2ra-918/15 — Anularea ordinului, restabilire în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru şi recuperarea prejudiciului moral

prima instanță: S. Balmuş dosarul nr. 2ra-918/15 instanța de apel: L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vişnevshi Valentin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vişnevshi Valentin împotriva Zonei Antreprenorialului Liber „Expo-business-Chişinău”, intervenient accesoriu Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Vişnevshi Valentin şi menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 14 august 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 05 august 2013, Vişnevshi Valentin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Zonei Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chişinău”, intervenient accesoriu Federația Sindicatelor Angajaților Serviciile Publice cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că din data de 14 ianuarie 1998, s-a aflat în relații de muncă cu Zona Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chișinău” activând în diferite funcții. Susține că prin ordinul nr. 38-p emis de către Zona Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chişinău” la 07 mai 2013, a fost concediat din funcția de șef al secției dezvoltare și amenajare în temeiul art. 86 alin. (l) lit. c) din Codul muncii al RM.

Consideră că la momentul concedierii sale, angajatorul a admis un şir de abateri de la normele legale, nefiind respectată procedura de concediere în cazul lichidării unității, reducerii numărului sau a statelor de personal. La fel, indică că ordinul nr. 38-p din 07 mai 2013, a fost emis contrar prevederilor art. 43 din Constituția RM şi art. 87, art. 88, art. 184 din Codul muncii. Menţionează că fiind concediat ilegal din funcția deținută, a fost în imposibilitate de a munci, împrejurări care servesc drept temei de a solicita plata despăgubirilor materiale pentru întreaga perioadă de absența forțată de la serviciu într-o mărime nu mai mică decât un salariu mediu.

Solicită anularea ordinul nr. 38-p emis de Zona Antreprenorialului Liber „Expo- Business-Chişinău” la 07 mai 2013, restabilirea sa în funcția de şef adjunct al secției dezvoltare şi amenajare, începând cu data de 07 mai 2013, încasarea din contul Zonei Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chişinău” în beneficiul său salariau mediu pentru întreaga perioadă de absența forțată de la lucru începând cu data de 07 mai 2013 şi până la ziua repunerii în funcție și prejudiciul moral în mărime de 5 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 14 august 2014, acțiunea a fost respinsă, fiind încasat din contul lui Valentin Vişnevschi în beneficiul statalului taxa de stat în sumă de 150 lei şi încasat din contul lui Vişnevshi Valentin în beneficiul Zonei Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chişinău” cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 1 000 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Vişnevshi Valentin și menținuta hotărârea primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a invocat prevederile art. 82 alin.(2), art.45, art. 88 din Codul muncii, care reglementează încetarea constructului individual de muncă ce nu depind de voința părților, procedura de concediere în cazul lichidării unității şi reducerii numărului sau a statelor de personal şi care stabilesc că angajatorul este în drept să concedieze salariații de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal (art.86 alin.(1) lit. b) şi c) doar cu condiția că: va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), motivat din punct de vedere juridic, cu privire la lichidarea unității ori reducerea numărului sau a statelor de personal; va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre) cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaţilor cu 2 luni înainte de lichidarea unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal, vor fi preavizate numai persoanele ale căror locuri de muncă urmează a fi reduse; o dată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanță a reținut că lui Valentin Vişnevschi i-a fost adus la cunoștință ordinul de concediere nr. 2- p din 03 ianuarie 2013 şi ordinul 31-p din 04 ianuarie 2014 cu două luni înainte, fapt confirmat prin actul privind refuzul salariatului Valentin Vişnevschi de a semna ordinul de concediere în legătură cu reducerea numărului şi statelor de personal, iar salariatului i-a fost acordat prin ordin dreptul la o zi liberă pe săptămână pentru căutarea unui alt loc de muncă, fiind respectată procedura cerută de normele legale. La 17 februarie 2015, Valentin Vişnevschi a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor contrar art. 130 alin. (3), (4) CPC, art. 383 alin.(1) CPC nu au reținut probele, înscrisurile prezentat de el în susţinerea poziţiei sale.

Apreciază drept eronate concluziile primei instanţei cu referire la faptul că ordinul nr. 2-p din 03 ianuarie 2013, emis de către Zona Antreprenorialului Liber „Expo- Business-Chișinău” este legal și motivat, deoarece, intimatul nu a prezentat careva materiale, ce ar confirma circumstanțele invocate în conținutul acestui ordinului, pe cînd dînsul a prezentat un șir de materiale, care demonstrează cu certitudine că ordinul respectiv nu corespunde situației economico-financiare reală a unităţii şi anume raporturile Ministerului Economiei a RM privind activitatea zonelor economice libere pentru I trimestru a anului 2013, prin care se constată că Zona Antreprenorialului Liber „Expo-Business Chișinău” a avut o creştere de venituri în comparație cu aceiași perioadă a anului precedent.

La fel, susține că nu cunoștea despre existenţa ordinului 2-p din 03 ianuarie 2013 cu privire la reducerea numărului sau a statelor de personal, cât şi un astfel de ordin nu cunoștea nici un alt salariat, care a fost concediat prin reducere şi anume Topada Nina, fapt confirmat prin declarație ultimei din 18 aprilie 2014, iar dat fiind faptul că ordinul menționat nu i-a fost adus la cunoștință până la concediere, dânsul a fost lipsit de dreptul de al contesta în ordinea stabilită.

Indică că sunt eronate şi constatările instanțelor inferioare cu referire la faptul că angajatorul i-a adus la cunoștință ordinul nr. 2-p din 03 ianuarie 2013 şi ordinul nr.3-p din 04 ianuarie 2013, cît şi reţinerea în acest sens actul privind constatarea refuzului salariatului Vişnevschi Valentin de a semna ordinul de concediere în legătură cu reducerea numărului şi a statelor de personal, deoarece, conţinutul acestui act nu se regăseşte ordinul menționat, mai mult ca atât intimatul în şedinţa de judecată a recunoscut precum că acest ordin nu i-a fost adus la cunoștință.

Mi invocă că, intimatul contrar art. 88 alin.(1) lit. c) din Codul muncii nu i-a propus în scris un alt loc de muncă, ultimul motivând precum că nu erau locuri vacante de muncă, iar în acest sens a prezentat o listă a statelor de personal cu situația la data de 04 martie 2013,care de fapt nu corespunde cerințelor Codului muncii, or, potrivit prevederilor art.10 alin.(2) lit. c) din Codul mucii, angajatorul este obligat la început de an sa aprobe statele de personal al unității si prezentate Inspectoratului teritorial de muncă şi care sunt baza de activitate a unității pe parcursul anului, cu privire la structura si statele de personal.

De asemenea invocă, că instanţele la emiterea hotărîrilor au admis încălcări şi de ordin procedural, şi anume că prima instanță la emiterea hotărârii eronat a dispus încasarea din contul său în beneficiul statului taxa de stata în sumă de 150 lei, deoarece, aceasta dispoziție contravine prevederilor art. 98 alin. (2) CPC care indică că în caz de respingere a acţiunii, cheltuielile de judecată a pricinii suportate de instanță, precum şi taxa de stat, se încasează la buget de la reclamant, dacă acesta nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată, iar conform art.85 alin.(1)lit. a) a CPC, de taxa de stat pentru judecarea pricinilor se scutesc: a) reclamanții în acțiunile: de reintegrare în serviciu, de revendicare a sumelor de retribuire a muncii şi în alte revendicări legate de raporturile de muncă.

La 31 martie 2015, Zona Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chişinău” a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 25 noiembrie 2014, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Valentin Vişnevschi este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Valentin Vişnevschi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.

De altfel, nu poate constitui temei de admitere a recursului nici susținerea recurentului, precum că prima instanță la emiterea hotărîrii contrar prevederilor art. 85 alin.(1) lit. a) a încasat din contul său în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 150 lei, or, pe lîngă faptul că această solicitare nu a fost invocată de către Vişnevschi Valentin în cererea de apel, ultimul nu este lipsit de dreptul de a înainta o cerere în prima instanţă cu privire la restituirea taxei de stat achitată eronat, în condiţiile art. 89 coroborat cu art. 85 alin. (1) lit. a) CPC, care reglementează aspecte ce ţin de restituirea taxei de stat şi respectiv, scutirile de taxa de stat. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Valentin Vişnevschi asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Valentin Vişnevschi ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Valentin Vişnevschi se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva