiul lui Blanari Andrei a sumei de 2000 lei cu titlu de prejudiciul moral.
Însă, consideră că instanţa de judecată a omis să se pronunţe şi asupra cerinţelor de încasare a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 1000 lei, or, apelantului i- a fost acordată asistenţa juridică, i s-a întocmit acţiunea, cererea de apel, fiind reprezentat în faţa instanţei, din care motive consideră că cheltuielile de asistenţă juridică urmează a fi compensate. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, a fost admisă cererea lui Blanari Andrei, reprezentat de avocatul Sergiu Mustaţă, cu privire la emiterea unei hotărîri suplimentare şi s-a dispus încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Blanari Andrei a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru acordarea serviciilor de asistenţă juridică.
La 24 martie 2015, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 04 martie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii cu privire la emiterea unei hotărîri suplimentare de încasare a cheltuielilor de judecată pentru asistenţă juridică. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată. Cu referire la prevederile art. 250 CPC şi pct. 27 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din02 iulie 2008 cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărîrii şi încheierii judecătoreşti, susţine că concluziile instanţei 2 de apel la admiterea cererii cu privire la emiterea unei hotărîri suplementare asupra pretenţiei de încasare a cheltuielilor de judecată sunt inexplicabile şi ilegale.
Or, instanţa de apel la soluţionarea pricinii nu a ţinut cont că în cererea de apel a intimatului Blanari Andrei din 14 aprilie 2014 examinată şi admisă prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014 nu au fost solicitată compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică, fapt ce contravine dispoziţiilor legale nominalizate supra. Afirmă că, reieşind din pct. 8 a Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 7 iulie 2008 cu privire la aplicarea legislaţiei procesuale civile la întocmirea hotărîrii şi încheierii judecătoreşti, instanţa judecătorească examinează pricina în limitele pretenţiilor înaintate şi nu este în drept din proprie iniţiativă să examineze pretenţiile care nu au fost înaintate.
Totodată invocă că prin aceiaşi hotărîre a Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 2 din 7 iulie 2008, se explică, că hotărîrea instanţei judecătoreşti adoptată cu depăşirea atribuţiilor se consideră ilegală şi urmează a fi casată Menţionează că hotărîrea judecătorească se consideră legală numai în cazul în care ea a fost pronunţată în deplină concordanţă cu normele legislaţiei civile aplicabile litigiului dedus judecaţii şi cu respectarea normelor procedurale civile, de acea nu poate invoca că încheierea instanţei de apel din 04 martie 2015 în acest sens este temeinică şi legală. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii instanţei de apel din 04 martie 2015, a fost expediată în adresa recurentului la 09 martie 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată la dosar (f. d. 66). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 24 martie 2015 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii primei instanţe din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz se constată că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, a fost admis apelul declara de către Blanari Andrei, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 aprilie 2014 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Blanari Andrei suma de 2000 lei cu titlu de prejudiciul moral, în rest acţiunea a fost respinsă Din materialele dosarului rezultă şi faptul că după pronunţarea deciziei menţionate, Blanari Andrei, reprezentat de avocatul Sergiu Mustaţă, a depus instanţei 3 de apel o cerere, prin care a solicitat emiterea unei hotărîri suplimentare cu privire la încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 1000 lei.
În conformitate cu art. 250 alin.(1) Codul de procedură civilă, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă: nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
Cu referire la prevederile normei enunţate, instanţa de recurs reţine drept justă soluţia instanţei de apel cu privire la admiterea cererii respingerea cererii lui Blanari Andrei, reprezentat de avocatul Sergiu Mustaţă, prin care s-a solicitat emiterea unei hotărîri suplimentare, corect reţinînd necesitatea încasării în beneficiul lui Blanari Andrei a cheltuielilor de judecată suportate pentru asistenţă juridică şi corect stabilind cuantumul acestora în mărime de 500 lei. Or, din actele cauzei rezultă cu certitudine că o dată cu înaintarea acţiunii în instanţă de judecată Blanari Andrei pe lîngă cerinţele cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspunderea penală, a solicitat şi compensarea cheltuielilor suportate pentru asistenţă juridică, prezentînd în acest sens şi probe, bonul de plată nr. 666090, care confirmă prestarea serviciilor juridice lui Blanari Andrei de către avocatul Sergiu Musteaţă în cuantum de 1000 lei (f.d.
23). Astfel, reieşind din sensul prevederilor art. 373 CPC, care reglementează limitele judecării apelului, instanţa de recurs, contrar susţinerilor recurentului, constată că încheierea recurată a fost emisă în limitele pretenţiilor înaintate, nefiind astfel, depăşite atribuţiile instanţei de apel în acest sens, or, la caz s-a solicitat emiterea unei hotărîri suplimentare în partea în a cărei instanţa de apel nu s-a pronunţat prin decizia sa din 05 noiembrie 2014, şi anume în partea cerinţelor cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, care au fost înaintate odată cu depunerea acţiunii în instanţă de judecată. În consecinţă, sunt neîntemeiate şi argumentele Ministerului Justiţiei al R M cu referire la faptul că în cererea sa de apel Blanari Andrei nu a solicitat compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică, deoarece în speţă ultimul nu pretinde la compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică prestate la examinarea cauzei în instanţa de apel.
În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine şi prevederile art, 94 alin.(1) CPC, care indică că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. În conformitate cu art. 96 alin.(1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.
4 Cu referire la prevederile normei enunţate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, constată că instanţa de apel în virtutea competenţei sale de a mări sau de a micşora onorariile avocaţilor, justificat a concluzionat că cuantumul cheltuielilor de asistenţa juridică în mărime de 1000 lei, solicitat de Blanari Andrei ca cheltuieli suportate pentru acordarea asistenţei juridice la soluţionarea prezentei cauze, este disproporţional de mare în raport cu complicitatea cauzei, în acest sens corect reţinînd că suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică fiind una reală şi rezonabilă. În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele invocate în recurs nu pot fi reţinute deoarece nu indică la ilegalitatea încheierii recurate.
Or, însăşi dezacordul cu încheierea recurată nu poate constitui temei de casare, precum nici justifica recursul în sensul declarat. Pentru considerentele menţionate, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al RM şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Blanari Andrei împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin atragerea ilegală la răspunderea penală.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 5