2r-428/15 — Recunoaşterea dreptului la posesie şi folosinţă asupra imobilului

prima instanţă: E. Cobzac dosarul nr. 2r-428/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă DECIZIE 10 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Caidaş Svetlana, reprezentată de avocatul Aronov Roman, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Svetlanei Caidaş împotriva lui Ardelschi Igor cu privire la recunoaşterea dreptului de posesie şi folosinţă asupra imobilului, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2015, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Caidaş Svetlana, constată: La 20 februarie 2013, Svetlana Caidaş a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Igor Ardelschi cu privire la recunoaşterea dreptului de posesiune şi folosinţă asupra imobilului.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în anul 1962, apartamentul nr.24 din str. Zamfir Arbore 8, mun. Chişinău a fost repartizat lui Vladimir Meduşevschi pentru familia sa compusă din 5 persoane: tatăl Vladimir Meduşevschi, mama Sofia Meduşevschi, dînsa şi surorile sale Ludmila Meduşevschi şi Ala Meduşevscaia. Menţionează că pe parcurs, în acest apartament s-au instalat soţul surorii Alei Meduşevscaia şi copiii lor. Ulterior, a fost instalat şi soţul său, Andrei Caidaş. Susţine că la 25 septembrie 1977, tatăl său, Vladimir Meduşevschi a decedat, iar la 25 ianuarie 1979, mama sa Sofia Meduşevscaia s-a recăsătorit cu Serghei Ardelschi şi a permis instalarea în locuinţa menţionată a noului soţ şi a fiului acestuia, Igor Ardelschi.

Afirmă că în anul 1990, sora sa Ala Meduşevscaia (Terzi) împreună cu soţul şi copiii săi au părăsit locuinţa, iar ulterior, a părăsit locuinţa şi cealaltă soră a sa, Ludmila Meduşevscaia (Procofiev). Invocă că în anul 1992, mama sa împreună cu al doilea soţ s-au instalat cu traiul în apartamentul nr. 9 din str. E. Coca 31, mun. Chişinău. Astfel, din anul 2003, în apartamentul enunţat a rămas să locuiască dînsa împreună cu Andrei Caidaş şi Igor Ardelschi. Mai invocă că în perioada 04 iulie 1990-18 decembrie 2012, dînsa a avut grijă de apartamentul menţionat şi la necesitate a efectuat reparaţii curente, precum şi păstra lucrurile personale în acest apartament, iar din anul 1983, a primit viza de reşedinţă permanentă în apartament.

Menţionează că drept dovadă a faptului că dînsa a locuit în apartamentul nr. 24 din str. Zamfir Arbore 8, mun. Chişinău în perioada anilor 1990-2012 şi a participat la întreţinerea materială a acestui apartament, suportând cheltuieli de întreţinere a imobilului serveşte şi facturile privind achitarea serviciilor locativ-comunale, prin care se confirmă că pentru anii 2006-2012, a achitat la timp serviciile locativ-comunale pe imobilul enunţat. De asemenea, faptul că a locuit permanent în apartamentul nr. 24 din str. Zamfir Arbore 8, mun. Chişinău se confirmă prin extrasul din fişa locuinţei nr. 141710 din 17 iunie 2009, eliberat de către ÎMGFL nr. 23 şi prin adeverinţa nr. 1064 din 26 decembrie 2012, precum şi prin certificatele nr. 1361 din 14 februarie 2008 şi nr. C-2502/12 din 29 decembrie 2012, eliberate de către Comisariatul de poliţie Rîşcani mun.

Chişinău. Susţine că, de fapt, a locuit în apartamentul nr. 24 din str. Zamfir Arbore 8, mun. Chişinău, a administrat acest imobil şi a suportat cheltuieli legate de întreţinerea acestuia, iar prin hotărârea Comisiei pentru privatizarea fondului de locuinţă din mun. Chişinău nr. 605 din 30 septembrie 2005 apartamentul menţionat a fost transmis în proprietate privată lui Igor Ardelschi. Indică că, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 decembrie 2012, recursul declarat de dînsa împotriva hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2012, prin care a fost respinsă acţiunea sa împotriva Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale a Consiliului mun. Chişinău şi lui Igor Ardelschi cu privire la anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată şi a hotărârii Comisiei de privatizare şi introducerea sa în lista participanţilor la privatizarea locuinţei.

Solicită recunoaşterea dreptului său de posesiune şi folosinţă prin locuirea permanentă în perioada 04 iulie 1990-18 decembrie 2012 în apartamentul nr. 24 din str. Zamfir Arbore 8, mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 decembrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 18 decembrie 2013, Svetlana Caidaş a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Svetlana Caidaş, fiindu-i acordat un termen apelantei pînă la 10 aprilie 2014 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 112,50 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 a fost restituită cererea de apel depusă de către Svetlana Caidaş. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, a fost admis recursul declarat de Caidaş Svetlana, reprezentată de avocatul Roman Aronov, casată încheierea instanţei de apel din 10 aprilie 2014 şi restituită pricina la rejudecare la Curtea de Apel Chişinău la etapa de primire a cererii de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2015, a fost restituită cererea de apel depusă de Caidaş Svetlana şi remise ultimei cererea de apel cu toate documentele anexate. Totodată a fost explicat că restituirea cererii de apel nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi apelant, cu aceiaşi cerere de apel împotriva aceleiaşi hotărâri, cu acelaşi obiect, dacă apelantul a lichidat neajunsurile.

La 19 martie 2015, Caidaş Svetlana, reprezentată de avocatul Aronov Roman, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2015, solicitând repunerea în termen de declarare a recursului, admiterea acestuia, casarea încheierii recurate şi restituirea pricinii spre rejudecare de la etapa de primire a cererii de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată, care denotă o vădită tendenţiozitate,exprimată prin încălcarea flagrantă a prevederilor legale, aplicarea eronată a acestora, depăşirea de către instanţa judiciară a mandatului său la judecarea apelului, formarea unei atitudini preconceput defavorabile recurentei şi favorabile intimatului.

Menţionează că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2015 se încalcă dreptul recurentei la un proces echitabil, care este unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului şi prevede, că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, adică orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale p. 1 art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană. De asemenea, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, prezumă dreptul Ia hotărâre sau încheiere motivată, iar motivarea corectă este parte a hotărârii (încheierii) în care instanţa judecătorească îşi expune analiza circumstanţelor ce fapt şi drept ce au generat concluziile ei.

Afirmă că încheierea contestată este motivată vădit insuficient, ce prezintă şi încălcarea a prevederilor art. 241 CPC. Consideră că motivele restituirii cererii de apel sunt neîntemeiate, instanţa de apel pur declarativ a expus conţinutul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, care stabileşte temeiurile restituirii cererii de apel, pe când acest articol nefiind corelat cu situaţia de fapt din speţă şi cu temeiul restituirii cererii de apel şi, ca urmare, fiind încălcate prevederile de drept procedural în parte art. 241 alin. (5) CPC. În acest sens, afirmă că,nu se admite de a restitui cererea de apel pe motivul pur declarativ şi chiar absurd precum că, apelanta nu a prezentat dovadă de plată a taxei de stat aferentă apelului declarat, deoarece nici recurenta şi nici avocatul acesteia nu au recepţionat nici o încheiere instanţei de apel prin care nu s-a dat curs cererii de apel pe motivul neachitării taxei de stat.

Or, potrivit cu art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.

În acelaşi timp invocă că şi art. 368 alin. (1) CPC expres statuează că, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor, 369 alin. (1) lit. a), menţionează: instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(l). Raportând normele legale citate la caz, constată că nici reprezentantului recurentei şi nici recurentei de către instanţa de apel nu i s-a adus la cunoştinţă încheierea respectivă despre obligarea apelantei să achite taxa de stat aferentă apelului declarat, nefiind indicată şi mărimea acestei taxe de stat.

De altfel, menţionează că astfel de încheiere nici nu există privind acordarea apelantei unui termen pentru înlăturarea neajunsurilor depistate prin achitarea taxei de stat, or potrivit indicaţiilor decizie Curţii Supreme de Justiţie a RM din 19 noiembrie 2014 instanţa de apel a fost obligată să examineze cererea de apel Svetlanei Caidaş de la etapa de primire a cererii de apel cu respectarea strictă a prevederilor art-lor 368 alin. (1), 369 alin. (1) lit. a) CPC. Astfel, pentru a putea aplica prevederile art. 369 alin. (1) CPC, instanţa de apel urma să se asigure că încheierea privind acordarea apelantei unui termen pentru lichidarea neajunsurilor prin achitarea taxei de stat a fost adusă la cunoştinţă acesteia, adică pentru a putea reacţiona în vederea înlăturării neajunsurilor.

Susţine însă că nu a primit această încheiere şi, respectiv, nu a reuşit să înlăture neajunsurile indicate, iar la materialele cauzei lipseşte dovada de recepţionare a încheierii menţionate. La fel, apreciază critic şi concluziile instanţei de apel precum că reprezentantul apelantei - Aronov Roman - nu a prezentat instanţei de apel dovada achitării taxei de stat aferentă apelului declarat, deoarece invocarea acestui temei este vădit nefondată şi neconfirmativă şi contravine în mod vădit dispoziţiilor art. 100 alin. (1), art. 368 alin. (1) CPC. După cum rezultă din materialele cauzei actuale, nici recurenta şi nici avocatul acesteia nu au fost înştiinţate în modul prevăzut de lege despre conţinutul motivat al încheierii prin care nu s-a dat curs cererii de apel şi, respectiv, nici nu au fost informate despre termenul acordat recurentei pentru prezentarea dovezii de plata a taxei de stat.

Totodată, invocă că a aflat despre pronunţarea încheierii contestate din 19 februarie 2015 doar la 16 martie 2015, când avocatul Aronov Roman a primit încheierea contestată prin intermediul ÎS „Poşta Moldovei”, fapt confirmat cu certitudine prin plicul ştampilat al ÎS „Poşta Moldovei” din 16 martie 2015. Sub aspectul celor relatate, consideră că soluţia instanţei de apel privind restituirea cererii de apel depuse de Caidaş Svetlana nu este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că, ţine de obligaţia instanţei de apel de a lua măsurile necesare privind comunicarea participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară accordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Reieşind din aceste fapte, insistă că concluziile instanţei de apel precum că apelul în cauză urmează a fi restituit, ca fiind netimbrat, sunt vădit neîntemeiate şi ilegale, având un caracter pur declarativ şi neconfirmativ şi din cauza această nu pot fi reţinute de către Curtea Supremă de Justiţie a RM în sensul restituirii cererii de apel. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii instanţei de apel din 19 februarie 2015 a fost expediată în adresa recurentei la 10 martie 2015 şi recepţionată de ultima la 18 martie 2013, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d.

284 Vol.). Alte date care ar atesta contrariul la materialele dosarului lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 19 martie 2015 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă actele cauzei, Caidaş Svetlana, reprezentată de avocatul Aronov Roman a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 decembrie 2013 fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.

Ca urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Caidaş Svetlana, fiindu-i acordat termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 112,50 lei pînă la 10 aprilie 2014. La fel, fiind explicat apelantului că în caz dacă nu va fi prezentată dovada de plată a taxei de stat, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele va fi restituită. Cu toate acestea, neajunsul nominalizat nu a fost înlăturat de către apelantă în termenul stabilit de instanţă, respectiv, prin încheierea din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Chişinău, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) CPC, a restituit cererile de apel depuse de către Caidaş Svetlana şi a remis ultimei cererea de apel cu toate documentele anexate.

Tot materialul probator atestă că încheierea nominalizată a fost contestată cu recurs de către Caidaş Svetlana, reprezentată de avocatul Roman Aronov, care prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, a fost admis, fiind casată încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 şi remisă pricina spre rejudecare în instanţa de apel, de la faza primirii cererii de apel înaintată de Caidaş Svetlana.

Aici urmează de remarcat că deşi, apelanta Caidaş Svetlana avea la cunoştinţă despre necesitatea înlăturării neajunsurilor admise la depunerea cererii de apel, cu toate acestea, nici după pronunţarea deciziei de către instanţa de recurs şi nici la faza rejudecării apelului declarat de Caidaş Svetlana, neajunsul nominalizat nu a fost înlăturat, respectiv, nefiind prezentată dovada de plată a taxei de stat nici la şedinţa instanţei de apel din 19 februarie 2015. Iar faptul cunoaşterii despre examinarea cauzei în instanţa de apel, se confirmă însuşi prin cererea scrisă a reprezentantului apelantei, care a solicitat examinarea apelului în lipsa apelantei şi în lipsa sa, şi remiterea copiei de pe hotărîre la adresa poştală a avocatului în decurs de 5 zile în baza art. 236 alin.(4) CPC (f. d. 266 vol. I), la care însă nu a anexat dovada de plată a taxei de stat în cuantumul stabilit prin încheierea irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014. În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel, deoarece în termenul stabilit Caidaş Svetlana nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat, fapt ce atrage consecinţele dispoziţiilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC.

Argumentul invocat în recurs precum că instanţa nejustificat a restituit apelul, fără a ţine cont de faptul că nici apelanta şi nici reprezentantul acesteia nu au recepţionat încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel, deoarece după cum a fost menţionat mai sus prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, a fost admis recursul declarat de Caidaş Svetlana şi casată încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, prin care a fost restituit apelul declarat de ultima, nefiind, astfel, casată şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Caidaş Svetlana cu acordarea acesteia a unui termen rezonabil pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat.

Respectiv, întru evitarea restituirii repetate a cererii de apel, Caidaş Svetlana era obligată să execute indicaţiile instanţei de apel din încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014, îndată după emiterea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014. Pe cale de consecinţă instanţa de recurs consideră necesar de menţionat şi faptul că apelanta Caidaş Sbvetlana şi reprezentantul său Aronov Roman, fiind conştienţi că au depus cererea de apel fără a achita taxa de stat, aveau obligaţia de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini cerinţele legale, fapt, însă, ignorat de aceştia.

Din perspectiva celor expuse este de reţinut că restituirea cererii de apel, a cărei casare recurenta pretinde, se datorează exclusiv culpei Svetlanei Caidaş, care nu s-a interesat de soarta apelului depus la data de 09 octombrie 2013, deşi, avea obligaţia de a achita taxa de stat la depunerea cererii de apel, însă nu a înlăturat neajunsul nominalizat nici la faza rejudecării apelul.

De altfel, este de principiu şi faptul că recurenta a beneficiat de posibilitatea reală să se intereseze de soarta apelului său şi să achite taxa de stat aferentă apelului declarat, obligaţia achitării căreia este expres prevăzută de art. 82-84, 364 alin.(1) şi 365 alin.(4) CPC, cît şi art. 3 alin.(1) lit. j) din Legea taxei de stat, or, după cum rezultă din actele cauzei cererea de apel împotriva hotărîii primei instanţe a fost depusă la 18 decembrie 2013, astfel încît aceasta a dispus de un termen de 14 luni pentru a înlătura neajunsurile admise la depunerea cererii de apel, respectiv, nerealizarea acestor obligaţii este imputabilă în vina recurentei, care a manifestat o neglijenţă evidentă în vederea informării privind cursul dosarului în care este implicată ca parte.

La acest segment sunt relevante şi prevederile art. 75 alin. (4) CPC, care indică că actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sânt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părţii. Mai mult de cît atît, instanţa de recurs remarcă şi faptul că în speţă recurenta nu a făcut dovada motivului care a stat la imposibilitatea realizării dreptului său de a face cunoştinţă cu materialele pricinii, cît şi de a achita taxa de stat pentru depunerea cererii de apel, îndată după emiterea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, întru evitarea restituirii repetate a cererii de apel şi pentru a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini cerinţele legale, fapt, însă, ignorat de aceasta.

Pentru considerentele menţionate şi având în vedere că toate criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Caidaş Svetlana, reprezentată de avocatul Aronov Roman. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Svetlanei Caidaş împotriva lui Ardelschi Igor cu privire la recunoaşterea dreptului de posesie şi folosinţă asupra imobilului.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva