- Dosarul nr.
- 2rh-169/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iunie 2015
- Părțile
- Corceaghina Varvara vs Braila Ghenadie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-169/15 — Rezilierea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, declararea nulităţii testamentului
prima instanţă – L. Gafton dosarul nr. 2rh-169/15 instanţa de apel – M. Ciugureanu, M. Guzun, A. Gavriliţa instanţa de recurs: V. Macinskaia, A. Pascari, V. Doagă, I. Cimpoi, A. Cobăneanu, ÎNCHEIERE 03 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Maria Ghervas Ala Cobăneanu examinând cererea de revizuire depusă de Ghenadii Braila în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Varvarei Corceaghina împotriva lui Ghenadii Braila cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadii Braila împotriva Zinaidei Tomaşevscaia cu privire la declararea nulităţii testamentului, certificatului de calitate de moştenitor, anularea actului de înregistrare a locului de trai şi perfectarea înscrierii în Registrul bunurilor imobile cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului imobil împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 14 iulie 2010 prin care a fost respins recursul declarat de Ghenadii Braila, menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2010 şi hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 17 iulie 2009 constată: La 21 august 2006, Varvara Corceaghina a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ghenadii Braila cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. În motivarea acţiunii a indicat că la 27 decembrie 2005 a încheiat cu Ghenadii Braila contract de înstrăinare a apartamentului nr. 13 din str. Ioan Vodă Viteazul, 15 mun. Chişinău cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Menţionează că conform acestui contract, pârâtul şi-a asumat obligaţia să-i acorde întreţinerea necesară pe parcursul vieţii pentru un trai decent, condiţie care însă pârâtul nu a executat-o. 1 Susţine că pârâtul nu-i cumpără produse alimentare, nu o îngrijeşte, singură achită serviciile comunale, mai mult că i-a înrăutăţit condiţiile de trai, instalându-se în apartament împreună cu concubina sa şi doi copii.
De asemenea, a indicat că pârâtul face abuz de băuturi alcoolice şi deseori face scandaluri, ameninţând-o cu moartea, în legătură cu ce a scris plângeri la poliţie. Solicită rezilierea contractului de înstrăinare a apartamentului nr. 13 din str. Ioan Vodă Viteazul, 15 mun. Chişinău cu condiţia întreţinerii pe viaţă, încheiat la 27 decembrie 2005 între ea şi Ghenadii Braila. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 27 noiembrie 2006 acţiunea a fost admisă, reziliat contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă nr. 5983 din 27 decembrie 2005 încheiat la notarul Tatiana Lefter pe apartamentul nr. 13 din str. Ioan Vodă Viteazul, 15 mun. Chişinău între Varvara Corceaghina şi Braila Ghenadii, încasată taxa de stat din contul lui Ghenadii Braila taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 90 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2007 a fost admis apelul declarat de către Ghenadii Braila, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare. La 12 mai 2008 Ghenadii Braila a depus cerere de chemare în judecată împotriva Zinaidei Tomaşevscaia cu privire la declararea nulităţii testamentului. În susţinerea cerinţelor sale a invocat că la 27 decembrie 2005 între el şi Varvara Corceaghina a fost încheiat contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă în baza cărui i-a fost transmis în proprietate apartamentul nr. 13 din str. Ioan Vodă Viteazul, 15 mun. Chişinău, iar el şi-a asumat obligaţia de a o întreţine. Susţine că pârâta având intenţii meschine a acaparat apartamentul nominalizat.
Consideră că pârâta s-a folosit de faptul că Varvara Corceaghina nu era capabilă de a înţelege sensul acţiunilor sale în virtutea vârstei înaintate cât şi de faptul că era analfabetă, astfel determinând-o pe ultima de a testa ei apartamentul ce-i aparţinea lui. Susţine că Varvara Corceaghina nu era în drept de a testa apartamentul nominalizat deoarece acesta îi aparţine lui cu drept de proprietate. Solicită recunoaşterea nulităţii testamentului semnat de Varvara Corceaghina, prin care ultima a testat Zinaidei Tomaşevscaia averea ce nu-i aparţinea şi anume apartamentul nr. 13 din str. Ioan Vodă Viteazul, 15 mun. Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 10 iunie 2008 a fost dispusă admiterea în proces a Zinaidei Tomaşevschi în calitate de reclamant ca succesor în drepturi după decesul Varvarei Corceaghina şi respingerea demersului lui Ghenadii Braila cu privire la încetarea procesului.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2008 a fost respins recursul declarat de către Ghenadii Braila şi menţinută încheierea primei instanţe. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 22 decembrie 2008 a fost dispusă conexarea dosarului civil nr. 2-1913/08 cu dosarul civil nr. 2-150/09, fiindu-i acordat numărul 2-150/09. În cadrul dezbaterilor judiciare Ghenadii Braila a depus cerere de concretizare a cerinţelor sale, solicitând declararea nulităţii testamentului, certificatului de calitate de moştenitor, anularea actului de înregistrare a locului de trai şi perfectarea înscrierii în 2 Registrul bunurilor imobile cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, drept temei invocând faptul că testamentul a fost întocmit cu încălcarea art. 1461, 1462 Cod civil, deoarece Varvara Corceaghina era analfabetă, iar testamentul nu a fost semnat în prezenţa martorilor.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 17 iulie 2009 a fost reziliat contractul de înstrăinare a apartamentului nr. 13 din str. Ioan Vodă Viteazul, 15 mun. Chişinău cu condiţia întreţinerii pe viaţă, încheiat între Varvara Corceaghina şi Ghenadii Braila la 27 decembrie 2005, autentificat de către notarul Tatiana Lefter înregistrat cu nr. 5983 şi respinsă ca neîntemeiată acţiunea lui Ghenadii Braila. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2010 a fost respins apelul declarat de către Ghenadii Braila şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 iulie 2010 a fost respins recursul declarat de Ghenadii Braila, menţinută decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.
La 24 aprilie 2015, Ghenadii Braila a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanţe, decizia instanţei de apel şi decizia instanţei de recurs, obligarea OCT mun. Chişinău să îl înregistreze în Registrul bunurilor imobile în calitate de proprietar al apartamentului nr. 13, str. I. V. Viteazul, mun. Chişinău, respingerea acţiunii Zinaidei Tomaşevscaia cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, anularea certificatului de moştenitor eliberat pe numele Zinaidei Tomaşevscaia, anularea vizei de reşedinţă a Zinaidei Tomaşevscaia şi fiicei ei Cristina Tomaşevscaia la adresa mun. Chişinău, str. I. V. Viteazul, 15 ap. 13. Susţine că toate actele de dispoziţie a instanţelor de judecată anterioare au la bază doar declaraţiile martorilor.
Afirmă că Zinaida Tomaşevscaia a iniţiat conflictul manifestat prin agresiune dintre dânsul şi soţul intimatei Valerii Ghilico, care a fost condamnat la 2 ani de privaţiune de libertate condiţionat, fiindu-i aplicată şi o amendă în mărime de 5000 lei. Menţionează că prima instanţă a refuzat examinarea certificatelor medicale eliberate de serviciul medical privat „acassamedica” cu privire la controlul medical al Varvarei Corceaghina. În acest sens, prima instanţă a relevat că de starea sănătăţii a Varvarei Corceaghina era preocupată doar intimata. Consideră că prima instanţă a pronunţat hotărârea îl lipsa lui, fiind absent pe motiv de boală, încălcând astfel prevederile art. 259 CPC. Susţine că despre certificatul de moştenitor al Zinaidei Tomaşevscaia a aflat după decesul Varvarei Corceaghina, considerându-l ilegal.
În acest sens, a înaintat o acţiune în instanţa de judecată prin care a solicitat anularea certificatului de moştenitor eliberat de către o persoană necărturară. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu prevederile art. 449 CPC, revizuirea se declară în cazul în care: 3 a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă, b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii, c) instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere, e1) a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea cauzei a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau din hotărârea Curţii Constituţionale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituţie sau de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului,
g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova, h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată naţională. În interpretarea corectă a prevederilor legale enunţate, este cert că cererea de revizuire poate fi declarată doar în temeiurile expres prevăzute în norma dată, care poartă un caracter exhaustiv şi nu pot fi completate.
Ca urmare, declararea revizuirii pentru alte temeiuri decât cele prevăzute în această normă duce la respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. La caz, se va remarca că temeiurile aduse de către revizuentul Ghenadii Braila în cererea de revizuire nu pot fi reţinute ca unele prevăzute la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, acesta oferind doar nişte înscrisuri prin care invocă dezacordul cu cererea de chemare în judecată înaintată de Varvara Corceaghina, înlocuită cu succesorul ei în drepturi Zinaida Tomaşevscaia împotriva sa. Reieşind din circumstanţele descrise, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că admiterea cererii de revizuire, în sensul formulat, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Or, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.
4 În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Ghenadii Braila împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 14 iulie 2010 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Varvarei Corceaghina împotriva lui Ghenadii Braila cu privire la rezilierea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadii Braila împotriva Zinaidei Tomaşevscaia cu privire la declararea nulităţii testamentului, certificatului de calitate de moştenitor, anularea actului de înregistrare a locului de trai şi perfectarea înscrierii în Registrul bunurilor imobile cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului imobil Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Maria Ghervas Ala Cobăneanu 5