Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1038/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 aprilie 2015
Părțile
Străisteanu Gheorghe vs Ministerul Justiţiei al RM
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1038/15 — Constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei penale

Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău Dosarul nr. 2ra-1038/15 Judecător: V. Muntean Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 30 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Străisteanu Gheorghe, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Străisteanu Gheorghe împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei penale, încasarea despăgubirilor pentru prejudiciul material şi moral cauzat, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, prin care a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 06 noiembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 04 august 2014, Străisteanu Gheorghe s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, solicitînd constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale cu încasarea din bugetul de stat al RM în beneficiul său a sumei de 85 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, a sumei de 287 000 lei cu titlu de prejudiciu material şi a sumei de 5 715 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (achitarea serviciilor executorului judecătoresc şi serviciilor juridice acordate de avocat).

În motivarea acţiunii, reclamantul Străisteanu Gheorghe a indicat că, la 09 septembrie 2006 organul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Străşeni, în baza plîngerilor depuse de familia Străisteanu, a pornit 2 cauze penale în privinţa cetăţeanului Bejenaru Radic Vasile, care prin înșelăciune şi încredere a însușit de la Străisteanu Gheorghe bunuri materiale în mărime de 88 320 lei. Indică reclamantul că la 27 septembrie 2008 Procuratura r-lui Străşeni a transmis cauza penală spre examinare în fond după competenţă la Judecătoria Străşeni.

Ulterior, la 28 noiembrie 2008, la insistența, implicarea şi presiunile judecătorului Curţii Supreme de Justiţie Bejenaru Iurie, care este consătean cu inculpatul Bejenaru Radic Vasile, dar îl prezintă peste tot ca frate şi care împreună cu inculpatul a participat la deposedarea familiei Străisteanu de proprietate, dosarul penal, cu încălcarea gravă a competenţei teritoriale, a fost strămutat la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, unde judecătorul Bejenaru Iurie Vasile a deţinut funcţia de Preşedinte al Judecătoriei, dosarul penal fiind repartizat judecătorului Liuba Pruteanu, care intenționat, prin diferite metode legale şi ilegale, a tergiversat judecarea cauzei timp de 5 ani. Menţionează că, la 21 iunie 2013 Judecătoria Buiucani, mun.

Chişinău a emis o sentinţă prin care 1-a condamnat pe inculpatul Bejenaru Radic Vasile la 2 ani de închisoare condiționat şi a dispus încasarea în beneficiul lui Străisteanu Gheorghe a prejudiciului material cauzat doar în mărime de 43 929 lei. La 21 noiembrie 2013 Colegiul Penal al Curţii de Apel Chişinău a emis o decizie prin care a anulat integral sentinţa Judecătoriei Buiucani din 21 iunie 2013, a dispus rejudecarea cauzei şi 1-a condamnat pe inculpatul Bejenaru Radic Vasile la 7 ani de închisoare cu executare, încasînd în beneficiul lui Străisteanu Gheorghe suma totală prejudiciată în mărime de 88 320 lei. Mai indică că, imediat după pronunţarea dispozitivului deciziei, condamnatul Bejenaru Radic Vasile s-a retras din sala de judecată şi s-a ascuns de la executarea hotărîrii judecătoreşti.

De la 21 noiembrie 2013 şi pînă în prezent Bejenaru Radic Vasile se eschivează de la executarea pedepsei, este anunțat de către Ministerul Afacerilor Inteme în căutare generală. Susţine reclamantul că, din ultimele informații, condamnatul Bejenaru Radic Vasile s-a aflat sub protecţia judecătorului Iurie Bejenaru, care i-a creat condiţii pentru a se ascunde de la executarea pedepsei şi la 01 iulie s-a implicat direct în anularea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 01 iulie 2014 a fost casată integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013 şi dosarul penal restituit pentru rejudecare în alt complet de judecată.

Indică reclamantul Străisteanu Gheorghe că această decizie din 01 iulie 2014 a fost emisă cu scopul de a-l proteja de la răspundere penală pe Bejenaru Radic Vasile, deoarece tergiversarea judecării cauzei se comite intenționat pentru a expira termenul de prescripţie care exclude tragerea la răspundere penală. Astfel, indică în cerere că urmărirea penală, apoi judecarea prezentei cauze penale, a durat 8 ani, iar transmiterea cauzei la rejudecare ar putea dura la fel un termen destul de îndelungat, ceea ce încalcă grav dreptul său la judecarea în termen rezonabil a prezentei cauze penale, dreptul la repararea prejudiciului material cauzat. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 06 noiembrie 2014, acţiunea înaintată de Străisteanu Gheorghe împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei penale, încasarea despăgubirilor pentru prejudiciul material şi moral cauza, ta fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de Străisteanu Gheorghe și a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 noiembrie 2014. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 03 martie 2015, în termenul prevăzut de lege, Străisteanu Gheorghe a declarat recurs, solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă în totalitate.

În motivarea recursului, reiterînd argumentele invocate pe parcursul examinării cauzei de către instanțele inferioare, recurentul a indicat că atît decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Străisteanu Gheorghe nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or nu s-a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci s-au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanțele inferioare, respectiv nu constituie temei de casare a actelor contestate. Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Străisteanu Gheorghe ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Străisteanu Gheorghe se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.