2ra-57/15 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă: S. Papuha 2ra-57/15 instanţa de apel: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi DECIZIE 20 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu examinând recursurile declarate de Societatea Comercială „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 16 septembrie 2014 prin care au fost respinse apelurile declarate de Societatea Comercială „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi cererea de alăturare la apel depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 25 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 30 martie 2012, FP „Norma” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărârea nr. 38503/08 din 03 noiembrie 2011, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a declarat admisibilă cererea depusă de SC „Norma Telecom” SRL, constatând violarea articolului 6 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi a art. 1 al Protocolului 1 adiţional la Convenţie. Chestiunea privind satisfacţia echitabilă fiind rezervată pentru o hotărâre separată.

1 Indică că la 18 martie 2005 între FP „Norma” SRL şi ÎS „Calea Ferată din Moldova” a fost încheiat contractul nr. 8500507, care are ca obiect proiectarea, construcţia şi exploatarea liniilor de fibră optică în zona de expropriere a căii ferate din RM pe segmentul Chişinău - Ungheni - Frontiera de Stat. Menţionează că deoarece deţinea licenţele şi autorizaţiile necesare, obţinute în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare a RM pentru practicarea activităţii, a început executarea obligaţiilor contractuale. Afirmă că contractul nr. 8500507 a fost executat parţial de ambele părţi contractante şi anume: a fost construită reţeaua de transport de date prin fibră optică pe segmentul Frontiera de Stat cu România - Ungheni şi finalizate lucrările de proiectare pe segmentul Ungheni - Corneşti - Chişinău.

Totodată relatează că la 26 mai 2006, ÎS „Calea Ferată din Moldova”, prin scrisoarea nr. 236/Hmax, i-a cerut sistarea executării lucrărilor de construcţie a reţelei de transport de date din motivul „apariţiei unor circumstanţe”. Ulterior, prin scrisoarea nr. H-4/327 din 22 iunie 2006, ÎS „Calea Ferată din Moldova” explică acţiunile sale de sistare a lucrărilor prin interdicţia impusă de procesul-verbal din 12 iunie 2006 al consfătuirii comune a Miniştrilor Transporturilor, Gospodăriei Drumurilor şi Dezvoltării Informaţionale.

Relevă că în urma adresării sale către Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale, reprezentanţii cărora au participat la adoptarea procesului-verbal din 12 iunie 2006, precum şi către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică, a primit următoarele răspunsuri: nr. 01/1679 din 01 august 2006 şi nr. 01/2007 din 14 septembrie 2006, potrivit cărora Ministerul Dezvoltării Informaţionale explică că relaţiile dintre agenţii economici în cauză nu ţin de competenţa funcţională a Ministerului şi contractul dat nu contravine legislaţiei în vigoare, însă prin constatarea faptului lipsei legislaţiei în domeniu, aceste nereguli precum şi faptul că situaţia creată şi anume realizarea contractului în perspectivă va afecta interesele comerciale ale SA „Moldtelecom”, de către ÎS „Calea Ferată din Moldova” au fost sistate toate lucrările prevăzute în contract, iar prin scrisoarea nr. 01/57 din 12 ianuarie 2007 se eschivează de la soluţionarea problemei în cauză.

Mai indică că prin scrisoarea nr. 02-3-4/215 din 31 iulie 2007, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM a comunicat că după indicaţiile Guvernului lucrările vor fi reluate după aprobarea unui Regulament, iar prin scrisoarea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică nr. 02-DRL/101 din 18 ianuarie 2007 a fost confirmat că toate lucrările de construcţie au fost efectuate cu respectarea legislaţiei în vigoare. Indică FP „Norma” SRL că la 19 decembrie 2007 s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere de contestare a procesului-verbal din 12 iunie 2006 al consfătuirii comune a Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM, solicitând obligarea Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale de a nu crea obstacole la executarea contractului.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008 a fost admisă acţiunea FP „Norma” SRL şi anulat procesul-verbal din 12 iunie 2006 al 2 consfătuirii comune a Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM, ca fiind act administrativ ilegal în fond şi emis contrar prevederilor legii, obligat Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale al RM de a nu crea obstacole la executarea contractului de către ÎS „Calea Ferată din Moldova”, obligat Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi ÎS „Calea Ferată din Moldova” să procedeze la executarea imediată a contractului.

Susţine reclamantul că prin hotărârea menţionată, instanţa de judecată a constatat că prin adoptarea procesului-verbal din 12 iunie 2006 au fost încălcate art. 9 al Legii cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103-XIV din 30 iunie 2000, unde autorităţilor administraţiei publice expres li se interzice să dea agentului economic indicaţii privitor la încheierea prioritară de contracte şi art. 1 al Protocolului Adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale, invocând şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazurile „Bimer” SA c. Moldovei şi „The Tractorer” contra Suediei.

Afirmă că hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008 fiind imediat executorie, s-a adresat cu mai multe scrisori către ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale al RM cu privire la executarea contractului însă, prin scrisoarea nr. 79 din 26 ianuarie 2008, ÎS „Calea Ferată din Moldova” a refuzat executarea, invocând că ei consideră contractul reziliat şi executarea lui este imposibilă din motive întemeiate şi care nu depind de ei. Mai subliniază că hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008 a fost atacată cu recurs de către ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor al RM şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale al RM, care fiind examinate de Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia din 05 martie 2008 au fost respinse, cu menţinerea în vigoare a hotărârii.

Remarcă că Curtea Supremă de Justiţie în conţinutul deciziei adoptate, de asemenea a constatat că prin adoptarea procesului-verbal din 12 iunie 2006 au fost încălcate art. 9 al Legii cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103-XIV din 30 iunie 2000 şi art. 1 al Protocolului Adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale, iar practica Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de către instanţa de fond, este relevantă cazului dat. Afirmă FP „Norma” SRL că după ce hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008 a rămas definitivă şi irevocabilă, la 19 martie 2008 a depus o cerere de intentare a procedurii de executare, ca apoi la 21 martie 2008 de către executorul judecătoresc al Oficiului Centru al Departamentului de executare a Ministerului Justiţiei RM să fie emisă încheierea nr. 14-463/08 cu privire la primirea şi intentarea procedurii de executare.

Relatează că încheierea respectivă a fost expediată în adresa ÎS „Calea Ferată din Moldova”, care la 14 aprilie 2008 a expediat o scrisoare în adresa Oficiului Centru al Departamentului de executare a Ministerului Justiţiei RM prin care a informat că hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008 şi 3 decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2008 au fost atacate cu cereri de revizuire de către ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale.

Astfel, după ce cererile de revizuire au fost respinse ca inadmisibile prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2008, executorul judecătoresc al Oficiului Centru al Departamentului de executare a Ministerului Justiţiei RM, la 21 aprilie 2008 a emis o încheiere de stabilire a termenului repetat de executare benevolă, iar prin încheierea din 08 mai 2008 a stabilit un nou termen repetat de executare benevolă a hotărârii judecătoreşti. Insistă că aceste încheieri au fost emise contrar prevederilor art. 67 alin. (3) al Codului de executare a RM, care stipulau, că executarea silită se face după expirarea termenului acordat debitorului pentru executare benevolă. La fel, este de opinia că executorul judecătoresc după expirarea termenului acordat pentru executarea benevolă, nu a procedat conform prevederilor art. 68 al Codului de executare al RM în vederea executării silite.

Consideră că Statul, prin instituţiile sale, a făcut tot posibilul ca hotărârea judecătorească să rămână neexecutată. Reclamantul subliniază şi faptul că Guvernul, prin intermediul Procurorului General al RM, a depus la Curtea de Apel Economică o cerere privind recunoaşterea nulităţii contractului nr. 8500507 din 11 martie 2005 (în fapt din 18 martie 2005) încheiat între FP „Norma” SRL şi ÎS „Calea ferată din Moldova” privind proiectarea, edificarea şi exploatarea construcţiilor de linii în cablu, a liniei de telecomunicaţii cu fibre optice pe sectorul Chişinău - Ungheni - Frontiera de Stat, Afirmă că cererea Procurorului nu se încadra în temeiurile prevăzute de art. 71 alin. (3) lit. d) CPC a RM, deoarece contractul contestat nu afectează interesele Statului, ci dimpotrivă a adus foloase statului prin faptul că ÎS „Calea ferată din Moldova” i s-a transmis la bilanţ gratis linia cu 8 fibre optice pe segmentul Frontiera de stat - Ungheni.

Mai mult ca atât, Procurorul General al RM a cerut declararea nulităţii contractului a cărui legalitate a fost deja stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Or, hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008 şi decizia CSJ din 05 martie 2008, fiind definitive şi irevocabile, sunt executorii şi au puterea lucrului judecat. Cu toate acestea, prin încheierea Curţii de Apel Economice din 22 mai 2008 a fost admis demersul procurorului şi suspendată executarea lucrărilor ce reies din contractul nr. 8500507 din 11 martie 2008 încheiat între FP „Norma” SRL şi ÎS „Calea Ferată din Moldova”, motivând prin faptul că „este mai raţional de a fi suspendate continuarea lucrărilor întrucât la moment nu se poate de apreciat rezultatul hotărârii ce va fi emisă”.

Indică că încheierea Curţii de Apel Economice din 22 mai 2008 a fost atacată cu recurs de către FP „Norma”SRL, însă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2008 cererea de recurs a fost respinsă cu menţinerea încheierii contestate. 4 Susţine FP „Norma” SRL că la 14 iulie 2008 a înaintat un demers privind obligarea depunerii cauţiunii sau anularea măsurilor de asigurare, pe motiv că măsurile de asigurare aplicate prin încheierea din 22 mai 2008, prejudiciază considerabil interesele sale economice, menţionând că în urma efectuării calculelor suma prejudiciului era de 26928000 lei. Remarcă că examinarea demersului nu a avut loc la momentul depunerii, ci a fost amânată pentru data de 22 septembrie 2008 din motivul neprezentării reprezentantului Guvernului RM, care în proces are calitatea de reclamant.

Menţionează FP „Norma” SRL că în urma acestor acţiuni, constatând că i se încalcă dreptul la proprietate constituit din prejudiciul material direct adus prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, la 04 august 2008 a adresat la CEDO o cerere cu privire la violarea dreptului la proprietate, cerând şi o satisfacţie echitabilă. Ca urmare, prin hotărârea definitivă nr. 38503/08 din 03 noiembrie 2011, Curtea a declarat cererea Norma SRL admisibilă şi a constatat că a avut loc violarea articolului 6 al Convenţiei şi a articolului l al Protocolului 1, chestiunea privind satisfacţia echitabilă fiind rezervată pentru o hotărâre separată. Cu referire la prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei, menţionează că dreptul persoanei la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, este garantat.

Iar Curtea la acest capitol a accentuat că este responsabilitatea fiecărui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin (Ruianu vs România nr. 34647/97). Totodată, dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa cum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevanta, declară preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti (Oferta Plus SRL v. Moldova nr. 14385/04). Consideră că împiedicarea executării contractului nr. 8500507 din 18 martie 2005 prin adoptarea procesului-verbal din 12 iunie 2006 şi ulterioara primire a cererii depusă de către Procuratura Generală a RM de către Curtea de Apel Economică cu asigurarea nelegitimă a acţiunii şi suspendarea executării contractului, demonstrează ingerinţa Statului în relaţiile agenţilor economici, care a fost constatat şi explicat în cazul Megadat.com SRL c. Moldovei (cererea nr. 21151/04).

Atenţionează şi faptul că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, iar cheltuielile suportate la executarea parţială a contractului prin sine pot constitui un „bun” în sensul art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei, dacă ele sunt suficient de certe pentru a fi executorii (Prodan v. Moldova nr. 49806/99 din 18 mai 2004). 5 Totodată, neexecutarea contractului nr. 8500507 din 18 martie 2005 şi stoparea lucrărilor de construcţie pe parcursul a mai mult de doi ani, a condus la suportarea prejudiciului considerabil precum şi interesul economic şi de legitimă speranţă (Megadat.com SRL c. Moldovei, cererea nr. 21151/04).

Relevă că în conţinutul hotărârii sale, la § 24 Curtea a constatat că „imposibilitatea unui creditor de a executa în integru şi într-un termen rezonabil a unei decizii emise in favoarea sa constituie prin sine o încălcare a articolului 6 al Convenţiei precum şi a dreptului de a dispune liber de bunurile sale garantate prin articolului 1 al Protocolului 1 (Prodan c. Moldavie, nr. 49806/99, §§ 56 et 62, CEDH 2004-III (extraits); Sîrbu et autres c. Moldavie, nr. nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 et 73973/01, § 40, 15 juin 2004; Bourdov c. Russie, nr. 59498/00, § 34, CEDH 2002-III; Lupacescu et autres c. Moldavie, nr. nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, 32759/03, § 24, 21 mars 2006). Subliniază că perioada de ingerinţă a Statului în dreptul de proprietate a FP „Norma” SRL este din 12 iunie 2006, când ÎS „Calea Ferată din Moldova” a sistat lucrările prin interdicţia impusă de procesul-verbal din 12 iunie 2006, până la 29 octombrie 2009 când a fost emisa decizia Curţii Supreme de Justiţie privind declararea valabilă a contractului din 18 martie 2005, în toată această perioadă, Statul efectuând diferite acţiuni, care au dus la întreruperea şi imposibilitatea activităţii, constatate de către instanţele judecătoreşti prin deciziile şi hotărârile sale, precum şi la neexecutarea deciziilor judiciare,

emise de instanţele judecătoreşti naţionale. Specifică că ingerinţa în dreptul de proprietate, ce constituie violarea articolului 1 al Protocolului al Convenţiei începând cu 12 iunie 2006, a fost constatată de către instanţele judecătoreşti naţionale, fapt ce a făcut imposibilă executarea contractului pentru perioada indicată şi ca consecinţă imposibilitatea desfăşurării activităţii întreprinderii. La fel, indică că intervenţia directă a statului este demonstrată şi prin scrisoarea secretă nr. 023 din 14 aprilie 2008 (www.secret.gov.md/file/Hot_ desecret/demersuri/Procuratura.PDF), în care ÎS „Calea Ferată din Moldova” solicită Primului-ministru (Z. Greceanîi) implicarea statului în revizuirea hotărârii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2008 şi anularea hotărârii instanţei de fond.

Mai relatează că în hotărârea sa, Înalta Curte, la § 30 menţionează că „aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că neexecutarea de lungă durată a deciziilor definitive emise în favoarea societăţii reclamante a fost lipsită de respectarea dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, precum şi de dreptul de a dispune liber de bunurile sale garantate prin articolul 1 al Protocolului 1”. Totodată, în § 29 al aceleiaşi hotărâri, Înalta Curte a constatat cu referire la comportamentul societăţii reclamante „că interesatul cooperând cu autorităţile competente, a luat iniţiativa de a se angaja într-o procedură de executare forţată şi nu a contribuit la întârzierea executării”.

6 Menţionează că perioada de ingerinţă a Statului în activitatea FP „Norma” SRL nu poate fi calculată numai pentru perioada menţionată de Guvern (19 martie 2008 – 22 mai 2008), deoarece la baza încălcării este contractul nr. 8500507 din 18 martie 2005, executarea căruia a fost suspendată prin procesul-verbal din 12 iunie 2006 al consfătuirii comune a Miniştrilor Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Dezvoltării Informaţionale şi până la 29 octombrie 2009, când a fost emisa decizia Curţii Supreme de Justiţie privind declararea valabilă a contractului nr. 8500507 din 18 martie 2005. Mai relatează că FP „Norma” SRL a suportat daune materiale sub formă de venit ratat şi dobânda la venitul ratat.

În acest sens, la 10 noiembrie 2009 a adresat la CEDO o cerere suplimentară privind pretenţiile materiale, care au fost estimate la suma de 10832181 EURO, iar ulterior, la 22 septembrie 2010 a depus o altă cerere privind satisfacţia materială şi morală echitabilă (în ordinea art. 41 din Convenţie) luând ca bază Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 15.09/2010, micşorând astfel suma despăgubirilor solicitate pînă la suma de 6085857 EURO.

Relatează că prejudiciul a fost calculat reieşind din următoarele componente: valoarea prejudiciului material: - venitul ratat, cauzat FP „Norma” SRL în perioada octombrie 2006 - octombrie 2009 ce constituie 89879122 lei, adică 5518458 EURO (calculat la cursul BNM la data de 30 octombrie 2009; 16,287 lei/euro); - dobînda la venitul ratat, suportat de FP „Norma” SRL în perioada 30 octombrie 2009 – 01 septembrie 2010, ce constituie 8556985 lei, adică 553399 EURO (calculat la cursul BNM la data de 01 septembrie 2010; 15,4626 lei/euro); - valoarea prejudiciului moral de 10000 EURO, - costurile şi cheltuielile de 4000 EURO, ce reprezintă cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizei economico-financiare.

Indică că reprezentantul Guvernului a contestat cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizei, pe motiv că plata pentru serviciile de expertiză sunt exagerate, din care considerent, FP „Norma” SRL a depus o cerere către Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, pentru determinarea şi calcularea daunelor materiale. Relevă că prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1831 din 22 august 2011, întocmit de Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova calculele efectuate de expertul judiciar A. Malai, practic, au fost confirmate.

Astfel, conform calculelor acestor experţi venitul ratat pentru perioada octombrie 2006 - octombrie 2009 al FP „Norma” SRL constituie 89879122 lei, adică 5518458 EURO (calculat la cursul BNM la data de 30 octombrie 2009, 16,287 lei/euro), iar suma dobânzii la venitul ratat pentru perioada 01 noiembrie 2009 - 31 august 2010 a fost diminuată şi calculată în sumă de 8534822,92 lei, adică 551966 EURO (calculat la cursul BNM la data de 01 septembrie 2010, 15,4626 lei/euro). Menţionează că dobînda la venitul ratat a fost calculată doar până la 31 august 2010, deşi urma a fi calculată pînă la achitarea reală a venitului ratat de către Guvern.

7 Astfel, remarcă că conform metodei de calcul propusă de experţii judiciari, reieşind din ratele de refinanţare stabilite de Banca Naţională a Moldovei, dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 septembrie 2010 – 31 martie 2012 ar constitui 18526179 lei, adică 1171186 EURO (calculat la cursul BNM la data de 29 martie 2012; 15,8183 lei/euro). Totodată, indică că prejudiciu material, solicitat de la Guvern, calculat la data de 31 martie 2012, este de 7241610 EURO (venitul ratat 5518458 EURO plus dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 noiembrie 2009 – 31 august 2010 - 551966 EURO şi dobînda la venitul ratat pentru perioada 01 septembrie 2010 – 31 martie 2012 - 1171186 EURO (calculat la cursul BNM la data de 29 martie 2012; 15,8183 lei/euro).

Cu referire la daunele morale, reiterează că Curtea a constatat că, în conformitate cu practicile sale, persoana juridică, inclusiv o societate comercială, poate suporta şi un altfel de prejudiciu decât cel material, care necesită compensaţii băneşti. (Comingersoll SA v. Portugalia cerere nr. 35382/97, CEDO 2000-IV, §§31-37). Susţine că FP „Norma” SRL i s-a adus un prejudiciu moral nu doar prin faptul că a avut loc o neexecutare a unui contract, a unei decizii judecătoreşti, dar şi prin faptul că neexecutarea s-a produs prin implicarea directă a primelor persoane din stat, a avut loc o sfidare a actului de justiţie, evaluând astfel prejudiciul moral la suma de 10000 EURO.

Cât priveşte capitolul costuri şi cheltuieli, menţionează că acestea se evaluează la suma de 4256 EURO, ce reprezintă doar cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizelor economico financiare, dintre care cheltuielile pentru efectuarea expertizei nr. 15.09/2010 constituie 4000 EURO, iar costurile expertizei nr. 1831 din 22 august 2011 constituie 4160 lei, adică 256 EURO (calculat la cursul BNM la data de 05 august 2011; 16,2794 lei/euro). Mai cere şi restituirea cheltuielilor pentru plata taxei de stat în sumă de 50000 lei, ce ar constitui 316 EUR (la cursul BNM din 29 martie 2012, 15,8183 lei/euro).

Solicită repararea prejudiciului material, moral şi cheltuielile suportate pentru a obţine aceste despăgubiri, inclusiv taxa de stat, în sumă totală de 7256122 EURO, ce constituie 114779514 lei (15,8185 lei/EUR la cursul BNM din 29 martie 2012). La 05 iunie 2012, Ministerul Finanţelor al RM a depus o cerere cu privire la atragerea în calitate de intervenient accesoriu din partea pârâtului a ÎS „Calea Ferată a Moldovei” şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM. Prin încheierea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 05 iunie 2012 a fost admisă cererea reprezentantului Ministerului Finanţelor al RM, atraşi în calitate de intervenienţi accesorii ÎS „Calea Ferată a Moldovei” şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM, obligat reprezentantul reclamantului să prezinte o copia a acţiunii cu materialele anexate pentru a fi expediate ÎS „Calea Ferată a Moldovei” şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM.

8 La 18 iunie 2012, FP „Norma” SRL a depus cerere suplimentară cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, menţionând că prejudiciul material urmează a fi calculat la data emiterii hotărârii judecătoreşti. Astfel, cu referire la metoda de calcul propusă de experţii judiciari, reieşind din ratele de refinanţare stabilite de BNM, a evaluat dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 aprilie 2012 – 15 iunie 2012 la suma de 1777883 lei, adică 117720 Euro (calculat la cursul BNM la 14 iunie 2012, 15,1026 lei/euro). Prejudiciul material solicitat, calculat la data de 15 iunie 2012 a fost evaluat la suma de 7359330 Euro (venitul ratat 5518458 Euro plus dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 noiembrie 2009 - 31 august 2010 – 551966 EURO şi dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2012 – 1171186 şi pentru perioada 01 aprilie 2012 – 15 iunie 2012 – 117720 EURO).

Prejudiciul moral a fost evaluat la suma de 10000 EURO. Costurile şi cheltuielile solicitate au rămas neschimbate, constituind suma de 4256 EURO. Mai cere restituirea taxei de stat în sumă de 50000 lei, ce constituie 3160 EURO (la cursul BNM din 29 martie 2012, 15,8183 lei/euro). La 09 august 2012, FP „Norma” SRL a depus cerere suplimentară cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea cererii a menţionat că de la ultima cerere de concretizare a trecut ceva timp, respectiv calculele urmează a fi reînnoite. Menţionează că dobânda la venitul ratat pentru perioada 15 iunie 2012 - 09 august 2012 ar fi de 1286626 lei, adică 82983 EURO (calculat la cursul BNM la data de 07 august 2012; 15,5047 lei/euro).

Indică că prejudiciul material solicitat Guvernului, calculat la data de 15 iunie 2012, a fost evaluat la suma de 7359330 Euro (venitul ratat 5518458 Euro plus dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 noiembrie 2009 - 31 august 2010 – 551966 EURO şi dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2012 – 1171186, pentru perioada 01 aprilie 2012 – 15 iunie 2012 – 117720 EURO şi pentru perioada 16 iunie 2012 – 09 august 2012 – 82983 EURO). Prejudiciul moral a rămas acelaşi, pretinzând suma de 10000 EURO. Costurile şi cheltuielile au rămas neschimbate, constituind suma de 4256 EURO. La fel a rămas neschimbată şi cerinţa privind restituirea taxei de stat în sumă de 50000 lei, ce constituie 3160 EURO (la cursul BNM din 29 martie 2012, 15,8183 lei/euro).

În concluzie a menţionat că suma totală a despăgubirilor solicitate la data de 09 august 2012, este de 7459729 Euro. Prin încheierea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 04 septembrie 2012 a fost admisă cererea intervenientului accesoriu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM, atras Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al RM în calitate de intervenient accesoriu, obligat reprezentantul reclamantului de a prezenta instanţei o copie a acţiunii cu materialele anexate pentru a fi expediate Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al RM. 9 În cadrul şedinţei de judecată a primei instanţe din 04 septembrie 2012, reprezentantul FP „Norma” SRL a depus cerere de concretizare a acţiunii.

În motivarea cererii respective a indicat că la calcularea prejudiciului material s-a luat ca bază Raportul tehnico-ştiinţific nr. 1831 din 22 august 2011, prevederile art. 14 şi 619 Cod civil RM şi Hotărârea CEDO din 03 noiembrie 2011. Relevă că prejudiciul material calculat de experţii Centrului Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei al RM la data de 31 august 2010 constituie 98413944,92 lei. Totodată, subliniază că expertul a calculat dobânda de întârziere după regulile art. 619 alin. (1) Cod civil, pe când urma să efectueze calculele conform alin. (2) al art. 619 Cod civil, adică a aplicat dobânda de 5 % peste rata dobânzii prevăzută de art. 585 Cod civil, în loc de 9 %. Susţine că urmează a fi efectuat un recalcul al dobânzii de întârziere, potrivit căruia dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 noiembrie 2009 – 31 august 2012 ar fi de 40365571 lei, iar prejudiciul material la data de 31 august 2012 constituie 130244693 lei.

Prejudiciul moral rămânând neschimbat şi constituind suma de 10000 EURO. Mai indică că costurile şi cheltuielile suportate pentru a obţine despăgubiri pentru încălcarea Convenţiei constituie 67800 lei, ce reprezintă doar cheltuielile suportate pentru efectuarea expertizelor economico-financiare, dintre care cheltuielile pentru efectuarea expertizei nr. 15.09/2010 constituie 63640 lei, iar costurile expertizei 1831 din 22 august 2011 constituie 4160 lei. La fel, cere şi restituirea cheltuielilor pentru plata taxei de stat în sumă de 50000 lei. Solicită repararea prejudiciului material, prejudiciului moral şi cheltuielilor suportate pentru obţinerea despăgubirilor, inclusiv taxa de stat, în sumă totală de 130312493 lei şi 10000 EURO calculat în lei la cursul BNM la data emiterii hotărârii.

Prin încheierea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 02 octombrie 2012 a fost admisă cererea intervenientului accesoriu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM, atras Ministerul Justiţiei al RM în calitate de intervenient accesoriu, obligat reprezentantul reclamantului de a prezenta instanţei o copie a acţiunii cu materialele anexate pentru a fi expediate Ministerului Justiţiei al RM. Prin încheierea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 22 februarie 2013 a fost reluată examinarea în fond şi susţinerile orale în pricina dată. Prin încheierea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 05 martie 2013 a fost admisă declaraţia de abţinere a judecătorului Oleg Melniciuc de la judecarea pricinii civile, cauza fiind transmisă pentru repartizarea computerizată şi examinare în alt complet de judecată.

La 04 aprilie 2013, SC „Norma Telecom” SRL a depus cerere de concretizare a acţiunii. În motivarea cererii a indicat că dobânda la venitul ratat pentru perioada 01 noiembrie 2009 - 31 august 2012 a fost calculată în sumă de 40365571 lei, iar 10 suma prejudiciului material la data de 31 august 2012 a fost calculată în sumă de 130244693 lei. Remarcă că pentru perioada 01 septembrie 2012 – 31 martie 2013 suma prejudiciului material este evaluată la 7047508 lei, iar în total până la această dată prejudiciul material constituie 137292201 lei. Prejudiciul moral a rămas neschimbat ca şi în cererile anterioare, fiind evaluat la 10000 Euro. Costurile şi cheltuielile au fost evaluate la suma de 67800 lei.

A rămas neschimbată şi pretenţia privind restituirea cheltuielilor pentru plata taxei de stat în sumă de 50000 lei. Solicită despăgubiri sub forma prejudiciului material, prejudiciului moral, cheltuieli suportate pentru obţinerea acestor despăgubiri, inclusiv taxa de stat, în sumă totală de 137410001 lei şi 10000 Euro (calculat în lei la cursul BNM la data emiterii hotărârii). Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun.

Chişinău din 25 iulie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în mărime de 26393880,38 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul moral în mărime de 16000 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” cheltuielile de judecată constituite din cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei şi taxa de stat în mărime de 50000 lei, în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 martie 2014 a fost admisă cererea SRL „Norma Telecom” cu privire la strămutarea pricinii în altă instanţă de acelaşi grad, fiind strămutată pricina spre examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 16 septembrie 2014 au fost respinse apelurile declarate de SC „Norma Telecom” SRL, Ministerul Finanţelor al RM, Ministerul Justiţiei al RM, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM şi cererea de alăturare la apel depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 25 iulie 2013. A fost respins recursul declarat de SC „Norma Telecom” SRL şi menţinută încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 05 iunie 2012 cu privire la atragerea în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM şi Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, menţinută încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04 septembrie 2012 cu privire la atragerea în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al RM, menţinută încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 02 octombrie 2012 cu privire la atragerea în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei al RM, menţinută încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 22 februarie 2013 cu privire la reluarea examinării cauzei în fond şi încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun.

11 Chişinău din 05 martie 2013 cu privire la admiterea declaraţiei de abţinere a judecătorului Oleg Melniciuc. La 21 octombrie 2014, SC „Norma Telecom” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, în partea ce ţine de respingerea parţială a acţiunii privind încasarea prejudiciului material în sumă de 110898321 lei (venitul ratat 63485242 lei şi dobânda de întârziere 47413079 lei, calculată pentru perioada 01 noiembrie 2009 – 31 martie 2013) şi pronunţarea unei noi soluţii judiciare privind admiterea integrală a acţiunii privind încasarea prejudiciului material, încasarea din contul intimatului a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a menţionat că instanţa de apel prin intermediul deciziei contestate a instituit o practică bazată pe interpretarea eronată a normelor de drept material şi anume a prevederilor art. 1398, 1416 Cod civil, în ce priveşte întinderea obligaţiei de despăgubire şi modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat în legătură cu acţiunile ilegale ale autorităţilor, contrare prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Consideră că compensarea prejudiciului material de către instanţă doar pentru perioada de 1 an, 8 luni şi 15 zile în care a durat neexecutarea hotărârii judiciare, răstoarnă esenţa legală a instituţiei prejudiciului material, deoarece repararea prejudiciul material reprezintă o redresare de situaţie la „preţul zilei”.

Indică că întinderea despăgubirii materiale nu poate fi legată de durata acţiunilor ilicite ale intimaţilor. Mai indică că Curtea de Apel Cahul a instituit o practică arbitrară în ce priveşte administrarea probelor şi anume a rapoartelor de expertiză. Or, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel reţinând în calitate de probă Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, atribuindu-şi arbitrar atribuţii de specialist, au recurs la reevaluarea prejudiciului constatat de expert, prin intermediul reducerii acestuia proporţional perioadei de calculare a prejudiciului. În acest sens, indică că în cazul în care pentru constatarea anumitor circumstanţe, sunt necesare deprinderi speciale, art. 148 CPC, acestea nu pot fi constatate în alt mod, art. 122 CPC, însă instanţele judecătoreşti nu au reţinut necesitatea expertizei judiciare în vederea constatării întinderii prejudiciului cauzat.

Cu referire la prevederile art. 159 CPC, indică că în cazul în care raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet, ori când apar noi întrebări, deficienţele se redresează prin audierea expertului, expertiză suplimentară sau o contraexpertiză. Mai remarcă că instanţa de apel a menţinut fără modificări soluţia primei instanţe, însă conform regulilor unui proces echitabil, instanţa de apel are obligaţia să examineze efectiv problemele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii şi să nu se limiteze la însuşirea motivelor instanţei inferioare. (Hirro Balani c. Spaniei, nr. 18064/91 din 09 decembrie 1994, Georgiadis v. Greciei nr. 21522/93 din 29 mai 1997, § 43). Invocă dezacordul cu decizia recurată în partea prin care a fost încasat doar parţial prejudiciul material.

12 Relevă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, la judecarea cauzei, au pornit de la premiza greşită precum că venitul ratat urmează a fi încasat doar pentru perioada de neexecutare a deciziilor judecătoreşti de 1 an, 8 luni şi 15 zile, aşa cum a constatat CtEDO în hotărârea sa din 03 noiembrie 2011. Remarcă că instanţa de fond, pur matematic, utilizând practicile unor medii aritmetice, a calculat venitul ratat pentru această perioadă (05 martie 2008 – 19 noiembrie 2009) în sumă de 50808380 lei.

Consideră eronată concluzia instanţei de apel precum că argumentele SC „Norma Telecom” SRL privind repararea venitului ratat anterior devenirii definitive a hotărârii judecătoreşti nu poate fi imputabil statului, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între încălcările constatate în hotărârea CEDO şi pretenţiile reclamantului privind venitul ratat în perioada 12 iunie 2006 – 05 martie 2008. Subliniază că compensarea venitului ratat urmează a fi realizată şi până la data rămânerii executorii a hotărârii judecătoreşti, prin care s-a dispus repararea prejudiciului material cauzat.

Indică că pretenţiile privind recuperarea prejudiciului cauzat sub forma de venit ratat rezultă din: a) neexecutarea contractului nr. 8500507 prin stoparea lucrărilor, situaţie impusă prin actul administrativ ilegal din 12 iunie 2006. Valorificarea drepturilor lezate prin neexecutarea clauzelor contractuale, executarea corespunzătoare a cărora urma să asigure societăţii realizarea de venituri din luna octombrie 2006, fapt constatat şi prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică; b) neexecutarea clauzelor contractului nr. 8500507, inclusiv după emiterea hotărârii din 18 ianuarie 2008, care a devenit executorie în momentul pronunţării; c) neexecutarea clauzelor contractului nr. 8500507, inclusiv după ce hotărârea din 18 ianuarie 2008 a devenit definitivă şi irevocabilă (05 martie 2008); d) neexecutarea unei hotărâri judiciare executorii, irevocabile şi definitive (perioada 05 martie 2008 – 19 noiembrie 2009) perioadă în care pretinsul venit ratat urma a fi realizat în lipsa intervenţiei arbitrare a autorităţilor naţionale în activitatea sa.

Relevă că anume din aceste motive s-a adresat în instanţă cu acţiunea de încasare a prejudiciului material, nu doar în temeiul hotărârii CtEDO din 03 noiembrie 2011, dar şi a regulilor generale de reparare a prejudiciului în temeiul prevederilor art. art. 14, 316 alin. (1), 602 alin. (1), 603 alin. (1), 610 alin. (2), 617 alin. (2) lit. g), 1398, 1416 Cod civil şi art. 41 al Convenţiei pentru Drepturile Omului. Este de opinia că instanţele judecătoreşti nu au luat în calcul ingerinţa Statului în dreptul de proprietate pe parcursul perioadei de calcul a prejudiciului cauzat sub formă de venit ratat începînd cu data de 12 iunie 2006, realizată cu ocazia emiterii ilegale a procesului-verbal, prin care s-a stopat de facto activitatea recurentului.

Totodată, indică că instanţele judecătoreşti inferioare nu au argumentat soluţia de respingere a acţiunii în ce priveşte încasarea venitului ratat pentru perioada 01 octombrie 2006 – 31 octombrie 2009, concluzionând doar că aceasta 13 reiese din hotărârea CtEDO din 03 noiembrie 2011. Când de fapt, în această hotărâre a fost menţionat că statul poartă răspundere pentru acţiunile şi omisiunile admise de cele două entităţi (§27).

Mai menţionează că concluzia instanţei de apel este în contradicţie şi cu hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008, devenită irevocabilă, prin care este clar constatat că prin adoptarea procesului-verbal din 12 iunie 2006 au fost încălcate art. 9 al Legii cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103-XIV din 30 iunie 2000, unde autorităţilor administraţiei publice expres li se interzice să dea agentului economic indicaţii privitor la încheierea prioritară de contracte şi art. 1 al Protocolului Adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor fundamentale, invocând şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazurile „Bimer” SA c. Moldovei şi „The Tractorer” contra Suediei.

Remarcă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel şi-au întemeiat soluţia doar conform prevederilor art. 2 alin. (2) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, aplicabile doar pentru perioada neexecutării de către autorităţile Statului a deciziilor judecătoreşti irevocabile (05 martie 2008 – 19 noiembrie 2009) perioadă în care autorităţile statului, inclusiv cele judiciare, au acţionat arbitrar în raport cu recurentul. Invocă că instanţa de apel, nu şi-a argumentat soluţia în partea omiterii încasării prejudiciului material pentru perioada 18 ianuarie 2008 – 05 martie 2008, perioadă în care hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008, era executorie. Totodată, instanţele în lipsa unui temei legal au dedus din suma venitului ratat de 89879122 lei suma de 24414500 lei.

Sub acest aspect, menţionează că este neînţeleasă concluzia primei instanţe cu privire la necesitatea deducerii din venitul ratat a unor sume doar preconizate pentru împrumut. Mai mult, instanţa a calculat la acel împrumut neaccesat (ne debursat) şi dobânda de 450000 dolari. Relevă că instanţa de apel nici nu a intrat în esenţa acestor deduceri şi absolut formal, neavând careva raţionamente, fără a motiva soluţia, a însuşit argumentele instanţei de fond. Or, potrivit calculelor efectuate de CNEJ la aprecierea venitului ratat, suma împrumutului preconizat (dar neaccesat) nu a fost inclus în calcul, inclusiv în suma de evaluare a veniturilor. Consideră că prima instanţă absolut nejustificat a respins cererea cu privire la încasarea dobânzii de întârziere, indicând că aceasta nu este aplicabilă speţei, dat fiind faptul că obligaţiile, care reies din contractul încetat abuziv de către autorităţile statului, nu poartă caracter pecuniar.

La acest capitol, considerând că şi interpretarea dată de instanţa de apel în sensul că dobânda de întârziere nu se aplică în cazul întârzierii executării obligaţiei de altă natură, este eronată. Specifică că instanţa de apel în mod nejustificat a făcut referire la hotărârea CEDO, în sensul că a fost constatată doar neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008, fără a pune pe seama MTGD sau ÎS CFM executarea cărorva obligaţii de ordin pecuniar, întrucât o astfel de constatare în hotărârea CEDO nu se conţine. 14 Este de opinia că instanţele judecătoreşti care au judecat cauza, eronat au considerat că Statul, care a avut o ingerinţă directă în proprietatea recurentului, nu are o obligaţie pecuniară.

Totodată, relevă că instanţele, deşi decid încasarea prejudiciului material cu titlu de venit ratat, adică recunosc că Statul are o obligaţie pecuniară, pe de altă parte, declară că acestor obligaţii nu li se poate aplica dobînda de întîrziere.

Evidenţiază că pretenţiile privind repararea prejudiciului cauzat cu titlu de dobândă de întîrziere la venitul ratat rezultă din următoarele: a) în conformitate cu prevederile art. 619 Cod Civil, societatea reclamantă este în drept de a cere dobânzi de întârziere în legătură cu imposibilitatea utilizării mijloacelor băneşti la care a fost îndreptăţită cu titlu de venit ratat începând cu data de 30 octombrie 2009, (Oferta Plus v. Moldova §71); b) din vina exclusivă a Statului, recurentul s-a aflat mai mult de 3 ani în incertitudine totală, a pierdut partenerii, are pe piaţă o imagine ştirbită de multiplele hărţuiri prin instanţele de judecată şi autorităţile statului, abilitate cu competenţe în domeniul telecomunicaţiilor; c) după acceptarea executării hotărârilor judecătoreşti (19 noiembrie 2009) recurentul nu a putut relua imediat lucrările conform contractului nr. 8500507 datorită faptului că nu era pregătit financiar pentru executarea lucrărilor; d) statul poartă vina exclusivă pentru starea de incertitudine în care s-a aflat recurentul pe parcursul acestor ani.

Remarcă şi faptul că atribuirea arbitrară a obligaţiei de reparare a prejudiciului material prin echivalent bănesc la altă categorie de obligaţie decât cea de obligaţie pecuniară în vederea limitării aplicabilităţii art. 619 Cod civil, reprezintă o interpretare eronată a normei de drept de către instanţa de fond şi cea de apel. Aici indică că instanţa de judecată nu este în drept de a restrânge drepturile acordate reclamantului de legislaţia naţională, din simplul motiv, că aceste drepturi nu sunt protejate de Convenţie. Mai evidenţiază recurentul că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, la fel şi Înalta Curte prin hotărârea sa din 03 noiembrie 2011, au stabilit cu certitudine că statul se face vinovat de intervenţie în executarea contractului de către Calea Ferată din Moldova, cât şi de neexecutarea îndelungată a deciziilor judecătoreşti.

Însă intimaţii absolut iresponsabil şi declarativ invocă, cu referire la calculul venitului ratat precum că recurentul speculează solicitând astfel de prejudicii. Cu referire la prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) CPC, indică că instanţa de apel nu a dat o apreciere justă şi corectă acţiunilor instanţei de fond, care din motive absolut neînţelese şi inexplicabile a ajuns la concluzia de a se expune doar asupra chestiunii prevăzute de art. 41 al Convenţiei, care a fost lăsată la latitudinea SRL Norma şi Statului, reprezentat în proces de Ministerul Finanţelor al RM. Indică că atât art. 41 din Convenţie, cât şi normele Codului civil, stipulează obligativitatea reparării integrale a prejudiciului cauzat.

Prejudiciul cauzat prin încălcarea unui drept personal patrimonial sau nepatrimonial se repară în modul stabilit de art. 1416 Cod civil. 15 Mai invocă că instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare, contrar prevederilor art. 432 alin. (2) CPC, au dat o apreciere eronată circumstanţelor de fapt ale pricinii, inclusiv aplicând eronat dispoziţiile Legii nr. 87, reducând efectul acesteia în materie de reparare a prejudiciului cauzat, doar la sancţionarea autorităţilor pentru durata încălcării dreptului recurentului în legătură cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Or, esenţa Legii nr. 87, în coroborare cu prevederile art. 1416 Cod civil, constă în repararea prejudiciului cauzat în sensul restabilirii situaţiei patrimoniale de care ar fi trebuit să dispună recurentul în lipsa încălcării dreptului de către autorităţile naţionale.

Susţine că reducerea arbitrară de către instanţele de judecată a perioadei în care recurentul ar fi fost susceptibil de a suporta consecinţele ingerinţei în dreptul de proprietate la perioada de 1 an 8 luni şi 15 zile, în care au durat acţiunile ilicite ale statului de a se opune executării hotărârii judiciare, constituie o încălcare gravă a principiului preeminenţei dreptului în sensul Convenţiei. Remarcă că instanţa de fond, înţelegând eronat sensul normei de drept, a omis constatarea unor circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii, şi anume, întinderea prejudiciului material cauzat recurentului prin încălcarea dreptului, atât la executarea hotărârilor judiciare, cât şi la proprietate.

Insistă că instanţa de apel eronat a constatat, precum că atât pârâtul cât şi reclamantul nu au întreprins măsuri în vederea încheierii unui acord de reglementare amiabilă a prezentei cauze, deoarece Guvernul, nu a dorit sa coopereze cu reclamantul în vederea încheierii unui acord amiabil. Mai accentuează că instanţa de apel eronat a concluzionat că ...aceste pierderi au survenit ca rezultat al neexecutării îndelungate a hotărârii irevocabile şi ca urmare a încălcării drepturilor garantate de art. 6 § 1 şi art. 1 Protocolul 1 CEDO. Totodată indică că instanţa face această concluzie, neluând în consideraţie propriile constatări menţionate anterior şi artificial, limitează drepturile recurentului în ce priveşte recuperarea prejudiciului cauzat doar la perioada de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti.

Consideră neîntemeiată şi concluzia instanţei de apel cu referire la faptul că din momentul în care printr-o hotărâre a Curţii Europene deja s-a constatat o violare a Convenţiei, doar un singur aspect poate fi disputat în cauză şi anume cuantumul satisfacţiei echitabile (prejudiciul material, moral, costuri şi cheltuieli) pe care îl pretinde compania reclamantă. Invocă şi faptul că instanţa de apel a denaturat afirmaţiile sale din cererea de apel. La 27 noiembrie 2014, Ministerul Finanţelor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă integral.

Invocă dezacordul cu hotărârea primei instanţe în partea admiterii parţiale a acţiunii şi cu decizia instanţei de apel, în partea respingerii apelurilor Ministerului Finanţelor al RM, Ministerului Justiţiei al RM, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM. 16 Consideră că instanţele ierarhic inferioare neîntemeiat au dispus încasarea din bugetul de stat în beneficiul reclamantului a prejudiciului material în sumă de 26 393 880,38 lei.

La acest capitol, accentuează că instanţele judecătoreşti nu au ţinut cont de faptul că SRL „Norma Telecom” nu şi-a executat integral obligaţiile contractuale asumate prin contractul nr. 8500507 din 18 martie 2005. Indică că în cadrul examinării cauzei în fond şi în apel, SRL „Norma Telecom” nu a prezentat probe în susţinerea faptului că ar fi finalizat integral executarea contractului, după reluarea acestuia la 19 noiembrie 2009. Susţine că executarea integrală a contractului ar putea fi probată doar prin prezentarea unui act de predare-primire cu ÎS „Calea Ferată din Moldova” a liniei de fibră optică pe traseul Chişinău-Ungheni-hotarul de stat, fapt ce rezultă din prevederile pct. 3.6 al contractului din 18 martie 2005, care stabileşte obligaţia de a semna un act de predare-primire şi de dare în exploatare a liniei de fibră optică la finalizarea lucrărilor.

La acest capitol, remarcă că SRL „Norma Telecom” a probat transmiterea către ÎS „Calea Ferată din Moldova” doar a liniei de fibră optică pe o porţiune foarte mică Ungheni-hotarul de stat (lungimea 1941 metri) în raport cu cea care urma a fi instalată potrivit prevederilor contractuale. Mai mult ca atât, din corespondenţa dintre SRL „Norma Telecom” şi ÎS „Calea Ferată din Moldova” rezultă că actul de predare-primire a liniei de fibră optică în volum deplin nu a fost întocmit nici la data pronunţării deciziei instanţei de apel.

Cu referire la prevederile pct. 1.6 al contractului din 18 martie 2005, indică că părţile au convenit asupra faptului ca lucrările de proiectare, construcţie şi dare în exploatare a liniei de fibră optică să fie executate în decursul anilor 2005 - 2006. Astfel, reieşind din faptul că executarea lucrărilor a fost sistată în urma emiterii procesului-verbal din 12 iunie 2006, rezultă că până la executarea obligaţiilor contractuale în volum deplin rămânea aproape 6 luni (12 iunie 2006 - 31 decembrie 2006). Totodată, deoarece Curtea Europeană a stabilit faptul că executarea contractului a fost reluată la 19 noiembrie 2009, consideră că SRL „Norma Telecom” urma să-şi execute integral obligaţiile sale de instalare a liniei de fibră optică şi transmiterea acesteia către ÎS „Calea Ferată din Moldova” în termenul rămas (6 luni), adică până în luna mai 2010. Accentuează că SRL „Norma Telecom” nu şi-a executat obligaţiile sale contractuale, asumate prin contractul din 18 martie 2005, nici până în prezent, iar de la data reluării executării contractului s-au scurs deja cinci ani.

Este de opinia că instanţele judecătoreşti în mod neîntemeiat au dispus încasarea prejudiciului din contul bugetului de stat. Or, Curtea Europeană a constatat violarea art. 6 din Convenţie şi a art. 1 a Protocolului 1 la Convenţie în sensul executării cu întârziere a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2008. Aici, menţionând că rezilierea contractului nu a avut loc în temeiul procesului-verbal al consfătuirii conducătorilor Ministerului Transporturilor şi 17 Gospodăriei Drumurilor şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale din 12 iunie 2006, ci mai înainte, la 26 mai 2006, odată cu expedierea de către ÎS „Calea Ferată din Moldova” în adresa SRL „Norma Telecom” a scrisorii nr. 236/Xmax în care a informat despre rezilierea contractului.

Consideră că procesul-verbal din 12 iunie 2006, declarat ulterior nul de către instanţa de judecată, nu a influenţat asupra rezilierii contractului, deoarece reclamantul a fost informat despre această reziliere până la desfăşurarea consfătuirii menţionate. La fel, indică că nu este reparabil prejudiciul în legătură cu existenţa forţei majore, or, potrivit pct. 8.2 al contractului dintre ÎS „Calea Ferată din Moldova” şi SRL „Norma Telecom” din 18 martie 2005, sub noţiunea de forţă majoră cad mai multe evenimente, inclusiv acţiunile organelor puterii de stat. Astfel, invocă că reclamantul, semnând contractul, şi-a exprimat acordul în privinţa faptului că orice acţiune a organelor de stat, care ar influenţa în orice mod asupra contractului, constituie forţă majoră, care exonerează părţile de răspundere civilă.

Mai relevă că concluziile expertului din cadrul raportului de constatare tehnico - ştiinţifice nr. 1831 din 22 august 2011 privind cuantumul prejudiciului cauzat nu puteau fi luate în consideraţie de către instanţele judecătoreşti, deoarece acesta nu are putere de rezistenţă probantă convingătoare. Relevă că instanţa de apel în mod eronat a indicat în decizia pronunţată că Ministerul Finanţelor al RM şi intervenienţii accesorii nu au combătut sau nu au pus la îndoială concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţific. Or, chiar o parte din obiecţiile invocate de către Ministerul Finanţelor al RM au fost luate în consideraţie de către prima instanţă la adoptarea hotărârii şi menţinute de către instanţa de apel.

La acelaşi segment, indică că Raportul tehnico-ştiinţific nr. 1831 din 22 august 2011, care a fost pus la baza actelor judecătoreşti contestate, este unul irelevant şi pe motivul că au fost admise erori grave la determinarea cuantumului prejudiciului. Astfel, în tabelul nr. 4 s-a indicat că reclamantul ar fi suportat cheltuieli pentru întreţinerea reţelei de transport a datelor în sumă de 7634000 dolari SUA, iar suma totală de consumuri şi cheltuieli pentru funcţionarea reţelei ar constitui suma de 65303941 lei (fila 16 din raport). Prin urmare, la capitolul cheltuielilor de întreţinere a reţelei expertul a folosit rata de schimb 1 dolar SUA - 8,55 lei (65303941 lei/7634000 dolari SUA), fiind micşorate nejustificat cheltuielile de întreţinere.

Totodată, în tabelul nr. 1 expertul a indicat că costul planificat al proiectării şi construcţiei reţelei constituie 1784300 dolari SUA (filele 10-11 din raport), însă aceste cheltuieli nu au fost deduse din veniturile din vânzări. Or, expertul a dedus din veniturile din vânzări doar cheltuielile pentru întreţinerea şi exploatarea reţelei, dar nu şi cheltuielile de proiectare şi construcţia acestei reţele.

Remarcă că deoarece raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr. 1831 din 22 august 2011, conţine o serie de erori grave care au influenţat substanţial determinarea cuantumului prejudiciului material, consideră că în speţă urmau a fi aplicate prevederile art. 22 din Legea nr. 1086 cu privire la expertiza judiciară, 18 potrivit cărei raportul de expertiză este apreciat, în conformitate cu legislaţia de procedură, sub aspectul exactităţii, obiectivităţii şi plenitudinii cercetărilor, precum şi al eficienţei şi caracterului fundamental al metodelor de cercetare folosite la efectuarea expertizei. Concluziile expertului nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, procuror şi ofiţerul de urmărire penală, însă respingerea lor trebuie să fie motivată.

Mai accentuează şi faptul că constatarea de către Curtea Europeană a încălcării art. 1 Protocolul 1 din Convenţia europeană în cauza SRL „Norma Telecom” contra Moldovei nici într-un caz nu presupune necesitatea încasării prejudiciului material. Or, în multiple cauze Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 a Convenţiei, însă a acordat doar prejudiciu moral, costuri şi cheltuieli, nefiind încasat prejudiciu material (Baibarac contra Moldovei din 15 noiembrie 2005 (cererea nr. 31530/03), Vitan contra Moldovei din 16 octombrie 2007 (cererea nr. 6901/03), Ungureanu contra Moldovei din 06 septembrie 2007 (cererea nr. 27568/02).

Mai relevă că în cauza Megadat.com SRL contra Moldovei, Curtea Europeană a statuat că, „….în temeiul cifrelor indicate în comentariile companiei reclamante, cea mai mare parte a venitului ratat pretins nu provin de fapt dintr-o activitate care ar fi fost desfăşurată în realitate, şi anume, din activitatea sa înainte de retragere a licenţei, însă din planuri care nu au fost realizate, ci doar anticipate. În special, se pare că compania reclamantă nu a întreprins vreo încercare pentru a pune în aplicare planul de afaceri pentru anul 2003. Curtea este de acord cu argumentele Guvernului, potrivit cărora compania reclamantă ar fi avut nevoie de noi licenţe pentru implementarea planului său de afaceri şi că există numeroase presupuneri privind încercările de a anticipa perioada în care aceasta ar fi obţinut astfel de licenţe şi dacă le-ar fi obţinut în general.

În astfel de circumstanţe,... Curtea nu este convinsă că venitul anticipat al companiei reclamante ar fi atins cote suficiente pentru a fi considerat cu suficientă certitudine un drept protejat din punct de vedere juridic, astfel încât să fie susceptibil compensării”. Consideră că instanţele judecătoreşti neîntemeiat s-au pronunţat şi în partea încasării cheltuielilor de judecată, fără a ţine cont de prevederile art. 94 CPC. La 08 decembrie 2014, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu restituirea pricinii pentru rejudecare. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, menţionând că este una neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată.

În primul rând menţionează că instanţa de apel la examinarea apelului declarat de SRL „Norma Telecom” nu a verificat dacă ultima a achitat taxa de stat la depunerea apelului, circumstanţă care de altfel a fost adusă la cunoştinţă instanţei (f. d. 106, verso). La fel, consideră că sunt neînţelese şi concluziile instanţei de încasare a prejudiciului material care reprezintă un beneficiu neobţinut bazat pe presupuneri şi irealizabil de o societate comercială în decurs de 1 an, 8 luni şi 15 zile. Or, SRL „Norma Telecom” nici măcar nu a început să utilizeze linia de fibră optică pentru prestarea serviciilor internet şi telefonie fixă.

19 Aici menţionează că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că scopul sumelor stabilite cu titlu de satisfacţie echitabilă este exclusiv acela de a-i acorda reclamantului o reparaţie pentru prejudiciul pe care acesta l-a suferit, ce constituie o consecinţă a încălcării constatate (Selcukşi Asker c. Turciei, § 106). Referitor la circumstanţele speţei indică că la caz nu poate fi stabilit un oarecare prejudiciu material suportat de SRL „Norma Telecom”, considerând că aceste pretenţii sunt speculaţii cu privire la un venit care ar putea fi posibil obţinut şi acesta nu atinge un anumit grad de certitudine. Cu referire la practica Curţii Europene indică că în cauza Megadat Com SRL v. Moldova, Curtea a explicat că „… cea mai mare parte a venitului ratat provin de fapt dintr-o activitate care ar fi fost desfăşurată în realitate, şi anume, din activitatea sa înainte de retragerea licenţei, însă din planuri care nu au fost realizate ci doar anticipate..”.

La fel, indică că în cauza Străisteanu şi alţii c. Moldovei, Curtea a notat că nu este convinsă că venitul anticipat include atribute suficiente pentru a fi considerat drept un interes legitim suficient de sigur susceptibil de a fi compensat. Invocă că deşi reclamantul şi-a reluat activitatea, nu a prezentat un act de primire-predare a lucrărilor. Cu referire la prevederile art. 158 CPC, indică că raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa de judecată. Consideră că suma de 16000 lei acordată de instanţe cu titlu de prejudiciu moral este una excesivă, ca exemplu menţionând că Curtea Europeană a acordat suma de 500 Euro în speţele Deordiev şi Deordiev c. Moldovei, Ungureanu c. Moldovei, ca urmare a neexecutării hotărârilor timp de aproximativ de un an de zile.

De asemenea, consideră neîntemeiată aprecierea dată de către instanţe referitor la compensarea cheltuielilor de judecată, contrar prevederilor art. 94 CPC. La 09 decembrie 2014, Ministerul Transporturilor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti inferioare cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea SRL „Norma Telecom” să fie respinsă ca tardivă, neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea primei instanţe în partea admiterii parţiale a acţiunii SRL „Norma Telecom” şi deciziei instanţei de apel în partea respingerii apelurilor Ministerului Finanţelor al RM, Ministerului Justiţiei al RM, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM la care s-a alăturat şi ÎS „Calea Ferată din Moldova”.

Invocă că Curtea de Apel Cahul, eronat a interpretat termenul de prescripţie stabilit în Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, deoarece potrivit acesteia a fost stabilit un termen de prescripţie de 6 luni pentru intentarea unei acţiuni de acest gen, şi anume în decursul a 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii.

Astfel, indică că SRL „Norma Telecom” s-a adresat cu cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 04 august 2008, Legea nr. 87 a intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al RM nr. 107-109/282 din 01 iulie 2011 însă, acţiunea SRL „Norma Telecom” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral a fost 20 intentată la data de 30 martie 2012, respectiv termenul de adresare în instanţa de judecată, urma să expire pentru reclamant la data de 31 decembrie 2012. Consideră că instanţele judecătoreşti neîntemeiat au dispus încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în sumă de 26393880,38 lei, prejudiciului moral în sumă de 16000 lei şi a cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei în sumă de 4120 lei şi a taxei de stat în sumă de 50000 lei, mai ales fără a lua în consideraţie că SRL „Norma Telecom” nu şi-a executat integral obligaţiile contractuale stabilite în contractul nr. 8500507 din 18 martie 2005. Subliniază că SRL „Norma Telecom” nu a prezentat un act de primire- predare a lucrărilor efectuate.

Totodată, consideră că instanţele ierarhic inferioare neîntemeiat au pus la baza emiterii hotărârii un Raport de expertiză întocmit cu erori. Relevă că în interpretarea corectă a art. 610 Cod civil, se subînţelege că evaluarea despăgubirilor plătite în calitate de venit ratat se va efectua în dependenţă de mai multe criterii. Creditorul trebuie să dovedească posibilitatea obiectivă, reală şi nu închipuită, a obţinerii unor venituri, luând în consideraţie conjunctura dintre cerere şi ofertă pe piaţa de mărfuri şi servicii, concurenţa, existenţa resurselor materiale şi forţei de muncă necesare realizării activităţii sale productive, comerciale. Lipsa vreuneia din condiţiile enumerate ar avea ca rezultat o simplă coincidenţă în timp a pierderilor cu micşorarea volumului realizărilor de către creditor, dar nu ratarea unui venit prin vina debitorului.

Totodată, în condiţiile unei economii de piaţă, conjunctura iniţială nu tot timpul este determinată la obţinerea unui venit, de aceea criteriile enunţate mai sus urmează a fi analizate în ansamblu”, ceea ce de fapt nu s-a realizat. Recurentul mai invocă că instanţele de judecată nu au numit un expert, în temeiul art. 148 CPC, dar nici nu s-au expus în privinţa necesităţii de a calcula un careva venit ratat, atât timp cât, obiectul acţiunii nu îl constituie o careva obligaţie pecuniară ci neexecutarea îndelungată a deciziilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea companiei reclamante pentru care în mod normal şi în temeiul practicii judiciare CEDO ar fi fost posibil doar încasarea unui prejudiciu moral.

Mai remarcă şi faptul că constatarea de către Curtea Europeană a încălcării art. 1 Protocolul 1 din Convenţia europeană în cauza dată, nu dispune necesitatea încasării prejudiciului material. Practica judiciară relevantă demonstrând situaţii când Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 a Convenţiei şi a dispus doar acordarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor, nefiind încasat prejudiciul material. La 24 decembrie 2014, SRL „Norma Telecom” a depus referinţă la recursul Ministerului Finanţelor al RM, solicitând respingerea acestui recurs. La 30 decembrie 2014, SRL „Norma Telecom” a depus referinţă la recursul depus de Ministerul Justiţiei al RM, considerându-l neîntemeiat şi care urmează a fi respins.

La 14 ianuarie 2015, Ministerul Justiţiei al RM a depus supliment la recursul declarat anterior împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, 21 casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe cu remiterea pricini pentru rejudecare. Menţionează că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată exclusiv pe prevederile art. 14 şi art. 619 Cod civil şi hotărârea CEDO nr. 38503/08 din 03 noiembrie 2011. Astfel, un remediul legislativ constituit întru apărarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei este Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, însă acţiunea în cauză a fost examinată de prima instanţă şi instanţa de apel în ordinea prevederilor generale contrar legislaţiei în vigoare şi practicii judecătoreşti.

Invocă că instanţa de apel verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe eronat a interpretat dreptul procedural şi material cu privire la repararea prejudiciului material şi moral din bugetul de stat. La fel, consideră că instanţa de apel nu a luat în consideraţie prevederile Legii taxei de stat şi art. 94 din CPC şi nu a verificat dacă SRL „Norma Telecom” a achitat taxa de stat la depunerea cererii de apel, circumstanţă care i-a fost adusă la cunoştinţă instanţei (f. d. 106, verso). La 16 ianuarie 2015, SRL „Norma Telecom” a depus referinţă la suplimentul la recursul depus de Ministerul Justiţiei al RM, considerând că argumentele prezentate de Minister sunt pasibile de respingere.

La 19 ianuarie 2015, ÎS „Calea Ferată din Moldova” a depus referinţă la recursul declarat de SRL „Norma Telecom” solicitând respingerea acestuia şi admiterea recursurilor celorlalţi participanţi la proces. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 16 septembrie 2014, a fost expediată în adresa părţilor la 01 octombrie 2014, fapt ce rezultă din copia scrisorii de însoţire anexată la materialele cauzei (f. d. 126, vol. III).

Potrivit probelor prezentate de părţi recurentul Ministerul Finanţelor al RM a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 09 octombrie 2014 (f. d. 149, vol. III), recurentul Ministerul Justiţiei al RM a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 13 octombrie 2014 (f. d. 162, vol. III), recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 10 octombrie 2014 (f. d. 169, vol. III). Astfel, instanţa de recurs constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursurilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursurile, de a casa parţial decizia instanţei de apel 22 şi a restitui pricina în partea dată spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum se constată la caz, la 06 august 2008, în conformitate cu prevederile art. 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, FP „Norma ” SRL a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului pretinzând la faptul neexecutării în termen rezonabil a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2008, rămasă irevocabilă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2008, considerând că în acest mod a fost încălcat dreptul de acces la o instanţă garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, precum şi dreptul de protecţie a proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul 1. Este incontestabil şi faptul că la 03 noiembrie 2011 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea sa în cauza NORMA SRL vs Moldova, care a devenit definitivă la data transmiterii, în condiţiile art. 28 alin. (2) al Convenţiei.

Potrivit dispozitivului hotărârii în cauză, cererea societăţii reclamante a fost declarată admisibilă, a fost constatată încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 Protocolul 1 la Convenţie.

Totodată, Curtea a hotărât că chestiunea privind aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata, în consecinţă rezervând-o, a invitat Guvernul şi societatea reclamantă să prezinte în scris, în decurs de trei luni, observaţiile lor asupra chestiunii respective şi să notifice Curţii orice acord la care ei ar putea ajunge (f. d. 38-46, vol. I). Este cert şi faptul că la 03 martie 2012 FP „Norma” SRL, redenumită ulterior „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată, a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM cu privire la repararea prejudiciului material şi moral şi, concretizându-şi pe parcurs pretenţiile, a solicitat despăgubiri sub formă de prejudiciu material, prejudiciu moral, cheltuieli suportate pentru obţinerea acestor despăgubiri, inclusiv taxa de stat, în sumă totală de 137 410 001 lei şi 10 000 Euro (calculat în lei la cursul BNM la data emiterii hotărârii), invocând hotărârea CEDO nr. 38503/08 din 03 noiembrie 2011 şi prevederile art. 14, 619 Cod civil.

Examinând acţiunea respectivă în sensul formulat, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea admiterii parţiale a acţiunii SRL „Norma Telecom”, încasând de la Statul Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM, în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în mărime de 26 393 880,38 lei, prejudiciul moral în mărime de 16 000 lei, cheltuielile de judecată constituite din cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei şi taxa de stat în mărime de 50 000 lei, în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate. Judecând apelurile declarate de SRL „Norma Telecom”, Ministerul Finanţelor al RM, Ministerul Justiţiei al RM, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM şi cererea de alăturare la apel depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” instanţa de apel le-a considerat 23 neîntemeiate, şi respingându-le, a ajuns la concluzia temeiniciei hotărârii primei instanţe, menţinând-o.

Totodată, instanţa de apel fiind investită cu judecarea recursului declarat de SRL „Norma Telecom” împotriva încheierilor emise de prima instanţă, a constatat netemeinicia argumentelor invocate de societate, respingându-le cu menţinerea încheierilor primei instanţe din 05 iunie 2012 prin care a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04 septembrie 2012 prin care a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova, încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 02 octombrie 2012 prin care a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 22 februarie 2013 cu privire la reluarea examinării cauzei în fond şi încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 05 martie 2013 cu privire la admiterea declaraţiei de abţinere a judecătorului Oleg Melniciuc.

Din conţinutul recursurilor declarate la caz, rezultă că decizia instanţei de apel a fost contestată de către recurenţi doar în partea prin care a fost menţinută hotărârea primei instanţe prin care acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în mărime de 26393880,38 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul moral în mărime de 16000 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” cheltuielile de judecată constituite din cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei şi taxa de stat în mărime de 50000 lei, în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Verificând legalitatea deciziei în partea contestată în raport cu prevederile aplicabile la caz şi criticile aduse în recurs, instanţa de recurs constată că soluţia instanţelor de judecată ierarhic inferioare în partea admiterii parţiale a cerinţei cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, costuri şi cheltuieli, a fost dată fără elucidarea pe deplin a circumstanţelor cauzei şi fără a fi determinată exact natura juridică a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, care, de altfel, este diferită de la caz la caz.

În susţinerea acestei opinii se vor reţine prevederile art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, care statuează că instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.

24 Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs relevă că contrar acestor prevederi legale, instanţa de apel, judecând apelul, a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. Or, reieşind din specificul acţiunii, instanţa de recurs consideră că la judecarea cauzei era necesară verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe, cât şi obiectul litigiului atât în baza argumentelor invocate de apelanţi, cât şi prin prisma cadrului legal ce guvernează raportul juridic supus judecării.

Aşadar, după cum a fost menţionat mai sus, SC „Norma Telecom” SRL a înaintat prezenta acţiune întemeindu-şi cerinţele de reparare a prejudiciului material şi moral prin prisma prevederilor art. 14, 619 Cod civil şi a hotărârii CEDO nr. 38503/08 din 03 noiembrie 2011. Instanţa de recurs relevă că din conţinutul dispozitivului hotărârii CEDO din 03 noiembrie 2011, reţinută de altfel şi de instanţele de judecată ierarhic inferioare la examinarea prezentului litigiu, rezultă cert că Curtea europeană a hotărât că chestiunea privind aplicarea art. 41 din Convenţie nu este pregătită, în consecinţă rezervând-o, a invitat Guvernul şi societatea reclamantă să prezinte în scris, în decurs de trei luni, observaţiile lor asupra chestiunii respective şi să notifice Curţii europene orice acord la care ei ar putea ajunge.

În acest context se va reţine că la materialele pricinii lipsesc probe care ar demonstra că Guvernul, fie societatea reclamantă SC „Norma Telecom” SRL au depus observaţiile lor în termenul stabilit de Curte, care a expirat la 03 februarie 2012 sau dacă s-a ajuns la o reglementare amiabilă. Or, în situaţia în care nu se cunoaşte dacă Guvernul, în persoana agentului guvernamental a prezentat sau nu observaţiile sale respective în faţa Curţii europene sau a informat Curtea despre intenţia ori rezultatele ajungerii la o reglementare amiabilă, aşa după cum rezultă din dispoziţiile părţii dispozitive a hotărârii CEDO din 03 noiembrie 2011, poziţia Guvernului, adică a statului, pe care nu o poate schimba nimeni, rămâne aceeaşi pe care a avut-o Guvernul anterior şi descrisă de Curtea europeană la § 33 din hotărâre.

Prin urmare, nefiind stabilite aceste aspecte, se constată a fi neînţeleasă susţinerea instanţei de apel în sensul că părţile nu au întreprins măsurile necesare în vederea soluţionării pe cale amiabilă a chestiunii ce ţine de încasarea prejudiciului material şi moral, costuri şi cheltuieli.

La acest capitol instanţa de recurs relevă şi faptul că chestiunea ce ţine de pct. 3 al hotărârii CEDO din 03 noiembrie 2011 şi anume poziţia Curţii cu privire la faptul că problema aplicării art. 41 al Convenţiei nu este gata, în consecinţă rezervând-o, invitând atât Guvernul, cât şi societatea reclamantă să prezinte în scris, în decurs de trei luni, observaţiile lor asupra chestiunii respective şi să notifice Curţii europene orice acord la care ei ar putea ajunge, a fost invocată şi de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în referinţa depusă la data de 29 iunie 2012 (f. d. 79 vol. 1), însă atât prima instanţă cât şi instanţa de apel nu au luat în consideraţie acest argument şi nu l-au supus aprecierii în modul cuvenit.

25 Instanţa de recurs remarcă că deşi, SC „Norma Telecom” SRL a invocat că procedura aflată în faţa Curţii europene a fost suspendată până la adoptarea unei decizii definitive a tribunalelor interne în ceea ce priveşte alocarea despăgubirilor companiei reclamante, la materialele pricinii lipsesc probe confirmative în acest sens, or înscrisurile neautentificate anexate la dosar (f. d. 83-84 vol. 1), nu pot constitui o probă admisibilă în sensul prevederilor art. 138 alin. (4) CPC, care statuează că înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicându-se locul de aflare a originalului. În conexiunea circumstanţelor relatate, se constată că instanţele judecătoreşti nu au stabilit definitiv şi incontestabil dacă procedura de examinare a cazului în speţă este sau nu în continuare spre examinare în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Un alt aspect care nu a fost supus verificării şi elucidat de către instanţele de judecată ierarhic inferioare este argumentul adus de către Ministerul Finanţelor al RM, Ministerul Justiţiei al RM, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM în cadrul examinării prezentei pricini în fond cu privire la admisibilitatea ca probă a Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1831 din 22 august 2011 întocmit de Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei al RM, reţinut, de altfel, de către instanţele de judecată ierarhic inferioare la efectuarea calculelor venitului ratat, potrivit căruia pagubele materiale sub forma de venit ratat aduse FP „Norma” SRL în perioada octombrie 2006 – octombrie 2009 sunt de 89879122 lei, iar suma dobânzii la venitul ratat suportat de FP „Norma ” SRL în perioada 30 octombrie 2009 – 01 septembrie 2010 este de 8534822,92 lei (f. d. 142-163, vol. I). Astfel, instanţa de recurs remarcă că în cadrul examinării cauzei s-a obiectat asupra faptului că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1831 din 22 august 2011 conţine o serie de erori grave care au influenţat substanţial determinarea cuantumului prejudiciului material, că acesta nu are o rezistenţă de probe convingătoare care ar fi explicat temeinicia sumelor calculate şi invocate în final de „Norma Telecom” SRL,

pe când instanţele de judecată ierarhic inferioare nu au supus verificării aceste argumente, instanţa de apel menţionând doar, cu referire la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale nr. 1086/23.06.2000, că deoarece instanţei de judecată i-a fost prezentat în calitate de probă doar Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1831 din 22 august 2011, care are aceiaşi valoare cu expertiza judiciară, instanţa de fond corect a admis acţiunea bazându-se pe concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nominalizat.

Instanţa de recurs reţine însă că o astfel de abordare contravine atât prevederilor art. 158 alin. (6) CPC, care direct stipulează că raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art. 130 CPC, cât şi prevederilor art. 22 din Legea nr. 1086 cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, potrivit cărei raportul de expertiză este apreciat, în conformitate cu legislaţia de procedură, sub aspectul exactităţii, obiectivităţii şi plenitudinii cercetărilor, precum şi al eficienţei şi caracterului fundamental al metodelor de cercetare folosite la efectuarea expertizei. Concluziile 26 expertului nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, procuror şi ofiţerul de urmărire penală, însă respingerea lor trebuie să fie motivată.

Faptul că instanţele de judecată nu au dat o apreciere adecvată Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1831 din 22 august 2011 întocmit de Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei al RM se evidenţiază şi din susţinerile invocate în cererea de recurs de către FP „Norma” SRL în sensul că instanţa de apel a instituit o practică arbitrară în ce priveşte administrarea probelor şi anume a rapoartelor de expertiză reţinând în calitate de probă Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, atribuindu-şi arbitrar atribuţii de specialist, recurgând la reevaluarea prejudiciului constatat de expert, prin intermediul reducerii acestuia proporţional perioadei de calculare a prejudiciului.

Cu referire la prevederile art. 159 CPC, FP „Norma” SRL mai indică că în cazul în care raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet, ori când apar noi întrebări, deficienţele se redresează prin audierea expertului, expertiză suplimentară sau o contraexpertiză, constatând absolut formal suma încasată, neavând careva raţionamente, fără a motiva soluţia, a însuşit argumentele instanţei de fond.

Mai cu seamă, la acest capitol se va reţine că şi Curtea europeană prin hotărârea sa din 03 noiembrie 2011 a recunoscut că chestiunea privind aplicarea art. 41 din Convenţie nu este pregătită, în consecinţă rezervând-o, atât Guvernul, cât şi societatea reclamantă fiind invitate să prezinte în scris, în decurs de trei luni, observaţiile lor asupra chestiunii respective, menţionând, la § 32 din hotărâre, că societatea reclamantă a pretins 6 071 857 EUR cu titlu de prejudiciu material, bazându-se pe raportul financiar efectuat de o societate privată, iar la § 34 că chestiunea privind aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru a fi tranşată.

Astfel fiind, este cert că instanţa de apel avea obligaţia de a supune verificării toate argumentele aduse de către părţi în susţinerea poziţiei sale, fapt ce direct rezultă şi din prevederile art. 373 alin. (5) CPC, care stipulează că instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri şi asupra tuturor aspectelor importante, împrejurare ignorată, însă, de instanţa de apel. La caz, este important de menţionat şi faptul că din conţinutul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1831 din 22 august 2011 întocmit de Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei al RM rezultă că investigaţiile au fost întocmite în baza Bussines – planului afacerii „Reţea Transport Date” a FP „Norma ” SRL, presupunerilor şi estimărilor care urmau a fi realizate.

Prin urmare, instanţele de judecată ierarhic inferioare, prin prisma jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi anume cauza Megadat.com SRL contra Moldovei, urmau să stabilească dacă în speţă este vorba de un venit ratat sau de unul anticipat. Or, în cazul menţionat, Curtea a statuat „…în temeiul cifrelor indicate în comentariile companiei reclamante, cea mai mare parte a venitului ratat pretins nu provin de fapt dintr-o activitate care ar fi fost desfăşurată în realitate, şi anume, din 27 activitatea sa înainte de retragere a licenţei, însă din planuri care nu au fost realizate, ci doar anticipate.

În special, se pare că compania reclamantă nu a întreprins vreo încercare pentru a pune în aplicare planul de afaceri pentru anul 2003. Curtea este de acord cu argumentele Guvernului, potrivit cărora compania reclamantă ar fi avut nevoie de noi licenţe pentru implementarea planului său de afaceri şi că există numeroase presupuneri privind încercările de a anticipa perioada în care aceasta ar fi obţinut astfel de licenţe şi dacă le-ar fi obţinut în general. În astfel de circumstanţe,... Curtea nu este convinsă că venitul anticipat al companiei reclamante ar fi atins cote suficiente pentru a fi considerat cu suficientă certitudine un drept protejat din punct de vedere juridic, astfel încât să fie susceptibil compensării” (§ 11 hotărârea CEDO din 17 mai 2011, cererea nr. 21151/04).

Pe de altă parte, instanţa de recurs relevă la caz şi faptul că prima instanţă a purces la judecarea cauzei fără a concretiza cerinţele societăţii reclamante vizavi de temeiul legal al pretenţiilor înaintate. Astfel, se va remarca că deşi la data depunerii prezentei cereri de chemare în judecată SC „Norma Telecom” SRL era în vigoare Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, SC „Norma Telecom” SRL şi-a întemeiat cerinţele pe hotărârea CEDO nr. 38503/08 din 03 noiembrie 2011 şi prevederile art. 14, 619 Cod civil, prevederi reţinute, de altfel, şi de prima instanţă.

Se va menţiona că şi instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, în conţinutul deciziei recurate la fel a făcut referire doar la prevederi legale generale, deşi în cadrul şedinţelor de judecată a instanţei de apel reprezentantul SC „Norma Telecom” SRL, a specificat că calculele venitului ratat cad sub incidenţa Legii nr. 87. Or, adoptarea legii respective a avut drept scop crearea în RM a unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, acesta fiind unul din principalele mecanisme interne prin care se tinde la respectarea termenului optim şi previzibil de soluţionare a procesului, fiind implementat ca şi consecinţă a jurisprudenţei constante a CEDO.

În această ordine de idei, cele descrise denotă că decizia instanţei de apel este lipsită de certitudine şi nu are putere de convingere, pe când o hotărâre judecătorească trebuie să aibă o poziţie fermă, să asigure încrederea justiţiabililor în aceste acte de dispoziţie şi să acorde posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judecătoresc. Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs reţine că cele descrise incontestabil indică la examinarea superficială a apelurilor, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale sub imperiul căror urma a fi judecată prezenta cauză.

În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul 28 determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii. Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

Distinct de cele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel în partea contestată, şi anume în partea prin care au fost respinse apelurile declarate de Societatea Comercială „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi cererea de alăturare la apel depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 25 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în mărime de 26393880,38 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul moral în mărime de 16000 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” cheltuielile de judecată constituite din cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei şi taxa de stat în mărime de 50000 lei, în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate, urmează a fi casată cu remiterea pricinii în partea dată spre rejudecare în instanţa de apel.

La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.

Având în consideraţie că decizia Curţii de Apel Cahul din 16 septembrie 2014 a fost contestată de către recurenţi doar în partea prin care a fost menţinută hotărârea primei instanţe prin care acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în mărime de 26393880,38 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul moral în mărime de 16000 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” cheltuielile de judecată constituite din cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei şi taxa de stat în mărime de 50000 lei, în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate, instanţa de recurs consideră inoportun de a se expune asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei Curţii de Apel Cahul în partea prin care a fost respins recursul declarat de SRL „Norma Telecom” împotriva încheierilor emise 29 de prima instanţă şi menţinute încheierile primei instanţe din 05 iunie 2012 prin care a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”,

încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04 septembrie 2012 prin care a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova, încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 02 octombrie 2012 prin care a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 22 februarie 2013 cu privire la reluarea examinării cauzei în fond şi încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 05 martie 2013 cu privire la admiterea declaraţiei de abţinere a judecătorului Oleg Melniciuc, or în partea dată decizia respectivă nu a fost contestată cu recurs.

În acelaşi timp, instanţa de recurs relevă că deoarece prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 martie 2014 a fost admisă cererea SRL „Norma Telecom” cu privire la strămutarea pricinii în altă instanţă de judecată de acelaşi grad, pricina civilă fiind strămutată pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul, cauza urmează a fi remisă pentru rejudecare în aceeaşi instanţă de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admit recursurile declarate de Societatea Comercială „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova.

Se casează parţial decizia Curţii de Apel Cahul din 16 septembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, în partea prin care au fost respinse apelurile declarate de Societatea Comercială „Norma Telecom” Societate cu Răspundere Limitată, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova şi cererea de alăturare la apel depusă de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 25 iulie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul material în mărime de 26393880,38 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” prejudiciul moral în mărime de 16000 lei, încasat de la Statul Republica Moldova prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Norma Telecom” cheltuielile de judecată constituite din 30 cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei în mărime de 4120 lei şi taxa de stat în mărime de 50000 lei, în rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate, cu restituirea pricinii în partea dată spre rejudecare la Curtea de Apel Cahul, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu 31