3ra-800/15 — Anularea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-800/15 Prima instanţă: Judecătoria Botanica, mun.Chișinău (jud.S.Teleucă) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N.Cernat, A.Pahopol, L.Bulgac) ÎNCHEIERE 03 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în următoarea componență: Preşedintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea cererii de recurs declarate de SRL ”Parc-Lane” împotriva deciziei din 17 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare a SRL ”Parc-Lane” împotriva Biroului Vamal Chișinău privind anularea actului administrativ, c o n s t a t ă : La data de 19.08.2013 SRL ”Parc-Lane” a depus în instanța de judecată cerere împotriva Biroului Vamal Chișinău privind anularea actului administrativ.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la data de 09.07.2013 Biroul Vamal Chișinău a emis decizia de regularizare nr. 378 în baza procesului-verbal nr. 44-R din 24.06.2013 de verificare a declarațiilor vamale prin care a modificat codul mărfii importate de SRL ”Parc-Lane” conform declarațiilor vamale nr. nr. 30191637 din 03.02.2012; 3029129459 din 15.11.2012; 3019111843 din 11.06.2012; 301911855 din 08.02.2011, 3019120416 din 10.02.2011; 301911725 din 28.06.2011; 3029112928 din 16.07.2010; 3019119910 din 12.11.2010, 301914938 din 31.03.2010; 301917793 din 16.07.2009; 3019113595 din 12.11.2009; 303012903 din 11.03.2013.

Marfa importată constituia clei cu greutatea netă de 1 (unu) kg Abro și i-a fost modificat codul din 39073000 în 25061000 și preparate pentru curățat ”Abro belt Dressing conditioner spray BD-100” din 34022090 în 340399. În baza acestor modificări, Biroul Vamal Chișinău a dispus încasarea suplimentară a drepturilor de import în mărime de 79499,53 lei și a penalității în sumă de 19063,71 lei, iar în total suma de 98499,24 lei. Indică reclamantul că la data de 19.07.2013 a depus o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea parțială a deciziei de regularizare, iar prin scrisoarea nr. 28/11-9462 din 12.08.2013 a Serviciului Vamal cererea a fost respinsă.

Afirmă reclamantul că nu este de acord cu decizia de regularizare, deoarece la emiterea acesteia au fost omise prevederile legale și anume pct.15 alin. (l) din Anexa la Ordinul nr. 63-0 din 11 ianuarie 2013 al Serviciului Vamal, care stabilește că înștiințarea prealabilă a persoanei controlate se realizează prin comunicarea în scris, cu 1 cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de inițierea controlului ulterior programat, printr-un aviz de reverificare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme. Astfel, contrar condiţiei imperative menţionate, reclamantul indică că nu a primit un aviz de reverificare a declaraţiilor vamale nominalizate, fiind anunțat doar că urmează să fie prezent pentru data de 28.05.2013 în sediul pîrîtului pentru a face cunoştinţă cu rezultatele reverificării declaraţiilor vamale, fără а-i fi asigurat dreptul de a participa în procesul de verificare şi de a prezenta materiale şi probe necesare în apărarea poziției sale.

Menționează reclamantul că mărfurile indicate în declarațiile vamale au fost importate cu codul tarifar - 39073000 de peste 10 ani, fără careva obiecții din partea autorităților de control. Actele de expertiză şi laborator efectuate de inspecţia SGS Moldova din anii 2002, certificată în corespundere cu legislaţia în vigoare, confirmau caracteristicile mărfii şi corespunderea acesteia codurilor indicate. Afirmă reclamantul că declaraţiile vamale în baza cărora au fost importate bunurile date au fost validate în modul prevăzut de Hotărîrea Guvernului nr. 1140 din 02.11.2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal, fiind acordat şi acceptat liber de vamă.

Mai indică reclamantul că pct.42 al Regulamentului stabilește că liberul de vamă se acordă în scris dacă sunt îndeplinite condițiile şi dacă sunt efectuate formalitățile de vămuire în conformitate cu prevederile pct. 32, care statuează că controlul vamal se efectuează obligatoriu, în conformitate cu metodologia de prelucrare a declarațiilor vamale în detaliu stabilită prin ordinul Serviciului Vamal şi constă, cel puţin, în verificarea existenței documentelor necesare vămuirii în funcţie de destinația vamală solicitată pentru mărfurile ce fac obiectul declarării, precum şi a efectuării plăţii ori garantării obligației vamale, după caz.

Reiterează reclamantul la momentul acordării liberului de vamă pentru mărfurile din declarațiile vamale indicate, pîrîtul a efectuat un control corespunzător al informațiilor şi documentelor prezentate, inclusiv şi corectitudinea atribuirii poziţiei tarifare 39073000. Relatează reclamantul că în procesul-verbal nr. 44-R din 24.06.2013, pîrîtul a invocat, ca temei pentru reverificare a declarațiilor vamale, art. 181/1 Codul vamal, care stabilește că dacă, după reverificarea declarației sau după controlul ulterior, rezultă că dispozițiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, organul vamal ia măsuri pentru regularizarea situației, ţinînd seama de noile informații obținute.

Astfel, la categoria noilor informații obținute, pîrîtul atribuie doar scrisoarea Serviciului Vamal nr. 28/10-3702 din 29.03.2013, conform căreia rășina epoxidică urmează a fi atribuită la poziţia 3506 – cleiuri, avînd greutatea netă de maxim l kg. Astfel, pîrîtul printr-un proces-verbal a constatat drepturile de import suplimentare, cu efect retroactiv, doar în baza unei scrisori de uz intern al organului ierarhic superior din 29.03.2013, în privința unor tranzacții de import validate şi acceptate anterior. A invocat reclamantul că din constatările Curții Supreme de Justiție din decizia nr. 3ra-613/13 din 17.04.2013 rezultă că CEDO în deciziile sale a statuat că instanţele judecătoreşti supreme urmează să asigure o aplicare uniformă a legii, pentru a asigura predictibilitatea prevederilor legale.

Neîndeplinirea acestor sarcini de către instanţa supremă poate avea consecinţe incompatibile, printre altele, cu art. 1 Protocolului nr. 1 al СEDO. Or, în baza actelor administrative contestate, de la SRL ,,Parc Lane” s-a 2 dispus încasarea drepturilor de import, inclusiv TVA, ceea ce reprezintă o atingere ilegală adusă de o autoritate publică folosinței liniștite a bunurilor.

Aplicînd şi interpretînd Convenția Internațională privind Sistemul Armonizat de Codificare şi Descriere a Mărfurilor din 14.06.1983, aprobat de organizația Mondială a Vămilor, la care Republica Moldova este parte, Curtea Europeană de Justiție a statuat în mod constant că sunt considerate erori ale autorităților vamale, cazurile în care ele nu au ridicat, nici o obiecție cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, pentru un număr mare de importuri şi pe o perioadă lungă de timp, cu toate că simpla contrapunere între clasificarea vamală declarată şi descrierea explicită a mărfurilor ar fi permis identificarea unei erori de clasificare; o eroare din partea autorităților vamale nu este imputabilă importului în cazul în care eroarea reprezintă o chestiune de interpretare, adică atunci cînd nu există orientări clare şi specifice în lege; un importator a realizat mai multe operațiuni identice/similare în trecut pentru care datoriile vamale aferente nu au fost calculate în mod corect, iar autoritățile vamale nu au ridicat niciodată obiecții cu privire la aceste erori.

Mai mult ca atît, indică reclamantul că pct. 43 al Regulamentului stabilește că organul vamal desemnat să acorde liberul de vamă verifică dacă a fost respectată schema tehnologică de prelucrare a declaraţiei vamale. Răspunderea cu privire la controlul documentar sau controlul vamal fizic al mărfurilor revine persoanelor care au efectuat acest control, în măsura în care schema tehnologică de prelucrare a declarației vamale a impus efectuarea unui astfel de control. De asemenea, răspunderea cu privire la verificarea încasării sau garantării obligației vamale, după caz, revine organului vamal care a efectuat această verificare.

Afirmă reclamantul că în procesul-verbal nr. 44-R din 24.06.2013 şi în decizia de regularizare nr. 378 din 09.07.2013, pîrîtul întemeiază modificarea declaraţiilor vamale prin faptul că conform regulilor 1-6 ale Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1525 din 29.12.2007 - „răşini epoxidice” cu greutate de maxim pînă la l kg, nu se atribuie la poziţia tarifară 39073000 şi urmează să fie atribuite la poziţia tarifară 35061000, cu calculele suplimentare.

În aşa mod, indică reclamantul că atît la momentul acordării şi acceptării liberului de vamă pentru mărfurile conţinute în declaraţiile vamale, fiind plasate la poziţia tarifară 39073000, cît şi la momentul întocmirii procesului-verbal nr. 44-R din 24.06.2013 şi a deciziei de regularizare nr. 378 din 09.07.2013, Nomenclatorul mărfurilor al Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1525 din 29.12.2007, a fost și este în vigoare, dar aplicat şi interpretat diferit. Reiterează reclamantul că pîrîtul constată că în diferite momente de declarare a răşinii epoxidice, în condiţiile cînd sunt aplicate aceleași acte juridice, sunt plasate la diferite poziţii tarifare, iniţial - 39073000, ulterior -35061000, iar diferenţa fiind în sumele drepturilor de import.

Afirmă reclamantul că în sensul Preambulului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, măsura litigioasă trebuie să aibă o bază în dreptul intern şi să fie compatibilă cu preeminența dreptului, iar legea să fie suficient de accesibilă şi previzibilă, adică enunțată cu precizie, pentru a permite individului să-şi adapteze conduita în funcţie de prevederile ei în aşa fel încît ea să-i confere acestuia o protecție adecvată împotriva arbitrarului, prin precizarea întinderii şi modalităților exercitării prerogativelor conferite autorităților naționale competente în materia examinată.

Consideră reclamantul că pîrîtul prin decizia nr. 378 din 09.07.2013 emisă în baza 3 procesului-verbal nr. 44-R din 24.06.2013 a încălcat un şir de principii prevăzute de Convenţie, în special accesibilitatea şi previzibilitatea legii, inclusiv şi a Legii nr. 112 din 22.04.2004 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia Internațională privind Sistemul Armonizat de Descriere şi Codificare a Mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14.06.1983, cît şi Hotărîrea Guvernului nr. 1525 din 29.12.2007 cu privire la aprobarea Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova, care la momentul admiterii declarațiilor vamale indicate a acceptat plasarea răşinii epoxidice la poziţia tarifară 3907, însă actualmente o plasează în mod arbitrar la altă poziţie tarifară – 3506. Declară reclamantul că prin acţiunile sale, pîrîtul nu-i asigură un mecanism de a- şi forma o conduită la declararea mărfurilor, deoarece în diferite momente atribuie aceeași marfa la diferite poziţii tarifare, fiind lipsită de posibilitatea protecției adecvate împotriva organului vamal, în condițiile cînd sunt aplicate aceleași legi.

Mai mult ca atît, menționează reclamantul că conform art. 4 lit. lit. a), e) din Legea nr. 235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, în sensul prezentei legi, reglementarea activităţii de întreprinzător are loc pe următoarele principii de bază: previzibilitatea reglementării activităţii de întreprinzător; echitabilitatea (proporţionalitatea) în raporturile dintre stat și întreprinzător. În conformitate cu art. 5 alin. alin. (1), (2) din Legea nr. 235 din 20.07.2006, reglementarea activităţii de întreprinzător se efectuează prin legi, hotărîri/ordonanţe ale Guvernului şi acte normative ale autorităţilor administrative publice. Legile stabilesc, pentru fiecare caz aparte, limitele de reglementare pentru Guvern şi/sau pentru autoritățile administrației publice.

Actele normative ale acestor autorități nu pot fi invocate în cazul în care nu corespund prevederilor prezentei legi. Conform art. 15 din aceiași lege, activitatea autorităților administrației publice şi/sau altor instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control în relațiile cu întreprinzătorii trebuie să fie proporțională asigurării intereselor societății şi protecției drepturilor întreprinzătorilor. Autoritățile administrației publice şi/sau alte instituții abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control nu vor întreprinde acţiuni în exces necesităților atingerii scopurilor societății.

Afirmă reclamantul că scrisoarea Serviciului Vamal nr. 28/10-3702 din 29.03.2013 la care se face referire în procesul-verbal nr. 44-R din 24.06.2013 are un caracter de uz intern şi respectiv nu este obligatorie pentru agenții economici importatori, deoarece contravine art. 141/2 alin. (2) din Codul vamal, conform căruia, în caz de clasificare incorectă a mărfurilor, organele vamale au dreptul să efectueze de sinestătător clasificarea lor în corespundere cu Nomenclatorul mărfurilor, adică la momentul validării declarațiilor vamale, pîrîtul nu a stabilit nici o incorectitudine. Astfel, în sensul art. 181/1 codul vamal, nu poate fi atribuită la categoria informațiilor noi obţinute, interpretarea diferită a unei şi aceleași mărfuri în momente distincte: validarea importului şi respectiv, în cadrul procesului de reverificare.

Menționează reclamantul că actul contestat contravine art. 141/2 alin. alin (3), (4) Codul vamal, conform căruia Serviciul Vamal este împuternicit să emită pentru unele tipuri de mărfuri norme metodologice cu privire la clasificarea lor asigurînd publicarea acestor norme.

La momentul întocmirii procesului-verbal nr. 44-R din 24.06.2013, Serviciul Vamal nu a publicat oficial nici o metodologie şi nici o decizie cu privire la clasificarea „răşinii epoxidice” la poziţia tarifară 3506. 4 La fel, a indicat reclamantul că toate importurile au fost efectuate de către un singur exportator - ABRO Industries, Inc din Statele Unite ale Americii şi de fiecare dată au fost vămuite de către autoritățile americane sub același cod – 39073000. Astfel, fiind utilizate cerinţele Convenţiei Internaționale privind Sistemul Armonizat de Codificare şi Descriere a Mărfurilor din 14 iunie 1983. Pe lîngă acestea, în scopul confirmării atribuirii codurilor respective exportatorul a expediat o scrisoare în care a făcut trimitere şi la un site informațional al departamentului Programului de Comerţ Exterior a SUA (www.census.gOv/foreigntrade/schedules/b/2013/c39.html#3907300 000), în care se confirmă justețea atribuirii corecte a codului tarifar 39073000. Totodată, afirmă reclamantul că notele explicative ale capitolului 39 din Nomenclatorul mărfurilor Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1525 din 29.12.2007 nu este nici o menţiune din cele indicate de pîrît în pct. 1 al procesului-verbal nr. 44-R din 24.06.2013 privind reverificarea declarațiilor vamale.

Din contra, se indică că la capitolul 35 se atribuie „substanțe albuminoide, produse pe bază de amidon sau modificate; cleiuri; enzime, iar la capitolul 39 se atribuie materialele din plastic și articolele din acesta. Totodată, în nici unul din aceste capitole nu se face descriere cînd mărfurile de la poziţiile 3901 pînă la 3913 se atribuie la poziția 3506 - cleiuri avînd greutatea netă de maxim l kg, aşa cum s-a indicat în procesul- verbal. Afirmă reclamantul că pîrîtul a prelevat de mai multe ori probe, dar niciodată nu a numit vre-o expertiză de laborator pentru a stabili dacă marfa la momentul declarării nu a fost plasată pe poziție corectă.

Indică reclamantul că toate descrierile din procesul-verbal de reverificare nu se bazează pe nici un act legal, raport de expertiză, doar pe niște presupuneri şi comparaţii îndoielnice cum se indică în pct. 2 din procesul-verbal, precum că de către brokerii vamali SRL “Den Broker” şi SRL “Declar” produsele răşinii epoxidice în diferite perioade au fost clasificate la diferite poziţii, de cele mai multe ori la poziția 35061000. Însă, consideră reclamantul că o astfel de abordare nu poate fi luată drept argument în cazurile clasificării eronate a importurilor. Prin hotărîrea din 14.08.2014 a judecătoriei Botanica mun. Chișinău, cererea SRL ”Park-Lane” a fost respinsă. Prin decizia din data de 17.02.2015 a Curții de Apel Chișinău, apelul depus de SRL ”Park-Lane” a fost respins și menținută hotărîrea primei instanțe.

La data de 16.04.2015 SRL ”Park-Lane” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea hotărârilor instanțelor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. În motivarea recursului s-a indicat că hotărîrile instanțelor judecătorești sunt ilegale și pasibile de a fi casate, deoarece la soluționare prezentei cauze nu au fost combătute argumentele invocate de către recurent. Or, la adoptarea hotărârilor, instanțele ierarhic inferioare s-au bazat pe poziţia pârâtului, fără a da o analiză certă și concretă a probelor prezentate de către părți în cadrul dezbaterilor judiciare. Examinînd temeiurile recursului declarat de SRL ”Parc-Lane”, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 5 Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL ”Parc-Lane”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL ”Parc-Lane”, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de SRL ”Parc-Lane” împotriva deciziei din 17 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii Petru Moraru Oleg Sternioală 6