- Dosarul nr.
- 3ra-533/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 aprilie 2015
- Părțile
- Societatea cu Răspundere Limitată Agrimatco-Service împotriva Consiliului or. Vatra şi Primăria or. Vatra, intervenienţi accesorii Societatea cu Răspundere Limitată Iunalprod, Societatea pe Acţiuni Nerudnic, Societatea Comercială Autobatprim, Societate cu Răspundere Limitată şi Întreprinderea de Stat Cadastru
- Pe scurt
- Temiurile depunerii cererii de recurs
3ra-533/15 — Contestarea actului administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea emiterii actului administrativ solicitat
Dosar nr. 3ra-533/15 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău Judecător: Gh. Pavliuc Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: L. Bulgac M. Guzun N. Craiu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecător Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru şi Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Agrimatco-Service”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Agrimatco-Service” împotriva Consiliului or.
Vatra şi Primăria or. Vatra, intervenienţi accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Iunalprod”, Societatea pe Acţiuni „Nerudnic”, Societatea Comercială „Autobatprim”, Societate cu Răspundere Limitată şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la contestarea actului administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea emiterii actului administrativ solicitat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din data de 16 decembrie 2014, prin care apelul depus de către Consiliul or. Vatra, Primăria or. Vatra şi apelul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iunalprod” a fost admis, hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din data de 19 iunie 2014 a fost casată şi emisă o nouă hotărîre de admitere parţială a acţiunii, ACONSTATAT : La 12 august 2011, S.R.L.
„Agrimatco-Service" a depus cerere de chemare în instanţa de contencios administrativ către Consiliul or. Vatra şi Primăria or. Vatra, intervenienţii accesorii: S.A. „Nerudnic" şi Î.S. „Cadastru", mun. Chişinău cu privire la 1 contestarea actului administrativ şi obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de vânzare a bunului imobil. Ulterior, prin încheierea instanţei judecătoreşti, din 20 septembrie 2011, s-a dispus introducerea în proces în calitate de intervenient accesoriu a SC „Autobatprim" SRL, care a intervenit alături de reclamantul S.R.L. „Agrimatco-Service". In motivarea acţiunii, reclamantul S.R.L. „Agrimatco-Service" a indicat că, prin decizia Consiliul or. Vatra nr. 6.10.1 din 14 decembrie 2010, s-a decis transmiterea către S.R.L.
„Iunalprod" în arendă a terenului plasat în mun. Chişinău, str. Plopilor, nr. 5 „a", aferent construcţiilor ce aparţin cu drept proprietate S.R.L. „Agrimatco-Service" şi care sunt înregistrate în registrul bunurilor imobile sub numerele cadastrale: 0122104.694.02 şi 0122104.694.03. Construcţiile în cauză îi aparţin S.R.L. „Agrimatco-Service", în baza contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil din 08.12.2003, încheiat între societatea în cauză ca cumpărător, şi SRL ,Autobatprim" în calitate de vânzător. Indică că începând cu anul 2003 şi până în prezent, S.R.L. „Agrimatco-Service" achită impozitele pentru construcţiile pe care le deţine cu titlu de proprietate, însă cu toate acestea, la 01 mai 2011, între Consiliul or.
Vatra şi S.R.L. „Iunalprod" s-a încheiat un contract de arendă a terenului aferent construcţiilor ce îi aparţin S.R.L. „Agrimatco-Servi ce", ca prin urmare, pe acest teren nou format sub umărul cadastral: 01221041191 să fie situate construcţiile sale. La emiterea deciziei, subliniază reclamantul, Consiliul or. Vatra a încălcat grav legislaţia în vigoare, şi anume prevederile art. 10/1 al Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, considerând astfel că actul administrativ nominalizat a fost emis contrar prevederilor legale. La 11 iulie 2011, S.R.L. „Agrimatco-Service" s-a adresat Consiliului or. Vatra, cu o cerere prealabilă în scopul anulării deciziei nr. 6.10.1 din 14.12.2010, însă această solicitare a fost lăsată fără răspuns, iar prin comunicatul Primăriei or.
Vatra, nr. 606 din 20.07.2011, i s-a adus la cunoştinţă că acest teren este utilizat de către S.R.L. „Iunalprod” , din care cauză şi i s-a transmis acest bun în arendă. Consideră ilegal răspunsul Primăriei or. Vatra, nr. 606 din 11.07.2011, întrucât dreptul de a prelua terenul în arendă îl au doar proprietarii construcţiilor de pe acest teren, care în cazul dat şi potrivit datelor din registru bunurilor imobile, proprietar al construcţiilor înregistrate sub numerele cadastrale: 0122104.694.01, 0122104.693.03, este S.R.L. „Agrimatco-Service". Menţionează că la 12 iulie 2011, a încercat să procure de la administraţia publică locală terenul, aferent construcţiilor amplasate pe terenul cu numărul cadastral: 2 01221041191, însă prin răspunsul Primăriei or.
Vatra cu nr. 576 din 12.07.2011, s-a respins această doleanţă, iar ca temei s-a invocat că terenul respectiv este transmis în arendă S.R.L. „Iunalprod", cu toate că arenda terenului de către o terţă persoană nu poate servi ca impediment pentru vânzarea-cumpărarea terenului aferent construcţiilor sale privatizate, fiind astfel un drept prevăzut de Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, cât şi de dispoziţiile Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. nr. 1428 din 2008. Solicită reclamanta recunoaşterea ilegalităţii deciziei Consiliului or. Vatra, nr. 6.10.1 din 14 decembrie 2010 şi, respectiv, anularea acestui act administrativ, prin care s-a decis transmiterea către S.R.L.
„Iunalprod" în arendă a terenului amplasat în mun. Chişinău, or. Vatra, str. Plopilor, nr. 5 „a", cu suprafaţa de 0,3243 ha, aferent construcţiilor ce aparţin cu drept de proprietate S.R.L. „Agrimatco-Service" şi care sunt înregistrate în registrul bunurilor imobile sub numerele cadastrale: 0122104.694.02 şi 0122104.694.03. Paralel se mai solicită recunoaşterea ilegalităţii răspunsului Primăriei or. Vatra nr. 576 din 12.07.2011 privind refuzul vânzării terenului cu numărul cadastral: 01221041191, obligarea Consiliului or. Vatra să emită decizia privind vânzarea către S.R.L. „Agrimatco-Service" a terenului cu nr. cadastral: 01221041191, obligarea Primăriei or. Vatra să iniţieze procedura şi să prepare actele corespunzătoare pentru emiterea deciziei de către Consiliul or.
Vatra privind vânzarea către S.R.L. „Agrimatco-Service" a terenului cu numărul cadastral: 01221041191, cât şi încasarea în mod solidar din contul pârâţilor a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 8 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din data de 19 iunie 2014, s-a admis parţial acţiunea înaintată de către Consiliul or. Vatra şi Primăria or. Vatra, intervenienţii accesorii: S.R.L. „Iunalprod", S.A. „Nerudnic" , SC „Autobatprim" SRL şi Î.S. „Cadastru", mun. Chişinău, cu privire la contestarea actelor administrative, recunoaşterea dreptului pretins şi obligarea emiterii actului administrativ solicitat de reclamant. S-a anulat în parte decizia Consiliului or. Vatra, nr. 6.10.1 din 14 decembrie 2010 „Cu privire la modificarea configuraţiei şi suprafeţei terenului cu codul cadastral: 0122104694, situat în or.
Vatra, str. Plopilor, nr. 5"a" şi anume în latura privind punctul 4 (patru) conţinut în actul administrativ contestat, potrivit căruia s-a decis: ,A transmite în arendă S.R.L. „Iunalprod" terenul aferent cu suprafaţa de 0.3243 ha, cu codul cadastral: 0122104694, situat în oraşul Vatra, str. Plopilor, nr. 5 „a". S-a declarat ilegal refuzul Primăriei or. Vatra, nr. 576 din 12 iulie 201, privind soluţionarea cererii S.R.L. „Agrimatco-Service" cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului, situat în 3 oraşul Vatra, str. Plopilor, nr. 5 „a", aferent construcţiilor cu numerele cadastrale: 0122104694.02 şi 0122104694.03, şi care îi aparţine cu drept de proprietate persoanei juridice S.R.L. „Agrimatco-Service". S-a obligat Primăria or.
Vatra şi Consiliul or. Vatra să soluţioneze chestiunea privind vânzarea de către autoritatea administraţiei publice locale şi, respectiv, cumpărarea de către S.R.L. „Agrimatco-Service", a terenului cu numărul cadastral: 01221041191, situat în oraşul Vatra, str. Plopilor, nr. 5 „a", aferent construcţiilor cu numerele cadastrale: 0122104694.02 şi 0122104694.03 şi care îi aparţine cu drept de proprietate persoanei juridice S.R.L. „Agrimatco-Service". În rest, acţiunea S.R.L. „Agrimatco-Service" a fost respinsă ca fiind nefondată. Concomitent s-a dispus încasarea în mod solidar de la Consiliul or. Vatra şi Primăria or. Vatra, în folosul S.R.L. „Agrimatco-Service" a sumei în mărime de 2 000 (două mii) lei, ca cheltuieli parţiale de asistenţă juridică.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din data de 16 decembrie 2014, apelul depus de către Consiliul or. Vatra, Primăria or. Vatra şi S.R.L. „IUNALPROD" a fost admis, hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din data de 19 iunie 2014 a fost casată şi emisă o nouă hotărîre de admitere parţială a acţiunii prin care: s-a anulat în parte decizia Consiliului or. Vatra nr. 6.10.1 din data de 14 decembrie 2010 „Cu privire la modificarea configuraţiei şi suprafeţei terenului cu codul cadastral: 0122104694, situat în or. Vatra, str. Plopilor, nr. 5"a" şi anume în latura privind punctul 4 (patru) conţinut în actul administrativ contestat, potrivit căruia s-a decis: ,A transmite în arendă S.R.L. „Iunalprod” terenul aferent cu suprafaţa de 0.3243 ha, cu codul cadastral: 0122104694, situat în oraşul Vatra, str. Plopilor, nr. 5 „a". În rest cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Concomitent, s-a dispus încasarea în mod solidar din contul Consiliul or. Vatra, Primăria or. Vatra în beneficiul S.R.L. „Agrimatco-Service" a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 2000 lei. Invocînd ilegalitatea acestei decizii la data de 23 februarie 2015, S.R.L. „Agrimatco-Service" a depus cerere de recurs, solicitînd amiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din data de 19 iunie 2014. În motivarea recursului, aceasta a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. Totodată, mai invocă recurenta S.R.L.
„Agrimatco-Service" că, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. 4 Instanţa de recurs constată că, decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 16 decembrie 2014, spre cunoştinţă participanţilor la proces aceasta a fost expediată la data de 29 decembrie 2014. Astfel, prin prisma art. 425 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus de către S.R.L. „Agrimatco-Service" la data de 23 februarie 2015, în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. La data de 12 martie 2015, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a expediat în adresa Consiliului or. Vatra, a Primăriei or. Vatra, S.R.L. „Iunalprod" şi a ÎS „Cadastru” copia recursului depus de către S.R.L. „Agrimatco-Service", cu informarea concomitentă a acestora despre necesitatea depunerii referinţei. La data de 10 aprilie 2015, Consiliului or. Vatra şi Primăria or. Vatra au depus referinţa la cererea de recurs depusă de către S.R.L. „Agrimatco-Service", solicitînd respingerea acestuia ca fiind inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus de către S.R.L.
„Agrimatco-Service" ca fiind inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) C.P.C., părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..
Mai mult de cît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. 5 Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C. şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) C.P.C., în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către S.R.L. „Agrimatco-Service" ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Agrimatco- Service” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 6