2ra-311/15 — Încasarea prejudiciului material, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere

Judecătoria Centru Dosarul nr. 2ra-311/15 Judecător: G.Bivol Curtea de Apel Chişinău Judecători: L.Bulgac, N.Craiu, M.Guzun Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 29 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Galina Stratulat, Ion Druţă, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursurile declarate de ÎM OMF „Microinvest” SRL şi Munteanu Artur, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Munteanu Artur împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL, intervenient principal Mîrzac Viorica, privind încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014, CONSTATĂ : La 21.05.2013, reclamantul Munteanu Artur s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL privind obligarea pîrîtului la executarea corespunzătoare a obligaţiilor conform Acordurilor de investiţii din decembrie 2007 şi octombrie 2010, anularea hotărîrilor Adunării Generale a asociaţilor, obligarea ÎM OMF „Microinvest” SRL de a mări capitalul social prin mărirea părţii sociale a reclamantului cu 10% din Capitalul Social Total Diluat, încasarea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că a creat ÎM OMF „Microinvest” SRL în 2003 si a fost numit director executiv. Reclamantul a devenit asociat şi ca instrument de motivare a oferit părţi sociale şi altor membri ai echipei manageriale cu funcţii de răspundere: Directorului Financiar - Viorica Mîrzac şi Directorului Creditare - Tudor Lupaşco. Susţine că la 18.12.2007, Artur Munteanu deţinea 7,27% părţi sociale din capitalul social al ÎM OMF „Microinvest” SRL, iar împreuna cu Viorica Mîrzac, Director Financiar - 0,91% şi Tudor Lupaşcu, Director Creditare - 0,91% numiţi Conducerea/echipa de Management/Manageri au deţinut în total 9,09% din capitalul social. La 26.05.2008, au fost atraşi noi asociaţi şi capitalul social s-a mărit la 73,8 mii MDL, cotele managerilor sau redus la 2,2898% printre care cota Directorului Artur Munteanu s-a redus de la 7,27% la 1,8322%.

Noii Asociaţi, Asociaţii Existenţi şi Compania sau obligat să readucă managementul să deţină părţi sociale egale cu 10% din capitalul social al ÎM OMF „Microinvest” SRL. 1 La 20.01.2009, s-a majorat capitalul social al ÎM OMF „Microinvest” SRL de la 73,8 mii MDL la 76,6 mii MDL din rezervele companiei pentru Manageri şi părţile procentuale ale celorlalţi asociaţi sau micşorat. Astfel, partea socială deţinută de Echipa de Management, definită conform Acordului de Investiţii din 04.12.2007 „Certificate B Ordinare”, a fost ridicată la 5,8%, printre care cota lui Artur Munteanu s-a majorat la 4,16%. Partea socială a fost mărită din capitalul de rezervă, din 45% din premiul de 6 105 000 MDL, plătit de noii asociaţi precum sau înţeles asociaţii în Acordul de investiţii.

Restul premiului a rămas în capitalul de rezervă pentru o mărire ulterioară în aşa fel, încît managerii să deţină părţi sociale egale cu 10% din capitalul social după mărire. La data de 21.04.2010, au fost înregistrate modificări în documentele de constituire ale ÎM OMF „Microinvest” SRL, prin care a fost majorat capitalul social de unii noi asociaţi conform Acordului de investiţii din 11.10.2010 şi părţile sociale ale lui Artur Munteanu s-au redus la 2,96%, iar ale Viorica Mîrzac la 0,58%. Astfel, în total Managerii conform acestor modificări deţineau 3,54% părţi sociale. Conform pct. 3.5 al Acordului de investiţii din 04.12.2007, concomitent cu emiterea pentru Manageri a cotelor ordinare de clasa „B”, în corespundere cu clauza 4.3, societatea va stabili un sistem de stimulare a managementului conform căruia cotele ordinare de clasa „B” pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii investitorilor.

Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de clasa „B” valabile pentru emitere în conformitate cu astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de clasa „B”, emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat. Conform pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, societatea va stabili un sistem de stimulare al managementului conform căruia cotele ordinare de clasa „B” pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de clasa „B” valabile pentru emitere în conformitate cu astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de clasa „B” emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat.

Conform definiţiilor şi anexei nr.4 la Acordul de investiţii din 11.10.2010, „Managerii” sunt Artur Munteanu şi Viorica Mîrzac. Managerii deţin certificate „B” ordinare care sunt conform legislaţiei locale părţi sociale din capitalul social al ÎM OMF „Microinvest” SRL. Reclamantul susţine că ÎM OMF „Microinvest” SRL s-a obligat să mărească şi să readucă părţie sociale deţinute de Managerii la 10%. Proporţional cotelor deţinute anterior şi dreptului de preempţiune, respectiv, Artur Munteanu după mărirea părţilor sociale trebuie să deţină 8,3554 % iar Viorica Mirzac 1,446%. Obligaţia societăţii de a mări cota lui Artur Munteanu şi a lui Viorica Mîrzac în fapt revine societăţii şi administratorului şi este descrisă în procesul-verbal al Adunării Generale al asociaţilor ÎM OMF „Microinvest” SRL din 11.10.2010, în Acordurile de investiţii din 04.12.2007 şi din 11.10.

2010. Prin cererea de modificare şi concretizare a pretenţiilor, reclamantul Munteanu Artur a solicitat obligarea pîrîtului la executarea corespunzătoare a obligaţiilor conform Acordurilor de investiţii din 04.12.2007 şi 11.10.2010, anularea hotărîrilor Adunării Generale a asociaţilor, obligarea ÎM OMF „ Microinvest” SRL de a mări capitalul social prin mărirea părţii sociale a reclamantului cu 10% din Capitalul Social Total Diluat, încasarea de la pîrît a prejudiciului material în valoare de 7 010 500 lei, a prejudiciului moral în valoare de 701 050 lei. 2 Prin cererea de chemare în judecată suplimentară privind încasarea salariului din 13.11.2013 împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL, reclamantul Munteanu Artur solicită încasarea prejudiciului de la pîrît în valoare de 7 010 500 lei, cauzat prin neachitarea salariului, prevăzut în pct. 3.3.

al Acordului de investiţii din 11.10.2010, precum şi a dobînzii de întîrziere şi a prejudiciului moral. Acţiunea suplimentară a reclamantului este bazată pe art. 2, 128, 137, 258, 348, 349, 351, 354 Codul muncii. În motivarea cererii suplimentare, reclamantul Munteanu Artur indică că, la 03.01.2005 a fost angajat la ÎM OMF „Microinvest” SRL în calitate de manager director executiv. În aceeaşi zi a fost încheiat contractul individual de muncă nr. CM-01/25 pe termen nedeterminat. Conform pct. 5.3. al contractului de muncă, angajatorul poate aplica faţă de salariat stimulări sub formă de premii sau ajutoare materiale, alte forme de stimulare prevăzute în regulamentele interne, ţinînd cont de rezultatele muncii salariatului, de eficienţă şi productivitate.

Conform pct. 8.1. al contractului de muncă, relaţiile de muncă între salariat şi angajator, nereglementate de prezentul contract, constituie obiect de reglementare a legislaţiei muncii a Republicii Moldova, Statutului şi regulamentelor, precum şi ale altor documente interne ale angajatorului, obligatorii pentru părţi. Conform pct. 3.5 al Acordului de investiţii din 04.12.2007, concomitent cu emiterea pentru Manageri a cotelor ordinare de clasa „B” în corespundere cu clauza 4.3, societatea va stabili un sistem de stimulare a managementului conform căruia cotele ordinare de clasa „B” pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de clasa „B” valabile pentru emitere în conformitate cu astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de clasa „B”, emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat.

Prin pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, a fost păstrat sistemul de stimulare a managementului ÎM OMF „Microinvest” SRL şi anume societatea a stabilit un sistem de stimulare al managementului, conform căruia cotele ordinare de clasa „B” pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de clasa „B” valabile pentru emitere în conformitate cu astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de clasa „B”, emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat. Acordul de investiţii din 04.12.2007, în ce priveşte aplicarea schemei de stimulare a salariaţilor - membri ai echipei manageriale a ÎM OMF „Microinvest” SRL, a fost executat de către angajator parţial, iar Acordul de investiţii din 11.10.2010 nu a fost executat.

Reclamantul consideră că angajatorul ÎM OMF „Microinvest” SRL a cauzat salariatului un prejudiciu prin neachitarea salariului, prevăzut de pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, echivalent cu valoarea a 10% din Capitalul Social Complet Diluat, ceea ce constituie 7 010 500 lei. La 17.04.2014, reclamantul Munteanu Artur a depus supliment la cererea de chemare în judecată, prin care solicită încasarea penalităţii în sumă totală de 8 994 471.50 lei conform art. 330 alin. (2) Codul muncii şi a dobînzii pe perioada întîrzierii în sumă totală de 3 624 236 lei conform art. 619 Cod civil de la ÎM OMF „Microinvest” SRL. 3 La 11.10.2013, intervenientul principal Mîrzac Viorica a adresat instanţei cererea cu privire la încuviinţarea intervenirii în proces în calitate de intervenient principal.

Prin cererea de chemare în judecată suplimentară privind încasarea salariului din 13.11.2013 împotriva managerului Munteanu Artur şi ÎM OMF „Microinvest” SRL, intervenientul principal Mîrzac Viorica solicită încasarea prejudiciului de la pîrîţi în valoare de 7 010 500 lei cauzat prin neachitarea salariului, prevăzut în pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010. Acţiunea reclamantei/intervenientului principal este bazată pe art. 2, 128, 137, 258, 348, 349, 351, 354 Codul muncii.

Pretenţiile intervenientul principal Mîrzac Viorica la fel sunt întemeiate pe contractul individual de muncă nr. CM-01/24 din 03.01.2005, prin care Mîzac Viorica a fost angajată la ÎM OMF „Microinvest” SRL în calitate de manager director financiar, pe prevederile pct. 3.5 al Acordului de investiţii din 04.12.2007 şi prevederile pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, prin care a fost instituit sistemul de stimulare a managementului ÎM OMF „Microinvest” SRL, conform căruia cotele ordinare de clasa „B” pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de clasa „B” valabile pentru emitere în conformitate cu astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de clasa „B”, emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat.

Intervenientul principal/reclamanta în acţiunea proprie Mîrzac Viorica consideră că clauzele Acordului de investiţii din 04.12.2007, privind aplicarea schemei de stimulare a salariaţilor - membri ai echipei manageriale a ÎM OMF „Microinvest” SRL au fost executate de către angajator parţial, iar cele din Acordului de investiţii din 11.10.2010 nu au fost executate şi că angajatorul ÎM OMF „Microinvest” SRL a cauzat salariatului un prejudiciu prin neachitarea salariului, prevăzut de pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, echivalent cu valoarea a 10% din Capitalul Social Complet Diluat, ceea ce constituie 7 010 500 lei.

Prin suplimentul la cererea de chemare în judecată din 17.04.2014, intervenientul principal/reclamanta în acţiunea proprie Mîrzac Viorica solicită încasarea penalităţii în sumă totală de 8 994 471,50 lei conform art. 330 alin. (2) Codul muncii şi a penalităţii pe perioada întîrzierii în sumă totală de 3 624 236 lei conform art. 619 Cod civil de la ÎM OMF „Microinvest” SRL.

La 28.05.2014, reclamantul Munteanu Artur a depus cererea privind renunţarea la anumite pretenţii din acţiune, prin care a renunţat la cerinţele privind: obligarea pîrîtului la executarea corespunzătoare a obligaţiilor conform Acordurilor de investiţii din 04 decembrie 2007 şi 11 octombrie 2010 - să mărească părţile sociale deţinute de către Managerii Asociaţi (Artur Munteanu şi Viorica Mîrzac), în aşa fel încît împreună cu părţile sociale deja deţinute, Managerii să deţină după majorare părţi sociale egale cu 10% din Capitalul Social Total Diluat; anularea hotărîrilor 5 - 9 ale Adunării Generale extraordinare din 13.02.2013 prin care s-a decis neexecutarea de către pîrît a obligaţiilor contractuale; declararea nulităţii parţiale a hotărîrii Adunării Generale a asociaţilor ÎM OMF „Microinvest” SRL din data 13.02.2013 descrise în procesul - verbal din 21.02.2013, primit de reclamant la data de 11.03.2013, în partea: punctul (1) - Numirea noii componenţe a consiliului; punctul (2) - Aprobarea bugetului pentru anul 2013 şi punctul (4) - Aprobarea contractului cu compania de audit KPMG, din Agenda Adunării Generale a Asociaţiilor.

4 Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 24 ianuarie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea ÎM OMF „Microinvest” SRL privind separarea pretenţiilor din pct. 2, 3, 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată depusă de Munteanu Artur, modificată prin cererea de concretizare a acţiunii din 05.07.2013, şi cererea privind scoaterea de pe rol a cererilor de chemare în judecată suplimentare depuse de Munteanu Artur şi Mîrzac Viorica. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 iunie 2014, a fost admis refuzul parţial la acţiune a lui Munteanu Artur şi încetat procesul la cererea de chemare în judecată a lui Munteanu Artur către ÎM OMF „Microinvest” SRL privind obligarea pîrîtului la executarea corespunzătoare a obligaţiilor conform Acordurilor de investiţii, anularea hotărîrilor Adunării Generale a asociaţilor, obligarea de a mări capitalul social pe următoarele capete de cerere: 1) obligarea pîrîtului la executarea corespunzătoare a obligaţiilor conform Acordurilor de investiţii din 04 decembrie 2007 şi 11 octombrie 2010 - să mărească părţile sociale deţinute de către Managerii Asociaţi (Artur Munteanu şi Viorica Mîrzac), în aşa fel încît împreună cu părţile sociale deja deţinute, Managerii să deţină după majorare părţi sociale egale cu 10% din Capitalul Social Total Diluat; 2) anularea hotărîrilor 5-9 a Adunării Generale extraordinare din 13.02.2013 prin care s-a decis neexecutarea de către pîrît a obligaţiilor contractuale; 3) declararea nulităţii parţiale a hotărîrii Adunării Generale a asociaţilor ÎM OMF „Microinvest” SRL din data 13.02.2013, descrise în procesul-verbal din 21.02.2013, primit de reclamant la data de 11.03.2013, în partea: punctul (1) - Numirea noii componenţe a consiliului; punctul (2) - Aprobarea bugetului pentru anul 2013 şi punctul (4) - Aprobarea contractului cu compania de audit KPMG,

din Agenda Adunării Generale a asociaţilor. A fost admisă parţial acţiunea reclamantului Munteanu Artur împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL privind încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii pe perioada întîrzierii, a dobînzii de întîrziere, cauzate prin neplata salariului, fiind dispusă încasarea de la ÎM OMF „Microinvest” SRL în beneficiul lui Munteanu Artur 5 861 887,01 lei - prejudiciu cauzat prin neplata salariului, 7 520 801,03 lei - penalităţi pe perioada întîrzierii în conformitate cu art. 330 alin. (2) Codul muncii. A fost respinsă acţiunea reclamantului Munteanu Artur pe capătul de cerere privind încasarea dobînzii pe perioada întîrzierii în conformitate cu art. 619 Cod civil şi a prejudiciului moral.

Prin aceeaşi hotărîre a fost admisă parţial acţiunea reclamantei Mîrzac Viorica către Munteanu Artur şi ÎM OMF „Microinvest” SRL privind încasarea despăgubirilor cauzate prin neplata salariului, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere, fiind dispusă încasarea de la ÎM OMF „Microinvest” SRL în beneficiul lui Mîrzac Veronica 1 148 612,99 lei - prejudiciu cauzat prin neplata salariului, 1 473 670,47 lei - penalităţii pe perioada întîrzierii în conformitate cu art. 330 alin. (2) Codul muncii. A fost respinsă acţiunea reclamantei Mîrzac Viorica pe capătul de cerere privind încasarea dobînzii pe perioada întîrzierii în conformitate cu art. 619 Cod civil.

În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a invocat prevederile art. 2 alin. (3) şi 351 Codul muncii, constatînd că litigiul dedus judecării este unul de muncă şi i se aplică prevederile legislaţiei muncii, menţionînd totodată că pîrîtul ÎM OMF „Microinvest” SRL nu a prezentat argumente pe marginea pretenţiilor reclamantului 5 şi a intervenientului principal în fond, ridicînd obiecţii doar asupra competenţei instanţei de judecată de a examina litigiul, considerîndu-l de competenţa arbitrajului. La 30.06.2014, reclamantul Munteanu Artur a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea parţială a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 iunie 2014 în partea respingerii acţiunii lui Munteanu Artur pe capătul de cerere privind încasarea dobînzii pe perioada întîrzierii în conformitate cu art. 619 Cod civil şi pronunţarea unei hotărîri noi în această parte de admitere a acţiunii În motivarea cererii de apel, apelantul Munteanu Artur a invocat că obligaţia achitării salariului conform pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, reprezintă o obligaţie pecuniară în sensul art. 619 Cod civil, pentru neexecutarea căreia se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii şi că prima instanţă neîntemeiat a respins cerinţele în această parte a acţiunii. La 17.07.2014, ÎM OMF „Microinvest” SRL la fel a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 iunie 2014 şi a încheierii din 24 ianuarie 2014 şi scoaterea de pe rol a acţiunii reclamantului Munteanu Artur şi a intervenientului principal Mîrzac Viorica, pe motiv că această acţiune este de competenţa instituţiei arbitrale stabilite în Acordul de investiţie. În motivarea cererii de apel, apelanta ÎM OMF „Microinvest” SRL a indicat că prima instanţă a reţinut cauza spre judecare cu încălcarea competenţei generale a instanţei de judecată din Republica Moldova (odată depus demersul de scoatere de pe rol a pretenţiilor de competenţa arbitrajului, prima instanţă a fost dezinvestită de competenţa de a examina pricina), cu aplicarea unei legi străine Acordului de investiţii, executarea silită a cărui este solicitată de intimat şi intervenientă, precum şi cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural.

La 17.12.2014, Viorica Mîrzac a înaintat instanţei de apel o cerere privind renunţarea la acţiune şi încetarea procesului, prin care a solicitat admiterea renunţării la acţiunea sa privind încasarea prejudiciului pentru neexecutarea schemei de stimulare managerială. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014, au fost admise apelurile declarate de Munteanu Artur şi ÎM OMF „Micromvest” SRL, casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mum. Chişinău din 19 iunie 2014 în partea admiterii cerinţelor înaintate de Mîrzac Viorica şi în această parte a fost adoptată o încheiere prin care s-a admis renunţul lui Mîrzac Viorica la acţiune şi s-a încetat procesul pe acest capăt de cerere. În rest, ambele apeluri au fost respinse şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mum.

Chişinău din 19 iunie 2014 şi încheierea din 24 ianuarie 2014 fără modificări. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 20.12.2014, ÎM OMF „Microinvest” SRL a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru, mum. Chişinău din 19 iunie 2014 şi scoaterea cererii de chemare în judecată de pe rol. În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată, interpretarea eronată a legii, şi ca rezultat a reţinut ilegal spre examinare o acţiune care era de competenţa instanţei arbitrale.

6 În speţă, recurenta a notat că Acordul de investiţii nu reglementează raporturi de muncă, deoarece acesta nu a fost încheiat de către recurent şi asociaţii săi în calitate de angajator cu intimatul în calitate de salariat, dar a fost încheiat între asociaţii existenţi, între care şi intimatul, în calitate de asociat al recurentului şi investitorii noi ai recurentului, or Acordul din 11.10.2010 conţine clauza de arbitralitate. A menţionat că raporturile convenţiei arbitrale sunt reglementate de legea engleză, iar instanţele urmau să identifice şi să interpreteze natura clauzei 3.3 din Acordul de investiţii prin prisma legii engleze, adică a legii căreia părţile au subordonat-o. Susţine recurenta în acest sens că, prin hotărîrea Curţii de Arbitraj Internaţional din 24.11.2014, Trubunalul s-a pronunţat asupra arbitrabilităţii pretenţiilor cu privire la schema de stimulare din Acordul de investiţii.

La fel, a indicat că instanţele au interpretat eronat prevederile art. 351 Codul muncii şi art. 1 alin. (2) al Legii nr. 23 din 22.02.2008 cu privire la arbitraj, deoarece raporturile de drept civil în sens larg, din care fac parte şi raporturile de muncă, pot fi supuse arbitrajului. Mai susţine recurenta că nu a avut şi nu are în prezent posibilitatea legală de a se apăra pe fond în prezenta pricină în instanţele naţionale, deoarece, în baza prevederilor art. II alin. (1) din Convenţia de la New York şi a art. VI alin. (1) al Convenţiei Europene de Arbitraj, apelantul decade din dreptul de a invoca competenţa instanţelor arbitrale după prima declaraţie asupra fondului cauzei. La 05.01.2015, Munteanu Artur la fel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 iunie 2014 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 şi pronunţarea unei noi hotărîri în această parte de admitere a cerinţei lui Munteanu Artur privind încasarea de la ÎM OMF „Microinvest” SRL a 3 030 435 lei în temeiul art. 619 alin. (2) CC, precum şi în partea admiterii renunţării la acţiune a Viorică Mîrzac şi emiterea unei noi încheieri de respingere a cerinţei de renunţare la acţiune şi de încetare a procesului. În susţinerea recursului, recurentul Munteanu Artur a invocat că obligaţia achitării salariului conform pct. 3.3 al Acordului de investiţii din 11.10.2010, reprezintă în sine o obligaţie pecuniară în sensul art. 619 CC, pentru neexecutarea căreia se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii.

Referitor la admiterea cerinţei lui Mîrzac Viorica de renunţare la acţiune şi de încetare a procesului, recurentul a menţionat că este ilegală, deoarece instanţa de apel nu a dat apreciere corectă motivelor renunţării la acţiune, or, această manifestare de voinţă a fost viciată prin acţiunile ÎM OMF „Microinvest” SRL, manifestate prin adresarea în arbitraj împotriva lui Munteanu Artur şi Mîrzac Viorica prin care cere despăgubiri în legătură cu adresarea ultimilor cu prezentul litigiu în instanţele de judecată din RM. La 28.01.2015, Munteanu Artur a depus referinţă pe marginea recursului depus de ÎM OMF „Microinvest” SRL, solicitînd declararea ca inadmisibil a acestuia. La 30.01.2015, Viorica Mîrzac a depus referinţă pe marginea recursului declarat de Munteanu Artur, prin care şi-a reiterat voinţa exprimată liber şi fără constrîngere de renunţare la acţiune în instanţa de apel, solicitînd respingerea recursului în partea cerinţei de anulare a renunţării la acţiune.

La 17.02.2015, ÎM OMF „Microinvest” SRL a depus cerere de recurs suplimentară, în care a reiterat argumentele deja expuse, iar suplimentar a invocat 7 ilegalitatea deciziei instanţei de apel, deoarece a menţinut în vigoare hotărîrea primei instanţe prin care s-a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost antrenate în proces, adică a asociaţilor ÎM OMF „Microinvest” SRL. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 18 februarie 2015, în temeiul art. 440 alin. (2) şi 441 CPC, recursurile declarate de ÎM OMF „Microinvest” SRL şi Munteanu Artur au fost considerate admisibile şi transmise spre examinare în Colegiul lărgit pentru 18.03.2015. La 13.03.2015, Mîrzac Viorica a depus referinţă la recursul declarat de Munteanu Artur, solicitînd respingerea acestuia ca neîntemeiat.

La 16.03.2015, Munteanu Artur a depus referinţă pe marginea recursului suplimentar declarat de ÎM OMF „Microinvest” SRL la 17.02.2015, prin care a solicitat respingerea lui. Tot la 16.03.2015 şi ÎM OMF „Microinvest” SRL a depus referinţă pe marginea recursului declarat de Munteanu Artur, solicitînd respingerea acestuia. Judecînd recursurile declarate împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recursuri şi în baza referinţelor depuse de intimaţi, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide temeinicia recursului declarat de ÎM OMF „Microinvest” SRL şi netemeinicia recursului declarat de Munteanu Artur, pornind de la următoarele.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. d) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 şi 267. Potrivit art. 267 lit. e) CPC, instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată. Potrivit materialelor cauzei, SRL „Microinvest” a fost înfiinţată la 29.04.2003 prin decizia fondatorul unic Fundaţia Soros-Moldova cu capitalul social de 5 400 lei.

În aceeaşi zi în calitate de administrator al SRL „Microinvest” în Registrul de stat al persoanelor juridice a fost înregistrat Munteanu Artur. La 02.01.2004, între fondatorul şi unicul asociat al SRL „Microinvest”, Fundaţia Soros-Moldova şi salariatul Munteanu Artur a fost încheiat contractul individual de muncă nr. CM-001, prin care Munteanu Artur a fost angajat la SRL „Microinvest” în calitate de Director Executiv pe termen de pînă la 31.12.2004. La 09.06.2004 au fost înregistrate modificările în documentele de constituire ale SRL „Microinvest” privind majorarea capitalul social pînă la 1 248 312 lei, care a fost suplinit de Fundaţia Soros-Moldova.

La 03.01.2005, între SRL „Microinvest” în persoana dlui Victor Ursu, reprezentant al fondatorului Fundaţia Soros-Moldova, care acţionează în baza deciziei fondatorului şi Statutului, în calitate de angajator pe de o parte şi Munteanu Artur – în calitate de salariat pe de altă parte, a fost încheiat contractul individual de muncă nr. CM-01/25 pe durată nedeterminată. Conform pct. 1.1 al contractul individual de muncă nr. CM-01/25 din 03.01.2005, salariatul se obligă să presteze munca în funcţia de Director Executiv, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţii de muncă şi să-i remunereze munca în conformitate cu prevederile contractului. Potrivit pct. 8.1 al contractului individual de muncă, relaţiile de muncă între salariat şi angajator, nereglementate de prezentul contract, constituie obiect de 8 reglementare a legislaţiei muncii a Republicii Moldova, Statutului şi regulamentelor, precum şi ale altor documente interne ale angajatorului, obligatorii pentru părţi.

La 04.12.2007 între ÎM OMF „Microinvest” SRL ca companie, managerii ÎM OMF „Microinvest” SRL, investitorii existenţi şi noii investitori, a fost încheiat Acordul de investiţii, prin care noii investitori au fost de acord să facă o investiţie totală de 54 450 000 lei. Conform pct. 3.5 al Acordului de investiţii din 04.12.2007, concomitent cu emiterea pentru Manageri a cotelor ordinare de Clasa „B”, în corespundere cu clauza 4.3, Societatea va stabili un sistem de stimulare a managementului conform căruia cotele ordinare de Clasa „B” pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii Investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de Clasa „B” valabile pentru emitere în conformitate cu astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de clasa „B”, emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat.

La 11.10.2010, între managerii ÎM OMF „Microinvest” SRL, ÎM OMF „Microinvest” SRL, asociaţii existenţi şi noii asociaţi a fost încheiat un alt Acord de investiţii, prin care noii investitori au fost de acord să facă o investiţie totală de 30 852 951 MDL. Potrivit pct. 3.3 din acest Acord, Societatea va stabili un sistem de stimulare al managementului conform căruia cotele ordinare de Clasa B pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii Investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de Clasa B valabile pentru emitere în conformitate cu o astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de Clasa B emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat.

Potrivit pct. 11.2 al Acordului vizat, toate litigiile apărute din sau în legătură cu Contractul vor fi soluţionate în conformitate cu Regulile de arbitraj („Reguli”) ale Camerei de Comerţ Internaţionale, de unul sau mai mulţi arbitri, desemnaţi în conformitate cu Regulile. Locul arbitrajului va fi Bucureşti, România, iar limba unor asemenea proceduri va fi limba engleză. Munteanu Artur s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL, solicitînd în final încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere, plasînd drept temei al pretenţiilor sale clauza înserată la pct. 3.3 din Acordul de investiţii din 11.10.2010, care reglementează schema de remunerare a managementului societăţii şi pe care reclamantul le consideră ca fiind raporturi de muncă.

Prin hotărîrea instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, a fost admisă parţial acţiunea reclamantului, constatînd că litigiul dedus judecării este unul de muncă şi i se aplică prevederile legislaţiei muncii. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgi consideră ilegale hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare, deoarece au fost adoptate cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Astfel, pînă la începutul dezbaterilor în fond în prima instanţă, pîrîtul ÎM OMF „Microinvest” SRL a solicitat scoaterea de pe rol a pretenţiilor care rezultă din Acord de investiţii, inclusiv a cererilor de chemare în judecată suplimentare ale lui Munteanu Artur şi Mîrzac Viorica, precum şi a cererii de nulitate a clauzei de arbitraj depuse de către Munteanu Artur, în temeiul articolului 267 lit. e) CPC.

9 Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 24 ianuarie 2014, a fost respinsă cererea de scoatere de pe rol a pretenţiilor care rezultă din Acordul de investiţii. ÎM OMF „Microinvest” SRL a contestat soluţia instanţei de fond şi a solicitat casarea hotărîrii, deoarece acţiunea a fost reţinută spre examinare cu încălcarea competenţei generale a instanţei de judecată din Republica Moldova, fără a aplica legea care guvernează Acordul de investiţie, precum şi cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. În speţă, părţile însăşi au calificat Acordul ca fiind unul „de investiţie”, iar la interpretarea unui contract, trebuie de ţinut cont de intenţia reală a părţilor.

Or, instanţa de judecată nu poate să modifice intenţia reală a părţilor, ci doar să o interpreteze conform semnelor obiective pe care părţile contractante le-au exprimat. Astfel, intenţia părţilor de a-şi soluţiona toate litigiile care apar din sau în legătură cu Acordul de investiţii pe calea arbitrajului comercial internaţional a fost determinată de specificul obiectului acestuia şi anume, de raporturile corporative dintre asociaţii recurentului „Microinvest” SRL, din care făcea parte şi Munteanu Artur şi de existenţa elementului de extraneitate şi anume naţionalitatea investitorilor străini, precum sunt „BFSE HOLDING BV” (Olanda), „OIKOCREDIT” (Olanda), SOROS ECONOMIC DEVELOPMENT FUND (SUA), SA SIDI (Franţa), Richard Driehaus (SUA), care au exclus, prin acord de voinţă manifestat, inclusiv de intimat, orice competenţă a instanţelor de judecată din Republica Moldova.

Or, Acordul de investiţii a fost încheiat în legătură cu atragerea noilor investitori în societate, care, conform Preambulului (A) la Acordul de investiţii, au convenit să facă o investiţie totală de 30 852881 lei „în conformitate cu termenii prezentului Acord”. Scopul Acordului, care reiese din intenţia părţilor semnatare, era de a determina cadrul legal şi contractual de colaborare între asociaţii ÎM OMF „Microinvest” SRL, astfel cum este prevăzut în Preambulul (B) din Acordul de investiţii: „Părţile au convenit de a încheia prezentul Acord în vederea reglementării termenelor şi condiţiilor privind investiţiile şi relaţiile dintre ele”.

Prin urmare, Acordul de investiţii nu a fost încheiat de către ÎM OMF „Microinvest” SRL şi asociaţii săi, în calitate de angajatori, cu Munteanu Artur, în calitate de salariat, dar a fost încheiat între asociaţii existenţi, din care făcea parte şi Munteanu Artur în calitate de asociat al recurentului, şi investitorii noi ai recurentului. În această ordine de idei, Colegiul consideră că pentru soluţionarea justă a litigiului dedus judecării, determinant este aprecierea naturii raporturilor juridice născute din acest Acord. Astfel, reclamantul Munteanu Artur a invocat că pretenţiile sale privind încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii pe perioada întîrzierii şi a dobînzii de întîrziere, sunt rezultate din relaţiile de muncă ale dînsului în calitate de angajat (administrator) şi ÎM OMF „Microinvest” SRL în calitate de angajator.

Potrivit pct. 5.3 al contractului individual de muncă nr. CM-01/25 din 03.01.2005, angajatorul poate aplica faţă de salariat stimulări sub fomă de premii sau ajutoare materiale, alte forme de stimulare prevăzute în regulamentele interne, ţinînd cont de rezultatele muncii salariatului, de eficienţă şi productivitate. 10 Potrivit pct. 8.1 al contractului individual de muncă, relaţiile de muncă între angajator şi salariat, nereglementate de prezentul contract, constituie obiect de reglementare a legislaţiei muncii a R.Moldova, Statutului şi Regulamentelor, precum şi ale altor documente interne ale anajatorului, obligatorii pentru părţi. La caz, Munteanu Artur invocă că clauza înserată la pct. 3.3 din Acordul de investiţii din 11.10.2010, reglementează raporturi de muncă nereglementate de contractul individual de muncă.

Potrivit art. 128 alin. (1) Codul muncii, salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. Potrivit pct. 3.3 din Acordul de investiţii din 11.10.2010, Societatea va stabili un sistem de stimulare al managementului conform căruia cotele ordinare de Clasa B pot fi emise în conformitate cu regulile aprobate prin consimţămîntul majorităţii Investitorilor. Părţile sociale totale reprezentate prin cotele ordinare de Clasa B valabile pentru emitere în conformitate cu o astfel de schemă, cumulate cu toate cotele ordinare de Clasa B emise periodic, trebuie să fie echivalente cu 10% din Capitalul Social Complet Diluat.

Analizînd prevederile contractului individual de muncă în raport cu Acordul de investiţii, instanţa de recurs conchide cu certitudine că ultimul (Acordul) nu poate fi calificat drept contract de muncă sau un alt document intern al angajatorului, atît din punct de vedere al obiectului - care sunt relaţiile corporative dintre asociaţii unei societăţi, cît şi al părţilor - care nu acţionează în calitate de angajator şi salariat. Astfel, din Preambulul Acordului de investiţii şi din scopul acestui contract, este evident că intenţia părţilor la semnarea acestuia nu era de a determina condiţiile de muncă a salariaţilor, ci de a determina condiţiile privind investiţiile şi relaţiile juridice corporative dintre asociaţi.

În acest sens, Colegiul conchide că relaţiile stabilite în clauza 3.3 din Acordul de investiţii din 11.10.2010, nu sunt de muncă şi respectiv, nu pot fi reglementate de legislaţia muncii. Or, această clauză presupune stabilirea unei scheme de stimulare a managementului, iar în baza acestei scheme, cotele ordinare de Clasa B, adică parţile sociale ale managementului, trebuie să fie echivalente cu 10%din Capitalul Social Complet Diluat. Prin urmare, această clauză nu reglementează achitarea în echivalent bănesc a cotelor ordinare sub formă de stimulare a managementului, ci majorarea acestor cote pînă la 10% din capitalul social, adică stabilesc raportul între mărimea cotelor părţi care pot fi obţinute de echipa managerială.

Respectiv caluza dată reglementează relaţiile între asociaţi. Colegiul constată că, contrar prevederilor Acordului de investiţii, prin care părţile au decis de comun acord că contractul este guvernat de legea engleză, instanţele au interpretat prevederile acestuia în conformitate cu legislaţia R.Moldova, atribuind Acordului de investiţii un sens şi un scop absolut diferit faţă de intenţia tuturor părţilor la încheierea şi executarea acestuia. Anume această interpretare greşită a clauzei 3.3. din Acordul de investiţii, a servit drept temei de reţinere spre examinare a cauzei de către prima instanţă, ulterior de către instanţa de apel.

Instanţa de recurs relevă că respingînd argumentul apelantului ÎM OMF „Microinvest” SRL care a invocat din prima instanţă că competent în examinarea şi 11 soluţionarea litigiului este arbitrajul desemnat de părţi în clauza arbitrală din Acordul de investiţii, instanţa de apel a făcut trimitere la faptul că ”în conformitate cu art. 20 alin. (1) al Constituţiei Republicii Moldova, „orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime”, iar conform art. 20 alin. (2), „nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie”. Instanţa de apel mai face trimitere şi la norma art. 43 alin.(1) din Constituţie - ”orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului”.

Totodată, s-a făcut trimitere la mai multe norme din Codul de procedură civilă, Codul muncii, Codul civil, Legea privind investiţiile în activitatea de întreprinzător şi la acte internaţionale întru susţinerea acestei ipoteze. Mai mult, recunoscînd că în contractul de muncă încheiat cu Munteanu Artur nu este reglementată chestiunea care reprezintă obiect al litigiului dat, instanţele deduc, în lipsa probelor pertinente şi admisibile ce ar putea sta la baza unor astfel de deducţii, că Acordul de investiţii ar reglementa şi relaţiile de muncă cu reclamantul în ceea ce priveşte unele plăţi suplimentare.

Colegiul dezbate aceste deducţii greşite ale instanţelor, subliniind că Acordul dat reprezintă un act juridic pur civil, în care se reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor nu în calitate de angajator – salariat, dar în calitate de participanţi la activitatea societăţii comerciale întru atingerea rezultatelor economice scontate, prin intermediul anumitor mecanisme de ordin economic. Astfel, concluzia despre inaplicabilitatea convenţiei arbitrale este una lipsită de suport legal. Pe de altă parte, necontestînd justeţea invocării art. 20 alin.(1) şi art. 43 alin.(1) din Constituţie de către instanţe, Colegiul remarcă că aceastea au făcut deducţii eronate precum că în baza normelor date, a normelor invocate din Codul de procedură civilă, Codul muncii, Codul civil, litigiul ar fi de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, excluzîndu-se astfel arbitrabilitatea.

Or, prezentul litigiu este un litigiu dintre un participant la societatea comercială (Munteanu A.), pe de o parte, şi societatea comercială, pe de altă parte, în chestiuni ce ţin de efectuarea investiţiilor, de majorarea capitalului social, de modalităţile de participare a lui Munteanu Artur la majorarea cotei-părţi de participare a lui. Aceste înţelegeri se încadrează în reglementările Codului civil, Legii privind societăţile cu răspundere limitată, Legii privind investiţiile în activitatea de întreprinzător şi poartă un caracter pronunţat civil-corporativ, dar nu de muncă, şi este de competenţa tribunalului arbitral, dacă părţile au convenit astfel. În această ordine de idei este de menţionat că atît pretenţiile reclamantului, cît şi obiecţiile pîrîtului se bazează pe Acordul de investiţii în care, după cum s-a invocat supra, se operează exclusiv cu reglementări ale dreptului civil-corporativ.

În Acord se conţine clauza arbitrală care stabileşte că eventualele litigii „ce apar din sau în legătură cu prezentul Acord” se vor examina de un tribunal arbitral. Circumstanţele indicate la direct demonstrează exprimarea voinţei părţilor de a clasifica Acordul drept purtînd caracter pur civil, precum şi voinţa lor de a transmite litigiul spre examinare tribunalului arbitral. Respectiv, litigiul în cauză nu este un litigiu de muncă în sensul art. 354 Codul muncii şi nu ţine exclusiv de competenţa organelor nominalizate la art. 351 Codul muncii. Faptul dat se confirmă şi prin aceea că reclamantul pentru apărarea dreptului său, pretins de muncă, nu s-a adresat cu o cerere către angajator în ordinea stabilită de art. 332 Codul muncii.

12 Între altele, chiar şi din acest motiv, instanţa nu era în drept să examineze în fond litigiul şi urma să scoată cererea de pe rol (pct.11 din Hotărîrea Plenului CSJ nr.11 din 03.10.2005). Colegiul relevă că, norma art. 20 din Constituţie, la care fac trimitere instanţele, nu impune persoana să apeleze în mod obligatoriu la autoritatea judecătorească întru apărarea unui drept încălcat sau pretins încălcat. Garanţiile generale privind apărarea de către cetăţeni a drepturilor şi intereselor legitime sînt stabilite în art. 26 alin.(2) din Constituţie - fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. O modalitate de apărare în acest sens este şi convenţia de a se adresa în tribunalul arbitral.

Chiar dacă instanţa de apel, pentru a da continuitate normei art. 20 din Constituţie, a făcut trimitere la art. 5 Cod de procedură civilă, în mod special la alineatul (3) din articol, decizia despre nearbitrabilitatea cauzei nu-i deloc mai convingătoare. Or, la caz, părţile nu au renunţat la adresarea în instanţa de judecată, dar au convenit prin manifestare de voinţă de a transmite litigiile în tribunalul arbitral. La caz, convenţia de arbitraj pentru partea pîrîtă reprezenta şi o clauză esenţială a Acordului de investiţii în calitatea acestuia de act juridic. Este lesne de presupus, că fără acceptarea acestei clauze, partea pîrîtă nu avea să încheie nici Acordul. Partea reclamantă în asemenea situaţie a manifestat un comportament nu de bună- credinţă, semnînd Acordul şi acceptînd clauza arbitrală, ca pe urmă să se dezică de aceasta.

În consecinţă, din unicul document la care apelează ambele părţi – Acordul de investiţii (care poartă un caracter pur civil-corporativ) – rezultă că acestea, părţile, pe lîngă multe clauze ce ţin de efectuarea investiţiilor şi strategia de dezvoltare a întreprinderii, la general, au decis şi modalitatea participării managerilor la efectuarea investiţiilor. În particular, s-a inclus clauza cu caracter de drept civil, conform căreia societatea comercială va plăti managerilor anumite sume cu destinaţie specială – pentru procurarea cotei-părţi suplimentare de participare în capitalul social al întreprinderii. Chiar dacă o asemenea clauză specifică se includea şi în contractul de muncă, aceasta tot rămînea a purta caracter de drept civil.

Cu atît mai mult ea poartă un asemenea caracter de drept civil dat fiind că în ea nu s-a făcut nici o trimitere că aceste plăţi s-ar referi la cele prevăzute de Codul muncii. Dat fiind că potrivit art. 1 alin.(2) din Legea cu privire la arbitraj, ”… arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului”, litigiul dat este de competenţa tribunalului arbitral, şi nu a instanţei de judecată.

Sau, legea nu interzice soluţionarea pe cale arbitrală a unui litigiu care rezultă din înţelegerea părţilor privind plata de către societatea comercială în beneficiul managerului a anumitor valori în scopul strict determinat de procurare a cotei-părţi suplimentare în capitalul social al societăţii şi majorarea în aşa mod a capitalului social în întregime. Deci, litigiul dat nu este un litigiu de muncă şi nu poate fi invocată competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea acestuia. Operarea de către instanţă cu raţionamente privind neobligativitatea hotărîrii parţiale (prealabile) cu privire la jurisdicţie, pronunţată la 24.11.2014 de către un arbitraj internaţional, deoarece în acel proces nu se examinează cerinţele lui 13 Munteanu Artur ce rezultă din raporturile de muncă, se prezintă a fi mai mult declarativă.

Deoarece arbitrajul prin hotărîrea din 24.11.2014 a decis că este competenţa sa în litigiul ce rezultă din clauza arbitrală mai sus menţionată. Nu este exclus faptul că poate fi pronunţată o hotărîre diametral opusă celei pronunţate de instanţele naţionale. Într-un caz ipotetic de executare a hotărîrilor contestate ale primei instanţe şi ale instanţei de apel, societatea comercială şi alţi investitori (străini, în primul rînd) ar putea considera că prin executare le-a fost cauzat prejudiciu patrimonial, şi ei ar putea apela iarăşi într-un arbitraj internaţional pentru recuperarea prejudiciului.

O situaţie elocventă în acest sens, este hotărîrea unui arbitraj internaţional dată la cererea investitorului francez în SC ”Le Bridge” SRL contra Republicii Moldova, în care arbitrajul internaţional a considerat că prin pronunţarea unor hotărîri judecătoreşti interne (irevocabile şi executate) investitorul a fost prejudiciat, încasînd de la Guvernul Republicii Moldova în beneficiul acestuia circa 36 mln. lei.

Î OMF „Microinvest” SRL este instituit de investitori străini, unul din ei francez, care, în virtutea prevederilor art. 7 din Acordul din 08.09.1997 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Franceze privind încurajarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor, ar putea apela la Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (C.I.R.D.I.), creat prin Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii dintre State şi cetăţenii altor State, semnat la Washington, la 18 martie 1965, pentru a cere despăgubiri. În consecinţă sub aspectul analizat ,Colegiul reiterează opinia că litigiul dintre Munteanu Artur şi ÎM OMF „Microinvest” SRL nu este un litigiu izvorît din raporturi de muncă şi nu este guvernat de legislaţia muncii.

Clauza arbitrală înserată în Acordul de investiţii, cu consimţămîntul expres al lui Munteanu Artur, este valabilă, provoacă în prezent şi va provoca pe viitor consecinţe juridice. În temeiul acestei clauze litigiul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, dar de competenţa tribunalului arbitral desemnat de părţi în Acordul de investiţii.

Instanţele naţionale nu sunt, deci, împuternicite să se expună asupra litigiilor ce izvorăsc din Acord, inclusiv şi în privinţa valabilităţii clauzelor contractuale ce constituie convenţia arbitrală, deoarece formulînd clauzele contractuale, ce formează convenţia arbitrală, părţile, prin voinţa sa au exclus competenţa instanţelor judecătoreşti de a se expune asupra valabilităţii a însăşi convenţiei arbitrale, însă aceasta nu împiedică invocarea temeiurilor de nulitate în faţa instanţei arbitrale, deoarece, însăşi părţile, inclusiv reclamantul, prin manifestare de voinţă plasată în contract, au exclus orice posibilitate a instanţei naţionale de a examina conflictele apărute între părţi în legătură cu Acordul în cauză şi au supus examinarea acestora instanţei de arbitraj.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional, instanţa de judecată în care este intentată acţiunea în litigiul ce constituie obiectul unei convenţii de arbitraj scoate cererea de pe rol, la solicitarea unei părţi, nu mai tîrziu de prima ei declaraţie asupra fondului litigiului, şi trimite părţile în arbitrai, cu excepţia cazului în care instanţa de judecată constată că acea convenţie este nulă, nevalabilă sau nesusceptibilă de executare. Prin urmare, în lipsa unui temei valabil pentru aplicarea excepţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional, instanţele ilegal au respins cererea de scoatere de pe rol a cererilor de chemare în judecată.

14 În acelaşi timp, ţinînd cont de circumstanţele stabilite supra, Colegiul conchide că recursul declarat de Munteanu Artur urmează a fi respins. Or, în susţinerea recursului, recurentul Munteanu Artur a invocat argumente ce ţin de fondul cauzei, în special de plata dobînzii de întîrziere, precum şi de renunţarea la acţiune a lui Viorica Mîrzac, consimţămîntul căreia îl consideră viciat. Instanţa de recurs consideră aceste argumente lipsite de consistenţă, în situaţia în care a conchis că litigiul dedus judecării nu este unul de muncă şi respectiv nu este de competenţa instanţelor naţionale ale R.Moldova.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţele ierarhic inferioare au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Munteanu Artur, de admite recursul declarat de ÎM OMF „Microinvest” SRL, de a casa hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 iunie 2014 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 şi de a emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere de scoatere de pe rol a cererii de chemare în judecată înaintată de Munteanu Artur împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL, intervenient principal Mîrzac Viorica, privind încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere.

Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 267 lit. e), 268 alin. (1), 269-270, 445 alin. (1) lit. a) şi d) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Munteanu Artur. Se admite recursul declarat de ÎM OMF „Microinvest” SRL. Se casează hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 iunie 2014 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 şi se emite o hotărîre nouă sub formă de încheiere, după cum urmează. Se scoate de pe rol cererea de chemare în judecată înaintată de Munteanu Artur împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL, intervenient principal Mîrzac Viorica, privind încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă Ion Corolevschi Iuliana Oprea 15 16