- Dosarul nr.
- 3ra-591/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iunie 2015
- Părțile
- SA Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto vs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
- Pe scurt
- Drepturile solicitanţilor, obligaţiile furnizorului de informaţii, refuzul accesului la informaţie
3ra-591/15 — Obligarea furnizării informaţiei solicitate
prima instanţă: S.Gîrbu dosarul nr. 3ra-591/15 instanţa de apel: M.Ciugureanu, B.Bîrcă, N.Traciuc DECIZIE 03 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală Petru Moraru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către societatea pe acţiuni „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova privind obligarea furnizării informaţiei solicitate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 17 iulie 2014 de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La 24 decembrie 2013, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova privind obligarea furnizării informaţiei solicitate. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că la 26 noiembrie 2013 s-a adresat pîrîtului cu cerere prin care a solicitat eliberarea actului de dispoziţie (decizia, ordinul) emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun.
Chişinău, str. Bucuriei, 12 A. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor prin răspunsul nr. 07- 03/860 din 10 decembrie 2013, primit la 12 decembrie 2013, a comunicat societăţii că cererea depusă nu corespunde cerințelor Legii privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2000. 1 Consideră reclamantul că este în drept de a solicita informaţie de la furnizorii sau posesorii de informaţii în temeiul art. art 10 şi 12 ale Legii privind accesul la informaţie, art. 34 al Constituţiei Republicii Moldova şi prevederilor CEDO. Solicită reclamantul, obligarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova să-i elibereze actul de dispoziţie (decizia, ordinul) emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun.
Chişinău, str. Bucuriei, 12 A. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 17 iulie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de SA ,, Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” a fost admisă integral. S-a obligat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova să elibereze SA ,, Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” actul de dispoziţie (decizia, ordinul) emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun. Chişinău, str. Bucuriei, 12 A. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova a contestat-o cu recurs.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrirea primei instanţe. La 29 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În susţinerea recursului s-a invocat că, instanţele judecătoreşti nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricnii şi nu au luat în considerare probele prezentate, fiind aplicate eronat normele de drept material.
Invocă recurentul că, atît instanţa de fond, cît şi instanţa de apel nu au luat în considerare faptul că, nu dispune de actul solicitat de intimat, iar în acest sens la materialele cauzei au fost anexate suficiente probe în vederea confirmării imposibilității prezentării actului solicitat, circumstanță ignorată de instanțele de judecată. Consideră că, Ministerul nu putea emite un ordin sau o decizie privind împuternicirea lui Dolganiuc Alexei de a administra imobilul din mun. Chişinău, str. Bucuriei, 12 A, deoarece de astfel de competență dispunea doar Adunarea generală a acţionarilor SA ,,Institutului Proiectări Drumuri Auto”.
2 Verificînd în limitele invocate în recurs legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 442 alin. (1) CPC, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Analizînd legalitatea temeiurilor invocate în cererea de recurs prin prisma legislaţiei în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios şi a circumstanţelor stabilite, Colegiul consideră greşită concluzia instanţei de fond, menţinută de către instanţa de apel privind obligarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor să elibereze actul (decizia, ordinul) emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care s-a împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze imobilul din mun. Chişinău, str. Bucuriei, 12 A, rezultată din interpretarea şi aplicarea eronată a normele de drept material, ceea ce constituie temei de casare a hotărîrilor judecătoreşti.
În susţinerea opiniei enunţate se reţine că, din materialele dosarului rezultă cu certitudine că, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” la 26 noiembrie 2013 a expediat în adresa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cerere privind eliberarea copiei scrisorii de împuternicire nr. 07-03/07 din 06 septembrie 2010 semnată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor – Şalaru Anatolie, prin care Dolganiuc Alexei a fost împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, de a administra imobilul din str. Bucuriei, 12 A, mun. Chişinău în scopul asigurării funcţionării lui, evitării sustragerii bunurilor, dereglării reţelelor inginereşti, pînă la rezolvarea definitivă a cazului IPDA (f.d.8-9).
Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) al Legii privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2000, în sensul prezentei legi, informaţii oficiale sunt considerate toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate şi sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subiecţi de drept. Iar, conform prevederilor art. 10 alin. (1) şi (2) al Legii privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2000, care direct indică că, persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informaţii, personal sau prin reprezentanţii săi, orice informaţii aflate în posesia acestora, cu excepţiile stabilite de legislaţie.
3 Dreptul persoanei de a avea acces la informaţii, inclusiv la informaţiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decât în condiţiile legii. Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin.(1) şi art. 16 alin. (1) al aceleiaşi Legi, furnizorul de informaţii este obligat să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public şi asupra problemelor de interes personal. Informaţia va fi furnizată, de regulă, în momentul în care aceasta va fi disponibilă, adică atunci cînd informaţia se va afla în posesia furnizorului şi va fi susceptibilă de a fi remisă solicitantului, conform modalităţii alese. Raportând la caz dispozițiile sus-citate, se constată că, prin răspunsul nr. 07-03/860 din 10 decembrie 2012, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a informat că, cererea înaintată nu corespunde cerinţelor Legii privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2000 (f.d.10).
Totodată este cert şi faptul că, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, nefiind satisfăcut de răspunsul primit şi considerînd că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor i-a încălcat dreptul la furnizarea informaţiei, la 24 decembrie 2013 s-a adresat în instanţa de judecată, solicitînd obligarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor să-i elibereze actul de dispoziţie (decizia, ordinul) emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun. Chişinău, str. Bucuriei, 12 A. Aici, se va remarca că, potrivit art. 19 alin. (2) al Legii sus-citate, furnizorii de informaţii nu pot fi obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate.
Prin urmare, instanţa de recurs consideră incorectă soluţia primei instanţe, menţinută de instanţa de apel, prin care au reținut temeinicia cerinţelor înaintate de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto”, deoarece în interpretarea corectă a normei legale citate se înţelege că, este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la dispoziţia furnizorului de informaţii. În acest context, Colegiul remarcă că, instanţele de judecată pe parcursul examinării pricinii, în particular în dependenţă de cerinţele înaintate, nu au luat în considerare momentul dacă, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor deţinea informaţia solicitată de SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” sau inexistenţa informaţiei solicitate în posesia acestuia, precum şi alte circumstanţe care se impun a fi constatate pentru soluționarea corectă a cauzei deduse judecăţii.
Însă, SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” solicită eliberarea actului de dispoziţie (decizia, ordinul) emisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun. Chişinău, str. Bucuriei, 12 A, care de fapt nu se află în posesia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, or, prin prisma prevederilor art. 19 alin. (2) al Legii privind accesul la informaţie nr. 982 din 4 11 mai 2000, furnizorii de informaţii nu pot fi obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate. Mai mult decît atît, materialul probator conţine scrisoarea nr.07-03/307 din 06 septembrie 2010, semnată de Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor – Şalaru Anatolie, prin care se indică că, conform deciziei din 18 octombrie 2004, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, i-a fost retrocedat imobilul IPDA din str. Bucuriei, 12A, mun.
Chişinău, dl. Alexei Dolganiuc a fost împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, ulterior Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor de a administra imobilul dat în scopul asigurării funcţionalităţii lui, evitării sustragerii bunurilor, dereglării reţelelor inginereşti, pînă la rezolvarea definitivă a cazului IPDA, conţinutul căreia nu cuprinde informaţia amplă referitor la existenţa sau inexistenţa unei dispoziţii (decizii, ordinului) emisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun. Chişinău, str. Bucuriei, 12 A, (f.d.
21). De asemenea s-a mai constatat că, prin răspunsul nr. 01/5-22 din 26 martie 2014, eliberat de şeful serviciului secretariat din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, se confirmă că, în arhiva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu au fost găsite ordine, prin care s-ar fi abilitat Dolganiuc Alexei cu funcţii de administrare a clădirilor. Totodată, s-a indicat că, relaţiile dintre fondator (Ministerul) şi conducătorii întreprinderilor sunt reglementate prin contracte individuale de muncă, care trebuie să preconizeze şi împuterniciri privind administrarea bunurilor întreprinderii, iar în acest sens un asemenea document în arhiva ministerului, de asemenea, nu a fost găsit (f.d.
32). La fel, potrivit răspunsului nr. 01/5-37 din 17 iulie 2014, eliberat de şeful serviciului secretariat din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, anexat la dosar, repetat s-a indicat că, în arhiva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu au fost găsite ordine, precum şi alte documente din perioada 2005-2010, prin care ar fi fost abilitat Dolganiuc Alexei cu funcţii de administrare a clădirilor sau oricare alte funcţii manageriale (f.d. 35). În circumstanţele expuse, instanţa de recurs constată că, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu dispune de dispoziţia (decizia, ordinul) emisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, prin care a fost împuternicit Dolganiuc Alexei să administreze bunul imobil situat în mun.
Chişinău, str. Bucuriei, 12 A şi astfel nu poate fi obligat să elibereze SA „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” informaţia solicitată prin cererea din 26 noiembrie 2013. 5 Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, circumstanţele pricinii au fost stabilite de către prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ca întemeiat, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărîre de respingere a acţiunii.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 17 iulie 2014 şi se emite o hotărîre nouă prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de către societatea pe acţiuni „Institutul pentru Proiectări Drumuri Auto” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova privind obligarea furnizării informaţiei solicitate.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Petru Moraru Valentina Clevadî 6