Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-357/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iunie 2015
Părțile
II Chifindblana vs SRL Ludmila M, SRL Lina de Aur
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului

2rc-357/15 — Încasarea datoriei și prejudiciului cauzat

Instanța de fond: Judecătoria sectorului Buiucani municipiul Chișinău, Judecător – Svetlana Balmuș Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău: Judecători – Nina Cernat, Lidia Bulgac, Anatol Pahopol dosar 2rc-357/15 10 iunie 2015 municipiul Chișinău DECI ZI E Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecătorii – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Ludmila-M”, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală „Kifindblană” împotriva societății cu răspundere limitată „Ludmila M”, societății cu răspundere limitată „Lîna de aur” privind încasarea datoriei și dobînzii de întîrziere, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015, prin care a fost restituit apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Ludmila M” a constatat: La 26 mai 2005 întreprinderea individuală „Kifindblană” ( în continuare ÎI „Kifindblană”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată „Ludmila-M” ( în continuare SRL „Ludmila-M”) și societății cu răspundere limitată „Lîna de aur” (în continuare SRL „Lîna de aur” solicitînd încasarea datoriei în mărime de 170 000 (una sută șaptezeci mii) lei.

Ulterior, ÎI „Kifindbladă” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat încasarea sumei de 235 769 ( două sute treizeci și cinci mii șapte sute șaizeci și nouă) lei. În motivarea cererii a indicat că la 24 octombrie 1994 a fost încheiat contractul de credit nr.642 între BCA „Intreprinzbanca” și ÎI „Kifindblană”, în temeiul căruia ultimul a obținut suma de 700 000 (șapte sute mii) lei cu titlu de împrumut. Din suma împrumutului a transferat 540 000 (cinci sute patruzeci mii) lei pe contul SRL „Lîna de aur”, iar suma de 170 000 (una sută șaptezeci mii) lei a transferat-o pe contul SRL „ Ludmila-M”, care la moment nu a restituit-o. Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Buiucani municipiul Chișinău din 18 noiembrie 2014 a fost admisă parțial cererea depusă de Întreprinderea Individuală 1 „Chifindblană”.

A fost încasat din contul SC „Ludmila-M” SRL în beneficiul Întreprinderii Individuale „Chifindblana” suma de 170 000 (una sută șaptezeci mii) lei, în rest pretențiile reclamantului au fost respinse ca neîntemeiate. Pretențiile Întreprinderii Individuale „Chifindblană” către SC „Lâna de aur” SRL privind încasarea sumei, dobînzii de întîrziere, prejudiciului cauzat au fost respinse ca neîntemeiate. A fost încasat din contul SC „Ludmila-M” SRL la bugetul de stat taxa de stat în sumă de 5100 lei. La 17 decembrie 2014 SRL „Ludmila-M” a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei sectorului Buiucani municipiul Chișinău din 18 noiembrie 2014, solicitînd casarea integrală a hotărîrii instanței de fond și emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă acțiunea ÎI „Chifindblană”.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015 a fost restituit apelul declarat de SRL „Ludmila-M” ca fiind nemotivat și netimbrat. La 09 aprilie 2015 SRL „Ludmila-M” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015, solicitînd casarea încheierii recurate și restituirea pricinii la examinare în instanța de apel. În motivarea cererii a indicat că la depunerea apelului SRL „Ludmila-M” a fost asistată de avocat. Instanța de apel nu a dat curs cererii de apel și i-a acordat termen pînă la 24 martie 2015 pentru înlăturarea neajunsurilor și anume achitarea taxei de stat și depunerea cererii de apel motivat. Despre încheierea de a nu da curs cererii de apel SRL „Ludmila-M” nu a cunoscut și nu a cunoscut nici despre necesitatea înlăturării neajunsurilor.

În ședința de judecată s-a prezentat reprezentantul SRL „Ludmila-M” la solicitarea avocatului care a aflat despre data, ora și desfășurării ședinței de judecată de pe siteul instanței de apel. A solicitat amînarea ședinței întrucât avocatul era antrenat în alt proces de judecată și nu avea posibilitatea de a se prezenta și a susține apărarea. Consideră recurentul că instanța de apel i-a îngrădit dreptul la apărare din motiv că a solicitat amînarea ședinței de judecată, însă instanța de judecată a respins solicitarea dată. Conform art.426 alin.(3) Cod Procedură Civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs și prevederile Legii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de SRL „Ludmila-M” ca fiind tardiv, din considerentele ce urmează. Conform art.425 Cod Procedură Civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. 2 Din materialele dosarului Colegiul concluzionează că încheierea recurată a fost emisă de Curtea de Apel Chișinău la 24 martie 2015 (f.d.79). La fel, Colegiul reține că cererea de recurs împotriva încheierii vizate a fost depusă la 09 aprilie 2015, fiind înregistrată sub nr.5561 și aplicată în acest sens ștampila umedă a Curții de Apel Chișinău (f.d.83).

Urmează a fi precizat faptul că intervalul de timp stabilit de lege în cadrul căruia părțile sunt în drept să declare recurs prin prisma secțiunii 1 a capitolului XXXVIII Cod Procedură Civilă este de 15 zile din momentul emiterii încheierii. Acest termen poate fi restabilit, cu examinarea recursului în fond, dacă persoanele îndreptățite solicită acest lucru și dacă prezintă probe veridice, care vin să confirme imposibilitatea de depunere a recursul în termen. Însă, din oficiu acest termen nu poate fi restabilit. În speță, recurentul a depășit termenul de declarare a recursului, ori cererea a fost depusă la 09 aprilie 2015, respectiv după 16 zile din momentul emiterii încheierii recurate. Totodată, Colegiul atestă faptul că recurentul nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.

Prin urmare, avînd în vedere că cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, fără a solicita repunerea în termen, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de SRL „Ludmila-M” ca fiind tardiv, cu menţinerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d eci de: Se respinge recursul declarat de de societatea cu răspundere limitată „Ludmila- M” ca fiind tardiv. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015 în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea individuală „Kifindblană” împotriva societății cu răspundere limitată „Ludmila M”, societății cu răspundere limitată „Lîna de aur” privind încasarea datoriei și dobînzii de întîrziere.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, Judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Dumitru Mardari Maria Ghervas 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.