- Dosarul nr.
- 2ra-1190/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 mai 2015
- Părțile
- cererea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică din Republica Moldova, SRL Dominic
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1190/15 — Cu privire la sistarea temporară a valabilităţii licenţei
dosarul nr. 2ra-1190/15 prima instanță: L. Holevețcaia instanța de apel: A. Panov, A. Nogai, A. Minciuna ÎNCHEIERE 13 mai 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu răspundere limitată „Dominic” prin intermediul avocatului Alexandr Sicinski, în pricina civilă la cererea depusă de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică cu privire la sistarea temporară a valabilității licenței Societății cu răspundere limitată „Dominic”, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 25 februarie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 22 octombrie 2014 și emisă o nouă hotărâre prin care cererea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 08 octombrie 2014, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a depus cerere cu privire la sistarea temporară a valabilității licenței SRL „Dominic”.
În motivarea cererii a indicat că la 04 februarie 2010, ANRE a eliberat SRL „Dominic” licența seria AA nr. 064673 privind importul și comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Susține că în vederea curmării fenomenului de comercializare ilicită a gazelor lichefiate pe teritoriul Republicii Moldova, ANRE a efectuat un control al activității autorizate prin licență a SRL „Dominic” pentru perioada anilor 2011-2013. Menționează că în cadrul ședinței Consiliului de administrare al ANRE din 06 octombrie 2014 s-a luat act de Raportul privind controlul activității autorizate prin licență a SRL „Dominic”, precum şi inițierea procedurii de suspendare a licenței seria AA nr. 064673 pentru genul de activitate importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat.
Indică că în rezultatul controlului a fost stabilit că SRL „Dominic” nu s-a conformat pct. 5.1 din Condițiile licenței, în partea ce ține de calcularea prețurilor de 1 comercializare cu ridicata a gazului lichefiat, precum și a încălcat prevederile pct. 4.3, 4.4 și 4.8 din Metodologia calculării și aplicării prețurilor la produsele petroliere, aprobată prin hotărârea Consiliului de administrație ANRE nr. 236 din 05 octombrie 2010. Susține că în perioada anilor 2011-2013 SRL „Dominic” a admis aplicarea de prețuri la comercializarea produselor petroliere cu ridicata, calculele cărora nu au fost prezentate ANRE, după cum prevede cadrul normativ. Astfel, deși întreprinderea prezenta ANRE calculele și prețurile care urmau să fie utilizate la comercializarea gazelor lichefiate, pe parcursul perioadei de valabilitate a acestora, întreprinderea a admis depășirea acestora fără a informa despre acest fapt ANRE.
Astfel, ca urmare a comercializării gazului lichefiat la prețuri ce depășesc calculul prețurilor prezentate ANRE, SRL „Dominic” a obținut venituri suplimentare în sumă totală de 3 772,1 mii lei. Mai susține că de asemenea s-a constatat și faptul că întreprinderea nu s-a conformat prevederilor art. 22 alin. (3) al Legii privind piața produselor petroliere nr. 461-XV din 30 iulie 2001. Totodată indică că în rezultatul controlului au fost identificate și unele aspecte ineficiente care au avut un impact negativ asupra prețurilor de comercializare a produselor petroliere pe teritoriul țării. Astfel, pe parcursul perioadei verificate, SRL „Dominic” a contractat credite bancare în sumă totală de 34,04 mln.
lei, pentru procurarea a 15 stații PECO, care pe parcurs nu au fost utilizate în activitatea licențiată, fiind transmise în arendă întreprinderii SRL „Comerț-Gaz”. În perioada 2011-2013, SRL „Dominic” a atribuit la cheltuielile întreprinderii suma dobânzii calculate și achitate pentru creditul nominalizat în sumă totală de 4,8 mln. lei, cheltuieli care neîntemeiat au fost incluse în calculul prețurilor de comercializare a produselor petroliere pe teritoriul țării. De asemenea, în perioada verificată, întreprinderea a mai contractat un împrumut bancar în sumă de 42,3 mln. lei pentru procurarea unei baze depozitare, achitând în această perioadă o dobândă în sumă totală de 6,9 mln. lei, cheltuieli care neîntemeiat nu au fost divizate pe tipurile de activități desfășurate (comerț intern și comerț extern), fiind incluse integral în calculele prețurilor de comercializare a produselor petroliere pe teritoriul Republicii Moldova.
Solicită suspendarea pe termen de șase luni a licenței SRL „Dominic”, seria AA nr. 064673, pentru genul de activitate importul și comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat Prin cererea de concretizare a pretențiilor din 17 octombrie 2014, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică şi-a concretizat cerințele, solicitând suspendarea pe un termen de 2 luni a licenței SRL „Dominic”, seria AA, nr. 064673, pentru genul de activitate importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. 2 Totodată a mai indicat că în perioada de referință SRL „Dominic” a admis abateri de la cerințele legale stabilite pentru formarea prețurilor de comercializare a produselor petroliere, fiind inclus în calcul cheltuieli neaferente activității licențiate, şi în special: comisioane şi adaosuri adiționale aplicate de intermediari la costul mărfurilor importate în sumă de 97,8 mil.
lei; cheltuieli aferente dobânzii achitate pentru credite şi împrumuturi ce nu țin de activitatea licențiată în sumă de 16 799,7 mil. lei; cheltuieli de binefacere şi sponsorizare în cuantum de 22,5 mii lei; cheltuieli privind amenzile şi penalitățile achitate în valoare de 374,3 mii lei; cheltuieli privind remunerarea muncii, contribuții sociale şi medicale a personalului administrativ, încadrat în alte activități decât cele licențiate, în sumă de 1032,3 mii lei și alte cheltuieli neproductive (f.d. 102-103). Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chişinău din 22 octombrie 2014 acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 25 februarie 2015 a fost admis apelul declarat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care cererea a fost admisă, fiind suspendată pe un termen de două luni licența seria AA nr. 064673 din 04 februarie 2010, pentru genul de activitate importul și comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat, titularului SRL „Dominic”. La 20 martie 2015, în termenul prevăzut de lege, SRL „Dominic”, prin intermediul avocatului Alexandr Sicinski, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel cerând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și contrară circumstanțelor cauzei și prevederilor legii, fiind pasibilă de a fi casată. La 06 mai 2015, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitând respingerea acestuia ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care 3 acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Dominic” prin intermediul avocatului Alexandr Sicinski nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Dominic” prin intermediul avocatului Alexandr Sicinski ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) şi 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Dominic” prin intermediul avocatului Alexandr Sicinski se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi 4