Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1118/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 mai 2015
Părțile
Spitalul Clinic de Psihiatrie vs Caraman Victor
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-1118/15 — Încuviinţarea spitalzării fără liberul consimţămînt

prima instanţă: I. Maxim dosarul nr. 2ra-1118/15 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, L. Popova ÎNCHEIERE 06 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de avocatul Natalia Pruteanu în interesele lui Caraman Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie privind încuviinţarea spitalizării fără liberul consimţămînt al lui Caraman Victor, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de Caraman Victor şi avocatul Natalia Pruteanu în interesele acestuia, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 29 iulie 2014, c o n s t a t ă La 25 iulie 2014 IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a depus o cerere de chemare în judecată solicitînd încuviinţarea spitalizării fără liberul consimţămînt al lui Caraman Victor Alexei, a.n.08.10.1976, domiciliat în mun. Chişinău, b-dul Moscovei, 14 ap. 120. Întru argumentarea cererii s-a indicat, că Caraman Victor a fost transportat la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie cu ambulanţa, avînd un comportament neadecvat, agresiv, conflictuos în societate, ameninţător, agitaţie motorică şi verbală, creînd un pericol direct faţă de membrii familiei sale: soţie şi copii, faţă de cei din jur. Internarea a fost făcută la solicitarea organelor de poliţie. Se arată că conform concluziei CMC nr.01-18/15 din 25.07.2014, Caraman Victor din cauza tulburărilor psihice nu poate conştientiza şi dirija acţiunile sale şi prezintă pericol social direct, din care considerente necesită spitalizare fără liberul consimţămînt.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 29 iulie 2014 a fost admisă cererea înaintată de IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie privind încuviinţarea spitalizării fără liberul consimţămînt al lui Caraman Victor. Împotriva hotărîrii judecătoreşti din 29 iulie 2014, au declarat apel Victor Caraman la 07.08.2014 şi avocatul Natalia Pruteanu, la 08.08.2014, solicitînd casarea hotărîrii contestate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, invocînd că hotărîrea instanţei de fond este ilegală şi neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 au fost respinse apelurile declarate de Caraman Victor şi avocatul Natalia Pruteanu în interesele acestuia, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 29 iulie 2014. La emiterea deciziei instanţa de apel a reţinut că la 25 iulie 2014 IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a depus cererea privind încuviinţarea spitalizării fără liberal consimţămînt al lui Caraman Victor Alexei, a.n.08.10.1976, domiciliat în m.Chişinău, bdul Moscovei,14 ap.120. Întru argumentarea cererii s-a indicat, că Caraman Victor a fost transportat la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie cu ambulanţa, avînd un comportament neadecvat, agresiv, conflictuos în societate, ameninţător, agitaţie motorică şi verbală, creînd un pericol direct faţă de membrii familiei sale: soţie şi copii, faţă de cei din jur. Internarea a fost făcută la solicitarea organelor de poliţie. La cerere a fost ataşată concluzia CMC nr.01-18/15 din 25.07.2014, conform căreia Caraman Victor din cauza tulburărilor psihice nu poate conştientiza şi dirija acţiunile sale şi prezintă pericol social direct, din care considerente necesită spitalizare fără liberul consimţămînt.

Instanţa de apel a reţinut soluţia instanţei de fond ca corectă, or, conform art. 28 lit. a) şi c) din Legea privind sănătatea mentală nr.1402 din 16.12.1997, persoana suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, dacă examinarea sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este gravă şi condiţionează pericolul social direct şi prejudiciul grav sănătăţii sale, dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică. În conformitate cu prevederile art.313 al.2 CPC, în cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal trebuie să se indice legitimitatea spitalizării şi circumstanţele care demonstrează conduita neadecvată a acesteia.

La cerere se anexează avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri, încheiat în modul stabilit, asupra necesităţii persoanei de a se afla mai departe în staţionarul de psihiatrie. Instanţa de apel a constatat, că IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a motivat necesitatea spitalizării lui V. Caraman în staţionarul instituţiei prin biletul de trimitere de la serviciul AMU 903, semnat de medicul psihiatru V. Habulea din cauza comportamentului neadecvat a cet. V.Caraman, din care motiv a fost solicitată 2 şi poliţia /f.d.6/, raportul poliţistului de sector Panaite C. /f.d.5/, concluzia comisiei medicale, în care este descrisă starea lui V. Caraman /f.d.4/, argumentele medicului psihiatru E.Chistruga în şedinţa instanţei de fond, bazate pe fişa medicală, în care se indică, că V.Caraman este internat repetat, depoziţiile fostei soţii a lui V. Caraman - C.Caraman /f.d.18/.

Astfel, probele menţionate supra, corect au fost reţinute ca veridice, acestea nefiind combătute cu alte probe echivalente. Argumentul avocatului N. Pruteanu cu privire la lipsa cererii din partea persoanei care a solicitat examenul psihiatric, nu a putut fi reţinut întru admiterea apelului şi casarea hotărîrii instanţei de fond, deoarece V.Caraman se internează repetat, fiind în starea respectivă de mai mulţi ani şi IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie era în drept de a înainta cererea pentru spitalizare. În perioada 08.11.2014-01.12.2014 V. Caraman s-a aflat la tratament în IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie în baza acordului informat şi cu consimţămîntul acestuia, fiind vizitat de tatăl său şi fosta soţie.

La moment, Caraman Victor este internat în IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie în baza sentinţei din 31.10.2014 a Judecătoriei Rîşcani prin care a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) şi (2), art. 155 alin. (l) CP, liberat de pedeapsă cu aplicarea măsurii de constrîngere cu caracter medical – tratament prin constrîngere în spital de psihiatrie cu supraveghere obişnuită. Afirmaţia apelantului N. Pruteanu cu privire la neprezenţa lui V. Caraman în şedinţa instanţei de fond de asemenea nu poate fi reţinută întru admiterea apelului şi casarea hotărîrii instanţei de fond, deoarece starea sănătăţii ultimului nu-i permitea prezenţa sa în şedinţa de judecată, aflîndu-se într-o stare psihotică acută, manifestată prin agitaţie, conflictualitate, agresivitate, tulburări de gîndire, lipsa discernămîntului critic.

Iar potrivit art.314 al.4 CPC dacă starea psihică nu-i permite persoanei să se prezinte în instanţa de judecată, atunci pricina se examinează în absenţa acestuia. La 18 martie 2015, în termen, avocatul Natalia Pruteanu în interesele lui Victor Caraman a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului se invocă că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material. Mai invocă că, art.25 din Constituţia Republicii Moldova, aplicabil speţei, prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă.

Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia urilor prevăzute de lege. Reieşind din sensul prevederilor art.5 paragraful 1, lit.e) al CEDO, spitalizarea într-o instituţie psihiatrică a persoanei suferinde de tulburări psihice, fără liberul ei consimţămînt 3 sau al reprezentantului ei legal, constituie privare de libertate, iar în conformitate cu dispoziţiile art.25 din Constituţie reţinerea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege şi nu poate depăşi 72 de ore. Prin urmare, în cazul spitalizării persoanei în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, atît instanţa de judecată, cît şi administraţia instituţiei de psihiatre trebuie să aplice în direct prevederile art.25 din Constituţie, concluzie ce decurge şi din prevederile art.2 alin.(2) din Codul de procedura civilă.

Deşi art.24 (5) şi art.32 (1) din Legea privind sănătatea mentală nr.1402 din 16.12.1997, stabilesc că cererile de efectuare a examenului psihiatrie şi de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt se examinează de către instanţa de judecată în termen de 3 zile de la data primirii cererii, iar art.315 din Codul de procedură civilă stabileşte că acest termen este de 5 zile de la data pornirii procesului, urmează să se ţină cont de faptul că prin prisma jurisprudenţei CEDO, spitalizarea într-un staţionar de psihiatrie fără liberul consimţămînt al persoanei sau al reprezentantului ei legal constituie o privare de libertate. Astfel, termenul de examinare a acestei categorii de cauze nu trebuie să depăşească 72 de ore din momentul spitalizării, termen expres prevăzut de art.25 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova.

Luînd în considerare faptul că Caraman V., a fost spitalizat în SCP în data de 25.07.2014, ora 09:05 min, termenul de 72 ore a expirat, astfel la momentul examinării cauzei în instanţă, ultimul se deţine ilegal în IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, situaţie ce cade sub incidenţa privării ilegale de libertate. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Natalia Pruteanu în interesele lui Victor Caraman, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentei se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Natalia Pruteanu în 4 interesele lui Victor Caraman, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Natalia Pruteanu în interesele lui Victor Caraman ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Natalia Pruteanu în interesele lui Victor Caraman, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.