2ra-1182/15 — Recunoașterea calității de membru al colectivului de muncă, corectarea înscrierii în carnetul de muncă, repararea prejudiciului material și moral

dosarul nr.2ra-1182/15 prima instanţă – V. Micu instanţa de apel – N. Cernat, A. Pahopol, A. Minciuna ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas, Dumitru Mardari examinând recursul declarat de către Iurco Valentina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Iurco împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Proiecttehservis” şi Întreprinderea de Stat ”Camera Înregistrării de Stat” cu privire la recunoaşterea calităţii de membru al colectivului de muncă, corectarea înscrierii în carnetul de muncă, atribuirea cotei-părţi din proprietatea întreprinderii de arendă, încasarea sumei cu titlu de valoarea produsului de arendă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Iurco Valentina și casată parțial hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 01 iulie 2013, c o n s t a t ă: La 22 octombrie 2010 Iurco Valentina a depus cerere de chemare în judecată împotriva „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată şi Întreprinderea de Stat ”Camera Înregistrării de Stat” cu privire la recunoaşterea calităţii de membru al colectivului de muncă, corectarea înscrierii în carnetul de muncă şi atribuirea cotei-părţi din proprietatea întreprinderii de arendă (f.d.4-6 vol.I). În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 01 aprilie 1994 a fost angajată la Întreprinderea de Arendă „Proiecttehservis”, unde a activat până la 23 noiembrie 2005, când a fost concediată în mod ilegal. Întreprinderea de Arendă „Proiecttehservis” a fost fondată în anul 1991 după ce filiala Chişinău a IUFPT „Soiuzorgtehstroi” a trecut la autogestiunea colectivului de muncă (pct.1 din Statutul Întreprinderii de Arendă „Proiecttehservis”).

Patrimoniul întreprinderii de arendă include mijloace fixe şi circulante luate în arendă care formează fondul statutar, mărimea căruia este reflectată în bilanţul întreprinderii (pct.3.1. al Statutului). Totodată, în proprietatea întreprinderii intră 1 şi producţia confecţionată, veniturile obţinute şi altă avere procurată din contul mijloacelor proprii (pct. 6.2). Menţionează reclamanta că la adunarea generală a Întreprinderii de Arendă „Proiecttehservis” din 22 aprilie 2003 s-a dispus reorganizarea întreprinderii în societate cu răspundere limitată. Nefiind de acord cu procedura de reorganizare desfăşurată, în 2004, alături de alţi fondatori, dânsa s-a adresat cu cerere de chemare în judecată prin care s-a plâns de încălcarea drepturilor sale în cadrul reorganizării întreprinderii de arendă.

Prin decizia Curţii de Apel Economice din 16 mai 2006, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2006, actele de constituire ale „Proiecttehservis” Societate cu răspunrere limitată au fost anulate, în rezultat întreprinderea fiind din nou supusă procedurii de reorganizare. La adunarea generală a membrilor colectivului de muncă din 25 octombrie 2007, ce a avut loc în lipsa dânsei pe motiv că la 23 noiembrie 2005 a fost concediată în mod ilegal, s-a decis redistribuirea contribuţiilor fiecărui membru al colectivului. Susţine reclamanta că în urma redistribuirii i s-a diminuat valoarea produsului final format de ea, fiindu-i calculat stagiul de muncă în loc de 11 ani, doar 7 ani, şi micşorat salariul mediu lunar până la 250 lei, pe când de fapt a constituit 1 500 lei.

Pretinde că adunarea în cauză a fost de asemenea organizată cu încălcarea normelor legislaţiei în vigoare. Mai mult ca atât, dânsa a fost calomniată şi privată de drepturile de membru. În vederea apărării intereselor sale legitime, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată prin care a cerut să fie recunoscută calitatea de membru-fondator al Întreprinderii de Arendă „Proiecttehservis”, însă cerinţele i-au fost respinse prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 30 septembrie 2008, menţinută prin decizia Curţii de Apel Economice din 22 decembrie 2008. Subliniază reclamanta că după pronunţarea hotărârilor judecătoreşti respective a cercetat carnetul său de muncă şi a depistat că acesta conţine înscripţii că dânsa a activat nu la Întreprinderea de Arendă „Proiecttehservis”, precum în realitate, dar la o altă întreprindere „Proiecttehservice”.

Astfel ea a constatat că pârâta cel puţin din anul 2001 a comis fals de acte şi ştampile, inducând în eroare autorităţile publice şi instanţele judecătoreşti cu unicul scop de a înlătura prin dol şi viclenie muncitorii de la divizarea produsului de arendă, lipsindu-i de dreptul de a fi recunoscuţi alături de reprezentanţii administraţiei ca fiind membri-fondatori. La 22 iunie 2010 Întreprinderea de Arendă „Proiecttehservis” a fost reorganizată prin transformare în „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată, modificările respective fiind înregistrate la Întreprinderea de Stat ”Camera Înregistrării de Stat”.

Invocă că, Întreprinderea de Stat ”Camera Înregistrării de Stat” a înregistrat toate modificările în actele statutare ale întreprinderii, fără a ţine cont de falsificările făcute de către administraţia acesteia şi fără a fi verificate legalitatea acţiunilor întreprinse, facilitând înlăturarea colectivului de muncă de la divizarea cotelor din patrimoniul întreprinderii de arendă reorganizate. Având în vedere că la momentul reorganizării Întreprinderii de Arendă „Proiecttehservis” întreg patrimoniul acesteia a aparţinut colectivului de muncă, care în perioada 1992-2003 a dezvoltat o activitate comercială comună, fiecare membru al 2 colectivului are dreptul la o cotă-parte din proprietatea Întreprinderii de arendă „Proiecttehservis” (Întreprinderii de arendă „Proiecttehservice”).

Astfel, consideră reclamanta că urmează a fi recunoscută ca fiind membru al colectivului de muncă cu toate drepturile ce i se cuvin. Solicită reclamanta Iurco Valentina corectarea înscrierii în carnetul de muncă astfel încât denumirea angajatorului Întreprinderea de arendă „Proiecttehservice” să fie corectată cu Întreprinderea de arendă „Proiecttehservis”; recunoaşterea calităţii de membru al colectivului de muncă al Întreprinderii de arendă „Proiecttehservis” în perioada 1994-2010; atribuirea cotei-părţi din proprietatea întreprinderii de arendă în mărime de 62 781 lei. Pe parcursul examinării cauzei în faţa primei instanţe, reclamanta şi-a concretizat cerinţele, solicitând încasarea în beneficiul său de la „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată a sumei de 62 781 lei cu titlu de valoarea produsului de arendă la care a contribuit cu munca proprie, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată suportate aferente pricinii (f.d.84 vol.I).

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani din 10 octombrie 2011 cererea de chemare în judecată s-a admis parțial. S-a încasat din contul „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată în beneficiul Valentinei Iurco suma de 62782 lei; s-a încasat din contul „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1883 lei, 46 bani. În rest, cererea s-a respins ca neîntemeiată (f.d.87- 88). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 aprilie 2012 s-a admis apelul declarat de „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată; s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rășcani mun. Chișinău din 10 octombrie 2011 cu restituirea pricinii spre rejudecare, în aceași instanță, în alt complet de judecată (f.d.149-158 vol.I).

La 24 august 2012 reclamanta a mai depus o cerere de concretizare, prin care a indicat că a intrat în posesia actului de transfer al activelor Întreprinderii de arendă „Proiecttehservis”, reorganizată în „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată, ce reflectă valoarea lor reală. Având în vedere informaţia inclusă acolo, dar şi propriile calcule, pretinde încasarea în beneficiul său de la „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată a sumei de 128 124 lei ce constituie valoarea reală a produsului de arendă la care a contribuit cu munca proprie. Totodată, invocă că a suferit din cauza umilinţelor din partea administraţiei fostului angajator, i s-a defăimat bunul nume şi i-a fost lezată onoarea şi demnitatea, dauna morală cauzată estimând-o la suma de 100 000 lei.

Astfel, cere reclamanta Iurco Valentina încasarea în beneficiul său de la „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată a sumei de 128 124 lei cu titlu de valoarea produsului de arendă şi 100 000 lei cu titlu de prejudiciu moral (f.d.156 vol.I). Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 28 noiembrie 2012 s-a încetat procesul pe cauza civilă la cererea depusă de Iurco Valentina împotriva „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată privind recunoașterea în calitate de membru al colectivului de muncă, atribuirea cotelor-părți și încasarea sumei rezultată din contractele de arendă, încasarea prejudiciului moral și material. S-a încasat de la Iurco Valentina în beneficiul „Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei (f.d.174-175 vol.I).

3 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 martie 2013 a fost admis recursul declarat de Iurco Valentina, casată încheierea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 28 noiembrie 2012, cu remiterea pricinii la rejudecare la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău (f.d.192-194 vol.I). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01 iulie 2013 cerinţele privind recunoaşterea calităţii de membru a colectivului de muncă şi corectarea înscrierii în carnetul de muncă, au fost respinse ca fiind tardive. În privinţa cerinţelor de atribuire a cotei-părţi din proprietatea întreprinderii de arendă, încasarea sumei cu titlu de valoarea produsului de arendă şi repararea prejudiciului moral, procesul a fost încetat în temeiul art. 265 lit. b) Codul de procedură civilă (f.d.208-214 vol.I) Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Iurco Valentina şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 01 iulie 2013 (f.d.247-259 vol.I). La 05 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Iurco Valentina a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti atacate cu emiterea unei hotărâri noi prin care acţiunea să fie admisă. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 28 mai 2014 s-a admis recursul declarat de către Iurco Valentina, s-a casat integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2013, pricina fiind restituită spre rejudecare în instanța de apel (f.d.11-16 vol.II). Rejudecînd cauza, prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014 a fost admis apelul declarat de Iurco Valentina.

S-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 01 iulie în partea încetării procesului pe capetele de cerere a lui Iurco Valentina împotriva ”Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată privind atribuirea cotei-părţi din proprietatea întreprinderii de arendă, încasarea sumei cu titlu de valoarea produsului de arendă şi repararea prejudiciului moral, emițînd în această parte o nouă hotărîre după cum urmează, s-a respins ca nefondată cererea lui Iurco Valentina împotriva ”Proiecttehservis” Societate cu răspundere limitată privind atribuirea cotei- părţi din proprietatea întreprinderii de arendă, încasarea sumei cu titlu de valoarea produsului de arendă şi repararea prejudiciului moral.

În rest, celelalte dispoziții din hotărîrea instanței de fond s-au menținut (f.d.40-47 vol.II). La 04 martie 2015 Iurco Valentina a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti atacate cu emiterea unei hotărâri noi prin care cererea să fie admisă intergal. În motivarea recursului, recurenta a invocat că, Curtea de Apel Chișinău, respingînd acțiunea, a aplicat prevederile art.267 alin. (1) Cod civil, ce prevede termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere dreptul încălcat. Consideră că, instanța a aplicat eronat normele legale precitate, din motivul că reclamanții indicați în decizia Curții Supreme de Justiție din 26 octombrie 2006 au devenit lucrători cu depturi depline, stabilite de legislația cu privire la constituirea și crearea întreprinderilor de arendă.

La data de 2007 la adunarea membrilor întreprinderii, care a avut loc în lipsa recurentei, ultima a fost privată de calitatea de membru fondator și dreptul de a face 4 parte din procesul de reorganizare, stabilit prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 octombrie 2006. Afirmă că, respingînd acțiunea, instanța de apel a indicat că termenul de prescripție a început a curge din 26 octombrie 2006, de la data emiterii deciziei de către Curtea Supremă de Justiție, per a contrario, acest termen urmează a fi calculat din 25 octombrie 2007, data la care a avut loc adunarea membrilor întreprinderii. Astfel, consideră recurenta, că Curtea de Apel Chișinău a apreciat arbitrar probele anexate la materialele dosarului, acest fapt servind temei pentru a admite recursul în sensul declarat.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Conform scrisorii de înștiințate anexată la materialele dosarului rezultă că, copia deciziei instanţei de apel din 29 octombrie 2014 a fost expediată în adresa participanților la 05 decembrie 2014 (f.d.49 vol.II), însă nu există dovadă de înștiințare legală, motiv pentru care instanța de recurs consideră că recurenta, declarînd recursul la data de 04 martie 2015, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie 5 să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de Iurco Valentina poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Iurco Valentina în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de recurenta Iurco Valentina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, judecător Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 6