- Dosarul nr.
- 2rac-143/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iunie 2015
- Părțile
- ÎM OMF Microinvest SRL vs ŢG Brînză Vasile
- Pe scurt
- Aprecierea probelor, limitele judecării apelului
2rac-143/15 — Transmiterea în posesiune a bunurilor gajate
prima instanţă: I. Rabei dosarul nr. 2rac-143/15 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza DECIZIE 03 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Maria Ghervas Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Întreprinderea Municipală Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Gospodăriei Ţărăneşti „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj şi acţiunea reconvenţională a Gospodăriei Ţărăneşti „Vasile Brînză” împotriva Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată şi Asociaţiei de Împrumut şi Economii „Prut - Văratic” cu privire la anularea contractului de gaj împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 27 ianuarie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea Municipală Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată,
casată integral hotărârea Judecătoriei Rîşcani din 21 mai 2014 şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Gospodăriei Ţărăneşti „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj, admisă acţiunea reconvenţională a Gospodăriei Ţărăneşti „Vasile Brînză” împotriva Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată şi Asociaţiei de Împrumut şi Economii „Prut - Văratic” cu privire la anularea contractului de gaj, anulat contractul de gaj nr. Blac A-26.09G din 23 martie 2010 constată: La 08 februarie 2013, ÎM OMF „Microinvest” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva GŢ „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj.
1 În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că la 27 decembrie 2009, având calitatea de creditor a încheiat cu AEI „Prut-Văratic” contractul de împrumut nr. BLAC-A-26.09 cu destinaţie specială, cu dobândă. Susţine că în temeiul acestui contract, AEI „Prut-Văratic” a primit un împrumut sub formă de mijloace băneşti în sumă de 3603540,49 lei, cu o dobândă de 21% anual, pentru un termen de 84 luni. Afirmă că în scopul garantării restituirii împrumutului, plăţii dobânzii şi altor sume aferente împrumutului, la 23 martie 2010 a încheiat cu debitorul GŢ „Vasile Brînză” contractul de Gaj nr. BLAC-A-26.09G, prin care a fost gajat în folosul creditorului bunul şi anume tractorul de marca MTZ-82.1, anul producerii 2007 nr. de înregistrare 727 RS-A, nr. motorului 295898, nr. saşiului 80857003, culoarea albastru cu negru, proprietar GŢ „Vasile Brînză” în baza certificatului tehnic de înmatriculare seria AB nr. 087399 eliberat la 18 noiembrie 2009, cu plasamentul în sat.
Varatic, r-nul Rîşcani, preţ de gaj 150000 lei. Menţionează că AEI „Prut-Văratic” nu a respectat graficul de rambursare, acumulând datorii la tranşele împrumutului şi dobânda aferentă, fapt despre care pârâtul a fost înştiinţat prin telefon şi în scris prin scrisori. Datoria însă nu a fost executată până în prezent. Indică că în scopul soluţionării extrajudiciare a litigiului, a solicitat transmiterea de la debitorul gajist a bunului gajat, în scopul vânzării lui, în condiţiile legii şi achitării datoriei faţă de AEI „Prut-Văratic”. Remarcă că pârâtul a refuzat transmiterea benevolă a gajului. Relatează că la 03 august 2011, Judecătoria Economică de Circumscripţie a eliberat ordonanţa judecătorească nr. 2p/o-722/ll prin care a dispus transmiterea de la GŢ „Vasile Brînză” în posesia ÎM OMF „Microinvest” SRL a bunului gajat, care prin încheierea Judecătoriei Rîşcani din 23 ianuarie 2013 a fost anulată la cererea lui Vasile Brînză.
Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 33, 166, 167 CPC, art. 454, 487, 488, 490, 867, 869, 871 din Codul civil. Solicită admiterea acţiunii, adoptarea unei hotărâri cu privire la transmiterea în posesiunea creditorului a bunului gajat, în scopul vânzării lui, în condiţiile legii şi achitării datoriilor faţă de creditor şi anume tractorul marca MTZ-82.1, anul producerii 2007, nr. de înregistrare 727 RS-A, nr. motorului 295898, nr. saşiului 80857003, culoarea albastru cu negru, proprietar GŢ „Vasile Brînză” în baza certificatului tehnic de înmatriculare seria AB nr.087399 eliberat la 18 noiembrie 2009, cu plasamentul în sat. Văratic, r-nul Rîşcani, preţ de gaj 150000 lei, încasarea de la debitor a taxei de stat în mărime de 750 lei.
La 20 ianuarie 2014, GŢ „Vasile Brînză” a depus o acţiune reconvenţională, prin care a solicitat anularea contractului de gaj BLAC-A-26.09G din 23 martie 2010 încheiat între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi GŢ „Vasile Brînză”, încasarea cheltuielilor de judecată din contul pârâtului. În motivarea acţiunii a invocat că la 27 februarie 2008, a încheiat contract de împrumut cu AEÎ „Prut –Văratic”, obiectul contractului fiind un împrumut sub formă de mijloace băneşti în sumă de 220000 lei, scadenţa contractului fiind la data de 27 februarie 2011. 2 Susţine că a garantat executarea obligaţiilor conform contractului în cauză prin gaj, cu bunul mobil - tractor MT3-82 an. 2007, valoarea gajului fiind de 370000 lei.
Invocă că deoarece mijloacele financiare i-au permis, a rambursat împrumutul integral cu toate dobânzile aferente la 30 noiembrie 2010. Menţionează că într-adevăr la 23 martie 2010, a semnat contractul de gaj BLAC-A-26.09G, considerând că semnează contract de gaj în legătură cu împrumutul dobândit de la AEÎ „Prut–Văratic”. Ulterior, a aflat însă despre existenţa contractului de împrumut nr. BLAC-A-26.09 din 27decembrie 2009, încheiat între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut –Văratic”. Tot atunci a aflat că prin contractul de gaj din 23 martie 2010 nr. BLAC-A- 26.09G, a gajat în calitate de debitor gajist, tractorul MT3-S2 din anul 2007 în scopul garantării restituirii împrumutului obţinut de AEÎ „Prut–Văratic”.
A făcut cunoştinţă cu contractul încheiat între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut–Văratic”, doar la data primirii copiei acţiunii în cauză. Susţine că în pct. 2.4 a contractului BLAC-A-26.09 din 27 decembrie 2009 încheiat între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut–Văratic” sunt indicate prevederile referitor la garantarea restituirii împrumutului. Astfel, AEÎ „Prut–Văratic” era obligat să înregistreze şi să prezinte dovada înregistrării bunului gajat indicat la 2.4.1, in termen de 20 zile din data încheierii contractului, în caz contrar contractul se consideră reziliat. Contractul de gaj în care GŢ „Vasile Brînză” figurează ca debitor gajist a fost încheiat la 23 martie 2010, adică peste 3 luni după semnarea contractului între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut–Văratic”.
Consideră că acest contract de împrumut între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut–Văratic” nu produce efecte juridice, fiind reziliat odată ce AEÎ „Prut–Văratic” nu a respectat termenul de 20 zile. Invocă că potrivit art. 56 al Legii cu privire la gaj din 30 iulie 2001, gajarea unui bun gajat se admite daca nu este interzisă prin contractele de gaj precedente. Astfel de interdicţii există în contractul din 27 februarie 2008, care la data semnării contractului de gaj din 23 martie 2010 era în vigoare şi avea forţă juridică. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani din 18 februarie 2014 a fost dispusă participarea AEÎ „Prut – Văratic” în calitate de copârât în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a ÎM OMF „Microinvest” SRL împotriva GŢ „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani din 21 mai 2014 a fost respinsă acţiunea înaintată de ÎM OMF „Microinvest” SRL împotriva GŢ „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj. A fost admisă integral acţiunea reconvenţională a GŢ „Vasile Brînză” împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut-Văratic” cu privire la anularea contractului de gaj. A fost anulat contractul de gaj din 23 martie 2010 nr. BLAC-A-26.09G încheiat între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut–Văratic”.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 27 ianuarie 2015 a fost admis apelul declarat de ÎM OMF „Microinvest” SRL, casată integral hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost respinsă cererea de chemare în 3 judecată a ÎM OMF „Microinvest” SRL împotriva GŢ „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj, admisă acţiunea reconvenţională a GŢ „Vasile Brînză” împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AÎE „Prut-Văratic” cu privire la anularea contractului de gaj, anulat contractul de gaj nr. Blac-A-26.09G din 23 martie 2010. La 30 martie 2015, ÎM OMF „Microinvest” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei recurate.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că contrar legii, în ultima şedinţă de judecată, instanţa de apel a administrat noi probe, care au fost puse la baza deciziei atacate şi anume declaraţia de constituire şi fişa de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti (de fermier) „Vasile Brînză” datate cu 19 septembrie 2000, potrivit cărora celălalt membru al intimatului GŢ „Vasile Brînză”, în anul 2000 era Alesia Brînză. Menţionează că aceste probe au fost administrate de către instanţa de apel fără ca intimatul GŢ „Vasile Brînză”, să fi demonstrat imposibilitatea de a le prezenta în instanţa de fond. De fapt, înscrisurile sus menţionate puteau fi prezentate de către intimatul GŢ „Vasile Brînză” în cadrul examinării pricinii în fond, însă acesta a omis să le prezinte Consideră că instanţa de apel nu era în drept să administreze noi probe la examinarea pricinii în apel.
Afirmă că înscrisurile menţionate au fost administrate în cadrul ultimei şedinţe de examinare în apel, fără a da posibilitate recurentului să aducă contraargumente sau să prezinte alte probe care ar confirma că, de fapt, la gajarea bunului mobil tractor marca MTZ-82, a existat acordul celorlalţi membri ai GŢ „Vasile Brînză”. Or, probele pe care şi-a întemeiat decizia instanţa de apel, datează cu anul 2000, iar instanţa de apel nu a verificat dacă până în anul 2010 - anul în care a fost încheiat contractul de gaj, componenţa membrilor intimatului s-a schimbat, prin urmare instanţa de apel în mod neîntemeiat a constatat că nu a fost dat acordul tuturor membrilor intimatului GŢ „Vasile Brînză”.
Totodată, afirmă că instanţa de apel în mod neîntemeiat a constatat lipsa acordului celuilalt membru al GŢ „Vasile Brînză”, Alesia Brînză, doar în baza declaraţiei de constituire şi fişei de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti (de fermier) din 19 septembrie 2000, fără ca această persoană să fi fost atrasă în prezenta cauză şi fără a-i fi audiate declaraţiile/explicaţiile. Susţine că potrivit art. 217 alin. (l) Cod civil prevede că nulitatea absolută poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească.
Prin sintagma "instanţa de judecată poate invoca nulitatea absolută din oficiu" se are în vedere ipoteza în care una din părţi declanşează un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic (reclamantul solicită obligarea pârâtului la executarea prestaţiei ce îi revine potrivit acelui act juridic, de exemplu, se cere ca pârâtul să fie obligat la predarea lucrului pe care l-a vândut reclamantului), iar instanţa, constatând că actul juridic ce constituie fundamentul prestaţiei supuse judecăţii este lovit de nulitate absolută, va respinse cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fără însă a pronunţa şi nulitatea actului juridic, respectiv în dispozitivul hotărârii.
4 Consideră că în cazul în care constată nulitatea absolută a contractului de gaj, instanţa de apel, invocând-o din oficiu, putea doar să respingă cererea de apel declarată de recurent ca fiind neîntemeiată, fără însă a pronunţa în dispozitivul deciziei atacate şi nulitatea acestui contract de gaj. Invocă prevederile art. 373 alin. (1) CPC, potrivit cărora instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Astfel, remarcă că temeiurile invocate în acţiunea reconvenţională de către intimatul GŢ „Vasile Brînză” cu privire la declararea nulităţii contractului de gaj sunt altele decât cele care au stat la baza deciziei atacate.
Menţionează că temeiurile invocate de intimat se referă la faptul că în pct. 2.4 a contractului de împrumut BLAC-A-26.09, sunt indicate prevederile referitor la garantarea restituirii împrumutului. Afirmă că are un drept real de gaj care a fost anulat de instanţa de apel din motive neclare şi difuze, fără probatoriu cert. Menţionează că în acest context, este esenţială circumstanţa potrivit căreia în ultima şedinţă de judecată instanţa de apel, din oficiu, a solicitat intimatului să prezinte documentul de constituire a GŢ „Vasile Brînză” şi fişa de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti. Relatează că în aceeaşi şedinţă intimatul a prezentat înscrisurile solicitate de către instanţa de apel din care rezulta că la 19 septembrie 2000, celălalt membru al GŢ „Vasile Brînză” era Alesea Brînză.
Precizează că pentru a ajunge la concluzia că contractul de gaj este lovit de nulitate absolută, deoarece a lipsit acordul (consimţământul) coproprietarului bunului gajat, instanţa de apel urma să stabilească faptul că bunul gajat era în proprietatea comună a membrilor GŢ „Vasile Brînză” şi a fost procurat pentru gospodărie în comun de membrii acesteia, precum şi faptul dacă într-adevăr, a lipsit acordul acestora, în calitate de coproprietari la gajarea bunului. Invocă conţinutul art. 18 din Legea cu privire la gospodăriile ţărăneşti, care prevede că bunurile folosite în comun de membrii gospodăriei ţărăneşti pot aparţine unui sau mai multor membri ai gospodăriei cu drept de proprietate individuală, membrilor gospodăriei cu drept de proprietate comună în devălmăşie sau cu drept de proprietate comună în diviziune dacă ultimul este prevăzut în contract.
Bunuri comune pot fi: terenurile, plantaţiile, construcţiile gospodăreşti şi alte construcţii, instalaţiile de ameliorare şi alte instalaţii, vitele productive şi de muncă, păsările, tehnica agricolă şi altă tehnică, mijloacele de transport, utilajele, inventarul şi alte bunuri, procurate pentru gospodărie în comun de membrii ei. Menţionează că drept temei de anulare a contractului de gaj, instanţa de apel a invocat lipsa consimţământului şi conţinutul art. 199 alin. (2) Cod civil, care prevede că consimţământul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernământ, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat. Consideră că la încheierea contractului de gaj, a fost valabil exprimat consimţământul intimatului, deoarece provine de la o persoană cu discernământ, a fost exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu a fost viciat.
5 Mai indică că în speţă, nu a existat o astfel de cerere cu privire la constatarea nulităţii din partea unui careva membru al GŢ „Vasile Brînză” - persoană interesată cu privire la constarea parţială a contractului de gaj în partea în care nu şi-ar fi manifestat consimţământul, prin urmare instanţa de apel nu era în drept să anuleze contractul de gaj în întregime. La 14 mai 2015, GŢ „Vasile Brînză” a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 10 februarie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 170 ), fiind recepţionată de recurent la 13 februarie 2014, ce se confirmă prin avizul de recepţie (f. d. 172). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 30 martie 2015, în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
După cum rezultă din materialele pricinii, la 27 decembrie 2009 între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEI „Prut–Văratic” a fost încheiat contractul de împrumut cu destinaţie specială cu dobândă nr. BLAC–A–26.09, potrivit căruia AEI „Prut–Văratic” a primit un împrumut sub formă de mijloace băneşti în sumă de 3603540, 49 lei, cu o dobândă de 21 % anual, pentru un termen de 84 luni (f. d. 12 – 14). Este cert şi faptul că în scopul garantării restituirii împrumutului, plăţii dobânzii şi altor sume aferente împrumutului, la 23 martie 2010 ÎM OMF „Microinvest” SRL a încheiat cu GŢ „Brînză Vasile” contractul de gaj nr. BLAC–A–26.09G, obiectul cărui a constituit bunul mobil - tractorul de marca MTZ–82.1, anul producerii 2007, nr. înregistrare 727 RS–A, nr. motorului 295898, nr. şasiului 80857003, culoarea albastră cu negru, proprietar fiind GŢ „Brînză Vasile” în baza certificatului tehnic de înmatriculare seria AB nr. 087399 eliberat la 18 noiembrie 2009, cu plasarea în sat.
Văratic, r-nul Rîşcani, preţul de gaj de 150000 lei (f. d. 18 – 20). Înaintând acţiunea în judecată împotriva GŢ „Brînză Vasile”, ÎM OMF „Microinvest” SRL a solicitat transmiterea în posesiunea sa a bunului gajat şi anume a tractorului de marca MTZ–82.1, anul producerii 2007, nr. de înregistrare 727 RS–A, nr. motorului 295898, nr. şasiului 80857003, culoarea albastră cu negru, proprietar fiind GŢ „Brînză Vasile” în baza certificatului tehnic de înmatriculare seria AB nr. 087399 eliberat la 18 noiembrie 2009, cu plasarea în sat. Văratic, r-nul Rîşcani, preţ de gaj 150000 lei. 6 La rândul său, Gospodăria Ţărănească „Vasile Brînză” a înaintat acţiune reconvenţională împotriva Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată şi Asociaţiei de Împrumut şi Economii „Prut-Văratic” cu privire la anularea contractului de gaj nr. BLAC–A–26.09G încheiat la 23 martie 2010 între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi GŢ „Brînză Vasile”.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a constatat netemeinicia acţiunii iniţiale, respingând-o ca neîntemeiată, totodată a admis integral acţiunea reconvenţională şi a anulat contractul de gaj nr. BLAC-A-26.09G încheiat la 23 martie 2010 între ÎM OMF „Microinvest” SRL şi AEÎ „Prut–Văratic”. La rândul său, instanţa de apel, judecând apelul declarat de ÎM OMF „Microinvest” SRL, l-a admis şi, casând integral hotărârea Judecătoriei Rîşcani din 21 mai 2014, a pronunţat o hotărâre nouă prin care a respins cererea de chemare în judecată depusă de ÎM OMF „Microinvest”, a admis cererea reconvenţională înaintată de GŢ „Brînză Vasile” şi a anulat contractul de gaj nr. BLAC–A–26.09G din 23 martie 2010 încheiat între OMF „Microinvest” SRL şi GŢ „Brînză Vasile”.
În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de apel, prin prisma art. 216 alin. (1) Cod civil, a invocat din oficiu nulitatea absolută a contractului de gaj, în acest sens constatând că bunul ce constituie obiectul contractului de gaj constituie proprietatea GŢ „Brînză Vasile”, membru al cărei este şi Alesea Brînză, dar care nu a dat acordul (consimţământul) la încheierea contractului menţionat. Instanţa de recurs consideră, însă, că soluţia dată de instanţa de apel este una pripită, adoptată fără a fi constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, prin prisma cadrului legal aplicabil speţei.
Astfel, în conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. În conformitate cu art. 130 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblu şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege şi nici un fel de probe nu au pentru instanţă judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.
Instanţa de recurs va reţine la caz şi prevederile art. 373 alin. (1) şi (2) CPC care indică expres că instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, se constată că contrar acestor prevederi 7 legale, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, fără a da o apreciere corespunzătoare materialului probator anexat la dosar. În situaţia dată, rezultând din specificul acţiunii, la judecarea cauzei era necesară verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe, cât şi a obiectului litigiului, atât în baza argumentelor invocate de părţi, cât şi conform cadrului legal ce guvernează raportul juridic supus judecării.
În acest sens, se va remarca că ajungând la concluzia nulităţii absolute a contractului de gaj dat fiind faptul că nu toţi membrii gospodăriei ţărăneşti au dat acordul la încheierea contractului dat, instanţa de apel a reţinut declaraţia de constituire şi fişa de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti (de fermier) din 19 septembrie 2000, conform cărei GŢ „Brînză Vasile” are doi membri: Brânză Vasilii - fondator şi Brânză Alesea - membru al gospodăriei (f. d. 161 – 163). Instanţa de recurs relevă, însă, că în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor înaintate, alături de cele constatate, era indispensabil de a verifica situaţia componenţei membrilor GŢ „Brînză Vasile” la data încheierii contractului de gaj BLAC–A–26.09G, nulitatea cărui se solicită, adică la 23 martie 2010. Or, după cum s-a menţionat deja, actele puse la baza adoptării deciziei instanţei de apel datează cu 19 septembrie 2000, situaţie care până la 23 martie 2010, data încheierii contractului de gaj, putea fi modificată.
Mai mult ca atât, reieşind din conţinutul proceselor-verbale ale şedinţelor de judecată (f. d. 147-148, 165) rezultă că instanţa de apel nici nu a pus în discuţie şi nu a concretizat dacă la momentul încheierii contractului de gaj BLAC-A-26.09G, Alesea Brînză, era membru al GŢ „Brînză Vasile” şi dacă ultima şi-a dat sau nu acordul la gajarea acestui bun. Prin urmare, este evident că concluzia instanţei de apel precum că contractul de gaj din 23 martie 2010 a fost încheiat fără acordul tuturor membrilor GŢ „Brînză Vasile” este una arbitrară, fiind cert că probele administrate sunt insuficiente pentru a ajunge la o astfel de concluzie.
La acest segment, se va menţiona că recurentul ÎM OMF „Microinvest” a invocat în cererea de recurs că înscrisurile puse la baza deciziei instanţei de apel au fost prezentate şi administrate de instanţa de apel numai în cadrul ultimei şedinţe de judecată, fără a acorda posibilitatea reprezentantului ÎM OMF „Microinvest” să aducă contraargumente sau să prezinte alte probe care ar confirma că, de fapt, la gajarea bunului mobil tractor marca MTZ-82, a existat acordul tuturor membrilor GŢ „Vasile Brînză”. Astfel fiind, este incontestabil că aspectele descrise urmau a fi cercetate minuţios de către instanţa de apel, în vederea stabilirii certe şi definitive a circumstanţelor relevante pentru soluţionarea justă a pricinii, precum şi întru evitarea stabilirii unor fapte şi date eronate care, în ipoteza devenirii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, ar putea fi invocate ca temeiuri ale degrevării de probaţiune.
În această ordine de idei, se atestă că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul 8 judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Întreprinderea Municipală Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Bălţi din 27 ianuarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Gospodăriei Ţărăneşti „Vasile Brînză” cu privire la exercitarea dreptului de gaj şi acţiunea reconvenţională a Gospodăriei Ţărăneşti „Vasile Brînză” împotriva Întreprinderii Municipale Organizaţia de Micro Finanţare „Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată şi Asociaţiei de Împrumut şi Economii „Prut - Văratic” cu privire la anularea contractului de gaj cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, de un alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Maria Ghervas Ala Cobăneanu 9