2ra-1023/15 — Anularea ordinului de eliberare, restabilirea la serviciu, încasarea salariului şi prejudiciului moral

prima instanţă: N. Arabadji dosarul nr. 2ra-1023/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de ÎS „CRIS „Registru”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nebunu Andrian împotriva ÎS „CRIS „Registru” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul depus de ÎS „CRIS „Registru” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 30 iulie 2014, c o n s t a t ă La 14 mai 2012, Nebunu Andrian a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „CRIS „Registru” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de lucru şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că prin acordul suplimentar privind efectuarea unor modificări a contractului individual de muncă nr.2582/2 din 17.06.2011, a fost transferat în funcţia de inginer coordonator al Biroului Sud al Secţiei monitorizare şi control subdiviziuni teritoriale ÎS „CRIS „Registru”, începînd cu 22.06.2011 pe perioadă nedeterminată. Conform contractului, urma să-i fie achitat un salariu lunar în mărime 5700 lei.

La de 01.03.2012, aflîndu-se în deplasare la SEET şi BEDP Taraclia împreună cu Certan Ruslan, care a activat în calitate de inspector superior al aceluiaşi Birou, au fost chemaţi de către şeful secţiei monitorizare şi control subdiviziuni teritoriale, Tomacinschi I. la sediul central în Chişinău, care silit şi prin constrângere i-a obligat să depună cereri de demisionare, fapt care a şi avut loc. La data de 02.03.2013, a înaintat un demers cu privire de revocarea cererii de demisie, iar la data 06.03.2013 i-a fost adus la cunoştinţă ordinul nr.141p din 02.03.2012 cu privire la desfacerea contractului individual de muncă în baza art.85 alin.(l) CM. În legătură cu acest fapt, la 26.03.2012 a depus, pe numele directorului general, o cerere privind soluţionarea litigiului de muncă, prin care a solicitat anularea actului de demisie şi a ordinului nr.l41p din 02.03.2012.

Prin scrisoarea nr. N-165 din 19.04.2012 a fost înştiinţat că concedierea sa a fost legală şi nu poate fi revizuită, deoarece a existat acordul părţilor, conform prevederilor art.85 alin. (1) CM, cum şi că cererea de revocare a demisiei urma să fie depusă pe parcursul zilei de 01.03.2012, precum şi că în locul său a fost deja angajată altă persoană. Consideră reclamantul că cererea de demisie din 01.03.2012 urmează să fie declarată nulă, deoarece a fost silit prin constrângere psihică să o depună, precum şi că în ea nu se conţine voinţa sa.

Solicită reclamantul declararea nulă a actului de demisie din 01.03.2012, anularea ordinului nr.141p din 02.03.2012, restabilirea sa în funcţia de inginer al Biroului Sud al Secţiei monitorizare şi control subdiviziuni teritoriale a ÎS „CRIS „Registru”, încasarea din contul pîrîtului a salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru începînd cu data de 02.03.2012 pînă la data repunerii lui în funcţie şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei, precum şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 iulie 2014, acţiunea a fost admisă în parte. S-a anulat ordinul ÎS „CRIS „Registru” nr.141p din 02.03.2012 cu privire la încetarea contractului individual de muncă cu Nebunu Andrian.

S-a restabilit Nebunu Andrian în funcţia de inginer al Biroului Sud al Secţiei de monitorizare şi control subdiviziuni teritoriale a ÎS „CRIS „Registru” începînd cu 02 martie 2012. S-a încasat de la ÎS „CRIS „Registru” în beneficiul lui Nebunu Andrian cu titlu de despăgubire pentru perioada de absenţă forţată de la muncă (02.03.2012 -30.07.2014) suma de 172 550,00 lei şi suma de 5 950,00 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral, iar în total suma de 178 500 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. S-a încasat de la ÎS „CRIS „Registru” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 5 355 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe ÎS„CRIS Registru” a depus cerere de apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 ianuarie 2015 a fost respins apelul depus de ÎS „CRIS „Registru” şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Instanţa de apel la emiterea deciziei a constatat că angajatorul ÎS „CRIS „Regisru” a încălcat prevederile legislaţiei în vigoare la demisionarea din funcţie a reclamantului Nebunu Andrian. Conform art. 85 Codul muncii, (1) Salariatul are dreptul la demisie – desfacere a contractului individual de muncă, cu excepţia prevederii alin.(41), din proprie iniţiativă, anunţînd despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile 2 calendaristice înainte. Curgerea termenului menţionat începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea. (3) După expirarea termenelor indicate la alin.(1), (2) şi (41), salariatul are dreptul să înceteze lucrul, iar angajatorul este obligat să efectueze achitarea deplină a drepturilor salariale ce i se cuvin salariatului şi să-i elibereze carnetul de muncă şi alte documente legate de activitatea acestuia în unitate.

(31) Contractul individual de muncă poate fi desfăcut, prin acordul scris al părţilor, înainte de expirarea termenelor indicate la alin.(1), (2) şi (41). (4) Pînă la expirarea termenelor indicate la alin.(1), (2) şi (41), salariatul are dreptul oricînd să-şi retragă cererea sau să depună o nouă cerere, prin care să o anuleze pe prima. În acest caz, angajatorul este în drept să-l elibereze pe salariat numai dacă, pînă la retragerea (anularea) cererii depuse, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat în condiţiile prezentului cod. (5) Dacă, după expirarea termenelor indicate în alin.(1), (2) şi (41), salariatul nu a fost de fapt eliberat din funcţie şi el îşi continuă activitatea de muncă fără să-şi reafirme în scris dorinţa de a desface contractul individual de muncă, eliberarea acestuia nu se admite.

Cum reiese din ordinul(dispoziţie) nr.141p din data de 02.03.2012, Nebunu Andrian a fost demisionat, în temeiul art.85 alin.(l) CM RM, însă angajatorul nu a demonstrat legalitatea şi temeiurile demisionării din funcţie a reclamantului deoarece, reieşind de prevederile art.85 Codul muncii, demisionarea, adică desfacerea contractului individual de muncă din propria iniţiativă este condiţionată de un drept al salariatului, şi anume: de retragerea, pînă la expirarea termenelor indicate în lege, a cererii şi angajatorul este în drept să-1 elibereze pe salariat numai dacă, pînă la retragerea cererii depuse, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat în condiţiile prezentului cod.

În acest sens se invocă, că la data de 02.03.2013, adică, imediat a doua zi după depunerea cererii de concediere, reclamantul a depus o cerere prin care, în temeiul 85 alin.(4) CM RM, a solicitat retragerea cererii de eliberarea din funcţia deţinută, pe care a depus-o silit pe data de 01.03.2012. Instanţa de apel consideră că cererea de demisie din 01.03.2012 urmează să fie declarată nulă, deoarece a fost silit prin constrîngere psihică să o depună, precum şi că în ea nu se conţine voinţa sa. Mai mult ca atît, un careva acord, scris între el şi pîrît nu a existat şi nici nu există. La fel, rezultă că acţiunea cererii de demisie în termenele indicate de lege începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea, adică de la data de 02.03.2012, iar la 01.03.2012 pârâtul nu putea angaja altă persoană.

Instanţa de apel a concluzionat şi reieşind din faptul că ordinul de desfacere a contractului de muncă a fost emis la 02.03.2012, prin urmare, reclamantul a fost concediat ilegal. 3 La fel, instanţa de apel a stabilit că la data depunerii cererii de retragerea cererii de demisie – 02.03.2012, un careva contract individual de muncă cu un alt salariat nu a fost încheiat. Astfel, instanţa de apel a apreciat justă hotărîrea primei instanţe, concluzionînd că demisionarea intimatului din funcţie a fost efectuată contrar prevederilor legislaţiei în vigoare, din care motiv ordinul ÎS „CRIS „Registru” nr.141p din 02.03.2012 urmează a fi anulat, cu restabilirea ultimului în funcţie începând cu data concedierii.

La fel, instanţa de apel a apreciat întemeiată hotărîrea instanţei de fond în partea încasării, în temeiul art. 90 Codul muncii, în beneficiul reclamantului/intimat a despăgubirii pentru perioada de absenţa forţată de la luncă începînd cu data concedierii - 02.03.2012 pană la 30.07.2014 în sumă de 172 550 lei. Totodată, instanţa de apel a apreciat ca fiind într-o măsură rezonabilă încasarea în beneficiul reclamantului a prejudiciului moral în mărime de 5950 lei. Prin recursul depus la 02 martie 2015 ÎS „CRIS „Registru” a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care a respinge acţiunea. În motivarea recursului recurentul a invocat interpretarea eronată de către instanţe a art. 85 Codul muncii.

Consideră că instanţele au concluzionat eronat că reclamantul a fost demisionat la data de 02.03.2012 în baza cererii din 01.03.2012 în lipsa acordului scris al părţilor privind desfacerea contractului individual de muncă înainte de expirarea termenului de 14 zile. În acest sens, invocă că cererea e demisie este o decizie unilaterală, o manifestare de voinţă proprie a salariatului iar angajatorul nu poate încălca dreptul salariatului la demisie. Susţine că scopul termenului de 14 zile calendaristice, prevăzut de art. 85 alin. (1) Codul muncii, este de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitîndu- se astfel consecinţele grave pe care le-ar putea avea încetarea neaşteptată a contractului de muncă.

Termenul dat este un drept al angajatorului, la care acesta poate renunţa în corespundere cu art. 85 alin. (3¹) Codul muncii. În acest context recurentul menţionează că Nebunu Andrian prin cererea sa de demisie a solicitat să fie demis din funcţie din propria iniţiativă, înainte de expirarea termenului de 14 zile şi anume, a solicitat concedierea sa cu data de 02.03.2012, ca urmare fiind emis ordinul nr. 141 p din 02.03.2012 cu privire la încetarea contractului individual de muncă. Iar, în baza art. 200 alin. (2) Cod civil, salariatul urma să-şi revoce cererea de demisie pînă la emiterea ordinului nr. 141p din 02 martie 2012, deoarece consimţămîntul lui Nebunu Andrian şi-a produs efectele juridice.

4 Totodată atenţionează că normele legale nu prevăd obligaţia de a încheia un acord scris suplimentar privind desfacerea contractului de muncă înainte de termen, după cum menţionează instanţa de apel, ci doar prevăd desfacerea contractului de muncă înainte de expirarea termenelor prevăzute de art. 85 alin. (1,2, 4¹) Codul muncii, cu acordul scris al părţilor. Astfel, cererea lui Nebunu Andrian în formă scrisă şi avizele persoanelor împuternicite pe această cerere reprezintă acordul scris al salariatului şi angajatorului privind încetarea contractului de muncă la data indicată în cererea din 01.03.2012. La fel, atrage atenţia asupra faptului că cererea de demisie Nebunu Andrian a depus-o personal la sediul central al ÎS „CRIS „Registru”, iar cererea de revocare a cererii de demisie a expediat-o prin poştă ca anexă la cererea extrajudiciară de soluţionare a litigiului, înregistrată la ÎS „CRIS „Registru” la data de 27.03.2012.

Invocă că Nebunu Andrian a depus cerere de demisie din propria dorinţă, benevol şi-a manifestat voinţa sa de a înceta relaţiile de muncă cu ÎS „CRIS „Registru”, nefiind impus de către colaboratorii ÎS „CRIS „Registru”. În opinia recurentului este eronată şi concluzia instanţei de apel referitor la lipsa probelor ce ar demonstra angajarea în funcţia deţinută de intimat a unei alte persoane. În acest sens, recurentul indică că la data de 12.03.2012 în funcţia de inginer categoria I a Secţiei monitorizare şi control subdiviziuni teritoriale Biroul Sud, deţinută anterior de Nebunu Andrian, în baza ordinului nr. 155p din 12.03.2012 a fost transferat Chiriac Constantin din funcţia de inginer categoria I a Biroului înmatriculare a transportului nr. 4 mun.

Chişinău din cadrul Direcţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Auto. Referitor la repararea prejudiciului moral, recurentul invocă că în temeiul art. 1422 Cod civil, acesta era obligat să dovedească atît existenţa cît şi întinderea prejudiciului. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎS „CRIS „Registru” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. 5 Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎS „CRIS „Registru” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de ÎS „CRIS „Registru” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 6