Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-354/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 mai 2015
Părțile
Coropcean Roman, Strîmbeanu Anatol vs SRL Constr Prim Locuinţă, SRL Imobstandard, SRL Promeditatio, SRL Via Brevis, SRL Descomplus, Grosu Oleg
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-354/15 — Declararea nulităţii contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ

dosarul nr. 2r-354/15 prima instanţă: O. Robu instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol DECIZIE 13 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Promeditatio”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Constr-Prim Locuinţă”, Societăţii cu răspundere limitată „Imobstandard”, Societăţii cu răspundere limitată „Promeditatio”, intervenienţi accesorii Societatea cu răspundere limitată „Via-Brevis”, Societatea cu răspundere limitată „Descomplus” şi Oleg Grosu cu privire la declararea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentelor, la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Constr-Prim Locuinţă” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Via- Brevis”, lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu cu privire la declararea nulităţii contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ şi la cererea reconvenţională a Societăţii cu răspundere limitată „Imobstandard” împotriva lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu,

intervenienţi accesorii Societatea cu răspundere limitată „Constr-Prim Locuinţă” şi Societatea cu răspundere limitată „Via-Brevis” cu privire la încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Promeditatio”, c o n s t a t ă: La 21 mai 2010, Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu au depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Constr-Prim Locuinţă” şi SRL „Imobstandart”, intervenient accesoriu SRL „Via-Brevis” cu privire la obligarea executării condiţiilor contractelor de investiţii în construcţia spaţiului locativ, constatarea faptului neîntrunirii condiţiilor de reziliere a contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ, încasarea penalităţii de întârziere şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că la 14 februarie 2008, Roman Coropcean a semnat contractul de investire în construcţia spaţiului locativ nr.1402/08, avînd calitatea de investitor, cu SRL „Constr-Prim Locuinţă”, în calitate de beneficiar şi SRL „Via-Brevis”, în calitate de antreprenor. Menţionează că conform acestui contract, Roman Coropcean, în calitatea sa de investitor, a investit resursele materiale personale în construcţia apartamentului nr.24 din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci, mun. Chişinău. Susţine că conform pct. 1.1 şi pct. 2.1 lit. b) din contractul menţionat, Roman Coropcean urma să obţină dreptul de proprietate asupra obiectului imobiliar comandat – apartamentul nr. 24 din str. Ştefan cel Mare,27, com.Bubuieci, mun.

Chişinău după achitarea integrală a preţului contractual şi, anume, a sumei de 29.024 Euro, iar sumele, ce constituie preţul contractului, urmau să fie depuse de către el pe contul SRL „Via-Brevis”. Afirmă că respectînd obligaţiile contractuale, reclamantul a efectuat achitările conform fişei de evidenţă a plăţilor, vizată în modul corespunzător de către antreprenor. Invocă că conform clauzelor contractuale, pârâtei SRL „Constr-Prim Locuinţă” îi revenea obligaţiunea transmiterii în proprietate către investitor a apartamentului pentru construcţia căruia a investit resursele proprii.

Mai invocă că necătînd la faptul că Roman Coropcean şi-a onorat obligaţiunea de plată integral, anunţînd personal pârâta despre acest fapt şi prin convorbiri telefonice şi în formă scrisă cu anexarea confirmărilor de plată, aceasta a refuzat să-şi onoreze obligaţiunea, ce-i revenea în urma semnării contractului menţionat şi, anume, transmiterea apartamentului nr. 24 din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci, mun. Chişinău în posesia sa, pentru ca să poate definitiva lucrările de reparaţie cu perfectarea actelor necesare înregistrării dreptului de proprietate asupra apartamentului menţionat.

Menţionează că SRL „Constr-Prim Locuinţă”, după ce la 07 mai 2010, a primit de la el informaţia cu privire la achitarea deplină a sumelor datorate pentru construcţia apartamentului nr. 24, la 08 mai 2010, a expediat în adresa sa notificarea nr. 642, prin care l-a informat despre faptul rezilierii contractului nr.1402/08 din 14 februarie 2008. Consideră că SRL „Constr-Prim Locuinţă” nu a avut motive legale nici conform contractului semnat, nici conform legislaţiei în vigoare să declare rezilierea acestuia. Afirmă că din cauză că SRL „Constr-Prim Locuinţă” nu a asigurat darea în exploatare a blocului locativ în trimestrul 4 al anului 2008, lui i-au fost cauzate prejudicii materiale prin faptul că a fost nevoit pe toată această perioadă de timp să plătească chirie, deoarece el locuieşte şi activează în mun.

Chişinău. Susţine că prin tergiversarea nemotivată de către SRL „Constr-Prim Locuinţă” a transmiterii apartamentului în proprietatea sa şi a insinuărilor că va pierde banii şi apartamentul, în construcţia căruia a investit, i-au fost cauzate suferinţe. Invocă că exact în aceeaşi situaţie şi în aceleaşi împrejurări se află şi Anatol Strrîmbeanu cu apartamentul nr. 23 din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci, mun. Chişinău conform contractului de investiţii în construcţia spaţiului locativ nr.0102/08 din 01 februarie 2008, încheiat între el, în calitate de investitor, SRL „Constr-Prim Locuinţă”, în calitate de beneficiar şi SRL „Via-Brevis”, în calitate de antreprenor.

Prin urmare, solicită obligarea SRL „Constr-Prim Locuinţă” de a-şi onora obligaţiunea prevăzută în capitolul 2 lit. b) din contractul de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 1402/08 din 14 februarie 2008 şi contractul de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 0102/08 din 01 februarie 2008 şi, anume, de a le transmite în proprietate apartamentele nr. nr. 23 şi 24 din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci, mun. Chişinău, constatarea faptului neîntrunirii condiţiilor de reziliere a contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ enunţate, încasarea de la SRL „Constr-Prim Locuinţă” în beneficiul lui Roman Coropcean a penalităţii de întârziere în sumă de 92305 lei, a sumei de 100000 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de judecată şi în beneficiul lui Anatol Strîmbeanu a penalităţii de întârziere în sumă de 79283 lei, a sumei de 100000 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

La 24 iunie 2011, SRL „Constr-Prim Locuinţă” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Via-Brevis” şi Roman Coropcean cu privire la declararea nulităţii contractului de investire în construcţia spaţiului locativ nr.1402/08 din 14 februarie 2008, cu repunerea părţilor în poziţia iniţială, invocând că pînă la data depunerii prezentei cereri, pârâta SRL „Via-Brevis” nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale contractuale. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 05 iulie 2011 a fost atrasă în proces SRL „Descomplus” în calitate de intervenient accesoriu. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 05 iulie 2011 au fost conexate într-un singur proces cauzele civile la cererea de chemare în judecată a lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu împotriva SRL „Constr-Prim Locuinţa”, SRL „Imobstandart” şi SRL „Via-Brevis”, intervenient accesoriu SRL „Descomplus” cu privire la obligarea executării condiţiilor contractuale, constatarea faptului neîntrunirii condiţiilor de reziliere a contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ, încasarea penalităţii de întârziere şi repararea prejudiciului moral şi la cererea de chemare în judecată a SRL „Constr-Prim Locuinţă” împotriva SRL „Via-Brevis” şi lui Roman Coropcean cu privire la declararea nulităţii contractului de investire în construcţia spaţiului locativ.

La 29 aprilie 2013, SRL „Imobstandard” a depus o cerere reconvenţională împotriva lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu, intervenienţi accesorii SRL „Constr-Prim Locuinţă” şi SRL „Via-Brevis” cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii reconvenţionale a indicat că SRL „Imobstandard” nu este parte a contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ încheiate între Roman Coropcean, Anatol Strîmbeanu, SRL „Via-Brevis” şi SRL „Constr-Prim Locuinţă”. Menţionează că la procurarea imobilului în litigiu, SRL „Imobstandard” nu şi-a asumat nici o obligaţie contractuală faţă de Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu şi a investit în imobilele menţionate suficiente resurse proprii pentru finisarea construcţiei.

Susţine că SRL „Imobstandard” nu ar avea nici o pretenţie faţă de Roman Corobcean şi Anatol Strîmbeanu, dacă aceştia nu ar pretinde la bunurile proprietate privată, negrevate faţă de ultimii. Prin urmare, solicită încasarea de la Anatol Strîmbeanu a sumei de 36600 Euro, în calitate de preţ comercial actual al apartamentului nr. 23 din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci şi de la Roman Coropcean a sumei de 43542 Euro, în calitate de preţ comercial actual al apartamentului nr. 24 din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci.

SRL „Construct-Prim Locuinţă” a depus împotriva SRL „Via-Brevis”, Anatol Strîmbeanu şi Roman Coropcean, intervenienţi accesorii SRL „Imobstandard” şi SRL „Descomplus” o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând declararea nulităţii contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 1402/08 din 14 februarie 2008 şi nr. 0102/08 din 01 februarie 2008, cu repunerea părţilor în poziţia iniţială prin restituirea de către SRL „Via-Brevis” către Anatol Strîmbeanu a sumei de 386746,37 lei şi Roman Coropcean – 450271,86 lei, în calitate de valoarea investiţiilor în spaţiul locativ.

La 01 iulie 2013, Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu au depus împotriva SRL „Imobstandard”, SRL „Constr-Prim Locuinţă” şi SRL „Promeditatio”, intervenienţi accesorii SRL „Via-Brevis” şi SRL „Descomplus” o cerere de completare a pretenţiilor, prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4019 din 16 iulie 2009, încheiat între SRL „Promeditatio” şi SRL „Imobstandard”, prin care s-au vândut bunurile imobile - teren pentru construcţii cu suprafaţa de 0,2973 ha, construcţie nefinalizată cu suprafaţa de 388,0 m.p., amplasată pe terenul indicat, situat în corn. Bubuieci, str. Ştefan cel Mare,27/29 ca fiind ilegal.

Ulterior, Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu au depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4019 din 16 iulie 2009, încheiat între SRL „Promeditatio” şi SRL „Imobstandard” în partea înstrăinării apartamentelor nr. 23 cu suprafaţa totală de 61 m. p. şi nr. 24 cu suprafaţa totală de 72,56 m. p., 61 m. p. din construcţia cu suprafaţa de 388 m. p., situată în corn. Bubuieci, str. Ştefan cel Mare,27/29 ca fiind ilegal, recunoaşterea după Roman Corobcean a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 24, cu nr. cadastral 0142112.030.01.024 din str. Ştefan cel Mare,27, mun. Chişinău şi după Anatol Strîmbeanu a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 23, cu nr. cadastral 0142112.030.01.023 din str. Ştefan cel Mare,27, com.

Bubuieci, mun. Chişinău şi încasarea de la SRL „Constr-Prim Locuinţă” a cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 04 decembrie 2013 a fost atras în proces Oleg Grosu în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 03 iulie 2014 a fost admisă acţiunea lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu, a fost declarat nul contractul de vânzare-cumpărare din 16 iulie 2009, încheiat între SRL „Promeditatio” şi SRL „Imobstandard” în partea înstrăinării apartamentelor nr. 23 şi nr. 24 din str. Ştefan cel Mare,27/29, com. Bubuieci, mun. Chişinău, a fost recunoscut după Anatol Strîmbeanu dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 23, cu nr. cadastral 0142112.030.01.023, cu suprafaţa totală de 61,00 m. p. din str. Ştefan cel Mare,27, com.

Bubuieci, mun. Chişinău şi a fost recunoscut după Roman Coropcean dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 24, cu nr. cadastral 0142112.030.01.024, cu suprafaţa totală de 72,56 m. p. din str. Ştefan cel Mare,27, com. Bubuieci, mun. Chişinău. A fost încasată în mod solidar de la SRL „Constr-Prim Locuinţă”, SRL „Imobstandard”, SRL „Via-Brevis” şi SRL „Promeditatio” în beneficiul lui Anatol Strîmbeanu suma de 8841, 65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi în beneficiul lui Roman Coropcean suma de 6019 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost încasată în mod solidar de la SRL „Constr- Prim Locuinţă”, SRL „Imobstandard”, SRL „Via-Brevis” şi SRL „Promeditatio” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 31065,93 lei.

Au fost respinse acţiunea SRL „Constr-Prim Locuinţă” şi acţiunea reconvenţională a SRL „Imobstandard” ca fiind neîntemeiate. La 01 august 2014, SRL „Promeditatio” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii primei instanţe. De asemenea, la 01 august 2014, SRL „Constr-Prim Locuinţă” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia şi casarea integrală a hotărârii primei instanţe, precum şi scutirea de plata taxei de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2014 a fost admis demersul înaintat de către SRL „Construc-Prim Locuinţă” de scutire de plata taxei de stat şi a fost scutită SRL „Constr-Prim Locuinţă” de plata taxei de stat, nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către SRL „Promeditatio”, fiindu-i acordat un termen de pînă la 10 noiembrie 2014 pentru prezentarea cererii de apel motivate.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 a fost respins demersul reprezentantului lui Roman Coropcean şi al lui Anatol Strîmbeanu cu privire la restituirea cererii de apel depusă de către SRL „Promeditatio” ca neîntemeiat, nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către SRL „Promeditatio”, fiindu-i acordat un termen de pînă la 19 decembrie 2014 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 22232 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 ianuarie 2015 a fost admis demersul înaintat de către SRL „Promeditatio” cu privire la amânarea plăţii taxei de stat şi i-a fost acordat un termen pînă la 17 martie 2015 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 22232 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 a fost restituită cererea de apel depusă de către SRL „Promeditatio”. La 31 martie 2015 şi 12 mai 2015, în termenul prevăzut de lege, SRL „Promeditatio” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel şi emiterea unei noi încheieri cu privire la punerea pe rol a cererii de apel. Recurenta SRL „Promeditatio”, în motivarea recursului, a indicat că încheierea instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. Menţionează că instanţa de apel neîntemeiat a obligat recurenta să achite taxa de stat, deoarece din probele prezentate rezultă că aceasta nu dispune de mijloace financiare la moment, din care motive a fost în imposibilitate de a achita taxa de stat pentru cererea de apel.

Susţine că recurenta a solicitat instanţei de apel amânarea achitării taxei de stat, după finisarea examinării cauzei în instanţa de apel, iar instanţa de apel, examinând acest demers şi probele prezentate, a dispus admiterea acestuia, însă a amânat achitarea taxei de stat pe un termen foarte scurt şi, anume, pînă la următoarea şedinţă de judecată. Afirmă că prin încheierea contestată se încalcă drepturile recurentei şi, anume, dreptul la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 5 CPC şi art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum denotă actele cauzei, la 01 august 2014, SRL „Promeditatio” a depus o cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 03 iulie 2014, însă fără a indica motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi probele invocate în susţinerea apelului în conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. lit. d) şi e) CPC, care prevede că în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi probele invocate în susţinerea apelului.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2014 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către SRL „Promeditatio”, fiindu-i acordat acesteia un termen pînă la 10 noiembrie 2014 pentru prezentarea cererii de apel motivată. Ulterior, la 07 noiembrie 2014, SRL „Promeditatio” a depus o cerere de apel suplimentară, însă fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 ianuarie 2015 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către SRL „Promeditatio”, fiindu-i acordat acesteia un termen pînă la 19 decembrie 2014 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 22232 lei.

La 18 decembrie 2014, SRL „Promeditatio” a depus o cerere, prin care a solicitat amânarea plăţii taxei de stat din motiv că se află într-o situaţie financiară extrem de dificilă. Ca urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 ianuarie 2015 a fost admis demersul înaintat de către SRL „Promeditatio” cu privire la amânarea plăţii taxei de stat şi i-a fost acordat un termen pînă la 17 martie 2015 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 22232 lei, încheierea menţionată nefiind contestată de către recurentă. Însă, în termenul stabilit, neajunsul respectiv de către SRL „Promeditatio” nu a fost înlăturat, respectiv, ultima nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de către SRL „Promeditatio”, deoarece în termenul stabilit, aceasta nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat, iar argumentele invocate de către recurentă în recurs nu pot fi reţinute ca întemeiate. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Promeditatio”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Constr-Prim Locuinţă”, Societăţii cu răspundere limitată „Imobstandard”, Societăţii cu răspundere limitată „Promeditatio”, intervenienţi accesorii Societatea cu răspundere limitată „Via- Brevis”, Societatea cu răspundere limitată „Descomplus” şi Oleg Grosu cu privire la declararea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentelor, la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Constr-Prim Locuinţă” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Via- Brevis”, lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu cu privire la declararea nulităţii contractelor de investire în construcţia spaţiului locativ şi la cererea reconvenţională a Societăţii cu răspundere limitată „Imobstandard” împotriva lui Roman Coropcean şi Anatol Strîmbeanu, intervenienţi accesorii Societatea cu răspundere limitată „Constr-Prim Locuinţă” şi Societatea cu răspundere limitată „Via-Brevis” cu privire la încasarea sumei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.