- Dosarul nr.
- 2ra-1299/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 iunie 2015
- Părțile
- Piteli Nadejda vs Ministerul Justiţiei al RM, interv. acces. Procuratura Generală RM
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1299/15 — Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite
Prima instanță: Judecătoria Vulcănești Dosarul nr. 2ra-1299/15 Judecător: I. Botezatu Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul Judecători: N. Bondarenco, V. Movilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 10 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iurie Bejenaru, Ion Druţă examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Piteli Nadejda împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală, cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală și ale procuraturii.
împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 20 decembrie 2014, prin care a fost modificată hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 20 noiembrie 2013, c o n s t a t ă : La 28 ianuarie 2013, Piteli Nadejda a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, solicitînd repararea prejudiciului care constă din despăgubirile morale în sumă de 191 360 lei, despăgubirile materiale în sumă de 1 831,60 lei, cheltuieli pentru asistenţă juridică în mărime de 2 700 lei, cauzate prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală și ale procuraturii. În motivarea acţiunii Piteli Nadejda a invocat că, prin sentinţa Judecătoriei Vulcănești din 05 noiembrie 2008 a fost achitată pe art. 195 alin. (2), art. 361 alin. (2) Cod Penal din lipsa în acţiunile ei a componenței infracţiunii.
Prin deciziile Curţii de Apel Cahul din 27 ianuarie 2010 şi a Curţii Supreme de Justiţie din 28 iulie 2010 sentinţa de achitare a fost menţinută. În perioada urmăririi penale şi a procedurii judiciare, din martie 2005 pînă în luna iulie 2010, reclamanta ilegal a fost recunoscută în calitate de bănuită, apoi în calitate de învinuită pentru o infracțiune deosebit de gravă. Astfel a semnat angajamentul de nepărăsire a localităţii, organele au pus sechestru pe casa de locuit, i-au ridicat documentele din contabilitate şi alte acte ale ÎI „Piteli N”. De multe ori, atît reclamanta cît şi membrii familie ei au fost supuși interogărilor, în urma cărora mama ei Ivanoglo Maria s-a îmbolnăvit din cauza unor dereglări psihice, apoi la 02 octombrie 2006 a decedat.
În rezultatul acţiunilor ilegale ale colaboratorului procuraturii, procedura penală a durat mai bine de cinci ani, cauzîndu-i reclamantei prejudicii morale şi materiale. În această perioadă reclamanta a avut nevoie de îngrijiri medicale, a suferit mult, a rămas şi fără mamă dar şi atitudinea prietenilor, vecinilor s-a schimbat faţă de reclamantă. Prin hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 20 noiembrie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, s-a încasat de la bugetul de stat în beneficiul lui Piteli Nadejda compensaţia pentru repararea prejudiciului moral în mărime de 50000 lei, compensaţia pentru repararea prejudiciului material în sumă de 3159,65 lei şi 2 700 lei pentru asistenţa juridică. În rest acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curții de Apel Cahul din 20 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Piteli Nadejda, a fost admis apelul declarat de Ministerul Justiției, s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 20 noiembrie 2013 în sensul micşorării prejudiciului moral încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul nadejdei Piteli de la suma de 50000 lei pînă la 30000 lei. În rest hotărîrea primei instanțe a fost menținută. Nefiind de acord, la 27 martie 2015 Ministerul Justiției a declarat recurs, solicitînd cu titlu principal – casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, cu titlu secundar – modificarea actelor judecătorești menționate, în sensul diminuării sumelor acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat.
În motivarea recursului a indicat că atît decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Consideră recurentul că instanțele inferioare la determinarea cuantumului sumelor acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat, au aplicat eronat normele de drept material. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 20.01.2015 (f.d. 253 vol. I), cît şi faptul că conform avizului de recepţionare recurentul a recepţionat decizia la 27.01.2014 (f.d.
260 vol. I), recursul se consideră declarat în termen. La 12 mai 2015, Procuratura Generală a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat de Ministerul Justiţiei, solicitînd admiterea recursului. Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or nu s-a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanțele inferioare, respectiv nu constituie temei de casare a actelor contestate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiției al RM ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Ion Druţă