Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Dosarul nr.
2rac-150/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 mai 2015
Părțile
BC Universalbank SA vs SRL Decentra-Flor, cererea reconventionala
Pe scurt
Soarta imbunatatirilor bunului inchiriat, temeiurile rezilierii contractului de locatiune, incasarea chiriei, a dobinzii de intirziere,a penalitatilor

2rac-150/15 — Privind încasarea sumei investiției în reamenajarea bunului imobil închiriat pe cererea inițială, încasarea chiriei, dobinzii și penalităților pe cererea reconvențională

Dosarul nr.2rac-150/15 Prima instanţă: M. Ghervas Instanţa de apel: S. Arnaut, B. Bîrca, E. Fistican DECIZIE 27 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova Judecători Tamara Chișca-Doneva, Iuliana Oprea Elena Covalenco, Dumitru Mardari examinînd, fără citarea părților, recursul declarat de Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Decentra-Flor”, privind încasarea sumei investiţiei în reamenajarea bunului imobil închiriat şi, acţiunea reconvenţională înaintată de către Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” împotriva Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, privind încasarea datoriei, penalităţilor, dobînzii de întîrziere, recuperarea prejudiciului cauzat prin reamenajarea bunului imobil, predat în locaţiune, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, prin care a fost casată parțial hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 11 iulie 2014 fiind pronunțată o hotărîre nouă în această parte, c o n s t a t ă: La data de 19 noiembrie 2012, reclamanta Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor”, privind încasarea investiţiei pentru reamenajarea bunului imobil închiriat (f.d.2-3 vol. I). In motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la data de 30 decembrie 2010, între părţi, a fost încheiat contractul de locaţiune nr.5174510, potrivit căruia Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” a predat, iar Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, a preluat în folosinţă temporară pe un termen de 10 ani bunul imobil din bd.

Gagarin 10/2, mun. Chişinău, unde cu acordul primei a efectuat reamenajarea acestuia, investind suma de 9 982 804 lei. Afirmă reclamanta că, în legătură cu retragerea licenţei şi iniţierea procedurii de lichidare a băncii adiministratorul lichidării a reziliat contractul de 1 locaţiune cu pîrîta, solicitînd rambursarea investiţiei făcute în scopul reamenajării bunului imobil. Solicită reclamanta Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, încasarea din contul Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor” în beneficiul său a investiţiei făcute în scopul reamenajării bunului imobil din bd. Gagarin 10/2, mun. Chişinău în sumă de 9 982 804 lei.

La data de 07 martie 2014, Societatea cu răspundere limitată „Decentra- Flor” a depus în instanţă o cerere reconvenţională împotriva Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, privind încasarea datoriei, penalităţilor, dobînzii de întîrziere, recuperarea prejudiciului cauzat prin reamenajarea bunului imobil, predat în locaţiune (f.d.168-178 vol.I). În motivarea acţiunii reconvenţionale, pîrîta/reclamantă Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” a indicat că, Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, reziliind unipersonal contractul de locaţiune a bunului imobil nu şi-a onorat cu diligenţă obligaţiunile sale şi pînă în prezent nu a întors bunul imobil printr-un act de primire-transmitere.

Afirmă, pîrîta Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” că, pentru perioada 01 august 2011 - 31 ianuarie 2014, reclamantei/pîrîte Banca comercială „Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, i-a fost calculată chiria în cuantum de 792 000 euro, iar conform pct.9.3 din contractul de locaţiune din 30 decembrie 2010, este prevăzută clauza penală ce urmează a fi achitată în caz de întârziere a plăţii sub formă de penalitate în mărime de 0,1% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, fiind calculată penalitatea în sumă de 28 828,8 euro. De asemenea, conform prevederilor art. 619 Cod civil, obligațiilor pecuniare li se aplică dobânzi pentru întîrzierea plăţii și în cazul actelor juridice în care nu participă consumatorul, în suma totală de 669 534,7 euro.

Toate încercările de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă au rămas fară succes. Solicită pîrîta/reclamantă Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor”, încasarea din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, în beneficiul său a plăţii locaţiunii pentru bunul imobil din bd. Gagarin 10/2, mun. Chişinău pentru perioada 01 august 2011 - 31 ianuarie 2014 în cuantum de 792 000 euro, a penalităţii pentru neachitarea plăţii locaţiunii în sumă de 28 828,8 euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 669 534,7 euro, cît şi costul lucrărilor pentru readucerea bunului imobil în starea iniţială în sumă de 1 058 671 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 11 iulie 2014, acţiunea înaintată de către Banca comercială „Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, a fost admisă parţial după cum urmează. S-a încasat din contul Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor” în beneficiul Băncii comerciale „Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, suma investită în reamenajarea bunului imobil conform contractului de prestare a serviciilor nr. 437/5181611 din 07 aprilie 2011 şi contractului nr.05-04-1/5181711 din 05 aprilie 2011 în valoare de 4 000 000 lei.

2 S-a respins pretenţia Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, împotriva Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor” privind încasarea sumei de 5 982 804 lei, investită pentru lucrările efectuate în baza contractului de prestare a serviciilor de reprofilare a obiectivului imobiliar nr. 5176611 din 08 februarie 2011; a contractului de montare a liniei de electricitate nr. 5182611 din 16 august 2011; contractului de antrepriză pentru proiectare nr. 5183311 din 04 mai 2011; contractului de antrepriză nr.5181811 din 11 aprilie 2011 (montarea sistemei antiincendiare şi alarmei); contractului de antrepriză de montare a liniei de 0,4 kw nr.5179311 din 11 martie 2011; contractului de antrepriză nr.5181911 din 11 aprilie 2011. S-a obligat Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” să-i permită Băncii comerciale „Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, accesul pentru demontarea pe cont propriu în termen rezonabil a lucrărilor care pot fi demontate (fară a deteriora bunul imobil), executate conform: contractului de prestare a serviciilor de reprofilare a obiectivului imobiliar nr. 5176611 din 08 februarie 2011; contractului nr. 5182611 din 16 august 2011 de montare a liniei de electricitate nr. 5182611 din 16 august 2011; contractului de antrepriză pentru proiectare nr. 5183311 din 04 mai 2011;

contractului de antrepriză (montarea sistemei antiincendiare şi alarmei) nr. 5181811 din 11 aprilie 2011; contractului de antrepriză de montare a liniei de 0,4 kw nr. 5179311 din 11 martie 2011; contractului de antrepriză nr. 5181911 din 11 aprilie 2011. S-a respins ca nefondată pretenţia Societății cu răspundere limitată „Decentra- Flor” împotriva Băncii comerciale „Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, privind încasarea datoriei pentru chiria bunului imobil din bd. Gagarin 10/2 mun. Chișinău pentru perioada 01 august 2011-31 ianuarie 2014 în sumă de 792 000 euro, a penalităţii în sumă de 28 828,8 euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 669 534,7 euro, cât şi costul lucrărilor pentru readucerea bunului imobil în starea iniţială în sumă de 1 058 671 lei.

S-a încasat din contul Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 50 000 lei, neachitată la depunerea cererii de chemare în judecată (f.d.74-82 vol.II). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, s-a admis apelul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor”, s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 11 iulie 2014 în partea micșorării sumei încasate din contul Societății cu răspundere limitată ”Decentra- Flor” în beneficiul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni în calitate de sumă investită în reamenajarea bunului imobil conform contractelor de prestare a serviciilor nr. 437/5181611 din 07 aprilie 2011 și nr. 05-04-1/5181711 din 05 aprilie 2011 de la suma de 4 000 000 lei pînă la suma de 3 333 334 lei.

În rest, pretențiile pe acțiunea inițială au fost menținute. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 11 iulie 2014 în partea respingerii cererii reconvenționale, cu pronunțarea în acestă parte a unei noi hotărîri după cum urmează: s-a admis parțial acțiunea reconvențională; s-a încasat 3 din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare în beneficiul Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” plata locațiunii bunului imobil din bd. Gagarin 10/2 mun. Chișinău pentru perioada 01 august 2011-15 septembrie 2012, în cuantum de 297 000 euro; penalitatea pentru neachitarea plății locațiunii în cuantum de 27 720 euro și dobînda de întîrziere în sumă de 53 695,97 euro.

S-a încasat din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, în beneficiul Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” costul lucrărilor pentru readucerea bunului imobil în starea inițială în sumă de 1 058 671 lei. În rest, acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.153-157 vol.II). La 23 martie 2015, recurentul Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărîrii instanței de fond.

În motivarea recursului, a indicat că actul judecătoresc contestat este nefondat şi neîntemeiat, iar concluziile instanţei de apel sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fiind interpretată în mod eronat legea şi aplicate eronat normele de drept material, precum și ignorînd Legea instituțiilor financiare nr. 550- XIII din 21 iulie 1995 care este o lege specială ce reglementează procesul de lichidare a băncilor ale căror licențe sunt retrase de către BNM, iar prevederile ei sunt prioritare la aplicarea și soluționarea acestui litigiu. Astfel, afirmă recurentul, că instanța de apel și-a depășit atribuțiile stabilite de această lege, precum și de Codul de procedură civilă. Afirmă, că în conformitate cu art. 386 alin. (3) lit.c) din legea sus menționată, este stipulat că în cazul lichidării băncii, nici un prejudiciu legat de rezilierea contractului nu va fi reparat.

Prin hotărîrea nr. 157 din 28 iunie 2012 Consiliul de Administrație al BNM în temeiul art. 389 alin. (9) din lege, s-a aprobat lista creanțelor validate față de Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, iar Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” nu este inclusă în lista creanțelor validate față de bancă, ceea ce denotă faptul că banca nu are datorii de locațiune față de aceasta. La data de 25 mai 2015 Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, a depus recurs suplimentar, avînd aceleași cerințe.

Suplimentar, a invocat că instanța de apel n-a dat un raspuns explicit la argumentele privind ilegalitatea și netemeinicia cerințelor apelantului de a încasa plata chiriei, dobînzi de întîrziere și penalităților pentru perioada de valabilitate a contractului de locațiune, iar recurentul nu are posibilitatea să știe dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins considerînd aceasta o încălcare a art. 6§1 CEDO. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 4 Instanţa de recurs consideră că recurentul, declarînd recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 martie 2015, la data de 23 martie 2015 s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.În cazul neprezentării referinţei în teremenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. La data de 21 aprilie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” cererea de recurs, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

La data de 19 mai 2015 intimata, Societatea cu răspundere limitată ”Decentra- Flor” a depus referinţă în termenul stabilit, solicitînd respingerea recursului ca nefondat și pasibil de a fi respins din motivul că argumentele invocate de recurent nu conțin temeiurile declarării recursului, prevăzute la art. 432 alin. (2-4) Codul de procedură civilă. Totodată, a menționat că decizia Curții de Apel Chișinău din 17 martie 2015 este legală și întemeiată, soluția fiind adoptată ținîndu-se cont de toate probele și circumstanțele cauzei, în strictă conformitate cu prevederile legislației materiale și procesuale. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 20 mai 2015 recursul a fost declarat admisibil.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, judecînd recursul în limitele prevăzute de lege, consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, decizia instanţei de apel și hotărîrea instanţei de fond urmează a fi casate parțial, fiind pronunțată o hotărîre nouă conform următoarelor. În conformitate cu art. 445 alin. (1), lit. b) Cod de Procedură Civilă instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Societăţii cu răspundere limitată ”Decentra-Flor”, reclamanta Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare a solicitat încasarea din contul pîrîtului a sumei de 9 982 804, 47 lei cu titlu de investiţie efectuată pentru reamenajarea bunului imobil situat în mun. Chișinău, bd. Gagarin 10/2 închiriat în baza contractului de locațiune nr. 5174510 din 30 decembrie 2010 (f.d. 2-3 vol.I), iar Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” a depus o acțiune reconvenţională, solicitînd încasarea din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, în beneficiul său a plăţii locaţiunii pentru bunul imobil din bd.

Gagarin 10/2, mun. Chişinău pentru perioada 01 august 2011 - 31 ianuarie 2014 în cuantum 5 de 792 000 euro, a penalităţii pentru neachitarea plăţii locaţiunii în sumă de 28 828,8 euro şi a dobânzii de întârziere în sumă de 669 534,7 euro, cît şi costul lucrărilor pentru readucerea bunului imobil în starea iniţială în sumă de 1 058 671 lei. Judecînd pricina în cauză, prima instanţă a admis parțial acţiunea inițială şi a încasat de la Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” în beneficiul Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni suma de 4 000 000 lei, investită pentru îmbunătățirea bunului imobil. Cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată. S-a încasat din contul Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 50 000 lei, neachitată la depunerea cererii de chemare în judecată.

Fiind investită cu judecarea apelului declarat de Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor”, instanța de apel a ajuns la concluzia de a admite apelul declarat; a modificat hotărîrea instanței de fond în partea micșorării sumei investită în reamenajarea bunului imobil de la suma de 4 000 000 lei pînă la suma de 3 333 334 lei. În rest, pretențiile pe acțiunea inițială au fost menținute. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 11 iulie 2014 în partea respingerii cererii reconvenționale, cu pronunțarea în acestă parte a unei noi hotărîri prin care s-a admis parțial acțiunea; s-a încasat din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare în beneficiul Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” plata locațiunii bunului imobil din bd.

Gagarin 10/2 mun. Chișinău pentru perioada 01 august 2011-15 septembrie 2012, în cuantum de 297 000 euro; penalitatea pentru neachitarea plății locațiunii în cuantum de 27 720 euro și dobînda de întîrziere în sumă de 53 695,97 euro, costul lucrărilor pentru readucerea bunului imobil în starea inițială în sumă de 1 058 671 lei. Nefiind de acord, cu decizia instanței de apel, Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare a contestat cu recurs. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră, că decizia instanţei de apel și hotărîrea instanţei de fond urmează a fi casate parțial, fiind dată o apreciere greșită circumstanțelor de fapt și de drept invocate din următoarele motive.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa că „ ... art. 6§1 CEDO nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, instanța de apel just a constatat următoarele circumstanțe faptice ale pricinii. Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” deține cu drept de proprietate bunul imobil din bd.

Gagarin 10/2, mun. Chişinău, cu suprafaţa de 6 633,6 m.p., cu numărul cadastral 0100104.039.01 (vol.I, f.d.35). Iniţial, menirea edificiului construit era o piaţă de flori închisă, ceea ce se confirmă prin procesul- verbal de recepţie finală nr.1210 din 13 noiembrie 2009 (vol.I, f.d.224- 226). La fel, s-a constatat că, la data de 30 decembrie 2010, Societatea cu răspundere limitată „Decentra - Flor” a acordat pe un termen de 10 ani în locaţiune Băncii comerciale „Universalbank” Societate pe acțiuni, clădirea administrativă (bunul imobil) situat în mun. Chişinău, bd. Gagarin 10/2, cu suprafaţa de 633,6 m.p., cu număr cadastral 0100104.039.01, în acest sens fiind încheiat contractul de locaţiune nr.5174510.

Conform prevederilor contractului, clădirea urma a fi folosită pentru amplasarea sediului băncii (vol.I, f.d.7-9). În conformitate cu anexa nr.l din 28 ianuarie 2012, parte integrantă a contractului de locaţiune nr.5174510 din 30 decembrie 2010, a avut loc transmiterea de fapt a bunului imobil nominalizat, fiind întocmit actul de primire - predare a imobilului amplasat în mun. Chişinău, bd. Gagarin, 10/2. Astfel, semnăturile de pe această anexă atestă faptul că, locatorul a oferit, iar locatarul a primit în posesie şi folosinţă temporară edificiul (vol.I, f.d.234- 235). Conform pct.3.1. din contract, plata de locaţiune constituie 22000 euro lunar, fară TVA, care trebuia să fie achitată de locatar nu mai târziu de data de 10 a lunii.

Conform pct.9.3. din contract, în caz de neachitare la timp a plăţii de locaţiune, locatarul Banca comercială „Universalbank” Societate pe acțiuni urmează să achite o penalitate în mărime de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere. Conform autorizaţiei de schimbare a destinaţiei 31a/11 din 14 aprilie 2011 a fost modificată destinația imobilului în încăpere cu statut nelocativ (oficiu), iar la 18 aprilie 2011, conform certificatului de urbanism pentru proiectare nr.262/11, a fost elaborată documentaţia de proiect pentru resistematizarea imobilului nr.01 cu reconstrucţia parţială a acoperişului pentru amplasarea oficiului băncii.

Avînd în vedere, că bunul imobil închiriat urma să întrunească condiții tehnice, inclusiv, cerințe de amplasare a personalului, a trezorăriei, a surselor alternative de energie electrică etc, între Societatea cu răspundere limitată „Decentra - Flor” și Banca comercială „Universalbank” Societatea pe acțiuni a avut loc semnarea mai multor contracte de antrepriză şi, anume: contractul privind reprofilarea imobilului nr. 5176611 din 08 februarie 2011; contractul privind amenajarea teritoriului nr. 05-04-1/5181711 din 05 aprilie 2011; contractul privind acordarea serviciilor nr.437/5181611 din 07 aprilie 2011; contractul privind proiectarea imobilului nr.5183311 din 04 mai 2011; contractul privind montarea reţelelor electrice nr.5182611 din 16 august 2011 (f.d.10-16 vol.I).

S-a mai stabilit că, toate bunurile şi serviciile prestate în baza contractelor enunţate au fost necesare desfăşurării activităţii bancare şi au fost primite de Banca comercială „Universalbank” Societatea pe acțiuni, ceea ce se confirmă prin actele de primire-predare semnate între părţi. Lucrările de îmbunătăţire a bunului de către antreprenori au fost efectuate integral, iar beneficiarul Banca comercială „Universalbank” Societatea pe acțiuni a achitat costul acestor lucrări.

7 Prin hotărîrea nr. 29 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale din 15 februarie 2012 (publicată în Minitorul Oficial nr. 34-37/216 din 17 februarie 2012) s-a decis de a retrage de la data de 15 februarie 2012 licența de desfășurare a activităților financiare a Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, înregistrată în registrul băncilor licențiate cu nr.82 din 10 noiembie 1994 și reînregistrată la 10 septembrie 1996. S-a inițiat procesul de lichidare silită a Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni. Conform Ordonanței BNM nr.09-02118/7 din 07 august 2012, în calitate de lichidator al Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni în proces de lichidare a fost numită Silvia Marcu.

La data de 15 august 2012, în temeiul art. 386 alin.(3) lit.c) din Legea instituțiilor financiare nr.550 din 21 iulie 1995, Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, a expediat în adresa Societății cu răspundere limitată „Decentra - Flor” o notificare despre iniţierea procesului de lichidare a băncii şi a remis spre semnare Acordul de reziliere a contractului de locaţiune nr. 5174510 din 30 decembrie 2010, cu prezentarea ulterioară la Oficiul Teritorial Cadastral pentru radierea înscrierii despre locaţiune. Reclamanta Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, a solicitat încasarea din contul pîrîtului a sumei de 9 982 804, 47 lei cu titlu de investiţie efectuată pentru reamenajarea bunului imobil situat în mun.

Chișinău, bd. Gagarin 10/2 închiriat în baza contractului de locațiune nr. 5174510 din 30 decembrie 2010. În conformitate cu art. 909 alin. (1-2) Cod civil, la expirarea termenului sau la rezilierea contractului de locaţiune, locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile, efectuate cu permisiunea locatorului, care pot fi separate fără a se deteriora bunul ori să ceară compensarea valorii lor de către locator dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului dacă pot fi separate fără a se deteriora bunul şi dacă locatorul refuză să compenseze valoarea lor. În cazul în care îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului nu pot fi separate fără a se deteriora bunul, ele devin proprietate a locatorului.

Conform Raportului de expertiză nr. 1609 din 16 septembrie 2013 seria BB 008352, anexat la materialele dosarului, a fost stabilit că toate lucrările efectuate în scopul îmbunătățirii bunului din bd. Gagarin 10/2 mun. Chișinău se divizează în: - bunuri ce pot fi demontate fără a fi deteriorat bunul imobil enunțat, costul lucrărilor constituind 5 982 804 lei; - bunuri ce pot nu fi separate fără a fi deteriorat bunul imobil enunțat (ținînd cont de uzura fizică în mărime de 5%, stabilită la momentul examinării vizuale la fața locului a bunului imobil), constituie suma de 3 800 000 lei; - costul minimal al lucrărilor necesare de a fi efectuate pentru readucerea imobilului în situația inițială pînă la semnarea la data de 30 decembrie 2010 între Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” și Banca comercială 8 ”Universalbank” Societatea pe acțiuni a contractului cu nr. 5174510 constituie suma de 1 058 671 lei (f.d.153-160 vol.I).

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel just a ajuns la concluzia dispunerii încasării din contul Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” în beneficiul ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare a îmbunătăților aduse în valoare totală de 4 000 000 lei conform contractelor de prestare a servicilor nr. 437/5181611 din 07 aprilie 2011 și nr. 05-04-1/5181711 din 05 aprilie 2011, lucrări, la demontarea cărora va fi deteriorat bunul imobil, fiind dedusă, totodată, suma TVA achitată de Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” în bugetul de stat în sumă de 666 666,66 lei, inclusiv și obligarea Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” să-i permită accesul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni să asigure accesul pentru demontarea pe cont propriu în termen rezonabil a lucrărilor care pot fi demontate (fără a deteriora bunul imobil).

În conformitate cu art. 99 Cod Fiscal, taxa pe valoarea adăugată este impozitul de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova. În conformitate cu art. 108 alin. (1,6) Cod Fiscal, data obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5), (6) şi (7). Dacă mărfurile, serviciile sînt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăţi regulate, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

Dacă mărfurile, serviciile sînt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăţi regulate, în dependenţă de ce are loc mai înainte.

Astfel, instanța de recurs consideră corectă concluzia instanței de apel, privind deducerea sumei TVA achitată de societatea cu răspundere limitată ”Decentra- Flor”, fapt confirmat prin declarațiile privind TVA prezentate Inspectoratului fiscal de Stat, Direcția administrare fiscală Botanica, iar argumentele recurentului precum că instanța de apel în mod eronat a încasat uzura financiară contrar Standardului național de contabilitate nr. 16 și uzura fiscală contrar art. 27 alin. (3) din Codul fiscal, care stabilește că uzura nu se calculează dacă obiectul nu este dat în exploatare, sunt nefondate, deoarece, uzura nu a fost aplicată și nici nu a fost calculată, pe motiv că bunul nu a fost dat în exploatare, iar impotizul TVA a fost dedus, deoarece acesta a fost o plată care a fost efectuată de întreprindere în bugetul de stat, ca urmare a încheierii contractelor de prestare a serviciilor nr. 437/5181611 din 07 aprilie 2011 și nr. 05-04-1/5181711 din 05 aprilie 2011. Concluzionînd, Colegiul civil, comercial și de constencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că, pe capătul de cerere inițiale al Băncii 9 comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, față Societate cu răspundere limitată ”Decentra-Flor”,

instanța de apel just a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele pricinii și corect a aplicat normele de drept material și procedural, dînd o apreciere justă probelor administrate. Cu privire la cererea reconvențională, Colegiul lărgit reține următoarele circumstanțe. În conformitate cu art. 875 Cod civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. În conformitate cu art. 385 alin. (1) lit. a) Legea instituţiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, este prevăzut că pe lîngă efectele prevăzute la art.11 alin.(3), de la data retragerii licenţei, calcularea dobînzilor şi penalităţilor la obligaţiile băncii se întrerupe, iar obligaţiile neajunse la scadenţă se consideră scadente.

Banca nu răspunde pentru încălcarea obligaţiilor sale din imposibilitatea fortuită de executare în legătură cu retragerea licenţei. În conformitate cu art. 386 alin. (3) lit. c) Legea instituţiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, este prevăzut că, lichidatorul de la data intrării în gestiunea băncii, poate rezilia, contractele de locaţiune a bunurilor mobile şi imobile, cu condiţia înştiinţării proprietarului cu 30 de zile înainte despre faptul că banca îşi exercită dreptul discreţionar de a rezilia contractul de locaţiune. Proprietarul nu este în drept să ceară recuperarea plăţilor aferente locaţiunii după rezilierea contractului. În cazul lichidării, nici un prejudiciu legat de rezilierea contractului nu va fi reparat.

În conformitate cu art. 6 alin. (3) din Legea privind actele legislative nr. 780 din 27 decembrie 2001, este prevăzut că actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală. În caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special.

Astfel, în raport cu prevederile generale prevăzute de articolele din codul civil care reglementează raporturile de locațiune, modificarea, temeiurile rezilierii și încetării unui contract de locațiune, consecințele încetării, în cazul în care a fost intentată procedura de lichidare față de o bancă comercială, se va aplica legea specială care reglementează procedura de reziliere și efectele încetării a unor asemenea contracte, țînînd cont de constatarea stării de insolvență a unei instituții financiare. Sub acest aspect, în lipsa unor probe pertinente și concludente care ar dovedi faptul că Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, și-a onorat obligațiunile contractuale asumate față de Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor”, instanța de recurs reține ca fiind justă concluzia instanței de apel cu privire la încasarea chiriei, a penalității și a dobîndzii 10 de întîrziere pentru locațiunea bunului imobil situat bd.

Gagarin 10/2 mun. Chișinău. Totuși, interpretînd sistematic prevederile legale expuse în art. 385 alin. (1) lit. a) din Legea instituţiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, care stipulează că, de la data retragerii licenţei, calcularea dobînzilor şi penalităţilor la obligaţiile băncii se întrerupe, iar obligaţiile neajunse la scadenţă se consideră scadente, instanța de recurs consideră necesar de a încasa din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, în beneficiul Societăți cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” plata locațiunii bunului imobil din bd. Gagarin 10/2 mun.

Chișinău pentru perioada 01 august 2011 (data ultimei achitări) - 15 februarie 2012 (data retragerii licenței de desfășurare a activităților financiare a Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, conform hotărîrii nr. 29 din 15 februarie 2012 al Consiliului de administrație al BNM), în cuantum de 121 000 euro (una sută douăzeci și unu mii euro, calculată astfel, 22 000 euro/lunar x 5,5 luni), cu efectuarea plăţilor în lei moldoveneşti conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data executării hotărârii.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel incorect a stabilit cuantumul plății pentru locațiune, pornind de la data de 15 septembrie 2012, data expirării termenului de 30 zile de la data înaintării cererii de reziliere a contractului, invocînd prevederile art.386 alin.(3) lit.c) din Legea instituţiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, deoarece articolul dat acordă dreptul lichidatorului de a rezilia contractele de locațiune a bunurilor mobile/imobile, cu condiția înstiințării proprietarului în termenul respectiv, pe cînd articolul citat mai sus, intitulat ”efectele inițierii procedurii de lichidare”, stabilește că odată cu odoptarea unei hotărîri de retragere a licenței de desfășurare a activității financiare, sunt prezente temeiurile de fapt privind declararea unei bănci comerciale în stare de insolvență, cu toate consecințele acestei proceduri, inclusiv și suspendarea calculării penalităților, dobînzilor și altor plăți aferente datoriilor creditoare ale unei bănci comerciale, deoarece lichidarea silită a unei bănci are drept efect survenirea scadenței obligațiilor băncii față de creditori indiferent de termenele stipulate în contractele respective.

Mai mult, legea prevede expres, că banca nu răspunde pentru încălcarea obligațiilor sale din imposibilitatea fortuită de executare în legătură cu retragerea licenței. Pentru aceleași temeiuri, instanța de recurs va considera drept abuzive pretențiile intimatei Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” privind încasarea chiriei pentru posesiunea și folosința bunului imobil, a penalităților și a dobînzii de întîrziere pentru perioada de la 01 august 2011 pînă la 31 ianuarie 2014. Conform pct.9.3. din contract, în caz de neachitare la timp a plăţii de locaţiune, locatarul Banca comercială „Universalbank” Societate pe acțiuni urmează să achite o penalitate în mărime de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.

11 În temeiul art. 624 Cod civil, art. 268 lit. a) Cod civil, instanța de recurs consideră necesar de a încasa din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, în beneficiul Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” penalitatea pentru neachitarea plății locațiunii pentru perioada de 180 zile, în cuantum de 21 780 euro (douăzeci și unu mii șapte sute optzeci euro (121 000 x 0,1% x 180), care se calulează reieșind din suma ce urmează a fi încasata, suma de 121 000 euro.

Raportând prevederile enunţate la caz şi având în vedere informaţia Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la Statistica privind ratele de dobîndă la instrumentele de reglementare monetară ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru perioada 01 august 2011 - 15 februarie 2012, din care rezultă că rata de refinanţare a constituit: pentru perioada 01 august – 02 decembrie 2011 – 10 %, 02 decembrie 2011 – 06 ianuarie 2012 – 9%, 06 ianuarie 2012 – 03 februarie 2012 - 8,5%, 03 februarie 2012 - 15 februarie 2012 – 6,5%, instanța de recurs va lua în considerație dobînda medie calculată pentru perioadele solicitate.

În temeiul art. 585, art. 617 alin.2), lit. e); art. 619 Cod civil, instanța de recurs consideră necesar de a încasa din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, în beneficiul Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” dobînda de întîrziere pentru perioada 01 august 2011 - 15 februarie 2012, pentru suma de 121 000 euro, conform următorului calcul: 121 000 x (8,5+9 %)/ 365 x 199 zile = 11 545 euro (unsprezece mii cinci sute patruzeci și cinci euro), cu efectuarea plăţilor în lei moldoveneşti conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data executării hotărârii.

Cu privire la pretențiile intimatei Societatea cu răspundere limitată ”Decentra- Flor” privind încasarea costului lucrărilor pentru readucerea imobilului în starea inițială în sumă de 1 058 671 lei, instanța de apel a admis integral, motivîndu-și concluzia, că între părțile aflate în litigiu Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” și Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare a avut loc semnarea mai multor contracte de antrepriză; toate bunurile și serviciile prestate în baza contractelor enunțate au fost necesare desfășurării activității bancare și au fost primite de Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, ceea ce se confirmă prin actele de primire-predare semnate între părți.

Lucrările de îmbunătățire a bunului de către antreprenori au fost efectuate integral, iar beneficiarul Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare a achitat costul acestor lucrări, iar Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” nu a negat acest fapt, indicînd doar că nu este obligată să restituie bunul închiriat în starea în care i-a fost dat. Instanța de recurs apreciază acestă concluzie ca fiind nefondată, iar capătul de cerere privind încasarea costului lucrărilor pentru readucerea imobilului în starea inițială în sumă de 1 058 671 lei urmează a fi respins, iar decizia casată, în această parte, pornind de la următoarele. 12 În conformitate cu art. 908 Cod civil, după încetarea raporturilor contractuale, locatarul este obligat să restituie bunul închiriat în starea în care i-a fost dat sau în starea prevăzută de contract.

Prejudiciul cauzat prin înrăutăţirea stării bunului se repară de către locatar dacă nu dovedeşte lipsa vinovăţiei sale. Locatarul poartă răspundere în aceeaşi măsură pentru înrăutăţirea admisă de membrii familiei sale, de sublocatar sau de terţi, cărora le-a permis accesul la bunul închiriat. Locatarul răspunde pentru deteriorarea bunului în mărimea în care s-a micşorat valoarea lui dacă în contract nu este prevăzut altfel. La caz sunt aplicabile prevederile art.386 alin.(3) lit.c) din Legea instituţiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, care prevede că, proprietarul nu este în drept să ceară recuperarea plăților aferente locațiunii după rezilierea contractului. În cazul lichidării, nici un prejudiciu legat de rezilierea contractului nu va fi reparat.

Materialele cauzei atestă, că la data de 15 august 2012, în temeiul art. 386 alin.(3) lit.c) din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, a expediat în adresa Societății cu răspundere limitată „Decentra - Flor” o notificare despre iniţierea procesului de lichidare a băncii şi a remis spre semnare Acordul de reziliere a contractului de locaţiune nr. 5174510 din 30 decembrie 2010, cu prezentarea ulterioară la Oficiul Teritorial Cadastral pentru radierea înscrierii despre locaţiune.

De asemenea, conform Raportului de expertiză nr.1609 din 16 septembrie 2013 seria BB 008352, anexat la materialele dosarului, a fost stabilit că, costul minimal al lucrărilor necesare de a fi efectuate pentru readucerea imobilului în situația inițială pînă la semnarea la data de 30 decembrie 2010 între Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” și Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni a contractului cu nr. 5174510 constituie suma de 1 058 671 lei (f.d.153-160 vol.I).

Reiterînd prevederile legale, Colegiul lărgit reține că locatarul, adică Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare nu a înrăutățit, dat a îmbunătățit starea bunului, mărind valoarea acestuia, de aceea pretențiile urmează a fi respinse ca nefondate, iar alte probe în sensul prevederilor art. 118 Codul de procedură civilă privitor la faptul că valoarea economică a bunului s-a redus la urmare a îmbunătăților efectuate de către Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” nu au fost prezentate.

Instanța de recurs apreciază critic argumentele recurentului, precum că instanța de apel adoptînd o soluție de admitere parțială a pretențiilor Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” și-a depășit pretențiile, ignorînd prevederile Legii instituțiilor finaciare nr.550 din 21 iulie 1995, care este o lege specială, făcînd referire la pprevederile legii care stipulează că, în cazul lichidării băncii nici un prejudiciu legat de rezilierea contractului nu va fi reparat, precum și la faptul că prin hotărîrea nr. 157 din 28 iunie 2012 Consiliul de Administrație al BNM în temeiul art. 389 alin. (9) din lege, s-a aprobat lista creanțelor validate față de Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, iar 13 Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” nu este inclusă în lista creanțelor validate față de bancă, ceea ce denotă faptul că banca nu are datorii de locațiune față de aceasta.

Recurentul, declarînd recurs a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea menținerii hotărîrii instanței de fond, care a respins integral cererea reconvențională, făcînd referire la prevederile art. 385 alin. (1) lit.a) și c) din legea specială, care prevede că exercitarea oricărui drept asupra activelor băncii, inclusiv urmărirea acestora în legătură cu procedurile judiciare şi de executare întru încasarea creanţelor, se suspendă. Nici un drept asupra activelor nu poate fi exercitat în timpul lichidării băncii, cu excepţia drepturilor acordate lichidatorului conform prezentului capitol şi a creanţelor privind plata cheltuielilor legate de procesul de lichidare.

Cu privire la aceste argumente Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține, că lichidarea silită a unei bănci comerciale are drept efect survenirea scadenței obligațiunilor băncii față de creditori indiferent de termenele stipulate în contractele respective. Totodată, creanțele creditorilor pot fi satisfăcute doar în modul și în ordinea priorității claselor de creanțe stabilite de prezenta lege. Pentru a asigura achitarea echitabilă și proporțională a creditorilor băncii în conformitate cu priortățile claselor de creanțe, și astfel, a asigura tratamentul egal al creditorilor clasei respective, pînă la respartizarea de către lichidator a activelor conform claselor de creanțe legea în vigoare stabilește interdicții în privința exercitării de către creditori a oricărui drept asupra activelor, inclusiv urmărirea acestora, sechestrarea sau suspendarea operațiunilor în contul băncii.

Totuși, legea nu îngrădește accesul la justiție a oricărei persoane de a solicita o satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești în cazul în care consideră că drepturile sau libertățile sale sunt violate. La caz, aprobarea listei creanțelor validate față de Banca comercială ”Universalbank” Societate pe acțiuni, în proces de lichidare, nu afectează dreptul intimatului Societatea cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” de acces la justiție și de a solicita încasarea plăţii locaţiunii, a penalității și a dobînzilor de întîrziere pentru bunul imobil din bd. Gagarin 10/2, mun.

Chişinău în baza contractului de locaţiune nr.5174510 din 30 decembrie 2011. Instanţa de recurs reiterează că, dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent tuturor garanţiilor procedurale prevăzute în Convenţie (CEDO, hot. Campbell şi Fell vs. Marea Britanie din 25 februarie 1982). Or, din moment ce drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, dar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie (CEDO, hot. Airey vs. Irlanda din 09 octombrie 1979). Avînd în vedere că circumstanțele pricinii au fost stabilite de instanțele judecătorești inferioare, că nu este necesară verificarea unor dovezi suplimentare, însă normele de drept ce guvernează prezentul raport juridic litigios au fost aplicate 14 eronat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa parțial hotărârile instanțelor judecătorești inferioare și a emite o nouă hotărâre în această parte.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite partial recursul declarat de Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare. Se casează partial decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 și hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 11 iulie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Banca comercială ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Decentra-Flor”, privind încasarea sumei investiţiei în reamenajarea bunului imobil închiriat şi acţiunea reconvenţională înaintată de către Societatea cu răspundere limitată „Decentra-Flor” împotriva Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare, privind încasarea datoriei, penalităţilor, dobînzii de întîrziere, recuperarea prejudiciului cauzat prin reamenajarea bunului imobil, predat în locaţiune, pronunțînd o hotărîre nouă, prin care: Se încasează din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare în beneficiul Societății cu răspundere limitată „Decentra-Flor” plata locațiunii bunului imobil din bd.

Gagarin 10/2 mun. Chișinău în cuantum de 121 000 euro; penalitate în sumă de 21 780 euro, dobînda de întîrziere în sumă de 11 545 euro, în total suma de 154 325 (una sută cincizeci și patru mii trei sute douăzeci și cinci) euro, care urmează a fi convertită în valuta naţională a Republicii Moldova, la rata de schimb din data plăţii. Se respinge pretenția Societății cu răspundere limitată ”Decentra-Flor” privind încasarea din contul Băncii comerciale ”Universalbank” Societatea pe acțiuni, în proces de lichidare a costului lucrărilor pentru readucerea imobilului în starea inițială în sumă de 1 058 671 lei. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 se menține. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova judecători Tamara Chișca-Doneva Iuliana Oprea Elena Covalenco Dumitru Mardari 15 16

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.