- Dosarul nr.
- 2rac-514/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2015
- Părțile
- Direcţia Generală Locativ-Comunală vs ÎM Sun Communications
- Pe scurt
- Executarea obligaţiunilor contractuale, valabilitatea contractului
2rac-514/15 — Încasarea sumei pentru folosirea încăperii
prima instanţă: I. Ţurcan dosarul nr. 2rac-514/15 instanţa de apel: M. Anton, I. Secrieru, A. Şpac DECIZIE 29 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Dumitru Mardari, Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinînd în şedinţă publică recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Sun Communication” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău împotriva Întreprinderii Mixte „Sun Communications” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea sumei pentru folosirea obiectelor fondului locativ pentru perioada 01.01.2010 pînă la 24.03.2014, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău, casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 18 iulie 2014 şi emisă o hotărîre nouă de admitere acţiunii, Procedura de citare legală a fost îndeplinită. c o n s t a t ă La 08 noiembrie 2012 Direcţia Generală Locativ Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către ÎM „Sun Communications” SRL prin care a solicitat, inclusiv prin cererea suplimentară încasarea din contul ÎM „Sun Communications” SRL a plăţii pentru folosirea obiectelor fondului locativ pentru perioada 01.01.2010-24.03.2014 în sumă de 1225618,93 lei. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că între reclamant şi pârât a fost încheiat contractul nr.3 din 01.01.2002 privind punerea, contra plată, la dispoziţie a obiectelor fondului locativ pentru construcţia, instalarea şi exploatarea reţelelor de televiziune prin eter si cablu.
Se invocă că începînd cu anul 2002 ÎM „Sun Communications” SRL pentru punerea obiectelor fondului locativ municipal la dispoziţie pentru construcţia instalarea şi exploatarea reţelelor de televiziune prin eter şi cablu a achitat plata 1 contractuală în baza contractului din 01.01.2002, fiind încheiat cu ÎM „Direcţia locuinţe” a Primăriei municipiului Chişinău. Dat fiind faptul că prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr.9/8 din 06.04.2004 „Cu privire la dizolvarea ÎM „Direcţia locuinţă” şi unele măsuri privind eficientizarea gestionării fondului locativ municipal” s-a decis asupra lichidării ÎM „Direcţia locuinţe”, conform pct.3 al deciziei fondul locativ municipal a fost transmis la balanţa Direcţiei generale construcţii, locuinţe şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău.
Prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 18/2 din 30.12.2004 „Cu privire la reorganizarea Direcţiei generale construcţii, locuinţe şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău” a fost formată Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău. Invocă reclamanta că potrivit prevederilor art.6 Codul cu privire la locuinţe, Legea administraţiei publice locale, proprietarului blocurilor locative municipale este Consiliul municipal Chişinău, iar prin decizia nr.18/2 din 30.12.2004, acesta a transmis în gestiune operativă fondul locativ municipal Direcţiei generale locativ- comunale şi amenajare, cu includerea în bilanţul său.
Se arată că după informarea de către ÎM „Direcţia locuinţe” despre lichidarea întreprinderii şi rezilierea contractului nr.3 din 01.01.2002 şi odată cu transmiterea, începînd cu 15.07.2005 a fondului locativ la balanţa Direcţiei generale locativ- comunale şi amenajare, ÎM „Sun Communications” SRL urma să încheie contractul respectiv cu Direcţia generală pentru reglementarea relaţiilor bilaterale în procesul folosirii obiectelor fondului locativ municipal. Totodată menţionează faptul, că din cauza neachitării datoriei în sumă de 19427,76 lei pentru lunile aprilie, mai, iunie 2005 faţă de ÎM „Direcţia locuinţe”, în procedură de lichidare, a fost înaintată la Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău acţiunea privind încasarea datoriei, iar în cadrul examinării cauzei ÎM „Sun Communications” SRL a înaintat acţiune reconvenţională privind declararea nulităţii contractului de locaţiune din 01.01.2002.
Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 25.10.2006 a fost admisă acţiunea ÎM „Direcţia locuinţe” a Primăriei municipiului Chişinău şi s-a încasat din contul pîrîtului suma de 19427,76 lei şi respinsă acţiunea reconvenţională a ÎM „Sun Communications” SRL. În luna noiembrie 2006 ÎM „Sun Communications” SRL a înaintat cerere de apel asupra hotărîrii sus menţionate, care a fost respinsă prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21.12.2006. Cu toate că de către Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare au fost expediate în adresa ÎM „Sun Communications” SRL nenumărate scrisori pentru iniţierea procedurii de încheiere a contractului, aceasta a refuzat de a încheia un astfel contract, fără nici un temei juridic, dar totodată s-a folosit în continuare şi pînă la momentul actual de obiectivele fondului locativ municipal, fără a achita plata pentru folosirea acestora.
2 Afirmă reclamanta că pârâtul a achitat parţial taxa pentru chiria calculată pentru anul 2010 în mărime 25903,60 lei, pentru anul 2011 în mărime de 97138,50 lei şi pentru anul 2012 în mărime de 51807,20 lei, formând, astfel, o datorie ce constituie suma de 1225618,93 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 18 iulie 2014 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de către Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău împotriva ÎM „Sun Communications” SRL privind încasarea sumei pentru folosirea obiectelor fondului locativ pentru perioada 01.01.2010 pînă la 24 03.2014 (f.d. 154- 160). Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Direcţia Generală Locativ- Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău la 22 iulie 2014 a depus apel, prin care a solicitat casarea hotărîrii instanţei de fond, cu pronunţarea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii (f.d.
163-164; 169-173). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014, a fost admis apelul declarat de Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău, casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 18 iulie 2014 şi pronunţată o nouă hotărâre prin care, cererea de chemare în judecată depusă de către Direcţia Generală Locativ-Comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău către ÎM „Sun Communications” SRL cu privire la încasarea datoriei s-a admis. S-a încasat din contul ÎM „Sun Communications” SRL în beneficiul Direcţiei Generale Locativ Comunale şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău suma de 1125618 lei 93 bani cu titlu de compensare pentru folosirea obiectelor fondului locativ.
S-a încasat din contul ÎM „Sun Communications” SRL în bugetul de stat 50000 lei cu titlu de taxă de stat. La 16 februarie 2015, în termen, ÎM „Sun Communications” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului s-a indicat că decizia instanţei de apel vine în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi normele de drept material şi procedural. Se invocă că potrivit clauzei 3.1, din contractul nr.3 din 01.01.2002, plata contractuală (0.14 lei pentru un abonat) pentru punerea obiectelor în dispoziţie pentru construcţia reţelei de cablu este calculată în funcţie de numărul abonaţilor Companiei – locatar ai fondului locativ a Direcţiei, şi se va recalcula în fiecare jumătate de an pentru a fi racordată la numărul real al abonaţilor Companiei şi fondului de locuinţe ce aparţine Direcţiei.
Plata este efectuată trimestrial în părţi egale în conformitate cu factura prezentată prin depunerea banilor pe contul de decontare a Direcţiei. Invocă că intimatul fără a invoca careva norme de drept material sau circumstanţe de nerespectare a clauzelor contractuale, a depus o cerere de adresare în judecată şi a solicitat încasarea de la ÎM „Sun Communications” SRL, a sumei de 1 3 125 618,93 lei pentru folosirea obiectelor fondului locativ. La cererea de adresare de judecată reclamantul vine alăturat cu unele calcule efectuate nu în conformitate cu clauza 3.1 din contractul numit mai sus, dar cu trimitere la Legea Bugetului de Stat pentru anii 2010-2014, trimitere pe care o consideră neîntemeiată.
Menţionează că instanţa de apel în contradictoriu cu circumstanţele de fapt şi dispoziţiile art.123 alin.2 din Codul de procedură civilă în mod eronat a omis să evalueze relevanţa clauzei 3.1 din contractul nr.3 din 01.01.2002 pentru soluţionarea litigiului în cauză. Astfel raporturile juridice dintre părţi sunt de natură contractuală, iar aplicabile în acest sens sunt normele art.666, art.668, art.725, art.726 din Codul civil şi clauzele ce ţin de executarea contractului, în speţa de faţă clauza 3.1 a contractul nr.3 din 01 ianuarie 2002 şi nu dispoziţiile ce ţin de textul legilor cu privire la Bugetul de Stat pentru anii 2010-2014. Prin urmare, intimatul poate pretinde plăţi în temeiul unor raporturi juridice care derivă din Legea Bugetului de stat numai odată cu modificarea clauzei 3.1 din contract, în condiţiile şi modul prevăzut de art.623 din Codul civil.
În esenţă, instanţa de apel prin interpretare eronată a legii a reuşit efectiv să anuleze clauza 3.1 a contractului nr.3 din 01.01.2002, fără a avea ca atare un obiect de litigiu în acest sens. La data de 31 martie 2015 Direcţia Generală Locativ-Comunală şi Amenajarea a Consiliului municipal Chişinău prin intermediul cancelariei a depus referinţă, invocînd dezacordul cu recursul declarat de ÎM „Sun Communications” SRL, solicitînd respingerea acestuia, cu menţinerea hotărîrii contestate.
În şedinţa instanţei de recurs reprezentanţii ÎM „Sun Communications” SRL şi Direcţiei Generale Locativ-Comunale şi Amenajarea a Consiliului municipal Chişinău fiind legal citaţi, prin scrisoare recomandată cu aviz de recepţie, nu s-au prezentat, nu au invocat motivele neprezentării sale şi nu au solicitat examinarea cauzei în lipsa lor, din care motive, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră posibil examinarea cauzei în lipsa acestora. Verificînd legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, coroborat normelor de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de ÎM „Sun Communications” SRL întemeiat, decizia instanţei de apel pasibilă de a fi casată integral, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Materialele dosarului denotă faptul că la 01 ianuarie 2002 părţile au semnat contractul nr. 3 avînd drept obiect – folosirea obiectelor fondului locativ a Direcţiei 4 pentru construcţia reţelei de televiziune prin eter şi cablu. Conform pct. 1.2 al contractului în calitate de fond a Direcţiei sunt considerate case de locuit fără sau cu multe etaje de orice serie de proiect aflate pe balanţa Direcţiei şi situate în raza municipiului Chişinău. Se constată faptul că de la început contractul nr. 3 din 01.01.2002 a fost încheiat cu ÎM „Direcţia locuinţă”.
Dat fiind faptul că prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr.9/8 din 06.04.2004 „Cu privire la dizolvarea ÎM „Direcţia locuinţă” şi unele măsuri privind eficientizarea gestionării fondului locativ municipal” s-a decis asupra lichidării ÎM „Direcţia locuinţe”, conform pct.3 al deciziei fondul locativ municipal a fost transmis la balanţa Direcţiei generale construcţii, locuinţe şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău. Prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 18/2 din 30.12.2004 „Cu privire la reorganizarea Direcţiei generale construcţii, locuinţe şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău” a fost formată Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău.
Astfel, la 08.11.2012 Direcţia Generală Locativ-Comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către ÎM „Sun Communications” SRL prin care a solicitat, inclusiv prin cererea suplimentară încasarea din contul ÎM „Sun Communications” SRL a plăţii pentru folosirea obiectelor fondului locativ pentru perioada 01.01.2010-24.03.2014 în sumă de 1225618,93 lei. Fiind investită cu judecarea pricinii în fond prima instanţa a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, pe care a respins-o ca neîntemeiată. Judecînd apelul declarat de Direcţia Generală Locativ-Comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău, instanţa de apel a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, pronunţînd o hotărîre de admitere a acţiunii.
Instanţa de recurs menţionează că în susţinerea soluţiei de admitere a acţiunii, instanţa de apel a menţionat că prima instanţă greşit a stabilit legea aplicabilă raporturilor juridice, invocînd că la caz urma a fi aplicată Legea bugetului de stat pe anii 2010-2014. Instanţa de apel a invocat că prima instanţă incorect a făcut trimitere la clauzele contractului nr.3 din 01.01.2002, pe motiv că obligaţiile de restituire a datoriei îşi au originea în dispoziţiile corespunzătoare ale Legii bugetelor de stat pentru anii 2010-2014. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că instanţa de apel a dat o apreciere eronată a normelor de drept material şi procedural, aplicînd o lege care nu urma a fi aplicată.
La caz, instanţa de recurs ţine să menţioneze că după reorganizarea ÎM „Direcţia locuinţă” în Direcţia Generală Locativ-Comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău, ultima a iniţiat un proces de judecată la Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău privind încasarea datoriei, iar în cadrul examinării cauzei 5 ÎM „Sun Communications” SRL a înaintat acţiune reconvenţională privind declararea nulităţii contractului de locaţiune din 01.01.2002. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 25.10.2006 a fost admisă acţiunea ÎM „Direcţia locuinţe” a Primăriei municipiului Chişinău şi a fost încasat din contul pîrîtului suma de 19427,76 lei şi respinsă acţiunea reconvenţională a ÎM „Sun Communications” SRL, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel.
Totodată, prin hotărîrea Judecătoriei Economică de Circumscripţie Chişinău din 13 aprilie 2007 s-a dispus încasarea de la ÎM „Sun Communications” SRL în beneficiul Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău suma de 119 843 lei 15 bani, rezultată din ne-onorarea obligaţiilor pe contractul nr.3din 01.01.2002. Prin urmare, valabilitatea contractului nr.3 din 01.01.2002 a fost constatată de instanţele judecătoreşti, acesta rămânînd valabil pe un termen nedeterminat. Mai mult, în temeiul contractului invocat mai sus, semnat între pârât şi reclamant la 01.01.2002, intimatul-reclamantul permite pârâtului să efectueze construcţia şi menţinerea reţelei de telecomunicaţii în incinta blocurilor gestionate de reclamant, iar pârâtul să obligă să achite reclamantului plata pentru acest beneficiu în conformitate cu prevederile contractului.
În astfel de circumstanţe instanţa de apel în mod eronat a omis prevederile dispoziţiilor art. 123 al.(2) din Codul de procedură civilă potrivit cărora, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricind civilă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Altfel în condiţiile în care există o hotărîre de judecată care a constatat valabilitatea contractului nr.3 din 01.01.2002 şi existenţa în acestuia, între părţile din litigiului persistă relaţiilor contractuale, o altă interpretare a circumstanţelor de fapt este neîntemeiată, iar aplicarea unor norme de drept în detrimentul normelor de drept material relevante obligaţiunilor şi disciplinei contractuale este una eronată.
În aceste circumstanţe se constată că instanţa de apel, incorect a făcut trimitere la Legea Bugetului de stat pe anii 2010-2014, ca modalitate de încasare a chiriei pentru încăperile ocupate de recurent, la caz urmînd a fi aplicate prevederile contractului nr.3 din 01.01.2002. La acest segment, instanţa de recurs reţine că conform materialelor cauzei, recurentul ÎM „Sun Communications” SRL în modul corespunzător execută obligaţiunile sale ce izvorăsc din contractul nr. 3 din 01.01.2002, fapt confirmat prin copiile de pe dispoziţiile de plata nr. 560 din 28.10.2010, nr. 723 din 30.11.2010, nr. 876 din 28.12.2010, nr. 1079 din 21.07.2011, nr. 1157 din 28.07.2011, nr. 1250 din 24.08.2011, nr. 266 din 27.02.2012, nr. 1116 din 29.06.2012, nr. 1411 din 29.08.2012, nr. 1524 din 27.09.2012, nr. 58 din 23.10.2012, nr. 1925 din 6 24.12.2012.
Mai mult ca atît, reclamantul-intimat a recepţionat şi continuă să recepţioneze mijloacele băneşti cu destinaţia plata conform contractului nr. 3 şi nu a solicitat rezilierea acestuia prin depunerea unei notificări în acest sens. În urma analizei faptice se constată că contractul în cauză constituie un acord de voinţa valabil între recurent şi intimat, care este obligatoriu pentru executare pentru părţile acestuia ce justifică amplasarea reţelei pîrîtului-recurent în incinta blocurilor de locuit gestionate de reclamant şi unicul document valabil între părţile ale prezentului litigiu prin care este constituită obligativitatea plăţilor pârâtului în beneficiul reclamantului este anume contractul nr. 3 din 01.01.2002.
Prin urmare, prima instanţă corect a menţionat faptul că în speţa dată nu pot fi aplicate prevederile articolelor ce se referă la determinarea cuantumului minim al chiriei bunurilor a proprietăţii publice în baza Legilor Bugetului de stat pentru anii 2010-2014, pe motiv că art. 13 din Legea Bugetului de stat nr.133 pentru anul 2010, art.13 din Legea Bugetului nr.52 pentru anul 2011, art. 13 din Legea bugetului nr.282 pentru anul 2012, art. 14 din Legea Bugetului nr.249 pentru anul 2012 şi art. 12 din Legea Bugetului 539 pentru anul 2014 este stipulat expres, că determinarea cuantumului minim al chiriei bunurilor proprietatea publică se prezintă în anexă la Legea Bugetului de Stat.
Conform anexei nr.8 a Legilor nominalizate mai sus este prevăzut cuantumul minim a chiriei anuale pentru folosirea încăperilor care se calculează după formula: Pai = Tb x + Kl + K2 + K3) x K4 x S, în care: Pai - cuantumul chiriei anuale; Tb - tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu; K1 - coeficientul de amplasare a încăperii; K2 - coeficientul amenajării tehnice; K3 - coeficientul de ramură privind utilizarea încăperii; K4 - coeficientul de piaţă; S - suprafaţa încăperii. Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii: c) eficientul amenajării tehnice (K ); c) coeficientul amenajării tehnice (K ):0,5; 2 2 apeduct, canalizare, încălzire centrală 0,4; apeduct, canalizare, apă caldă 0,3; apeduct, canalizare 0,2; lipseşte amenajarea tehnică 0,0.
Altfel instanţa de recurs reţine, că normele în cauză şi anume anexa 8 nu conţin prevederi referitor la plata chiriei pentru instalaţiile inginereşti folosite de către recurent, decât pentru instalaţiile de apeduct, canalizare şi încălzire termică, nefiind aplicabile în cazul dat. În urma analizei raporturilor juridice dintre părţi, Colegiul constată că instanţa de apel în mod eronat a concluzionat faptul aplicării Legilor Bugetului de stat pentru anii 2010-2014, or, natura raporturilor juridice dintre părţi este de origine contractuală.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar decizia instanţei de apel este neîntemeiată, bazată pe aplicarea eronată a normelor de drept material, Colegiul civil, comercial şi 7 de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art.445 al.(1) lit. f), CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Sun Communication” Societate cu Răspundere Limitată.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Direcţia Generală Locativ- Comunală şi Amenajare a Consiliului municipal Chişinău împotriva Întreprinderii Mixte „Sun Communications” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea sumei pentru folosirea obiectelor fondului locativ pentru perioada 01.01.2010 pînă la 24.03.2014. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Dumitru Mardari Oleg Sternioală Valentina Clevadî Iurie Bejenaru 8