Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-442/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 aprilie 2015
Părțile
Cociug Oleg vs Ministerul Afacerilor Interne
Pe scurt
Procedura de concediere

3ra-442/15 — Anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare, restabilirea în funcţie, încasarea plăţilor salariale pentru absenţa forţată de la serviciu şi compensarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă: A. Andronic dosarul nr. 3ra-442/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol DECIZIE 29 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii: Valeriu Doagă, Ala Cobăneanu Nadejda Toma şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de avocatul Barbaroşie Eugenia în interesele lui Cociug Oleg, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cociug Oleg împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de sancţionare disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2014, prin care s-a admis apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne, s-a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 mai 2013 şi s-a emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii c o n s t a t ă: La 21 februarie 2013 Cociug Oleg a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de sancţionare disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată Cociug Oleg a indicat că prin ordinul nr. 44 ,,ef” din 21 ianuarie 2013 a fost transferat din funcţia de comisar al Comisariatului de Poliţie raionul Orhei în funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni. Prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 81 ,,ef” din 21 ianuarie 2013 a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni.

În motivarea ordinului de concediere pârâtul neîntemeiat a indicat că la 03 decembrie 2012 abuzând de situaţia de fost comisar al Comisariatului de Poliţie raionul Orhei a agresat colaboratorul Comisariatului de Poliţie raionul Orhei – Pantaz Valentin prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea acestuia în contextul unui conflict generat pe marginea unui accident rutier cu implicarea unităţii de transport cu numerele de înmatriculare OR BG 480. Procuratura raionul Orhei a iniţiat un dosar penal pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu însoţite cu aplicarea violenţei, în care nu are nici o calitate procesuală. Codul de procedură penală prevede posibilitatea suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale, concedierea nefiind prevăzută ca o măsură de constrângere.

În lipsa unei sentinţe de condamnare penală sau decizii de sancţionare contravenţională, Ministerul Afacerilor Interne neîntemeiat a dispus concedierea sa, lezându-i drepturile de salariat şi prezumţia de nevinovăţie. Ministerul Afacerilor Interne a anunţat despre suspendarea din funcţie prin comunicatul de presă din 22 ianuarie 2013 publicând informaţia pe adresa web a acestuia. 1 Prin raportul de constatare medico-legală nr. 646 din 03 decembrie 2012 s-a constatat că are echimoză masivă pe gamba dreaptă, edem al ţesuturilor moi ale spatelui, care au fost provocate de acţiunea traumatică a unui corp dur, care putea fi pumnul sau piciorul. La data concedierii din organele interne se afla în concediu medical, ceea ce este interzis de lege.

Consideră ordinul de concediere ilegal, deoarece nu s-a respectat procedura de cercetare a cazului. Cere Cociug Oleg anularea ordinului nr. 81 ,,ef” din 21 ianuarie 2013, restabilirea în funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni, încasarea drepturilor salariale pentru absenţa forţată de la serviciu şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 1-4). Prin mandatul din 09 aprilie 2013 avocatul Bot Alexandru a fost împuternicit de Cociug Oleg să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a reduce sau majora cuantumul pretenţiilor, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, etc. (f.d.

20). La 02 mai 2013 avocatul Bot Alexandru a depus în interesele lui Cociug Oleg cerere de concretizare solicitând anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 51 ,,ef” din 21 ianuarie 2013; restabilirea în funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni, reorganizat în Inspectoratul raional de Poliţie Străşeni şi încasarea drepturilor salariale pentru perioada absenţei forţate de la serviciu (f.d. 72-73). Prin dispozitivul hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 mai 2013 s-a admis acţiunea lui Cociug Oleg. S-a anulat ordinul nr. 51 ,,ef” din 21 ianuarie 2013 privind concedierea lui Cociug Oleg din funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţiei raionul Străşeni.

S-a obligat Ministerul Afacerilor Interne să-l restabilească pe Cociug Oleg în funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni, reorganizat în Inspectoratul raional de Poliţie Străşeni. S-a obligat Ministerul Afacerilor Interne să achite lui Cociug Oleg salariul pentru perioada absenţei forţate de la serviciu în sumă de 18 385,5 lei. S-a încasat de la Ministerul Afacerilor Interne în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 551,57 lei. S-a menţionat că hotărârea cu privire la încasarea unui salariu mediu în mărime de 5 407 lei în beneficiul lui Cociug Oleg şi restabilirea în funcţia de comisar-adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni, reorganizat în Inspectoratul raional de Poliţie Străşeni, urmează a fi executată imediat (f.d.

84). Prin dispozitivul hotărârii motivate prima instanţă a anulat ordinul nr. 81 ef din 21 ianuarie 2013 (f.d. 91). Prin procura din 15 martie 2013 Graur Eugeniu a fost împuternicit de Ministerul Afacerilor Interne să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească, etc. (f.d. 21). La 03 iunie 2013 reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne – Graur Eugen a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 mai 2013, iar ulterior apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 93, 109-111). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 13 noiembrie 2013 a respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 mai 2013 (f.d. 120-125). La 24 ianuarie 2014 reprezentantul Graur Eugen a declarat în interesele Ministerului Afacerilor Interne recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013 (f.d.130-132). 2 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2014 s-a admis recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne, s-a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013 şi s-a restituit pricina la rejudecare în ordine de apel(f.d. 145-150). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 23 decembrie 2014 a admis apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne, a casat hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 mai 2013 şi a emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii (f.d.190- 199). Prin mandatul din 15 februarie 2015 avocatul Barbaroşie Eugenia a fost împuternicită de Cociug Oleg să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească, etc. (f.d.

202). La 16 februarie 2015 avocatul Barbaroşie Eugenia a declarat în interesele lui Cociug Oleg recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2014 solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea cererii de recurs avocatul Barbaroşie Eugenia a indicat că ordinul nr. 51 ,,ef” din 22 ianuarie 2013 este ilegal şi nu a fost adus la cunoştinţa recurentului, copia acestuia fiind prezentată în cadrul judecării pricinii. Cociug Oleg a fost concediat cu încălcarea art. 86 alin. (2) Codul muncii, deoarece la momentul eliberării din funcţie se afla în concediu medical.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referinţa depusă la 13 martie 2015 reprezentantul Sterpu Elena în interesele Ministerului Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 15 aprilie 2015 a considerat recursul admisibil, fără a prejudicia fondul.

În conformitate cu art. 441 şi art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului, verificând în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi probe. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificând argumentele invocate de avocatul Barbaroşie Eugenia în interesele lui Cociug Oleg în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de reprezentantul Sterpu Elena în interesele Ministerului Afacerilor Interne, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele motive.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 23 decembrie 2014 la 19 ianuarie 2015 (f.d. 200). Prin urmare, recursul declarat de avocatul Barbaroşie Eugenia în interesele lui Cociug Oleg la 16 februarie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. 3 Din actele pricinii rezultă că prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 44 ef.

din 21 ianuarie 2013 Cociug Oleg a fost transferat din funcţia de comisar al Comisariatului de Poliţie raionul Orhei în funcţia de comisar adjunct pentru personal al Comisariatului de Poliţie raionul Străşeni(f.d. 5). Prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 51 ef.

din 22 ianuarie 2013 Cociug Oleg a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din organele afacerilor interne pentru conduita nedemnă a statutului angajatului organelor afacerilor interne, manifestată prin lipsă de politeţe, respect şi ofensarea inspectorului superior auto de stat al Comisariatului de Poliţie raionul Orhei, maior de poliţie Valentin Pantaz, înjosindu-i onoarea şi demnitatea, agresarea fizică a acestuia, fapt ce a prejudiciat grav imaginea Ministerului Afacerilor Interne în societate, fiind încălcate prevederile Jurământului efectivului de trupă, corpului de comandă al poliţiei şi al altor subunităţi ale organelor interne, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 654 din 22 iulie 1991, pct. 6 lit. a), i), j), l), pct. 13, 15, lit. a), h), m) şi pct. 16 lit. b) Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, pct. 2, subpunctele 1, 5, 6 , 7, 8 şi 9, pct. 3 şi pct. 4 subpunct 8 ale Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 334 din 08 iulie 1991 în baza art. 21 alin. (7) (pentru săvârşirea unei singure fapte grave, care a prejudiciat considerabil interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ori persoanelor juridice) al Legii nr. 416- XII din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie (f.d.

58-59, 168-169, 182-183). Cociug Oleg a depus cerere de chemare în judecată cu privire la anularea ordinului de sancţionare disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi cheltuielilor de judecată. Instanţele judecătoreşti au emis hotărârile judecătoreşti sus-menţionate. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural. Incidentul cu efectivul Ministerului Afacerilor Interne cu privire la faptul că Cociug Oleg l-a agresat fizic pe Pantaz Valentin a fost repartizat spre examinare şi raportare lui S. Macovei (f.d.

27). În urma anchetei de serviciu s-a stabilit că la 03 decembrie 2012, în jurul orelor 10.15, în oraşul Orhei, str. Eliberării 1, locotenent-colonelul de poliţie Cociug Oleg, abuzând de situaţia că a fost comisar al Comisariatului de Poliţie raionul Orhei, aflându- se în loc public, a aplicat violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea inspectorului auto de stat al Comisariatului de Poliţie raionul Orhei, maior de poliţie, Pantaz Valentin, solicitându-i să restituie plăcuţele de înmatriculare cu seria şi numărul OR BG 480, ridicate în mod legal la 03 decembrie 2012 de la microbuzul de rută de model ,,Mercedez Benz 312 d” implicat într-un accident rutier. Acţiunile descrise de către locotenent-colonelul de poliţie Cociug Oleg au fost comise în văzul unor cetăţeni, ştirbind astfel imaginea poliţiei în societate.

Faptele date au fost confirmate prin declaraţiile lui Andrei Marfescu şi Alei Marfescu. Totodată s-a propus de sancţionat disciplinar cu concedierea din organele afacerilor interne (f.d. 60-61). Martorul Marfescu Andrei a explicat că la 03 decembrie 2012 Cociug Oleg s-a adresat lui Pantaz Valentin cu cuvinte necenzurate, i-a aplicat lovitură cu pumnul peste faţă şi i-a ridicat numerele de înmatriculare de la automobilul pe care-l conducea (f.d. 37-38). Explicaţii similare a dat şi Marfescu Ala (f.d. 39-41). Conform art. 208 alin. (1) şi (2) Codul muncii, până la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor.

4 În funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-şi explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele şi justificările pe care le consideră necesare. Cociug Oleg la 11 decembrie 2012 a explicat că se află în concediu de boală şi va da explicaţii pe marginea incidentului din 03 decembrie 2012 după ce va reveni din concediu (f.d. 55). Conform art. 206 alin. (1) şi (5) Codul muncii, pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea (în temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit.g)-r)).

La aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea abaterii disciplinare comise şi de alte circumstanţe obiective. Prin urmare, Cociug Oleg întemeiat a fost concediat din organele afacerilor interne.

Or, conform art. 21 alin. (7) Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1009 cu privire la poliţie, în vigoare la momentul concedierii, colaboratorul poliţiei poate fi concediat din serviciu din proprie iniţiativă sau din iniţiativa conducerii pentru încălcarea disciplinei – în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de serviciu, comise în mod repetat în decursul unui an după aplicarea sancţiunii disciplinare pentru acţiuni similare, sau al comiterii sistematice a unor asemenea acţiuni, sau al săvîrşirii unei singure fapte grave, care a prejudiciat considerabil interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ori persoanelor juridice, sau al prezentării la serviciu în stare de ebrietate sau al consumului de băuturi alcoolice, de stupefiante ori de substanţe toxice în timpul serviciului, sau al absentării de la serviciu fără motive întemeiate mai mult de trei ore.

Conform pct. 6 lit. a), i), j) şi l) Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, conduita profesională a poliţistului se bazează pe următoarele principii: a) legalitatea – presupune că, în toate acţiunile lor, angajaţii poliţiei sînt obligaţi să respecte cu stricteţe legea, drepturile, libertăţile constituţionale şi fundamentale ale persoanei, în corespundere cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,Constituţia Republicii Moldova, alte acte legislative şi normative în vigoare; b) egalitatea, imparţialitatea şi nediscriminarea – presupune că, în îndeplinirea i) respectul – se manifestă prin consideraţia pe care poliţistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor, subordonaţilor, drepturilor şi libertăţilor acestora, instituţiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice şi deontologice; j) integritatea morală – presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice acceptate şi practicate în societate; l) loialitatea – se exprimă prin ataşamentul fată de instituţie şi valorile promovate de aceasta, adeziunea conştientă manifestată de către poliţist, din proprie iniţiativă, faţă de obiectivele instituţiei, respectul faţă de ierarhia instituţiei, onestitate în relaţiile interpersonale,

respectul faţă de adevăr şi dreptate, conştiinciozitate în îndeplinirea atribuţiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidenţialităţii în serviciu. Conform pct. 13, pct. 15 lit. a), h), m) şi pct. 16 lit. b) Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, orice poliţist, indiferent de funcţia sau gradul deţinut în ierarhia organelor de poliţie, este integral responsabil de acţiunile sau inacţiunile sale, precum şi de ordinele date subalternilor.

Colaboratorul de poliţie este obligat: a) să verifice în mod sistematic legalitatea operaţiunilor pe care şi le-a propus să le execute; 5 h) să fie în măsură să ateste calitatea sa de membru al organului de poliţie şi identitatea sa profesională în timpul intervenţiilor; m) să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc numai în cazurile şi în modul prevăzute de legislaţie; Colaboratorului de poliţie îi este interzis să recurgă la forţă, cu excepţia cazurilor de necesitate absolută, şi numai în măsura necesară atingerii unui obiectiv legitim; Conform pct. 51 alin. (1) din Regulamentul cu privire la serviciul în organele afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 334 din 08 iulie 1991, în vigoare la momentul sancţionării lui Cociuc Oleg, persoanele din corpul de comandă şi din efectivul de trupă al organelor afacerilor interne sânt obligate să respecte cu stricteţe legislaţia, cerinţele jurământului, ordinile comandanţilor şi şefilor, în timpul îndeplinirii datoriei de serviciu să suporte ferm toate greutăţile şi lipsurile, legate de serviciu.

Conform pct. 2. subpunctul 1, 5,6,7,8 şi 9, pct. 3, pct. 4, subpunct.

8 Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2 din 04 ianuarie 1996, disciplina în organele afacerilor interne obligă pe fiecare colaborator:să respecte cu stricteţe Constituţia Republicii Moldova, legislaţia în vigoare şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, să execute întocmai şi în termenul oportun jurământul, prevederile statutelor, regulamentelor, instrucţiunilor, ordinelor şi dispoziţiilor primite;să fie onest şi obiectiv; să se stimeze reciproc; să respecte şefii, superiorii în funcţie şi grad; să le acorde ajutor în întărirea disciplinei şi asigurarea ordinii regulamentare; să dea onorul şi să respecte regulile de politeţe; să aibă o conduită demnă la serviciu şi în afara acestuia; să fie echipat regulamentar şi să aibă o ţinută corectă;să fie sobru şi exigent faţă de sine însuşi, să oprească pe cei din jur de la încălcarea ordinii de drept şi să contribuie activ la menţinerea prestigiului colaboratorilor organelor afacerilor interne şi a demnităţii cetăţenilor.

Disciplina în organele afacerilor interne se obţine prin: formarea şi dezvoltarea la colaboratori a unor înalte calităţi morale şi profesionale, a unei atitudini conştiincioase faţă de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; menţinerea ordinii regulamentare; asigurarea respectării stricte a prevederilor legilor, statutelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor; exigenţa şefilor faţă de subordonaţi, aplicarea justă a măsurilor de convingere şi constrângere, îmbinarea dibace a exigenţei cu grija şi stima faţă de subordonaţi; exemplul personal al şefilor şi superiorilor. Seful este obligat să realizeze executarea cu stricteţe de către subordonaţi a prevederilor legilor, statutelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor, atât în cadrul serviciului, cât şi în afara acestuia, şi să controleze îndeplinirea lor.

Nu poate fi reţinut argumentul că Cociug Oleg a fost concediat din organele afacerilor interne în perioada aflării în concediu medical cu încălcarea prevederilor art. 86 alin. (2) Codul muncii. Or, în ordinul contestat este indicat că acesta va intra în vigoare la momentul revenirii lui Cociug Oleg din concediu de boală. Mai mult ca atât, din certificatele de concediu medical rezultă că Cociug Oleg s-a aflat în concediu medical de la 06 decembrie 2012 până la 09 decembrie 2012 şi de la 01 ianuarie 2013 până la 29 ianuarie 2013 (f.d. 11-12). Conform art. 209 alin. (1) şi (2) Codul muncii, sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical.

Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare, iar în urma reviziei sau a controlului activităţii economico-financiare – după expirarea a 2 ani de la data comiterii. În termenele indicate nu se include durata desfăşurării procedurii penale. 6 Prin urmare, procedura de concediere a fost respectată. Nu poate fi reţinut nici argumentul că ordinul de concediere nu a fost adus la cunoştinţa salariatului, deoarece Cociug Oleg contra semnătură a făcut cunoştinţă cu ordinul contestat la 25 ianuarie 2013 (f.d. 59). Cociug Oleg în cererea de chemare în judecată a solicitat anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 81 ef din 21 ianuarie 2013. La 02 mai 2013 avocatul Bot Alexandru în interesele lui Cociug Oleg a solicitat anularea ordinului nr. 51 ef.

din 21 ianuarie 2013 (72-73). La materiale pricinii lipsesc ordinele Ministerului Afacerilor Interne nr. 51ef din 21 ianuarie 2013 şi nr. 81 ef din 21 ianuarie 2013. Or, la dosar este anexată copia certificată de Ministerul Afacerilor Interne a ordinului nr. 51 ef din 22 ianuarie 2013 de sancţionare disciplinară a lui Cociug Oleg (f.d. 168-169, 182-183). Aşadar, atât Cociug Oleg cât şi avocatul Bot Alexandru au solicitat anularea altor ordine care la materialele cauzei lipsesc. Cociug Oleg a fost concediat pentru comiterea unei abateri disciplinare, dar nu pentru comiterea unei fapte susceptibile de răspundere penală. Pentru sancţionarea disciplinară este suficientă constatarea abaterii disciplinare şi existenţa unei sentinţe de condamnare nu este necesară.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele şi a emis o hotărâre legală, iar argumentele invocate de avocatul Barbaroşie Eugenia în interesele lui Cociug Oleg în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de avocatul Barbaroşie Eugenia în interesele lui Cociug Oleg.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cociug Oleg împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de sancţionare disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii: Valeriu Doagă Ala Cobăneanu Nadejda Toma Sveatoslav Moldovan 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.