3rh-46/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – A. Gafton dosarul nr. 3rh-46/15 instanţa de apel – N. Budăi, I. Muruianu, N. Cernat instanţa de recurs – V. Doagă, A. Cobăneanu, Sv. Moldovan, N. Toma, V. Macinskaia ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu examinând cererea de revizuire depusă de Ghenadie Taburceanu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadie Taburceanu împotriva Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014 prin care a fost admis recursul declarat de către reprezentantul Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova Alina Roşca, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 24 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Ghenadie Taburceanu împotriva Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ constată: La 03 octombrie 2013, Ghenadie Taburceanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliţie al MAI cu privire la anularea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că prin ordinul nr. 380ef. din 19 septembrie 2013, fiind locotenent-colonelul de poliţie, şef-adjunct secţie, şef al serviciului poliţie criminală a Inspectoratului de poliţie a sectorului Rîşcani a Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău, a fost sancţionat disciplinar cu retrogradarea în funcţie.

Consider că ordinul menţionat este emis contrar prevederilor legislaţiei în vigoare, deci urmează a fi anulat. Invocă prevederile art. 55 al Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, care statuează că poliţistul în privinţa căruia se desfăşoară ancheta de serviciu are 1 dreptul să cunoască integral materialele anchetei, să solicite şi/sau să prezinte probe în apărare. Susţine că la finalizarea anchetei de serviciu reclamantului nu i-au fost prezentate materialele anchetei de serviciu, încălcându-i-se în aşa fel dreptul la apărare. Afirmă că i-a fost imputată lipsa de la serviciu timp de mai mult de patru ore, iar în ordinul de concediere, nu este indicat concret în care perioadă de timp consecutiv, aşa cum stabilesc prevederile art. 86 al Codului muncii, a absentat fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă.

Remarcă că la 17 august 2013, a fost prezent la serviciu şi a exercitat obligaţiunile sale de serviciu şi nu a absentat nemotivat de la serviciu. Menţionează că potrivit art. 209 din Codului muncii, sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de o lună din ziua constatării ei. Subliniază că faptul comiterii încălcării se pretinde că a avut loc la 17 august 2013, fiind constatat în aceeaşi zi. Prin urmare, invocă că deşi, termenul de o lună de la care a fost constatată încălcarea, urmează a fi calculate începând cu 13 august 2013, ordinul de sancţionare a fost emis la 19 septembrie 2013, adică cu două zile peste termenul stabilit de articolul 209 al Codului muncii, fapt care serveşte temei de anulare.

Face referire reclamantul la prevederile art. 209 alin. (2) al Codului muncii, care stipulează că ordinul de sancţionare se comunică salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Relatează că ordinul contestat a fost emis la data de 19 septembrie 2013, iar fiindu-i adus la cunoştinţă pe data de 30 septembrie 2013, deci a fost depăşit termenul de aducere la cunoştinţă cu 6 zile. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 3, 5, 6, 7, 16, 17, 19, 21 din Legea contenciosului administrativ, art. 209, 210 din Codul muncii, art. 166, 167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, anularea pct. 1 al ordinului nr. 380ef din 19 septembrie 2013, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică suportate.

La 13 noiembrie 2013, a depus o cerere de concretizare a acţiunii, solicitând anularea punctului 1 al ordinului nr. 380ef din 19 septembrie 2013, potrivit căruia a fost sancţionat disciplinar cu retrogradare în funcţie, anularea ordinului nr. 417ef din 11 octombrie 2013, potrivit căruia a fost numit în funcţia de ofiţer superior de investigaţii al secţiei combaterii crime grave şi crime organizate în ordinea executării ordinului nr. 380ef din 19 septembrie 2013, repunerea în funcţia anterior deţinută de şef-adjunct secţie, şef al serviciului poliţie criminală a Inspectoratului de poliţie a sectorului Rîşcani a Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică şi repararea prejudiciului moral mărime de 20000 lei.

În motivarea acesteia a invocat că la 11 octombrie 2013, în vederea executării ordinului nr. 380ef din 19 septembrie 2013, a fost emis ordinul nr. 417ef, prin care a fost numit în funcţia de ofiţer superior de investigaţii al secţiei combaterii crimei grave şi crime organizate al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău a IGP a MAI. 2 Consideră că ordinul nr. 380ef din 19 septembrie 2013 şi ordinul nr. 417ef din 11 octombrie 2013 au fost emise contrar prevederilor legislaţiei în vigoare, şi urmează a fi anulate, deoarece în corespundere cu prevederile art. 55 al Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, care prevede că poliţistul în privinţa căruia se desfăşoară ancheta de serviciu are dreptul să cunoască integral materialele anchetei, să solicite şi/sau să prezinte probe în apărare.

Susţine că la finalizarea anchetei de serviciu, nu a fost înştiinţat despre finalizarea acesteia pentru a solicita prezentarea materialelor anchetei de serviciu, încălcându-i-se în aşa fel dreptul la apărare. Indică că ziua în care se motivează lipsa de la serviciu era zi de sâmbătă, nelucrătoare, dar care a fost stabilită prin înlocuire ca zi lucrătoare în ajunul unei zile de sărbătoare nelucrătoare. Menţionează că în corespundere cu prevederile art. 102 al Codului muncii, durata zilei de muncă (schimbului) din ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare se reduce cu cel puţin o oră pentru toţi salariaţii. În cazul în care ziua de muncă din ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare se transferă în altă zi, se va păstra aceeaşi durată redusă a zilei de muncă.

Susţine că ziua de muncă s-a finalizat la orele 16.00. Prin urmare, aplicarea sancţiunii disciplinare pentru neprezentarea la şedinţa organizată instantaneu, fără urgenţă legată de comitere a unui caz excepţional, la orele 16.30, adică în afara orelor de muncă reprezintă o lipsă de temei pentru aplicarea sancţiunii. Mai mult ca atât, indică că activitatea sa nu este una care presupune aflarea permanentă în biroul de serviciu, iar prin urmare, concluzia despre faptul dacă persoana se găsea la serviciu sau nu, nu poate fi concluzionată doar din faptul dacă se afla la sediul Inspectoratului de Poliţie, mun. Rîşcani. Remarcă că textul Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului nu stabileşte competenţa altor persoane decât şeful Inspectoratului General al Poliţiei de a angaja sau de a concedia din Poliţie.

Astfel, Ordinul nr. 449ef din 31 octombrie 2013, a fost emis de către şeful unei subdiviziuni a Inspectoratului General de Poliţie, care nici măcar nu are funcţia de angajator. Prin urmare, ordinul a fost emis de către o persoană care nu are competenţa de a angaja sau concedia din poliţie. Invocă că din ordinul nr. 417 din 11 octombrie 2013, reiese că sancţiunea disciplinară a fost aplicată în aceeaşi zi, adică la 11 octombrie 2013. Consideră că dacă faptul calificat de angajator drept abatere disciplinară a fost constatat la 17 august 2013, atunci sancţiunea de retrogradare urma să fie aplicată cel târziu la 17 septembrie 2013. Această sancţiune, însă a fost aplicată prin ordinul nr. 417, numai la 11.10.2013, adică peste 24 de zile de la momentul constatării faptei calificate drept abatere disciplinară.

Subliniază că a avut suferinţe de ordin moral. Astfel, a fost umilit şi tratat cu dispreţ de conducerea inspectoratului în ce priveşte modul în care şi-a exercitat obligaţiile sale de serviciu. La fel, a avut suferinţe morale legate de faptul, că i s-a creat impresia despre prezenţa unui neprofesionalism a lucrătorilor din cadrul aparatului central al Inspectoratului General de Poliţie, care are menirea de a asigura examinarea multilaterală şi obiectivă a împrejurărilor legate de caz. 3 Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 24 decembrie 2013 a fost admisă acţiunea parţial, anulat punctul 1 al ordinului nr. 380ef din 19 septembrie 2013, ordinul nr. 417ef din 11 octombrie 2013, restabilit Ghenadie Taburceanu în funcţia anterior deţinută de şef-adjunct secţie, şef al serviciului poliţie criminală a Inspectoratului de poliţie a sect.

Rîşcani a Direcţiei de poliţie a mun. Chişinău. A fost admisă parţial cererea cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, încasată de la Inspectoratul General al Poliţiei al MAI în beneficiul lui Ghenadie Taburceanu suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică, respinsă cererea cu privire la repararea prejudiciului moral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul General de Poliţie al MAI şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din10 decembrie 2014 a fost admis recursul declarat de către reprezentantul Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova Alina Roşca, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 24 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Ghenadie Taburceanu împotriva Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ. La 30 martie 2015, Ghenadie Taburceanu a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat admiterea acesteia, emiterea unei încheieri prin care a casa decizia instanţei de recurs, cu trimiterea pricinii la rejudecare în instanţa de recurs. În motivarea cererii de revizuire a invocat că una din concluziile de bază, potrivit cărora instanţa de recurs a motivat decizia emisă, se referă la faptul că odată ce revizuentul nu a fost prezent la şedinţa din 17 august 2013 în cadrul IP Rîşcani, mun.

Chişinău, care a avut loc la orele 16.00, atunci acesta nu a fost la locul de lucru, deci sancţiunea aplicată este întemeiată şi legală. Invocă prevederile art. 449 lit. b) CPC, care stipulează că revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Susţine că la 31 decembrie 2014, i-a fost expediat răspunsul la cererea sa de a-i fi oferită informaţia cu privire la evidenţa prezenţei la serviciu a efectivului cadrul IP Rîşcani, mun.

Chişinău în luna august 2013, fiind anexat tabelul de evidenţă a timpului de muncă pentru acea lună. Remarcă că prin răspunsul primit s-a confirmat pentru revizuent că la 17 august 2013, un volum de muncă de 8 ore. Afirmă că tabelul de evidenţă a timpului de muncă este semnat de şeful IP Rîşcani, mun. Chişinău, precum şi de şefii subdiviziunilor IP Rîşcani, mun. Chişinău, inclusiv şi de persoana responsabilă pentru evidenţa timpului de muncă. Consideră că aceasta confirmă faptul că concluziile instanţei de recurs cu privire la faptul absenţei de la serviciu mai mult de 8 ore, nu corespunde realităţii, fapt confirmat prin tabelul de evidenţă.

4 Mai indică că tabelul de evidenţă a timpului de muncă nu a servit obiect de probă în cadrul examinării în instanţa de fond, nici în cadrul anchetei de serviciu, unde IGP al MAI nu a oferit acest document ca să probeze faptul că revizuentului i s- a calculat doar o parte din timpul de muncă în vederea probării absenţei de la serviciu. Indică că nu a dispus de acest document la momentul examinării în instanţa de fond şi de apel, deşi a solicitat prezentarea de către IGP al MAI a tuturor actelor de care confirmă faptul neprezentării la serviciu. Susţine că deşi actul dat a fost ascuns de către intimat, consideră că informaţia cuprinsă în tabelul de evidenţă a timpului de muncă are importanţă pentru justa soluţionare a pricinii.

Remarcă că actul pe care îşi motivează cererea de revizuire i-a fost remis la 31 decembrie 2014, ziua din care urmează a fi calculat termenul de 3 luni. Mai notează că potrivit art. 102 al Codului muncii, durata zilei de muncă (schimbului) din ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare se reduce cu cel puţin o oră pentru toţi salariaţii, cu excepţia celor cărora li s-a stabilit, conform art. 96, durata redusă a timpului de muncă sau, conform art. 97, ziua de muncă parţială. În cazul în care ziua de muncă din ajunul zilei de sărbătoare nelucrătoare se transferă în altă zi, se va păstra aceeaşi durată redusă a zilei de muncă.

Afirmă că potrivit Hotărârii Guvernului nr. 123 din 14 februarie 2013, ziua de 17 august 2013, a fost declarată ziua de lucru în locul zilei de 26 august 2013, iar ziua de 26 august 2013, era ziua de lucru în ajunul zilei de sărbătoare din 27 august 2013. Subliniază că intimatul nu a prezentat nici un act administrativ prin care să fi fost prelungită ziua de 17 august 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă.

După cum denotă actele cauzei, în susţinerea cererii de revizuire Ghenadie Taburceanu, cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC, a prezentat în copie tabelul de evidenţă a prezenţei la serviciu a colaboratorilor SII a IP Rîşcani, mun. Chişinău pentru perioada 01 august 2013 – 31 august 2013, scrisoarea de însoţire prin care a fost remisă copia tabelului de evidenţă menţionat, textul Hotărârii Guvernului nr. 123 din 14 februarie 2013. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

În interpretarea corectă a prevederilor normei citate este de înţeles că circumstanţele sau faptele menţionate trebuiau să existe obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuentul nu putea şti despre aceste circumstanţe anterior pronunţării hotărârii, revizuirea căreia se cere. 5 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că înscrisurile prezentate de către revizuent - copia tabelului de evidenţă a prezenţei la serviciu a colaboratorilor SII a IP Rîşcani, mun. Chişinău pentru perioada 01 august 2013 – 31 august 2013, copia scrisorii de însoţire prin care a fost remisă copia tabelului de evidenţă menţionat, precum şi textul Hotărârii Guvernului nr. 123 din 14 februarie 2013 nu se încadrează în temeiurile prevederilor legale menţionate.

Or, acestea nu constituie circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii, care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior sau înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces ori nu au existat la momentul judecării pricinii. Mai mult că revizuentul nu a fost lipsit de posibilitatea de a solicita aceste înscrisuri şi a le prezenta instanţei pe parcursul judecării cauzei în fond. La fel, instanţa de recurs constată că revizuentul Ghenadie Taburceanu nu a făcut nici dovada faptului că aceste înscrisuri au fost reţinute într-un fel sau altul de partea opusă. Astfel fiind, având în vedere că şi alte temeiuri invocate în susţinerea cererii de revizuire, la fel nu constituie temei de revizuire prevăzute la art. 449 CPC, deoarece sunt expuse pe marginea motivelor de fapt şi de drept care nu au tangenţă cu capitolul ce instituie revizuirea hotărârilor, cererea de revizuire se constată a fi lipsită de suport legal.

Pe cale de consecinţă se va reţine că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Iar admiterea cererii de revizuire în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de 6 contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Ghenadie Taburceanu împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadie Taburceanu împotriva Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu 7