- Dosarul nr.
- 2ri-125/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 6 mai 2015
- Părțile
- SRL MoldTransTur, interv. principal SRL Lorinela Grup vs ÎS Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codru
- Pe scurt
- Recursul împotriva hotărîrilor şi încheierilor instanţei de insolvabilitate, participanţii la procesul de insolvabilitate
2ri-125/15 — Anularea rezultatelor licitaţiei publice cu reducere, anularea proceselor-verbale ale comisiei de licitaţie şi declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare şi alte acte întocmite în baza procesului verbal al comisiei de licitaţie
prima instanţă: M. Ciugureanu dosarul nr. 2ri-125/15 DECIZIE 06 mai 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî judecătorii Petru Moraru, Ion Druţă, Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi examinînd recursurile declarate de către societatea pe acţiuni ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” şi societatea cu răspundere limitată „MoldTrans-Tur” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „MoldTrans-Tur”, intervenient principal societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup”, coreclamant instituţia publică „Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare” împotriva întreprinderii de stat „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” (în planul procedurii de restructurare), intervenient accesoriu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare cu privire la anularea procesului-verbal al comisiei de licitaţie, recunoaşterea participantului legal al licitaţiei publice cu reducere, desemnarea câştigătorului (adjudecatar) licitaţiei publice cu reducere, obligarea transmiterii bunului adjudecat expus la licitaţie,
constatarea faptului că hotărârea judecătorească este temei pentru înregistrare în Registrul bunurilor imobile de către organul cadastral a dreptului de proprietate asupra complexului de bunuri imobile expus la licitaţia publică cu reducere şi compensarea cheltuielilor de judecată, şi la cererea intervenientului principal societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup” privind obligarea desfăşurării unei noi licitaţii cu reducere de comercializare a complexului de bunuri imobile şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 prin care a fost respins demersul SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” de atragere în proces în calitate de intervenient principal şi hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2014, prin care au fost admise parţial cererile de chemare în judecată depuse de către societatea cu răspundere limitată ,,MoldTrans-Tur” şi de societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup”, c o n s t a t ă 1 La 30 octombrie 2012, SRL „MoldTranst-Tur” s-a adresat Judecătoriei Centru mun.
Chişinău cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎS ,,Staţiunea Tehnologică- Experimentală Codrul” cu privire la anularea rezultatelor licitaţiei publice cu reducere, anularea proceselor-verbale ale comisiei de licitaţie şi declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare şi alte acte întocmite în baza procesului-verbal al comisiei de licitaţie. În cererea de chemare în judecată a invocat că, la 03 august 2012 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicat comunicatul informativ potrivit căruia, pentru 20 august 2012, ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” urma să expună la vânzare prin licitație publică cu reducere complexul bunurilor imobile neutilizate în procesul tehnologic, situate în mun.
Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14, cu următoarele nr.cadastrale şi anume: 0131124299.01, 0131124299.02, 0131124299.03, 0131124299.05, la prețul inițial de 7 150 000 lei.
Prin urmare, au decis să participe la licitația respectivă şi SRL ”MoldTrans- Tur” a transferat pe contul curent al ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” acontul de 10% din prețul inițial, ceea ce constituia echivalentul 715 000 lei, iar la 15 august 2012 a depus la ÎS ”Stațiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” cerere de participare la licitație în corespundere cu Regulamentul cu privire la vânzarea bunurilor neutilizate în procesul tehnologic aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 480 din 28 martie 2008 și prevederile Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136 din 10 februarie 2009. La 20 august 2012 licitația anunțată de ÎS ”Stațiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” nu a avut loc, deoarece comisia de licitație a anulat desfășurarea ei, schimbând nemotivat tipul licitației, de la cea cu reducere la cea cu strigare, însă cu toate că a anulat licitația, ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” nemotivat nu a restituit acontul de 715 000 lei, deși era obligată să îl restituie în decursul a 10 zile.
Ulterior, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 12 octombrie 2012, a fost publicat comunicatul informativ, potrivit căruia pentru 29 octombrie 2012 ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” urma să organizeze licitația publică cu reducere de înstrăinare a aceluiași complex de bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic situate în mun. Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14 la același preț inițial de 7 150 000 lei cu același acont de 10%. Astfel, SRL ”MoldTrans-Tur” a decis să participe și la această licitație, iar la 22 octombrie 2012 a depus la ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” o cerere nouă de participare la licitația anunțată, anexând toate documentele prevăzute de legislație.
În calitate de acont a indicat în cerere suma nerestituită de 715 000 lei 2 transferată pe contul ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” pentru licitația din 20 august 2012. La 29 octombrie 2012, ora 09.50 reprezentantul SRL ”MoldTrans-Tur” s-a prezentat la sediul ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” și s-a înregistrat pentru a participa la licitația cu reducere, iar alături de SRL ”MoldTrans- Tur”, la licitație s-a prezentat încă un participant, și anume SRL ”Lorinela-Grup”. Până la începerea licitației propriu-zise a lotului, comisia de licitație a anunțat, că nu permite reprezentantului SRL ”MoldTrans-Tur” să participe la această licitație, din motivul neachitării acontului în mărime de 715 000 lei, refuzând să recunoască în calitate de acont suma achitată de reclamant anterior pentru licitația din 20.08.2012.
Afirmă că, imediat, membrii comisiei de licitație au întocmit procesul-verbal nr. 1 din 29 octombrie 2012 prin care au exclus SRL ”MoldTrans-Tur” de la participarea la licitație, însă au admis unicul participant SRL ”Lorinela-Grup” şi licitația din 29 octombrie 2012 a fost desfășurată cu un singur participant, în rezultatul căreia SRL ”Lorinela Grup” a fost desemnat câștigător al licitației contra prețului de 4 000 000 lei.
Consideră că, în acest mod, SRL ”MoldTrans-Tur” a fost lipsită ilegal și abuziv de dreptul de a participa la licitația din 29 octombrie 2012 cu privire la vânzarea unui complex de bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic al ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” și de a procura acest bun, iar licitația din 29 octombrie 2012 și rezultatele ei sunt nule, deoarece licitația a fost desfășurată cu încălcarea prevederilor Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136 din 10 februarie 2009. Prin cererea de chemare în judecată şi cererea de modificare a obiectului acţiunii din 15 iulie 2013 SRL ”MoldTrans-Tur” a solicitat anularea procesului- verbal nr. 1 din 29 octombrie 2012 al comisiei de licitație a ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” de vânzare a unui complex de bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, situate în mun.
Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14; anularea procesului-verbal nr. 3 din 29 octombrie 2012 privind rezultatele licitației de vânzare a complexului de bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, situat în mun. Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14; desemnarea SRL ”MoldTrans-Tur” câștigător (adjudecatar) al licitației publice cu reducere din 29 octombrie 2012 cu privire la vânzarea unui complex de bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic a ÎS ”Stațiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” , situate în mun. Chișinău, or.
Codru, str. Costiujeni, 14, cu nr. cadastrale 0131124299.01, 0131124299.02, 0131124299.03, 0131124299.05 pe terenul aferent cu suprafața de 1,1438 ha, contra sumei de 4 000 000 lei, inclusiv TVA; obligarea ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” să încheie cu SRL ”MoldTrans-Tur” contractul de vânzare-cumpărare, prin care ÎS ”Stațiunea 3 Tehnologico-Experimentală Codrul” să vândă, iar SRL ”MoldTrans-Tur” să cumpere complexul de bunuri imobile situate în mun. Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14, cu numerele cadastrale 0131124299.01, 0131124299.02, 0131124299.03, 0131124299.05 pe terenul aferent cu suprafața de 1,1438 ha, la prețul de 4 000 000 lei, inclusiv TVA; încasarea din contul ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” în folosul SRL ”MoldTrans-Tur” a mărimii taxei de stat.
Prin cererea depusă la 17 aprilie 2014 SRL ”MoldTrans-Tur” a solicitat restituirea sumei de 49 800 lei achitată în plus în calitate de taxă de stat. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 mai 2014 cauza civilă la acţiunea SRL „MoldTranst-Tur” împotriva ÎS ,,Staţiunea Tehnologică- Experimentală Codrul” cu privire la anularea rezultatelor licitaţiei publice cu reducere, anularea proceselor-verbale ale comisiei de licitaţie şi declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare şi alte acte întocmite în baza procesului-verbal al comisiei de licitaţie, a fost strămutată după competenţă la Curtea de Apel Chişinău (f.d.49-50 – Vol II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014 a fost admisă cererea IP „Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare” şi a fost atras în proces în calitate de coreclamant (f.d.
94-96-Vol II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 a fost admisă cererea depusă de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu de partea SRL „MoldTranst-Tur” (f.d. 111-113-Vol II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 a fost respinsă cererea depusă de SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” privind atragerea în proces în calitate de intervenient principal (f.d. 114-116 -Vol II).
La 02 decembrie 2014 şi ulterior prin cererea din 05 decembrie 2014, SRL „MoldTranst-Tur” a depus cerere de modificare a obiectului acţiunii şi concretizare a pretenţiilor, solicitînd anularea procesului-verbal nr.1 din 29 octombrie 2012 al comisiei de licitaţie a ÎS ,,Staţiunea Tehnologică- Experimentală Codrul”; recunoaşterea SRL „MoldTrans-Tur” ca participant legal al licitaţiei publice cu reducere din 29 octombrie 2012 cu privire la vînzarea unui complex de bunuri imobile neutilizate în proces tehnologic a ÎS ,,Staţiunea Tehnologică- Experimentală Codrul”, cu nr. cadastrale 0131124.299.01, 0131124.299.02, 0131124.299.03, 0131124.299.05, situate pe terenul aferent, cu suprafaţa de 1,1438 ha, situate în mun.
Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14; desemnarea SRL „MoldTrans-Tur” ca câştigător (adjudecatar) al licitaţiei publice cu reducere din 29 octombrie 2012 cu privire la vînzarea unui complex de bunuri imobile neutilizate în proces tehnologic a ÎS ,,Staţiunea Tehnologică- Experimentală Codrul” cu nr. cadastrale 0131124.299.01, 0131124.299.02, 0131124.299.03, 4 0131124.299.05, situate pe terenul aferent, cu suprafaţa de 1,1438 ha, situate în mun. Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14, contra sumei de 4 000 000 lei; obligarea ÎS „Staţiunea Tehnologico - Experimentală Codrul” să transmită SRL „MoldTrans-Tur” bunul adjudecat şi anume complexul de bunuri imobile cu nr. cadastrale 0131124.299.01, 0131124.299.02, 0131124.299.03, 0131124.299.05, situate pe terenul aferent, cu suprafaţa de 1,1438 ha, situate în mun.
Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14, contra sumei de 4 000 000 lei, inclusiv TVA; constatarea faptului că hotărârea judecătorească este temei pentru înregistrare în Registrul bunurilor imobile de către organul cadastral a dreptului de proprietate asupra complexului de bunuri imobile nr. cadastrale 0131124.299.01, 0131124.299.02, 0131124.299.03, 0131124.299.05, situate pe terenul aferent, cu suprafaţa de 1,1438 ha, situate în mun. Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14, după achitare a sumei de 4 000 000 lei şi încasarea de la ÎS „Staţiunea Tehnologico - Experimentală Codrul” în beneficiul SRL „MoldTrans-Tur” taxa de stat în mărime de 50 000 lei (f.d. 128- 129, 148 -Vol II). La 05 decembrie 2014, SRL „Lorinela Grup” a depus cerere privind atragerea în calitate de intervenient principal (f.d.
135-136- Vol II) şi în ordinea art. 65 CPC s-a adresat cu acţiune proprie împotriva ÎS „StaţiuneaTehnologico-Experimentală Codrul” (în proces de insolvabilitate), intervenienţi accesorii SRL ,,MoldTrans- Tur”, IP „Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare” şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare privind obligarea desfăşurării, în baza aceloraşi condiţii şi cu aceiaşi participanţi înregistraţi la 29 octombrie 2012 o nouă licitaţie cu reducere de comercializare a complexului de bunuri imobile cu nr. cadastrale 0131124.299.01, 0131124.299.02, 0131124.299.03, 0131124.299.05, situate pe terenul aferent, cu suprafaţa de 1,1438 ha, situate în mun. Chişinău, or.
Codru, str. Costiujeni, 14 şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 137-138 – Vol II). În cererea de chemare în judecată a invocat că, prin comunicatul informativ publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 12 octombrie 2012, ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” a anunțat desfășurarea la 29 octombrie 2012 vânzarea prin licitație cu reducere a unui complex de bunuri imobile situate în mun.Chișinău, or.Codru, str.Costiujeni, 14, format din următoarele bunuri imobile cu următoarele nr. cadastrale şi anume: 0131124299.01, 0131124299.02, 0131124299.03, 0131124299.05, situate pe terenul aferent cu suprafața de 1,1438 ha. La 26.10.2012 SRL ”Lorinela-Grup” a depus cerere de participare la licitație.
Prin procesul-verbal nr. 3 din 29 octombrie 2012 SRL ”Lorinela-Grup” a fost declarată câștigător al licitației privind achiziționarea contra prețului de 4 000 000 lei, a complexului de bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, compus din imobilele cu nr. cadastrale: 0131124299.01, 0131124299.02, 5 0131124299.03, 0131124299.05, situate pe terenul aferent cu suprafața de 1,1438 ha, din mun. Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14. Ulterior, fiind inițiată procedura de insolvabilitate față de ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, administratorul procedurii de insolvabilitate a ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” a solicitat instanței de judecată anularea procesului-verbal nr. 3 din 29 octombrie 2012 prin care SRL ”Lorinela- Grup” a fost desemnată câștigător al licitației.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău 14 februarie 2014, corectată prin încheierea din 30 aprilie 2014, instanța a admis parțial cererea de chemare în judecată, dispunînd anularea rezultatelor licitației desfășurate de ÎS ”Stațiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” la 29 octombrie 2012 privind vânzarea bunurilor imobile neutilizate în procesul tehnologic şi procesului-verbal nr. 3 din 29 octombrie 2012 privind desemnarea câștigătorului licitației. Prin Decizia Curții Supreme de Justiție 25 iunie 2014, recursul înaintat de SRL ”MoldTrans-Tur” a fost respins, iar hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2014 a fost menținută.
Consideră SRL ”Lorinela-Grup”, că procesul-verbal nr. 3 din 29 octombrie 2012 privind desemnarea câștigătorului licitației fiind anulat prin hotărâre irevocabilă, pârâtul urmează să desfășoare din nou licitație cu participanții înregistrați la data de 29 octombrie 2012. Cere SRL ”Lorinela-Grup”, obligarea ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” în proces de insolvabilitate să desfăşoare, în baza aceloraşi condiţii şi cu aceiaşi participanţi înregistraţi la 29 octombrie 2012 o nouă licitaţie cu reducere de comercializare a complexului de bunuri imobile cu nr. cadastrale 0131124.299.01, 0131124.299.02, 0131124.299.03, 0131124.299.05, situate pe terenul aferent, cu suprafaţa de 1,1438 ha, situate în mun.
Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14 şi încasarea de la ÎS ,, Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” în benenficiul SRL ,,Lorinela Grup” a taxei de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014 a fost admisă cererea depusă de SRL ,,Lorinela-Grup” şi a fost atrasă în calitate de intervenient principal, cu examinarea în fond a acțiunii depuse (f.d. 179-181-Vol II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2014 a fost admisă cererea SRL ,,MoldTrans-Tur” şi s-a restituit din bugetul de stat în beneficiul SRL ,,MoldTrans Tur” suma de 49 800 lei achitată în plus, cu titlu de taxă de stat (f.d. 182-184- Vol II). Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „MoldTrans-Tur” s-a admis parţial.
S-a anulat procesul-verbal nr. 1 din 29 octombrie 2012 al comisiei de licitaţie a ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”. S-a încasat de la ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” (în proces de insolvabilitate) în beneficiul SRL „MoldTrans- 6 Tur” taxa de stat în valoare de 200 lei, care va fi achitată în termen de 6 (şase) luni de la adoptarea hotărârii. În rest, cerinţele înaintate de SRL „MoldTrans-Tur” s-au respins. S-a admis parţial acţiunea înaintată de SRL „Lorinela-Grup”. S-a obligat ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” (în proces de insolvabilitate) să desfăşoare licitaţia publică de vânzare a complexului bunurilor imobile, compuse din bunurile imobile cu nr. cadastral: 0131124299.01, 0131124299.02, 0131124299.03, 0131124299.05, situate pe terenul aferent cu suprafaţa de 1,1438 ha din mun.
Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni, 14. S-a încasat de la ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” (în proces de insolvabilitate) în beneficiul SRL „Lorinela-Grup” taxa de stat în valoare de 200 lei, care va fi achitată în termen de 6 (şase) luni de la adoptarea hotărârii. În rest, cerinţele înaintate de SRL „Lorinela-Grup” s-au respins (f.d. 187-197-Vol II). La 25 noiembrie 2014, SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 prin care a fost respinsă cererea de atragere în proces, în calitate de intervenient principal, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate şi admiterea demersului.
Susţine că, este creditorul ÎS „StaţiuneaTehnologico-Experimentală Codrul”, cu datoria de circa 620 000 lei, calitate recunoscută în cadrul procesului de insolvabilitate, iar în temeiul art. 812 CC ofertantul nu are dreptul să-şi retragă oferta şi respectiv acesta din urmă este obligat să petreacă licitaţia odată anunţată, iar din suma de bani obţinută la licitaţie, va fi achitată datoria faţă de creditorul SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi”. Consideră că, în baza art. 65 CPC, instanţa urmează să examineze concomitent acţiunea intervenientului principal şi acţiunea iniţială a reclamantului, iar încheierea contestată, poate fi atacată separat, în termen de 15 zile cu recurs. La 30 decembrie 2014, SRL ,,MoldTrans-Tur” a depus recurs nemotivat, iar prin încheierea Vice-președintelui Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supereme de Justiţie din 16 februarie 2015, cererea de recurs a fost restituită (f.d.
205-Vol II). La 18 februarie 2015, SRL „MoldTrans-Tur” a declarat recurs motivat, iar la 30 martie 2015 a depus recurs suplimentar împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2014, solicitînd admiterea recursului şi casarea hotărîrii, cu emiterea unei noi hotărîri prin care pretenţiile înaintate de SRL „MoldTrans-Tur” să fie admise integral, iar pretenţiile înaintate de SRL „Lorinela-Grup” să fie respinse. În motivarea recursului s-a invocat că la 20 ianuarie 2015 a recepţionat copia hotărîrii motivate din 12 decembrie 2012, fapt demonstrat prin copia plicului poştal 7 anexat la materialele cauzei, iar termenul de atac de 30 zile, expiră la 19 februarie 2015, astfel consideră că recursul a fost depus în termen.
Susţine că, instanţa de insolvabilitate la emiterea hotărîrii contestate a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, invocînd că hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale, deoarece pricina urma a fi examinată la sediul pîrîtului, deoarece la acel moment ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” nu se afla în proces de insolvabilitate şi urma să fie examinată de instanţa de judecată care a reţinut-o spre examinare conform normelor de competenţă în sensul art. 43 alin. (1) CPC şi art. 79 al legii cu privire la insolvabilitate.
În acest sens a indicat că, dosarul de insolvabilitate a ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” se află în procedura judecătorului care a emis hotărîrea contestată şi astfel în baza art. 432 alin. (3) lit. a) CPC, pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei, deoarece cauza nu a fost distribuită aleatoriu, dar remisă direct judecătorului. Totodată, cererea intervenientului principal a fost depusă la ultima şedinţă de judecată şi nu a fost adusă la cunoştinţă tuturor participanţilor, iar cererea de atragere în proces a SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” în calitate de intervenient principal a fost respinsă, iar ultimul a contestat încheierea cu recurs şi nu a fost transmis dosarul pentru a fi examinată cererea de recurs, fapt prin care i-au fost încălcate drepturile procedurale.
Afirmă că, soluţia instanţei asupra pretenţiilor SRL ,,Lorinela Grup” înaintate în prezentul litigiu, este una inexplicabilă şi nu corespunde normelor legale, aceasta din urmă nefiind participant legal în proces, neavînd dreptul de a înainta pretenţii faţă de ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”. Mai indică că, instanţa de insolvabilitate nu a luat în considerare că, în cazul admiterii acţiunii în parte şi anulării procesului-verbal nr. 1 din 29 octombrie 2012, aceste acţiuni nu au ca finalitate restabilirea dreptului SRL „MoldTrans-Tur” de a participa la licitaţia din 29 octombrie 2012, de a propune preţul solicitat de comisia de licitaţie şi de a deveni cîştigătorul licitaţiei.
Menţionează că, prima instanţă şi-a motivat soluţia printr-un singur motiv şi anume că licitaţia din 29 octombrie 2012 nu a fost legal organizată, iar drept dovadă fiind hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2012, însă aceasta anulează doar rezultatele licitaţiei din 29 octombrie 2012, anume procesul-verbal nr. 3, dar nu şi organizarea licitaţiei.
Astfel, consideră că este greşită concluzia instanţei de judecată precum că nu există decizia comisiei de licitaţie de a expune bunurile la licitaţia din 29 octombrie 2012 ,,cu reducere”, deoarece potrivit procesului-verbal nr. 2 din 29 octombrie 2012 al comisiei de licitaţie a ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, în pct. 1 s-a indicat ,,de a petrece licitaţia cu reducere anunţată în Monitorul Oficial nr. 212- 8 215, iar acesta din urmă nu a fost anulat, precum şi concluzia instanţei de insolvabilitate că urma să fie licitaţie „cu strigare”, dar nu ,,cu reducere”, deoarece pînă la licitaţie au fost două licitaţii cu strigare nereuşite.
Suplimentar a indicat că, la 20 martie 2015, cînd pricina se afla pe rolul instanţei de recurs, fiind suspendată hotărîrea contestată, ÎS „Staţiunea Tehnologico- Experimentală Codrul” a petrecut o nouă licitaţie de vînzare a bunurilor imobile aflate în litigiu, la preţul lor evaluat de 4 000 000 lei, inclusiv TVA 800 000 lei. În acest sens, a fost publicat anunţul în Monitorul Oficial din 13 martie 2015 despre licitaţie, iar condiţiile de participare la licitaţia din 20 martie 2015, indicate în anunţ, contravin esenţial prevederilor Regulamentului, stabilind impedimente intenţionate ca SRL ,,MoldTrans Tur” şi alte persoane să nu participe la licitaţie, astfel participînd doar două persoane afiliate unuia din membrii comisiei de licitaţie a ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul”, membrului comitetului creditorului.
Prin referinţa din 30 martie 2015, ÎS „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” (în planul procedurii de restructurare) a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat şi depus tardiv, invocînd că, recurentul a omis termenul de 30 zile, iar faptul că a recepţionat hotărîrea contestată la 20 ianuarie 2015, nu serveşte temei de repunere în termen a recursului, deoarece contravine art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii. Prin referinţa din 06 aprilie 2015, Ministerul Agriculturii Industriei Alimentare al Republicii Moldova a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat şi menţinerea hotărîrii emise în prezenta pricină, deoarece optează pentru înstrăinarea complexului de bunuri proprietate a statului la o nouă licitaţie cu strigare la un preţ mai avantajos.
Judecînd recursul declarat de SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” împotriva încheierii din 25 noiembrie 2014 şi recursul declarat SRL ,,MoldTrans-Tur” împotriva hotărîrii date de instanța de insolvabilitate, în limitele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” ca fiind neîntemeiat şi recursul SRL ,,MoldTrans-Tur” ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare a acestuia din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. În conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii. 9 Prin prisma art. 8 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării.
După cum rezultă din materialele pricinii, hotărîrea Curţii de Apel Chişinău contestată cu recurs, prin care au fost admise parţial cererile de chemare în judecată depuse de către societatea cu răspundere limitată ,,MoldTrans-Tur” şi de societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup”, a fost emisă şi pronunţată la 12 decembrie 2014. La fel, din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 09 decembrie 2014 şi 12 decembrie 2014 rezultă că reprezentantul SRL ,,MoldTrans – Tur”, Cheptea Sergiu în şedinţa de judecată a fost prezent şi a oferit explicaţii pe marginea acţiunilor înaintate în prezenta pricină (f.d. 172-178-Vol II). Astfel, recursul împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2014, depus de către SRL ,,MoldTrans-Tur” la 18 februarie 2015, este depus cu încălcarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii, iar recurentul nu solicită repunerea recursului în termen.
În acest sens, Colegiul reţine că, termenul de 15 zile de depunere a recursului poate fi restabilit printr-o încheiere, cu examinarea recursului în fond, dacă persoanele îndreptățite solicită aceasta şi prezintă probe veridice ce confirmă imposibilitatea depunerii recursului în termen. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, participanţi la procesul de insolvabilitate sînt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau, după caz, reprezentantul debitorului, alte organe şi persoane stabilite în prezenta lege, iar alin. (2) prescrie că organele şi persoanele stabilite la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea rapidă a actelor şi a operaţiunilor prevăzute în prezenta lege, realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi a obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.
Din prevederile legale enunţate, instanţa de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul recurentului cu referire la faptul că, a recepţionat hotărîrea contestată la 20 ianuarie 2015, deoarece materialele pricinii atestă că reprezentantul SRL ,,MoldTrans-Tur” a fost prezent la pronunţarea dispozitivului hotărîrii din 12 decembrie 2014 şi urma să asigure efectuarea rapidă a actelor şi a operaţiunilor prevăzute de Legea insolvabilităţii, contribuind la realizarea drepturilor şi obligaţiunilor celorlalţi participanţi la procesul de insolvabilitate. Mai mult ca atît, la materialele cauzei lipseşte copia plicului datat cu recepţionarea hotărîrii contestate, probă la care face referire recurentul SRL ,,MoldTrans-Tur”, însă Colegiul menţionează că copia hotărîrii şi încheierii din 12 decembrie 2014 a fost expediată în adresa părţilor la 30 decembrie 2014, fapt confirmat şi prin scrisoarea de expediere anexată la dosar (f.d.
199-200). 10 Prin urmare, Colegiul ajunge la concluzia că recurentul a omis termenul de atac a hotărîrii judecătoreşti, iar examinarea unui astfel de recurs ar presupune verificarea unei hotărîri judecătoreşti rămasă irevocabilă, astfel încălcîndu-se principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Cu referire la recursul declarat de SA ,,Parcul de Autobuze Bălţi” împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, Colegiul consideră necesar de a respinge recursul declarat şi a menţine încheierea din 25 noiembrie 2014 din următoarele considerente.
Reţine Colegiul, în acest context că, instanţa de insolvabilitate corect a respins demersul de atragere a SA ,,Parcul de Autobuze Bălţi” în calitate de intervenient principal, deoarece contrar prevederilor art. 65 alin. (1) şi (21) CPC, ultimul nu a formulat pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului, făcînd referire doar la stingerea creanţei pe care o deţine faţă de ÎS ,,STE Codrul”, validată în cadrul procesului de insolvabilitate.
De asemenea, remarcă Colegiul că, instanța de insolvabilitate reieșind din faptul că recurentul în cererea de intervenire în proces în calitate de intervenient principal sau printr-o altă cerere nu a înaintat careva acţiuni proprii, instanţa corect a concluzionat, că cererea SA ,,Parcul de Autobuze Bălţi” urmează a fi considerată ca o cerere de intervenire în proces în calitate de intervenient, ce nu formulează pretenții proprii, conform prevederilor art. 65 alin. (21) CPC, după cum este stipulat în art. 67 CPC, iar încheierea de respingere a cererii privind admiterea în proces în calitate de intervenient, poate fi atacată cu recurs odată cu fondul cauzei.
Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul înaintat de SA ,,Parcul de Autobuze din Bălţi” şi avînd în vedere faptul că, recurentul SRL ,,MoldTrans Tur” fără motive întemeiate, a depus cererea de recurs în afara termenului legal, iar acesta nu solicită repunerea în termen, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SRL ,,MoldTrans Tur” ca depus tardiv şi a menţine hotărîrea contestată. În conformitate cu art. art. 425, 445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de societatea pe acţiuni ,,Parcul de Autobuze Bălţi”.
11 Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2015, prin care a fost respins demersul de atragere în calitate de intervenient principal societatea pe acţiuni ,,Parcul de Autobuze Bălţi”. Se respinge recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „MoldTrans-Tur”.
Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2014, prin care au fost admise parţial cererile de chemare în judecată depuse de către societatea cu răspundere limitată ,,MoldTrans-Tur” şi de societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „MoldTrans-Tur”, intervenient principal societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup”, coreclamantul IP „Institutul Ştiinţifico- Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare” împotriva întreprinderii de stat „Staţiunea Tehnologico-Experimentală Codrul” (în planul procedurii de restructurare), intervenient accesoriu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare cu privire la anularea procesului-verbal al comisiei de licitaţie, recunoaşterea participantului legal al licitaţiei publice cu reducere, desemnarea câştigătorului (adjudecatar) al licitaţiei publice cu reducere, obligarea transmiterii bunului adjudecat expus la licitaţie,
constatarea faptului că hotărârea judecătorească este temei pentru înregistrare în Registrul bunurilor imobile de către organul cadastral a dreptului de proprietate asupra complexului de bunuri imobile expus la licitaţia publică cu reducere şi compensarea cheltuielilor de judecată şi la cererea intervenientului principal societatea cu răspundere limitată „Lorinela-Grup” privind obligarea desfăşurării unei noi licitaţii cu reducere de comercializare a complexului de bunuri imobile şi compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecător Valentina Clevadî Judecătorii Petru Moraru Ion Druţă Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi 12