Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-508/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 aprilie 2015
Părțile
CA Viorel Chetruşca vs SRL Europa - Servis, intervenient acces. Croitoru Ghenadie
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-508/15 — Încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere

prima instanţă:Gh. V. Bîrnaz dosarul nr. 2rac-508/15 instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Europa - Servis” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a avocatului Viorel Chetruşca împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Europa - Servis” cu privire la încasarea datoriei şi acţiunea reconvenţională a Societăţii cu Răspundere Limitată „Europa - Servis” împotriva avocatului Viorel Chetruşca şi Ghenadie Croitoru cu privire la declararea nulităţii contractului de acordare a asistenţei juridice împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Europa - Servis” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 19 mai 2014, prin care a fost admisă integral acţiunea iniţială şi respinsă ca neîntemeiată acţiunea reconvenţională constată: La 19 septembrie 2011, avocatul Viorel Chetruşca a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Europa - Servis” cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii a invocat că la 01 februarie 2010 a încheiat cu SRL „Europa - Servis” contractul de acordare a asistenţei juridice nr. 01-01.02/10, însă pârâtul nu îşi execută obligaţiile contractuale. Afirmă că potrivit pct. 1.4. din contractul menţionat, onorarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către avocat se consideră în cazul lipsei unei plângeri scrise, până la data de cinci a lunii următoare, din partea mandantului.

Acest fapt înlocuieşte actul tradiţional de predare – primire a lucrărilor. Menţionează că în perioada de valabilitate a contractului, SRL „Europa - Servis” nu a avut pretenţii cu privire la calitatea serviciilor prestate, fapt ce denotă că Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruşca” şi-a îndeplinit obligaţiile sale contractuale în mod corespunzător. 1 Indică că potrivit pct. 2.1. al contractului, valoarea asistenţei juridice este determinată în conturi de plată, transmise de avocat mandantului, elaborate pe baza costurilor aplicate în Birou, dar nu mai mult de 300 de euro lunar, exprimaţi în lei, având în vedere cursul de schimb al BNM, la data efectuării plăţii. Relatează că potrivit conturilor de plată transmise SRL „Europa - Servis”, la 05 septembrie 2011, onorariul avocatului constituie în total suma de 5700 euro, care nu au fost achitaţi.

Menţionează că la 01 septembrie 2010, a adresat o somaţie pârâtului prin care a solicitat achitarea datoriilor, iar prin răspunsul din 05 septembrie 2010, SRL „Europa - Servis” a indicat că are dificultăţi financiare temporare şi a solicitat timp suplimentar, în care datoria vă fi achitată. Susţine că la 01 februarie 2011, a adresat o altă somaţie prin care a fost solicitată repetat să stingă datoria care a crescut, iar prin răspunsul din 07 februarie 2011, SRL „Europa - Servis”, din nou a solicitat timp pentru achitarea datoriei. Precizează că potrivit art. 513 alin. (1) Cod civil, debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligentă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei, iar potrivit art. 572 alin. (2) Cod civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună- credinţă, la locul şi în momentul stabilit.

Susţine că prin prisma prevederilor art. 619 alin. (2) Cod civil, are dreptul de a încasa de la SRL „Europa Servis” dobânda de întârziere pe toată perioada de întârziere de la 5 martie 2010 până la 02 august 2011, în mărimea de 9 % peste rata dobânzii, egală cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei. Indică că la 05 septembrie 2011, dobânda de întârziere constituie 1480 euro, calculată potrivit calcului anexat. Face referire la conţinutul art. 94 alin. (1) CPC, potrivit căruia instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părţii care a avut câştig de cauză toate cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pârâtului - proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. art. 513 alin. (1), 572 alin. (2) Cod civil, art. 86 alin. (1), art. 94 alin. (1), 166, 167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, încasarea de la SRL „Europa - Servis” suma de 5700 euro, potrivit ratei de schimb, stabilită de BNM la data plăţii din 01 februarie 2010 până la 31 august 2011, dobânda de întârziere, calculată pentru perioada de la 05 martie 2010 până la 05 august 2011, în mărime de 1480 euro, precum şi încasarea tuturor cheltuielilor de judecată. La 09 aprilie 2013, în şedinţa de judecată SRL „Europa - Servis” a depus acţiune reconvenţională împotriva Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruşcă” şi Ghenadie Croitoru, solicitând admiterea acţiunii reconvenţionale, declararea nulităţii contractului de acordare a asistenţei juridice nr. 01-01.02/10, repunerea în termen de înaintare a cererii de declarare a nulităţii actului juridic în temeiul art. 231 Cod civil.

2 În motivarea acţiunii reconvenţionale a invocat că nu cunoaşte despre existenţa contractului încheiat cu Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruscă”, nu a înregistrat faţă de Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruscă” datorie contractuală şi pentru prima dată a făcut cunoştinţă cu prezentul contract doar în cadrul examinării cauzei civile înaintate cu privire la încasarea datoriei. Susţine că prezentul contract a fost încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre Ghenadie Croitoru, care a fost administratorul întreprinderii şi Viorel Chetruscă, şeful Cabinetului Avocatului „Viorel Chetruscă”. Invocă că conform art. 231 Cod civil, actul juridic încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte poate fi declarat nul de instanţa de judecată.

Faptul încheierii contractului menţionat prin înţelegerea dolosivă se manifestă prin inexistenţa în raportul financiar anual a datoriei faţă de Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruşcă” şi prin alte circumstanţe cum ar fi neânregistrarea pretenţiilor şi răspunsurilor la pretenţii, neânregistrarea conturilor spre plată, neprezentarea facturilor pentru asistenţă acordată etc. Menţionează că conform statutului întreprinderii, dreptul de a semna astfel de contract îi revine în exclusivitate adunării generale a fondatorilor. Îşi înaintează pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 6 CPC, 226, 231 Cod civil. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 09 aprilie 2013, a fost admisă cerinţa de asigurare a acţiunii, aplicat sechestru pe conturile bancare, bunurile mobile şi imobile ale SRL „Europa - Servis” care vor fi stabilite ulterior de către executorul judecătoresc, în limita pretenţiilor de 7180 euro sau suma în lei moldoveneşti, echivalentă reieşind din cursul valutar al BNM la momentul executării încheierii, în vederea asigurării acţiunii în cauză. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 iunie 2013, a fost respinsă cererea de recurs a SRL „ Europa Servis” şi menţinută încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 09 aprilie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 19 mai 2014 a fost admisă integral acţiunea iniţială, respinsă acţiunea reconvenţională, încasată de la SRL „Europa - Servis” suma de 5700 euro, datorie de bază şi 1480 euro, dobândă de întârziere, calculată de la 05 martie 2010 până la 02 iulie 2012, în total, 7180 euro sau suma în lei moldoveneşti, potrivit ratei de schimb, stabilită de BNM la data executării, taxa de stat în mărime de 2250 lei, precum şi cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 5000 lei, în total, 7250 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2014 a fost respins apelul declarat de SRL „Europa - Servis” şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 02 februarie 2015, SRL „Europa - Servis” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea, declararea nulităţii contractului de acordare a asistenţei juridice nr. 01-01.02/10 din 01 februarie 2010. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată din motivul că instanţa de judecată nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. 3 Susţine că instanţa de judecată, la examinarea cauzei respective, a atras mai mult atenţia la probe care demonstrează faptul acordării asistenţei juridice de către CA „Viorel Chetruşcă” şi mai puţin la probe ce dovedesc faptul ilegalităţii acţiunii intimatului care este bazată pe probe afectate de nulitate.

Afirmă că în anul 2010, între asociaţii intreprinderii s-a iscat un conflict care a implicat întreprinderea în mai multe litigii de judecată, iar fostul administrator al întreprinderii Ghenadie Croitoru, fiind pus într-o situaţie complicată, a decis să apeleze la un avocat cunoscut pentru a proteja interesele sale ca administrator al intreprinderii. Relatează că la 01 februarie 2010, Ghenadie Croitoru a eliberat lui Viorel Chetruşcă o procură pe un termen de 3 ani în vederea reprezentării intereselor intreprinderii. Menţionează că reieşind din faptul că asociaţii intreprinderii erau în conflict, achitarea serviciilor avocatului prin transfer era imposibilă, motiv pentru care Croitoru Ghenadie achita munca avocatului în numerar, fară confirmarea faptului achitării.

Susţine că este o omisiune a administratorului care nu a cerut confirmarea faptului că a achitat serviciile avocatului, fapt care la moment nu poate fi dovedit în instanţa de judecată printr-un înscris, însă consideră că şi avocatul nu poate demonstra că Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruşcă” a înregistrat datoria contabilă. Invocă art. 2 al Legii contabilităţii, potrivit căreia prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice, inclusiv notarilor şi avocaţilor. Remarcă că potrivit aceleiaşi legi tranzacţii, operaţiuni, evenimente care au modificat sau pot modifica activele, drepturile şi datoriile, consumurile, cheltuielile, veniturile, rezultatele financiare ale entităţii sunt fapte economice.

Indică prevederile art. 19 din aceeaşi Lege, care stipulează că faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare, aprobate de Ministerul Finanţelor. Afirmă că potrivit pct. 2 al ordinului Ministerului Finanţelor cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „factură” nr. 47 din 31 martie 2010, factura este un formular tipizat de document primar cu regim special, care se întocmeşte pentru livrările de active şi servicii (lucrări) neimpozabile cu TVA în cazul prestării serviciilor şi executării lucrărilor. Relatează că faptele economice la care face tremitere Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruscă” nu au fost dovedite în conformitate cu Legea contabilităţii.

Lipsa actelor primare care stau la baza înregistrării datoriei contabile încă odată confirmă faptul fictivităţii probelor anexate la cererea de chemare în judecată, iar faptul fictivităţii probelor administarate la materialele cauzei a fost recunoscut în referinţa sa şi de către Ghenadie Croitoru. Mai invocă că conform pct. 24 al statutului este prevăzut că acceptarea contractelor valoarea cărora depăşeşte ¼ din fondul statutar, intră în competenţa exclusivă a adunării generale, iar valoarea contractului de prestare a serviciilor 4 juridice în mărime de 300 euro lunar depăşeşte ¼ din fondul statutar al întreprinderii, ce constituie 2907 lei. Menţionează că reieşind din cele expuse este evident faptul că contractul de acordare a asistenţei juridice nr. 01-01.02/10 din 01 februarie 2010, a fost încheiat cu încălcarea limitei împuternicirilor, fapt pentru care contractul de asistenţă juridică poate fi declarat nul.

Invocă prevederile art. 226 Cod civil, care prevede că în cazul în care atribuţiile persoanei cu privire la încheierea actului juridic sunt limitate prin contract, iar împuternicirile organului persoanei juridice - prin actul de constituire, în comparaţie cu cele stipulate prin mandat, lege sau cu cele deduse din circumstanţele în care se încheie actul juridic, acesta, încheiat fără respectarea limitelor impuse, poate fi declarat nul numai în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări. Remarcă că Viorel Chetruşcă a ştiut despre limitările menţionate, având calitatea de reprezentant al întreprinderii în baza procurii, având la dispoziţie toate actele de constituire ale întreprinderii.

La 21 aprilie 2015, SRL „Europa - Servis” a depus cerere de recurs suplimentară, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, adoptarea unei noi decizii cu privire la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii. În motivarea recursului suplimentar a invocat dezacordul cu hotărârea primei instanţe şi decizia instanţei de apel, considerându-le neîntemeiate şi lipsite de suport juridic. Nu recunoaşte existenţa contractului încheiat cu intimatul, nici datoria contractuală, menţionând că pentru prima dată a făcut cunoştinţă cu contractul menţionat doar în cadrul examinării cauzei civile înaintate de către intimat.

Afirmă că Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruscă” în motivarea pretenţiilor, a prezentat contractul de acordare a asistenţei juridice nr. 01-01.02/10, în baza căruia a acumulat faţă de intimat o datorie în valoare de 5700 euro, contract care nu a fost înregistrat la întreprindere, nu a fost aprobat de adunarea generală a asociaţilor. Susţine că conform pct. 24 al Statutului societăţii, dreptul de a accepta contracte, valoarea cărora depăşeşte ¼ din fondul statutar al întreprinderii ţine în exclusivitate de competenţa adunării generale a asociaţilor.

Suplimentar indică că potrivit art. 226 Cod civil, în cazul în care atribuţiile persoanei privind încheierea actului juridic sunt limitate prin contract, iar împuternicirile organului persoanei juridice – prin actul de constituire, în comparaţie cu cele stipulate prin mandat, lege sau cu cele deduse din circumstanţele în care se încheie actul juridic, acesta, încheiat fără respectarea limitelor impuse, poate fi declarat nul numai în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări. Invocă că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au reţinut acest argument, aducând nişte concluzii arbitrare şi presupuneri care nu au suport legal.

Mai invocă şi conţinutul art. 43 al Legii contabilităţii, potrivit căruia entitatea este obligată să păstreze pe suport de hârtie sau în formă electronică 5 documentele contabile care includ: documentele primare, registrele contabile, situaţiile financiare şi alte documente aferente organizării şi ţinerii contabilităţii (denumite în cele ce urmează documente contabile). Documentele contabile vor fi sistematizate şi păstrate în termenele şi conform regulilor prevăzute de Organul de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova. Răspunderea pentru organizarea păstrării şi integritatea documentelor contabile o poartă conducătorul entităţii. În cazul destituirii conducătorului entităţii sau a persoanei responsabile de păstrarea documentelor contabile, aceste documente se transmit persoanei nou-numite.

Transmiterea se efectuează prin întocmirea unui proces-verbal de predare-primire, în prezenţa comisiei, cu indicarea, în compartimentele respective ale acestuia, a categoriilor concrete şi a termenelor de păstrare a documentelor, precum şi a documentelor care lipsesc. La păstrarea documentelor contabile, entităţile sunt obligate să asigure protejarea acestora de corectări. Documentele contabile pot fi ridicate (sechestrate) de către organele autorizate. Conducătorul entităţii sau persoana autorizată de acesta sunt obligaţi, în prezenţa reprezentanţilor organelor care ridică (sechestrează) documentele, să facă copii de pe acestea, cu indicarea temeiului şi datei ridicării (sechestrării). Copiile respective se certifică prin semnăturile persoanelor care au ridicat (sechestrat) documentele.

Pentru documentele ridicate (sechestrate) se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de reprezentantul organului ce ridică (sechestrează) şi de conducătorul entităţii respective sau de persoana autorizată de acesta. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, conducătorul entităţii este obligat să le restabilească în termen de până la 2 luni, începând cu data constatării faptului respectiv. Remarcă că având în vedere prescripţiile legale menţionate anterior, intimatul nu a prezentat dovada existenţei unor asemenea documente şi dovada înregistrării lor în contabilitatea Cabinetul Avocatului „Viorel Chetruşcă”.

Suplimentar, indică şi prevederile art. 118 CPC, potrivit căruia fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al obiecţiilor şi pretenţiilor sale, invocând că intimatul nu a prezentat vreun act care ar demonstra înregistrarea faptelor economice şi probe care ar demonstra executarea obligaţiilor asumate prin contract. Consideră că instanţele ierarhic inferioare au încălcat principiul contradictorialităţii şi a egalităţii părţilor în drepturile procedurale. Menţionează că instanţa neîntemeiat a respins demersul reprezentantului lor cu privire la ordonarea unei expertize tehnice a documentelor, iar potrivit principiului menţionat, părţile trebuie să aibă posibilitatea de a proba, de a discuta şi de a combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi de a-şi exprima opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Remarcă că dacă unul din motivele admiterii acţiunii de către instanţa de fond şi de apel a fost că pârâtul nu a prezentat probe ce ar confirma că avocatul Viorel Chetruşcă” nu şi-a onorat obligaţiile contractuale, atunci susţine că mai ales reclamantul nu a putut prezenta careva probe ce ar confirma îndeplinirea obligaţiilor contractuale de acesta. 6 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentei, la 29 decembrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 46), însă careva date despre recepţionarea acesteia de către SRL „Europa - Servis”, la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Europa - Servis” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Europa - Servis”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

7 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Europa - Servis” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Europa - Servis” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.