2ra-994/15 — Încasarea sumei, rezilierea contractului de locaţiune şi evacuarea din încăperi

dosarul nr. 2ra-994/15 prima instanţă: Gh. Pavliuc instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Minciuna, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 30 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Consiliul municipal Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul municipal Chişinău împotriva Feodosiei Scutelnicu, cu privire la încasarea sumei, rezilierea contractului de locaţiune şi evacuarea din încăperi, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, prin care apelul declarat de Consiliul municipal Chişinău a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 09 iunie 2014, c o n s t a t ă: La data de 11 octombrie 2013 Consiliul municipal Chişinău la 11 octombrie 2013 s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Feodosiei Scutelnic cu privire la încasarea penalităţii în mărimea unei plăţi a chiriei anuale în sumă de 1423, 66 lei, rezilierea contractului de locaţiune nr. 2/11/020 din 07 iulie 2011 şi evacuarea Feodosiei Scutelnic din încăperile nelocuibile de la parter din str. A. Şciusev, 71 lit. 5 şi lit. 6, suprafaţa 33.8 m.p. În motivarea acţiunii , indicat reclamantul că, în baza deciziei Consiliului mun. Chişinău nr. 3/30-22 din 06 mai 2011, a fost încheiat cu Scutelnic Feodosia contractul nr. 2/11/020 din 07 iulie 2011 de locaţiune a încăperilor cu altă destinaţie decât cea locativă, din str. A. Sciusev, 71 lit. 5, mun.

Chişinău (parter), destinaţia atelier de creaţie, suprafaţa 15 m.p. Susţine reclamantul că, prin acordul adiţional din 20 octombrie 2011 a fost majorată suprafaţa închiriată, adăugîndu-se lit. 6. Conform pct. 4.1 al contractului, cuantumul chiriei anuale a fost stabilit în sumă de 1 423.66 lei. Invocă reclamantul că, la 12 august 2013 în urma controlului efectuat la faţa locului privind respectarea clauzelor contractuale s-a constatat că pârâta a 1 încălcat pct. 2.2.10 al contractului de locaţiune prin resistematizarea încăperilor închiriate fără autorizaţia locatarului, prin demolarea lit. 5, cu edificarea unei noi construcţii în lipsa documentelor justificative. Precizează reclamantul că, conform pct. 3.1.5 a contractului de locaţiune nr. 2/11/020 din 07 iulie 2010, în cazul resistematizării sau reechipării încăperilor închiriate fără autorizaţie locatarului i se aplică o amendă de 100% din suma anuală a contractului de locaţiune, cu rezilierea lui.

Prin reclamaţia din 15 august 2013 expediată pârâtului a solicitat a achitarea amenzii, semnarea acordului de reziliere a contractului de locaţiune şi restituirea încăperilor proprietarului în baza actului de predare-primire, însă pînâ în prezent cerinţele nu au fost îndeplinite. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 09 iunie 2014 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Invocînd ilegalitatea acestei hotărîri, la data de 11 iunie 2014, Consiliul mun. Chişinău a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iunie 2014, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, apelul declarat de Consiliul mun. Chişinău, a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 09 iunie 2014. La data de 12 februarie 2015, reprezentantul Consiliului mun. Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul mun. Chişinău. În motivarea recursului, a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept. Precizează recurentul că, potrivit certificatului de urbanism informativ din 17 octombrie 2013, imobilele cu nr. 5 şi 6 din str. A. Sciusev, nr. 71, mun.

Chişinău, sunt situate în zona istorică centrală - zona protejată, de importanţă naţională conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 987 din 02 septembrie 2004, mai mult ca atât certificatul sus-menţionat nu permite executarea lucrărilor de construcţie. La data de 08 aprilie 2015, reprezentantul Feodosiei Scutelnicu, avocatul Constantin Vornicescu a depus referinţă la recursul declarat de Consiliul mun. Chişinău, solicitînd respingerea recursului ca neîntemeiat. Examinînd cererea de recurs declarată de Consiliul mun. Chişinău, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la 2 art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept procedural. Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din 3 Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Consiliul mun. Chişinău, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Consiliul mun. Chişinău, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 4