2ra-1188/15 — Restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţă forţată de la muncă

prima instanţă: V. Puşcaş dosarul nr. 2ra-1188/15 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valentin Neniţa în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valentin Neniţa împotriva Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport Bălţi cu privire la anularea ordinului de eliberare din funcţie, restabilirea la locul de muncă şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la locul de muncă împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 03 februarie 2015 prin care a fost respins apelul declarant de Valentin Neniţa şi menţinută hotărârea Judecătoriei Bălţi din 06 octombrie 2014, prin care a fost respinsă acţiunea constată La 08 septembrie 2011, Valentin Neniţa a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei de Învățământ, Tineret şi Sport Bălţi cu privire la anularea ordinului de eliberare din funcţie, restabilirea la locul de muncă şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la locul de muncă.

În motivarea acţiunii a invocat că la 16 septembrie 2010, a fost angajat în calitate de profesor de educaţie tehnologică la Liceul Teoretic „George Coşbuc”. Susţine că îşi îndeplinea obligaţiile de serviciu cu prudenţă şi diligență. Afirmă că în luna mai, a fost pe foaie de boală. După concediul medical, a continuat să lucreze în cadrul liceului. Susţine că de nenumărate ori, secretarul directorului îi înainta spre semnare un document, invocând că dacă nu îl va semna, secretarul va fi concediat. Menţionează că la 01 iunie 2011, se afla în concediul anual de odihnă. Directorul nu a dorit să discute şi a refuzat să prelungească concediul până la 01 august 2011, din cont propriu. Ca urmare, prin ordinul directorului Liceului Teoretic „George Coşbuc” a fost concediat pentru absenţa de la serviciu.

1 Solicită anularea ordinului directorului Liceului Teoretic „George Coşbuc”, prin care a fost eliberat din funcţie, restabilirea la locul de muncă şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la locul de muncă. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 21 decembrie 2011 a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 09 iulie 2013 a fost repus apelul în termen, respins apelul declarat de Valentin Neniţa şi menţinută integral hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 decembrie 2013 a fost admis recursul declarant de Valentin Neniţa, casată decizia instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecători.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 februarie 2014 a fost admis apelul declarat de Valentin Neniţa, casată hotărârea primei instanţe, cu restituirea pricinii la rejudecare în aceeaşi instanţă în alt complet de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 06 octombrie 2014, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 03 februarie 2015 a fost respins apelul declarat de Valentin Neniţa şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 17 martie 2015, Valentin Neniţa a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel. În motivarea recursului a invocat că a fost eliberat din funcţia de profesor de educaţie tehnologică de către directorul liceului „George Coşbuc” nelegitim, prin două ordine de eliberare.

Susţine că ordinul nr. 8 din 11 mai 2011, a fost eliberat de directorul Rodica Guţu, potrivit cărui au fost eliberate cadrele didactice cu recalcularea indemnizaţiilor pentru perioada de angajare, începând cu 01 iunie 2011. Afirmă că în acest ordin se constată o contradicţie, i se acordă un concediu de care dânsul nu a ştiut şi nici nu a fost preîntâmpinat de el. Menţionează că a comunicat directorului că doreşte să activeze mai departe şi că, deoarece nu există nici un contract, nici scris, nici măcar nu a fost preîntâmpinat din prima zi de lucru, spunând că va veni la lucru odată cu toţii, în a doua jumătate a lunii august, ceea ce şi a făcut. Indică că prezentându-se la serviciu după data de 15 a lunii august, a găsit acelaşi ordin de eliberare din 01 mai 2011, nr. 8, directorul nefiind la serviciu.

Relatează că la 02 septembrie 2011, a insistat să i se dea documentele ca să le prezinte în instanţa de judecată. Menţionează că a primit mai târziu însă altele, adică un alt ordin cu nr. 25 de eliberare din funcţie cu o învinuire nelegitimă, precum că nu s-a prezentat la serviciu. În dosar nu există documentele care ar aduce la cunoştinţă că a fost preîntâmpinat că a avut concediu. Remarcă că pe documentele prezentate în dosar nu există ştampila DÎTS Bălţi, ca coordonator şi nici semnătura directorului, adică decizia de eliberare, deci este contrară legii. 2 Mai indică că ordinul nr. 25 pe care l-a primit de la Ministerul Educaţiei se deosebeşte de cel care i-a fost transmis la 08 septembrie 2011. Solicită să i se dea răspuns la următoarele întrebări: cum a fost angajat, conform cărei legi?

Cum i s-a socotit concediul? Cum a primit salariul (crede că salariul este micşorat)? La cine a fost angajat? În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 26 februarie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 212), fiind recepţionată de recurent la 04 martie 2015. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 17 martie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Valentin Neniţa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. 3 Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Valentin Neniţa, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Valentin Neniţa ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Valentin Neniţa se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4