- Dosarul nr.
- 2rhc-73/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 iunie 2015
- Părțile
- SA Transcon-M VS SA Asidcons, SA Terconvit, Primaria Hincesti, intervenient accesoriu OCT Hincesti
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-73/15 — Recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare
prima instanţă: M. Macar dosarul nr. 2rhc-73/2015 instanţa de apel: V. Pruteanu, A Minciuna, I. Cimpoi instanţa de recurs: Sv. Filincova, I. Bejenaru, E. Covalenco, D. Mardari, G. Stratulat ÎNCHEIERE 10 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Ion Druţă, Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinînd cererea de revizuire depusă de Grigore Diacenco, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „Transcon-M” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Asidcons”, Societăţii pe Acţiuni „Terconvit”, Primăriei Hînceşti, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, prin care a fost respins recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Asidcons” c o n s t a t ă La 16 iulie 2010 SA „Transcon-M” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Asidcons”, SA „Terconvit”, Primăriei Hînceşti, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor.
În motivarea acţiunii a indicat că, în aprilie 2008 SA „Transcon-M” şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra construcţiilor amplasate pe teritoriul or. Hînceşti, str. Industrială nr. 9, cu nr. cadastral 5301206071 şi nr. 5301108001, în rezultatul înregistrărilor reclamantul a obţinut certificatele din Registrul bunurilor imobile din 03 aprilie 2006 şi 07 mai 2008 prin care a fost stabilit că la 29 octombrie 1999, Primăria or. Hînceşti a efectuat înstrăinarea contra plată a două terenuri cu suprafaţa de 1,693 ha şi 3,924 ha ocupate de construcţiile ce aparţin reclamantului.
În calitate de cumpărător figurînd SA „Transconstrucţia”, actual SA „Asidcons” DCR 9. Consideră ilegale contractele menţionate, bazîndu-şi poziţia pe prevederile art. 9 alin. (3) al Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308 din 25 iulie 1997 prin care terenurile proprietate publică pe care sînt amplasate obiective proprietate de stat se vînd după privatizarea obiectivelor menţionate, persoanelor fizice sau persoanelor juridice care au obţinut dreptul de proprietate asupra obiectivelor amplasate pe aceste terenuri; ţinînd cont de faptul că în conformitate cu Certificatul de Privatizare nr. 55/03 din 26 martie 2001 SA „Transcon-M” a efectuat procesul privatizării abia în anul 2001, în această modalitate toate construcţiile aflate pe terenurile înstrăinate redate în planurile cadastrale aparţineau SA „Transcon-M” avînd capital dominant de stat de 61,3%.
Astfel, nu puteau fi înstrăinate terenurile cu nr. cadastrale 5301206071 şi 5301108001, or, contractele de vînzare-cumpărare fiind nule din momentul încheierii lor în conformitate cu art. 219, 220 Cod civil.
Mai invocă şi prevederile art. 8 alin. (2) al Legii privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997 prin care filială a societăţii este o subdiviziune separată a ei, care este situată în afara sediului societăţii şi poate să îndeplinească toate împuternicirile acesteia, inclusiv cele de reprezentare, sau o parte din ele, iar conform alin. (5), filiala şi reprezentanţa nu sînt persoane juridice şi acţionează în numele societăţii în baza regulamentelor aprobate de societate: de activitatea filialei şi reprezentantei răspunde societatea care le-a înfiinţat; alin. (6) prevăzînd că, conducătorul filialei sau al reprezentanţei îşi exercită atribuţiile în temeiul regulamentului filialei sau reprezentanţei aprobat de societate şi al mandatului eliberat de societate.
Pe cînd de către societatea comercială nu a fost eliberat nici un act de împuterniciri către DCR 9 Hînceşti, d. Diacenco G.S. spre realizarea împuternicirilor de semnare a contractelor de vînzare-cumpărare, iar de către SA „Transconstrucţia” nu a fost emisă nici o decizie în acest sens. Astfel, invocîndu-se temeiul nulităţii prevăzut de art. 226 Cod civil. Invocă şi temeiul nulităţii prevăzut de art. 228 Cod civil, motivînd că SA „Transconstrucţia” DCR 9 din anul 1997 pînă în anul 2000 în baza contractelor de locaţiune efectua arenda bunurilor ce aparţin SA „Transcon-M”, incluzînd şi imobilele amplasate în or. Hînceşti. Astfel, la autentificarea contractelor de către notar la 29 octombrie 1999, cumpărătorul a ascuns faptul lipsei dreptului de proprietate asupra construcţiilor aflate pe terenul înstrăinat de către Primăria or.
Hînceşti. Prin cererea de concretizare a acţiunii, reclamantul s-a expus suplimentar asupra prevederilor Legii nr. 1217 din 25 iunie 1997 cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998 conform căreia terenurile aferente obiectelor privatizate sau supuse privatizării, inclusiv obiectelor nefinalizate şi celor din fondul de imobile nelocuibile, terenurile aferente întreprinderilor private, se vînd proprietarilor sau cumpărătorilor acestor obiecte cu achitarea preţului la o plată unică sau în rate. Conform prevederilor Regulamentului cu privire la vînzarea- cumpărarea terenurilor aferente obiectelor privatizate sau care se privatizează şi întreprinderilor private nr. 562 din 23 octombrie 2006, cumpărător al terenului aferent poate fi proprietarul obiectului privatizat în modul stabilit; în cazul în care proprietar al obiectului privatizat este o întreprindere, în calitate de cumpărător poate fi doar această întreprindere.
Conform prevederilor actului normativ în cauză, la cererea de cumpărare a terenului aferent cumpărătorul anexează contractul de vînzare-cumpărare sau adeverinţa de privatizare ori alt document ce confirmă dreptul de proprietate asupra obiectului privatizat amplasat pe terenul solicitat pentru cumpărare. Pe cînd SA „Asidcons” nu a deţinut construcţiile amplasate pe teren cu drept de proprietate, prin urmare cumpărător al terenului urma a fi reclamantul. Vînzarea terenurilor fiind dispusă în baza dispoziţiei primarului or. Hînceşti, fapt ce contravine prevederilor imperative ale legii. Menţionează reclamantul şi prevederile art. 50 Cod civil în redacţia anului 1964, prin care este nulă convenţia care nu corespunde prevederilor legii.
În cazul convenţiei nule fiecare parte este obligată să restituie părţii tot ce a primit în baza convenţiei. Suplimentar reclamantul a invocat că, conform Regulamentului cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente obiectelor privatizate sau care se privatizează şi întreprinderilor private nr. 562 din 1996 în vigoare la momentul autentificării contractelor în mod expres este indicat faptul că în calitate de cumpărător al terenului aferent poate fi doar proprietarul obiectului privatizat. În cazul în care proprietarul obiectului privatizat este o întreprindere, în calitate de cumpărător poate acţiona numai această întreprindere. Iar, terenurile în cauză au fost vîndute de autoritatea publică locală cu titlu de teren aferent, nu prin licitaţie sau concurs cu preţul de piaţă.
De asemenea, conform Legii nr. 186 din 1998 privind administraţia publică locală se statuează că, consiliile locale decid în condiţiile legii cu privire la vînzarea- cumpărarea bunurilor ce fac parte din patrimoniul public. Bunurile imobile sub forma construcţiilor de pe terenurile în cauză datează cu anii 1970 conform dosarului de inventariere tehnică. Consideră că SA „Transcon-M” este proprietarul construcţiilor din anul 1996, iar faptul că acestea au fost înregistrate în Registrul bunurilor imobile în anul 2008 nu constituie temei de a presupune că SA „Transcon-M” nu a fost proprietarul bunurilor.
SA „Transcon-M” cere declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare din 29 octombrie 1999 a terenului cu suprafaţa de 1,693 ha situat în oraşul Hînceşti, str. Industrială 9; declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare din 29 octombrie 1999 a terenului cu suprafaţa de 3,924 ha situat în oraşul Hînceşti, traseul Hînceşti-Leova; obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Hînceşti să radieze înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. cadastral 5301206.071 după SA „Transconstrucţia” şi nr. cadastral 5301108.001 după SA „Terconvit”.
Prin cererea din 19 ianuarie 2011 a fost atras în calitate de copîrît SA „Terconvit”, care pretinde că terenul cu suprafaţa de 3,924 ha, nr. cadastral 5301000005 îi aparţine cu drept de proprietate în temeiul hotărîrii Judecătoriei Hînceşti din 11 iulie 2008. Prin încheierea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 14 martie 2012 a fost transmisă acţiunea civilă înaintată de SA „Transcon-M” împotriva SA „Asidcons”, SA „Terconvit”, Primăriei oraşului Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor, după competenţă la Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 26 septembrie 2012 a fost strămutată cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Transcon-M” împotriva SA „Asidcons”, SA „Terconvit”, Primăriei oraşului Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor, pentru soluţionare în Judecătoria Hînceşti. Prin hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 28 octombrie 2013 a fost respinsă acţiunea SA „Transcon-M”.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 a fost admis apelul declarat de către SA „Transcon-M”, casată hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 28 octombrie 2013, şi emisă o nouă hotărîre prin care a fost admisă acţiunea SA „Transcon-M” împotriva SA ,,Asidcons”, SA „Terconvit”, Primăriei Hînceşti, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor. A fost declarat nul contractul de vînzare-cumpărare din 29 octombrie 1999 a terenului cu suprafaţa de 1,693 ha situat în oraşul Hînceşti, str. Industrială, nr. 9, încheiat între Primăria Hînceşti şi filiala DCR - 9 a SA „Transconstrucţia”, în prezent SA „Asidcons”.
A fost obligate SA „Asidcons” să restituie Primăriei Hînceşti, terenul cu suprafaţa de 1,693 ha amplasat în oraşul Hînceşti, str. Industrială, nr. 9, cu nr. cadastral 5301206071, iar de la Primăria Hînceşti a fost încasat în beneficiul SA „Asidcons” preţul terenului în mărime de 73409 lei. A fost declarat nul contractul de vînzare- cumpărare din 29 octombrie 1999 a terenului cu suprafaţa de 3,924 ha situat în or. Hînceşti, str. Industrială, nr. 9, încheiat între Primăria Hînceşti şi filiala DCR - 9 a SA „Transconstrucţia”, în prezent SA „Asidcons”. A fost obligată SA „Asidcons” şi SA „Terconvit” să restituie Primăriei Hînceşti terenul cu suprafaţa de 3,924 ha situat în or. Hînceşti, str. Industrială, nr. 9, cu nr. cadastral vechi 5301000005, în prezent constituit cu nr. cadastral 5301108001 şi cu nr. cadastral 5301108002, iar de la Primăria Hînceşti a fost încasat în beneficiul SA “Asidcons” suma de 170145 lei.
A fost obligat Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti să radieze înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cu numerele cadastrale 5301206071 şi 5301108001 înscrise după SA „Asidcons” şi SA „Terconvit”. A fost încasat de la SA „Asidcons” în beneficiul SA „Transcon-M” cheltuielile de judecată în mărime de 12787 lei. La 18 aprilie 2014 SA „Asidcons” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014 a fost respins recursul declarat de către SA „Asidcons” şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014. La 03 aprilie 2015 Grigore Diacenco a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei supuse revizuirii cu trimiterea pricinii la rejudecare.
Ca temei pentru declararea cererii de revizuire, Grigore Diacenco a indicat prevederile art. 449 lit. c) CPC, şi anume, că instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
Invocînd că, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014 i- a fost încălcat dreptul de proprietate, prevăzut la art. 316 Cod civil, deoarece împreună cu soţia sa, Valentina Diacenco sunt proprietari de bună credinţă a terenului cu nr. cadastral 5301108002, conform contractului de vînzare-cumpărare nr. 486 din 02 februarie 2010, iar, la moment lotul de teren este dat în locaţiune SRL „Diacond-Drum” pe un termen de 10 ani, fapt confirmat prin contractul de locaţiune nr. 1 din 01 martie 2010. Afirmă revizuentul că, lotul de teren supra indicat a fost format prin divizarea din lotul de tern cu nr. cadastral (vechi) 5301108005, în prezent fiind constituit nr. cadastral 5301108001 şi nr. cadastral 5301108002 care s-a aflat în proprietatea SA „Terconvit”.
Examinînd motivele invocate de revizuent, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit ajunge la concluzia că cererea de revizuire urmează să fie respinsă, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că argumentele expuse de Grigore Diacenco, nu pot fi apreciate ca temei de revizuire în sensul art. 449 lit. c) CPC, care prevede că revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, or revizuentul nu a menţionat prin ce hotărîrile contestate au adus atingere drepturilor persoanei neimplicate în proces. Mai mult ca atît, prin cererea de chemare în judecată depusă de către SA „Transcon-M” au fost înaintate pretenţii împotriva SA „Asidcons”, SA „Terconvit”, Primăriei Hînceşti, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor.
Totodată, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că revizuentul nu au probat, prin ce la momentul emiterii deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014 a cărei revizuire se solicită, au fost încălcate drepturile sale de proprietate, în cazul în care a fost desfiinţat cu efect retroactiv dreptul de proprietate a vînzătorului SA „Terconvit”, obţinut prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 11 iulie 2008, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2011 de casare a hotărîrii, iar prin încheierea Judecătoriei Hînceşti din 02 martie 2015 cererea a fost scoasă de pe rol. Or, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Prin urmare, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Avînd în vedere că argumentele invocate de către revizuent, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că cererea de revizuire depusă de către Grigore Diacenco urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Grigore Diacenco, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „Transcon-M” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Asidcons”, Societăţii pe Acţiuni „Terconvit”, Primăriei Hînceşti, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Hînceşti cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Ion Druţă Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat