- Dosarul nr.
- 2rh-104/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2015
- Părțile
- Pugaciova Marina vs Mîndra Lilian
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-104/15 — Încasarea plăţii pentru chirie în baza contractului de locaţiune, declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi locaţiune şi recunoaşterea dreptului de proprietate
prima instanţă: C.Caşcaval dosarul nr. 2rh-104/15 instanţa de apel: Gh. Eni, N.Bondarenco, V.Movilă instanţa de recurs: Iu. Sîrcu, I.Corolevschi, V.Clevadî ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinînd cererea de revizuire declarată de Mîndra Lilian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pugaciova Marina împotriva lui Mîndra Lilian privind încasarea plăţii pentru chirie în baza contractului de locaţiune şi compensarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională a lui Mîndra Lilian împotriva Marinei Pugaciova şi Pugaciov Victor privind declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi locaţiune, şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014 prin care a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Mîndra Lilian, c o n s t a t ă La 30 august 2005, Pugaciova Marina a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎI ,,Mîndra Lilian” privind rezilierea contractului de locaţiune, evacuarea pîrîtului din apartamentul nr. 2 din str. Frunze, 20, or.Vulcăneşti, încasarea plăţii pentru chirie în sumă de 6 000 lei.
În motivarea acţiunii s-a indicat că potrivit contractului de locaţiune din 10 noiembrie 2004, pîrîtului i-a fost transmis în folosinţă apartamentul nr. 2 din str. Frunze, 20, or.Vulcăneşti, iar acesta din urmă s-a obligat să achite lunar pentru chirie suma de 600 lei, dar nu mai tîrziu de data de 10 a fiecărei luni. Susţine că pîrîtul pe parcursul perioadei 10 noiembrie 2004 — 12 decembrie 2008 s-a eschivat de la plata chiriei lunare. 1 La 10 august 2005 s-a adresat pîrîtului cu pretenţie privind achitarea datoriei la plata chiriei, rezilierea contractului de locaţiune şi evacuarea din spaţiul locativ, însă a rămas fără răspuns. Cere, reclamanta, rezilierea contractului de locaţiune încheiat cu ÎI ,,Mîndra Lilian”, evacuarea pîrîtului din apartamentul nr. 2 din str. Frunze, 20, or.Vulcăneşti şi încasarea plăţii pentru chirie în sumă de 6 000 lei.
La 04 noiembrie 2005 ÎI ,,Mîndra Lilian” a depus acţiune reconvenţională împotriva Marinei Pugaciova şi Pugaciov Victor privind declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi locaţiune, şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil. În motivarea acţiunii reconvenţionale a invocat că pentru activitate ÎI ,,Mîndra Lilian” avea nevoie de încăpere şi în anul 2004 au convenit cu proprietarul apartamentului nr. 2 din str.Frunze, 20, or. Vulcăneşti, Turcenco Natalia să cumpere bunul imobil, însă i-a fost explicat că se află în imposibilitate de a se reţine în oraşul Vulcăneşti şi va elibera o procură pe numele unei persoane, care ulterior va perfecta apartamentul pe numele lui.
Astfel, fiind de acord cu propunerea Nataliei Turcenco, Pugaciov Victor i-a propus lui să încheie formal un contract de locaţiune, pentru care nu a achitat sumele prevăzute în contract. Susţine că pentru procurarea apartamentului vizat, la 30 iunie 2004 a încheiat un contract de credit cu SA ,,MicroIntreprizCredit” în mărime de 2 500 dolari SUA şi la 28 iulie 2004 a achitat lui Turcenco V. suma de 2 500 dolari pentru bunul imobil. Totodată, în aceeași zi Turcenco V. a perfectat pe numele lui Pugaciov Victor procura, pentru perfectarea din numele lui Turcenco V. a contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului. Afirmă că în bunul imobil procurat a efectuat lucrări de reparaţie, l-a dotat cu utilaje şi a încheiat contractul de pază a locuinţei, deoarece se considera proprietarul încăperii pe care a cumpărat-o.
Menţioneză că în luna noiembrie 2004, a cunoscut că Pugaciov Victor, fără acordul lui a înregistrat dreptul de proprietate asupra apartamentului după soţia sa, Pugaciova Marina, explicîndu-i-se că el, fiind în calitate de conducător al întreprinderii şi în cazul unor amenzi aplicate în legătură cu activitatea sa, poate fi deposedat de apartament, propunîndu-i să încheie un contract de locaţiune a apartamentului, cu trecerea plăţilor pentru chirie la pierderile întreprinderii. Ulterior, fiind de acord cu cele propuse, la 01 noiembrie 2004 a încheiat contractul de locaţiune. Consideră că, fiind indus în eroare a semnat ambele acte juridice, iar la solicitarea lui de a înregistra dreptul de proprietate asupra bunului imobil, Pugaciov Victor i-a 2 promis că va restitui sumele de bani achitate pentru apartament şi alte cheltuieli suportate în legătură cu acesta, însă Pugaciov Victor a evitat discuţiile şi înregistrarea apartamentului.
Cere, ÎI ,,Mîndra Lilian”, recunoaşterea nulităţii contractului nr. 5695 de vînzare-cumpărare din 22 septembrie 2004 a apartamentului nr. 2, din str. Frunze, 20, or. Vulcăneşti, contractului nr. 6314 de locaţiune din 10 noiembrie 2004 a apartamentului nr. 2, din str. Frunze, 20, or. Vulcăneşti şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2, din str. Frunze, 20, or. Vulcăneşti. Prin hotărîrea Judecătoriei Vulcăneşti din 08 februarie 2007, acţiunea iniţială a fost respinsă, iar acţiunea reconvenţională a fost admisă în parte. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 26 iunie 2007 a fost admis apelul declarat de Pugaciova Marina, casată hotărîrea primei instanţe, cu restituirea pricinii la rejudecare.
Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Vulcăneşti din 16 noiembrie 2007 în calitate de intervenienţi accesorii au fost atraşi în proces Turcenco Natalia şi Autoritatea tutelă (f.d. 221-VOL I). Prin încheierea Judecătoriei Vulcăneşti din 17 decembrie 2007 intervenientul accesoriu notarul Cristeva Elena a fost exclusă din participanții la proces (f.d. 238 VOL.I). Prin încheierea Judecătoriei Vulcăneşti din 08 aprilie 2008, ÎI „Mîndra Lilian” a fost înlocuit cu fondatorul acesteia Mîndra Lilian, în baza certificatului Camerei Înregistrării de Stat din 03 aprilie 2008, prin care ÎI ,,Mîndra Lilian” a fost exclusă din Registrul de stat al întreprinderilor (f.d.273- VOL II).
Pe parcursul examinării pricinii, reclamanta a renunțat la unele pretenții din acţiune şi anume cu privire la rezilierea contractului de locaţiune din 10 noiembrie 2004 şi evacuarea din spaţiul locativ, invocînd că a decăzut necesitatea solicitării, prin expirarea termenului contractului de locaţiune la 10 noiembrie 2007 şi prin restituirea la 12 decembrie 2008 de către o comisie a apartamentului oferit în locaţiune. Prin cererea de majorare a cuantumului pretenţiilor din 22 iunie 2009, reclamanta a solicitat încasarea de la Mîndra Lilian a datoriei în mărime de 29 400 lei pentru chirie, pentru perioada 10 noiembrie 2004-12 decembrie 2008 şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 410-Vol II).
Prin încheierea Judecătoriei Vulcăneşti din 22 iunie 2009 a fost admisă renunţarea la unele pretenţii din acţiune şi anume cu privire la rezilierea contractului de locaţiune din 10 noiembrie 2004 şi evacuarea din apartamentul nr. 2, din str. Frunze, 20, or. Vulcăneşti şi s-a încetat în această parte procesul. S-au concretizat cerinţele Marinei Pugaciova prin cererea din 22 iunie 2009 prin care a solicitat încasarea de la Mîndra Lilian a datoriei în mărime de 29 400 lei pentru chirie, pentru perioada 3 10 noiembrie 2004-12 decembrie 2008 şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 415-416-Vol II). Prin hotărîrea Judecătoria Vulcăneşti din 14 martie 2011 a fost admisă parţial acţiunea Marinei Pugaciova.
S-a încasat de la Mîndra Lilian în beneficiul Marinei Pugaciova datoria pentru chirie în mărime de 12 980 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 1 442 lei. S-a respins acţiunea reconvenţională depusă de Mîndra Lilian împotriva Marinei Pugaciova şi Pugaciov Victor privind declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi locaţiune, şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil. S-a încasat de la Mîndra Lilian în beneficiul statului, taxa de stat în mărime de 300 lei şi s-a menţionat că în cazul neachitării de către Mîndra Lilian a sumei adjudecate în mărime de 12 980 lei, la expirarea termenului de 90 zile după intrarea în vigoare a hotăririi date, se va încasa de la Mîndra Lilian în beneficiul Marinei Pugaciova dobînda de întîrziere pentru neexecutarea hotăririi judecătoreşti, în conformitate cu art. 619 Cod civil, în mărime de 5% peste rata dobînzii stabilită de Banca Naţională a Moldovei.
Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, Mîndra Lilian a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 03 aprilie 2014 a fost respins apelul lui Mîndra Lilian şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Vulcăneşti din 14 martie 2011. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014, recursul declarat de Mîndra Lilian a fost considerat inadmisibil. La 12 februarie 2015 Mîndra Lilian a depus cerere de revizuire, solicitînd admiterea acesteia, casarea încheierii instanţei de recurs, cu rerstituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. Revizuientul cu referire la prevederile art. 449 CPC a invocat drept temei de revizuire faptul că la 03 aprilie 2014 nu a fost prezent în şedinţa de judecată în instanţa de apel, cu toate că prin cerere a solicitat amînarea şedinţei de judecată.
Susţine că, prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014, i-a fost încălcat accesul liber la justiţie, deoarece în cererea de recurs a invocat suficiente argumente întru casarea deciziei Curţii de Apel Cahul şi restituirea pricinii la rejudecare. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art.453 alin. (l) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. 4 În conformitate cu art.451 alin. (1) CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
Datorită faptului că revizuirea este o cale de atac a hotărîrilor irevocabile, poate afecta stabilitatea raporturilor juridice, producînd efecte grave pentru părţi, legea stabileşte o listă expresă şi exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii. Acestea sînt prevăzute la art. 449 CPC şi în cazul în care se cunoşteau ar fi influenţat asupra soluţiei date de instanţa de recurs. În conformitate cu art.449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
În cererea de revizuire, Mîndra Lilian face referire la prevederile art. 449 CPC şi anume că nu a fost prezent la ședința de judecată din 03 aprilie 2014, astfel pricina a fost examinată în lipsa lui, încălcînd astfel normele de drept procedural. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că în cazul temeiului prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, invocat de revizuient, este important ca revizuentul să nu fi ştiut anterior pronunţării hotărîrii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe, dar care existau la momentul examinării şi soluţionării pricinii civile, care să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă şi dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării pricinii.
În atare circumstanţe, Colegiul consideră că nu poate servi drept temei pentru admiterea cererii de revizuire argumentul invocat de către revizuent, deoarece un astfel de temei nu este prevăzut de art. 449 CPC. În acest sens, Colegiul nu poate stabili existenţa temeiurilor de revizuire prevăzute de lege, pentru că argumentele invocate de revizuient se referă la circumstanţe de fapt, dar instanţele de judecată au constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. Or, scopul acestei cereri de revizuire este mai curînd să obţină o nouă examinare a pricinii decît o procedură de revizuire în sensul art.449-453 CPC.
Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărîri greşite, pentru neregularităţi ce s-au săvîrşit dintr-o împrejurare, neimputabilă instanţei, sau dintr-un motiv neimputabil părţilor – de obicei descoperite ulterior, iar argumentele invocate de revizuient nu pot fi admise ca temei de revizuire a încheierii din 10 decembrie 2014, deoarece nu întrunesc aceste condiţii. 5 Mai mult decît atît, revizuirea este o cale de retractare şi nu de reformare, în cadrul căreia nu poate fi verificată legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate.
În acest sens, instanţa de recurs face referire la jurisprudenţa CEDO care statuează că competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare (cauza Popov-2 contra Moldovei din 06.12.2005, cererea nr.19960/04, § 45). Totodată, admiterea cererii de revizuire ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Brumărescu versus România, Roşca versus Moldova, Eugenia şi Doina Duca versus Moldova din 03.03.2009). Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Mîndra Lilian împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Pugaciova Marina împotriva lui Mîndra Lilian privind încasarea plăţii pentru chirie în baza contractului de locaţiune şi compensarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională a lui Mîndra Lilian împotriva Marinei Pugaciova şi Pugaciov Victor privind declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi locaţiune, şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedintele completului, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 6