- Dosarul nr.
- 3ra-672/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 mai 2015
- Părțile
- Cociug Artur vs Inspectoratul General al Politiei al MAI
- Pe scurt
- Aplicarea eronata a normelor de drept material, aprecierea arbitrara a probelor administrate
3ra-672/15 — Anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare
prima instanţă: M. Negru dosarul nr. 3ra-672/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavrilița și L. Popova DECIZIE 27 mai 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul:Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Nadejda Toma, Liliana Catan şi Sveatoslav Moldovan examinând cererea de recurs declarată de reprezentantul Roșca Alina în interesele Inspectoratului General al Poliției, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cociug Artur împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2015, prin care s-a respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției și s-a menținut hotărîrea primei instanțe c o n s t a t ă La 06 mai 2014 Cociug Artur a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare (f.d.
3). În motivarea acţiunii Cociug Artur a indicat că la 01 aprilie 2014 Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne a inițiat ancheta de serviciu nr. 603 pe faptul absenței sale nemotivate de la serviciu timp de 8 ore la 27 martie 2014. La 15 aprilie 2014 Inspectoratul General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne a emis ordinul nr. 222ef prin care i-a aplicat sancțiune disciplinară – mustrare aspră. Prin anexa nr. 1 a ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 18 din 27 ianuarie 2014 „Privind organizarea examinării medicale profilactice în anul 2014” s- a stabilit orarul de examinare medicală a efectivului Inspectoratului de Poliție Telenești pentru perioada de la 24 martie 2014 pînă la 28 martie 2014. La 27 martie 2014 s-a deplasat la policlinica Ministerului Afacerilor Interne din mun.
Chișinău. La 26 martie 2014 a convenit cu șefa secției resurse umane a Inspectoratului de Poliție Telenești maior de poliție Hîrbu Aurelia care a anunțat conducerea despre plecarea lui pentru a trece comisia medicală, întrucît la 28 martie 2014 conform graficului de serviciu era implicat în grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Telenești. Invocă că la policlinica Ministerului Afacerilor Interne s-a aflat aproape toată ziua întîlnind acolo 4 colegi de la alte Inspectorate de Poliție care pot confirma acest 1 lucru și aproximativ 5 ore din timpul zilei a durat deplasarea tur-retur Telenești – Chișinău.
A mai indicat că prin ordinul Inspectoratului de Poliție Telenești nr. 1ef din 03 ianuarie 2014 i s-a acordat restanța la concediile anuale de odihnă pentru anii 2012 și 2013 începînd cu 04 ianuarie 2014 pînă la 26 martie 2014. Consideră că ordinul nominalizat conține date eronate referitor la perioada de odihnă nefiind calculate 5 zile de concediu și pînă la 01 aprilie 2014 urma să se afle în concediu, fapt confirmat prin certificatul nr. 2919 din 08 aprilie 2014. Invocă că nu i s-a adus la cunoștință contra semnătură conținutul ordinului Inspectoratului de Poliție Telenești nr. 1ef din 03 ianuarie 2014 și nici despre ieșirea la serviciu cu includerea în graficul de serviciu. În procesul-verbal nr. 113 al ședinței operative a efectivului Inspectoratului de Poliție Telenești din 27 martie 2014 figurează ca fiind în concediu ordinar.
Menționează că membrii organizației sindicale “Demnitate” în răspunsul acordat referitor la ancheta de serviciu au indicat că din motiv că faptele nu s-au adeverit angajatul nu urmează a fi pedepsit. A mai indicat că la luarea deciziei Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne urmează să țină cont că activează de 17 ani în organele afacerilor interne dintre care 5 în Inspectoratul de Poliție Telenești și pe parcursul activității nu a comis încălcări, nu a fost pedepsit, a primit mulțumiri, premii bănești și distincții de onoare. Cere Cociug Artur anularea ca ilegal ordinul Inspectoratului General al Poliție al Ministerului Afacerilor Interne nr. 222ef din 15 aprilie 2014, prin care i-a aplicat sancțiune disciplinară – mustrare aspră.
În ședința de judecată din 28 mai 2014 Cociug Artur a depus cerere de majorare a pretențiilor împotriva Inspectoratului General al Poliției solicitînd suplimentar încasarea cheltuielilor de judecată constituite din cheltuieli de asistență juridică în sumă de 1500 lei și cheltuieli de deplasare în sumă de 250 lei (f.d. 26, 30). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 septembrie 2014 acţiunea depusă de Cociug Artur a fost admisă. S-a anulat ordinul nr. 222ef din 15 aprilie 2014 prin care a fost sancționat disciplinar Cociug Artur. S-a încasat de la Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Cociug Artur cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei (f.d.
73, 78-85). Prin procura nr. 34/2-38 din 03 ianuarie 2014 Roșca Alina a fost împuternicită de Inspectoratul General al Poliției să-i reprezinte interesele în instanța de judecată cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d. 28). La 26 septembrie 2014 reprezentantul Roșca Alina a depus în interesele Inspectoratului General al Poliției cerere de apel nemotivată, iar ulterior apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 septembrie 2014 (f.d. 76-77, 91-94). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 21 ianuarie 2015 a respins apelul declarat de reprezentantul Roșca Alina în interesele Inspectoratului General al 2 Poliției şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 18 septembrie 2014 (f.d. 107-112). Prin procura nr. 34/2-359 din 18 martie 2015 Roșca Alina a fost împuternicită de Inspectoratul General al Poliției să reprezinte interesele în instanța de judecată cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d. 121). La 24 martie 2015 reprezentantul Roșca Alina a declarat recurs în interesele Inspectoratului General al Poliției împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2015, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii. În motivarea recursului reprezentantul Roșca Alina a indicat că prima instanță și instanța de apel nu au constatat și elucidat deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii fiind interpretate eronat normele de drept material.
Instanțele de judecată au dat apreciere doar argumentelor apelantului și nu au combătut argumentele Inspectoratului General al Poliției. Nu s-a dat apreciere cercetării de serviciu care a constatat și demonstrat încălcările care i se impută lui Cociug Artur. A mai indicat că instanțele de judecată au aplicat greșit normele de drept material aplicînd o normă de drept abrogată și nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 13 mai 2015 recursul declarat de reprezentantul Roșca Alina în interesele Inspectoratului General al Poliției a fost considerat admisibil fără a prejudicia fondul cauzei. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen, întemeiat care urmează a fi admis cu casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2015, a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 septembrie 2014 şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată din următoarele motive. 3 În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 21 ianuarie 2015 la 30 ianuarie 2015 (f.d. 113). Astfel, recursul declarat de reprezentantul Roșca Alina în interesele Inspectoratului General al Poliției la 24 martie 2015 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din actele pricinii rezultă că locotenentul major de poliție Cociug Artur activează în cadrul Inspectoratului de Poliție Telenești al Inspectoratului General al Poliției.
Prin ordinul Inspectoratului de Poliție Telenești nr. 1ef din 03 ianuarie 2014 lui Cociug Artur i s-a acordat restanța la concediile anuale de odihnă pentru anii 2012 de la 04 ianuarie 2014 pînă la 10 februarie 2014, pentru perioada anului 2013 de la 11 februarie 2014 pînă la 18 februarie 2014 și de la 19 februarie 2014 pînă la 26 martie 2014, urmînd ca la 27 martie 2014 să se prezinte la serviciu (f.d. 9). Prin anexa nr. 1 la ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 18 din 27 ianuarie 2014 „Privind organizarea examinării medicale profilactice în anul 2014” s- a stabilit orarul de examinare medicală a efectivului Inspectoratului de Poliție Telenești pentru perioada de la 24 martie 2014 pînă la 28 martie 2014 la medicul de familie Silvia Chihai (f.d.
11). Din raportul șefului SSP a Inspectoratului de Poliție Telenești din 27 martie 2014 rezultă că Cociug Artur în perioada de la 01 ianuarie 2014 pînă la 26 martie 2014 s-a aflat în concediu anual de odihnă și la 27 martie 2014 nu s-a prezentat la serviciu pe parcursul întregii zile de muncă (f.d. 35). La 01 aprilie 2014 Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne a inițiat în privința lui Cociug Artur ancheta de serviciu nr. 603 pe faptul absenței nemotivate de la serviciu timp de 8 ore la 27 martie 2014. Prin adresa nr. 4/492 din 07 aprilie 2014 Serviciul Protecție Internă și Anticorupție a informat organizația sindicală primară „Demnitate” despre ancheta de serviciu inițiată în privința lui Cociug Artur și cele constatate solicitînd opinia privind sancționarea disciplinară a angajatului (f.d.
5). La 07 aprilie 2014 organizația sindicală primară „Demnitate” a comunicat opinia referitor la ancheta de serviciu întreprinsă în privința lui Cociug Artur indicînd că faptele nu s-au adeverit și angajatul nu urmează a fi pedepsit (f.d. 6). La 15 aprilie 2014 Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne a emis ordinul nr. 222ef prin care Cociug Artur a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră pentru acțiuni manifestate prin lipsă de sinceritate în cadrul anchetei de serviciu, absență fără motive întemeiate de la serviciu la 27 martie 2014 (f.d. 4). Cociug Artur a luat cunoștință cu ordinul la 17 aprilie 2014 (f.d. 4 verso). La 06 mai 2014 Cociug Artur a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare (f.d.
3). 4 În ședința de judecată din 28 mai 2014 Cociug Artur a depus cerere de majorare a pretențiilor împotriva Inspectoratului General al Poliției solicitînd suplimentar încasarea cheltuielilor de judecată constituite din cheltuieli de asistență juridică în sumă de 1500 lei și cheltuieli de deplasare în sumă de 250 lei (f.d. 26, 30). Instanțele judecătorești au emis hotărîrile sus-menționate (f.d. 73, 78-85, 107- 112). Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel au aplicat eronat normele de drept material, au apreciat arbitrar probele administrate şi greşit au ajuns la concluzia cu privire la admiterea acțiunii lui Cociug Artur.
Prin fișa postului semnată la 23 decembrie 2013 de Cociug Artur și Inspectoratul General al Poliției părțile au convenit asupra condițiilor de muncă cu regim de muncă de 40 ore pe saptămînă cîte 8 ore pe zi, cu program de muncă de luni pînă vineri de la orele 08.00 pînă la 17.00 cu pauză de masă de la 12.00 pînă la 13.00 (f.d. 12 verso). Din raportul șefului SSP a Inspectoratului de Poliție Telenești din 27 martie 2014 rezultă că Cociug Artur în perioada de la 01 ianuarie 2014 pînă la 26 martie 2014 s-a aflat în concediu anual de odihnă și la 27 martie 2014 nu s-a prezentat la serviciu pe parcursul întregii zile de muncă (f.d. 35). Din tabelul de evidență a timpului de muncă a angajaților Inspectoratului de Poliție Telenești al Inspectoratului General al Poliției pentru luna martie 2014 rezultă că la 27 martie 2014 locotenentul major de poliție Cociug Artur nu a fost prezent la locul de muncă (f.d.
52). Conform art. 100 alin. (1) și (5) Codul muncii, durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore. Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămînă. Conform pct. 4 Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al poliţistului, se consideră abatere disciplinară acţiunea sau inacţiunea poliţistului prin care se încalcă prevederile legii, ale altor acte normative, restricţiile şi interdicţiile stabilite, clauzele contractului individual de muncă, cerinţele fişei postului.
Conform pct. 36 alin. 1) și 10) Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al poliţistului, faptele care constituie abateri disciplinare sînt: 1) absenţa fără motive întemeiate de la serviciu; 10) alte fapte (acţiuni sau inacţiuni) care rezultă din prezentul Statut şi din alte acte normative; Articolul 54 Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului prevede că comiterea de abateri disciplinare, în funcţie de gravitatea lor şi de gradul de vinovăţie, atrage aplicarea următoarelor sancţiuni disciplinare: a) avertisment; b) mustrare; c) mustrare aspră; d) retrogradare cu un grad special; e) retrogradare în funcţie; f) concediere.
Conform pct. 63 Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al poliţistului, poliţiştii sînt sancţionaţi disciplinar 5 pentru comiterea de abateri disciplinare, respectiv în funcţie de gravitatea lor şi de gradul de vinovăţie, li se aplică următoarele sancţiuni disciplinare: a) avertisment; b) mustrare; c) mustrare aspră; d) retrogradare cu un grad special; e) retrogradare în funcţie; f) concediere. Din normele legale citate coroborate cu circumstanțele pricinii, rezultă că angajatorul Inspectoratul General al Poliției este în drept să aplice sancțiuni disciplinare angajatului Cociug Artur care la 27 martie 2014 nu s-a prezentat nemotivat la serviciu pe parcursul întregii zi de muncă.
Argumentele lui Cociug Artur că lipsa de la serviciu la 27 martie 2014 este motivată, deoarece s-a deplasat la policlinica Ministerului Afacerilor Interne din mun. Chișinău pentru a trece comisia medicală, fapt despre care la 26 martie 2014 a convenit cu șefa secției resurse umane a Inspectoratului de Poliție Telenești maior de poliție Hîrbu Aurelia care a anunțat conducerea despre plecarea lui nu pot fi reținute din următoarele motive. În explicațiile date la 03 aprilie 2014 în cadrul anchetei de serviciu Cociug Artur a comunicat că la 27 martie 2014 s-a deplasat la policlinica Ministerului Afacerilor Interne ajungînd la orele 08.00 dar se simțea rău, a luat niște pastile și nu mai putea să dea careva analize, medicul de familie Silvia Chihai spunîndu-i să revină altă dată pentru a finisa controlul medical motiv din care a plecat la domiciliul său la Orhei (f.d.
17, 39). Serviciul protecție internă și anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne în cadrul efectuării anchetei de serviciu prin adresa nr. 4/603 din 03 aprilie 2014 și nr. 4/482 din 03 aprilie 2014 a solicitat Serviciului Medical al Ministerului Afacerilor Interne informația dacă la 27 martie 2014 locotenentul major de poliție Cociug Artur s-a prezentat la controlul profilactic medical anual, la ce dată a trecut acest control medical, dacă i s-a acordat concediu medical începînd cu 27 martie 2014, dacă i s-a eliberat cartelă medicală de ambulatoriu și dacă a fost efectuată și înregistrată vizita la medicul de familie Silvia Chihai (f.d.44, 45). Prin răspunsul nr. 17/1-215 din 07 aprilie 2014 Serviciul Medical al Ministerului Afacerilor Interne a comunicat că conform fișei ambulatoriu f/025 colaboratorul de poliție al Inspectoratului de Poliție Telenești Cociug Artur s-a adresat medicului de familie Silvia Chihai la 21 martie 2014 pentru investigații, iar la 27 martie 2014 conform fișelor medicale și listelor de primire nu s-a înregistrat vizita acestui polițist la medicul de familie și certificat de concediu medical începînd cu 27 martie 2014 nu i s-a eliberat (f.d.
46). Nu pot fi reținute nici argumentele lui Cociug Artur din cererea de chemare în judecată că s-a aflat la policlinica Ministerului Afacerilor Interne aproape toată ziua întîlnind acolo 4 colegi de la alte Inspectorate care pot confirma acest lucru. Din raportul polițistului Brațuțel Tudor din 09 aprilie 2014 rezultă că la 27 martie 2014 acesta nu a avut deplasări în mun. Chișinău, nu s-a aflat în incinta policlinicii Ministerului Afacerilor Interne și cu Cociug Artur nu s-a văzut (f.d. 41). În raportul depus la 10 aprilie 2014 polițistul Roșca Gheorghe a explicat că l-a văzut pe Cociug Artur în incinta policlinicii Ministerului Afacerilor Interne în ultima decadă a lunii martie, însă nu ține minte data concretă (f.d.
42). Locotenentul-major de poliție Constantin Burac în raportul depus la 09 aprilie 2014 a indicat că Valeriu Ohladciuc fiind contactat telefonic a comunicat că nu a 6 văzut reclamantul Cociug Artur la 27 martie 2014 în incinta policlinicii Ministerului Afacerilor Interne și că declarațiile lui în acest sens sunt false (f.d. 43). În hotărîrea primei instanțe și decizia instanței de apel aceste probe prezentate de Inspectoratul General al Poliției nu sunt combătute și nicicum apreciate. La materialele dosarului este anexată xerocopia unei file de caiet în care este înscris numele lui Cociug Artur, data de 27 martie 2014 și aplicată o ștampilă, însă această xerocopie nu demonstrează că reclamantul la data indicată a trecut controlul medical, întrucît înscrisul respectiv nu conține așa informație (f.d.
27). În afară de aceasta, prin pct. 22 din fișa postului Cociug Artur s-a obligat să părăsească sediul de serviciu numai cu învoirea șefului nemijlocit. Contrar obligației asumate Cociug Artur nu a prezentat învoirea șefului său nemijlocit – șeful Inspectoratului de Poliție Telenești pentru lipsa de la serviciu la 27 martie 2014. Conform art. 55 alin. (1) și (2) Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, sancţiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului numai după efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară. La examinarea abaterii disciplinare, audierea poliţistului şi consemnarea susţinerilor sale sînt obligatorii.
Așadar, în speță au fost respectate normele legale citate, or reclamantul la 03 aprilie 2014 a dat explicații referitor la caz și la 09 aprilie 2014 raport, a fost organizată anchetă de serviciu fiind informat organul sindical despre aceasta și doar ulterior a fost emis ordinul nr. 222ef din 15 aprilie 2014, prin care Cociug Artur a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră. Conform art. 31 alin. (3) Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, poliţistul este funcţionar public cu statut special. Conform art. 68 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008, cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu, sînt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Prin urmare, obiectului litigiului sînt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ. Conform art. 26 alin.(1) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei; c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite. Avînd în vedere că ordinul de sancționare disciplinară a lui Cociug Artur este emis cu respectarea legii, procedurii, competenței și temeiuri de anulare a ordinului nu sunt, acțiunea acestuia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă şi de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi probele apreciate arbitrar, că nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a 7 emite o nouă hotărîre de respingere a cererii lui Cociug Artur cu privire la anularea ordinului Inspectoratului General al Poliție al Ministerului Afacerilor Interne nr. 222ef din 15 aprilie 2014, prin care i-a aplicat sancțiune disciplinară – mustrare aspră ca neîntemeiată.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de reprezentantul Roșca Alina în interesele Inspectoratului General al Poliției. Se casează decizia Curţii de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2015 şi hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 septembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cociug Artur împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Cociug Artur împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Nadejda Toma Liliana Catan Sveatoslav Moldovan 8