2ra-1200/15 — Încasarea restanţei salariale, indemnizaţiei pentru concediul nefolosit şi a penalităţii pentru reţinerea plăţilor salariale

prima instanță: L. Gafton, dosarul nr. 2ra-1200/15 instanța de apel: D. Manole, S. Arnaut, E. Fistican ÎNCHEIERE 27 mai 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „GLP Partener”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Vioricăi Şrubcenco împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „GLP Partener” cu privire la încasarea indemnizației pentru concediu nefolosit, a penalității și ca celtuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „GLP Partener” şi menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 07 august 2014, prin care acțiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă: La 03 martie 2014, Şrubcenco Viorica a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „GLP Partener” cu privire la încasarea indemnizației pentru concediu nefolosit, a penalității și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat că a activat în cadrul SRL „GLP Partener” în calitate de contabil-şef din 28 octombrie 2009 până la 05 martie 2013. Susține că la 05 martie 2013, a fost emis ordinul de eliberarea sa din funcție cu nr. 3-e, prin care urma să-i fie calculată şi achitată indemnizația pentru concediu pentru perioada de 27 octombrie 2009 – 05 martie 2013, pentru 68 de zile calendaristice, ce constituie 1 530 lei, iar în conformitate cu prevederile art. 143 din Codul muncii, indemnizația urma a fi achitată în ultima zi de muncă, și anume la data de 05 martie 2013. Menționează că până în prezent, pârâtul nu şi-a onorat obligațiile de plată, prin urmare fiindu-i lezate drepturile de plată a salariului prevăzute de art. 119 şi art. 143 din Codul muncii.

Indică că încercările sale de soluționare a litigiului pe cale amiabilă au eșuat, cât şi pretenția prealabilă înaintată, care a fost negată de către pârât și a fost lăsată fără răspuns. La fel, indică că prin răspunsul parvenit în adresa sa din partea Inspecției Muncii, s-a indicat că plata salarială pretinsă i-a fost achitată, fapt ce nu corespunde realității, astfel, fiind evident că soluționarea litigiului în cauză pe cale extrajudiciară este imposibilă. Indică că din data de 20 februarie 2012, penalitatea calculată pentru neachitarea în termen a indemnizației pentru concediu nefolosit constituie 538,56 lei. Solicită încasarea de la SRL „GLP Partener” în beneficiul său a indemnizației pentru concediu nefolosit în mărime de 1 530 lei şi penalitatea pentru neachitarea în termen a indemnizației în mărime de 538,56 lei.

La 18 iunie 2014, Şrubcenco Viorica a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitând încasarea de la SRL „GLP Partener” în beneficiul său a restanței salariale inclusiv, a indemnizației pentru concediu nefolosit în mărime de 1 790,62 lei, a penalității pentru reținerea achitării plăților salariale în mărime de 841,56 lei și a cheltuielilor de judecată formate din cheltuieli pentru asistența juridică în mărime de 1 000 lei și cheltuieli de judecată în mărime de 207 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 07 august 2014, acțiunea a fost admisă integral, fiind încasat de la SRL „GLP Partener” în beneficiul Vioricăi Şrubcenco salariu pentru trei zile lucrătoare din luna martie 2013 în mărime de 106,58 lei, indemnizaţia pentru concediu nefolosit pentru 68 zile calendaristice în mărime de 1 684,04 lei, penalitatea în mărime de 841,56 lei pentru perioada de întârziere din 06 martie 2013 până la 18 iunie 2014 şi cheltuielile pentru serviciile juridice în mărime de 1 000 lei, cheltuielile pentru extrasul de la camera Înregistrării de Stat în sumă de 127 lei, cheltuielile pentru autorizarea notarială a înscrisurilor în mărime de 84 lei, iar în total suma de 3 843,18 lei. Totodată, s-a încasat din contul SRL „GLP Partener” în beneficiul statalului taxa de stat în sumă de 270 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de către SRL „GLP Partener”, menținută hotărârea primei instanțe şi suplimentar încasat de la SRL „GLP Partener” în beneficiul lui Şrubcenco Viorica penalitatea pentru reţinerea achitării salariale în mărime de 347,38 lei. În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 143 și art. 119 alin. (1) din Codul muncii, care reglementează termenele de efectuare a achitărilor în caz de încetare a contractului individual de muncă, compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite şi care indică că în caz de suspendare (art.76 lit. e) şi m), art.77 lit. d) şi e) şi art.78 alin.(1) lit.a) şi d)) sau încetare a contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.

Cu referire la normele citate şi în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut încălcarea legislației muncii din partea SRL „GLP Partener”, deoarece, ultimul nu a achitat în termen plățile pentru concediul nefolosit, cât şi nu a prezentat înscrisuri veridice prin care să demonstreze faptul achitării plăților de concediere. La 19 martie 2015, SRL „GLP Partener” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cerințelor ca fiind neîntemeiate.

Susține că Şrubcenco Viorica activa în cadrul a două întreprinderi care se aflau pe una şi accesași adresă juridică, după care a fost concediată din propria inițiativă, fapt confirmat prin cererile privind eliberarea din funcție, care au fost adresată către ambele întreprinderi, iar în acest sens i-au fost calculate și achitate integral toate plățile ce i se cuvenea intimatei, inclusiv și pentru concediul nefolosit. La fel, indică că în plățile achitate Vioricăi Şrubcenco au fost incluse și indemnizațiile a 74 zile pentru concediul nefolosit în suma de 1 575,76 lei, care i-au fost înmânate intimatei la data de 12 martie 2013, conform borderoului nr. 6, semnată de aceasta la încasarea mijloacelor bănești, cu atât mai mult că ultima aflându-se în postură de contabil-șef, personal şi-a transferat plățile.

Menționează că un ordin similar a fost efectuat și de SRL „Oficiu Service”, care la fel i-a calculat şi achitat ultimei toate plățile, inclusiv şi indemnizațiile concediului neplătit confirmat prin borderoul nr. 5 din 12 martie 2013, semnată personal de intimată, iar, prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 18 iunie 2014, Vioricăi Şrubcenco i-a fost respinsă acțiunea integral, iar Curtea de Apel Chișinău la emiterea deciziei din 12 februarie 2015, a menținut această hotărâre. Consideră că instanța de apel la emiterea deciziei nu au luat în consideraţie hotărârile judecătorești menționate, deoarece, de fapt, sunt două cazuri identice, însă, au fost emise hotărâri diferite.

Insistă că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor eronat au omis şi certificatul întocmit de către Inspectoratul Fiscal al Muncii, prin care s-a confirmat cu certitudine încasarea integrală intimatei a salariului şi a indemnizațiilor pentru concediul nefolosit, cu atât mai mult că colaboratorii Inspectoratului de Stat al Muncii, au fost invitați în proces în calitate de martori, unde au confirmat faptul ca au verificat şi au prezentat documentele în original confirmând că ultimei i-au fost achitate indemnizațiile pentru concediul nefolosit, prim urmare, instanțele de judecată neîntemeiat au încasat indemnizația pentru concediu nefolosit și penalitatea. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „GLP Partener” este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „GLP Partener” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „GLP Partener” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „GLP Partener” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „GLP Partener” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva